joi, iunie 30

Cenclul Lumină şi mai mult decât atât!

LA MULŢI ANI, PĂRINTE CĂTĂLIN!

CER CRISTALIN!!!

Aseară a fost aniversat la Biserica Spitalului T.B.C. Părintele Cătălin, conducătorul cenaclului nostru. Totodată s-a lansat în faţa a sute de oameni cartea de poezie "Cer cristalin" având ca autori pe părintele Cătălin şi pe Maria Colţea. Atmosfera a fost deosebită. Au vorbit minunat Domnul Director Ciprian Olinici Director Gen. Radio Trinitas, Părintele Protopop Gheorghe Colţea, Părintele Iosif Toma.
Remarcăm frumosul discurs la Mariei Colţea. S-a cântat din repertoriul cenaclului nostru.
Grupul Psaltic Sfântul Andrei a fost ca de obicei la înălţime şi ne-a dăruit pace sufletească.
Vă oferim mai jos un fotoreportaj. 
Ştefan Ion







miercuri, iunie 29

UN DAR PENTRU MĂICUŢA

undefined
DE ZIUA MEA, 30 IUNIE, AM SĂ OFER MAICII DOMNULUI ŞI DUMNEAVOASTRĂ CELOR CE MĂ IUBIŢI UN FRAGMENT DINTR-O VIITOARE CARTE PE CARE O SCRIU PENTRU MAICA DOMNULUI!


Am început de ceva vreme să lucrez la o carte teologică sau la o posibilă teza de doctorat.( dacă va fi spre Slava lui Dumnezeu şi nu a mea)  Dar nu acest fapt mă însufleţeşte să scriu despre Maica Domnului, căci ei îi dedic lucrarea mea, ci datoria morală şi de conştiinţă pe care o am faţă de cea care este proniatoarea, salvatoarea vieţii mele şi dătătoarea frumosului meu cotidian.Fiind în prag de aniversare doresc să ofer Maicii Domnului o mărturisire publică despre preocupările mele mariologice, prin care să o slăvesc şi să îi mulţumesc pentru tot binele dăruit. Astfel, o să ofer cititorilor care au răbdare să parcurgă acest text, un fragment din ceea ce eu încerc să alcătuiesc cu numele de: TEOLOGIA MARIOLOGICĂ ÎN FAŢA CONTEMPORANEITĂŢII. Faceţi vă rog frumos abstracţie de slava mea deşartă, nu mă judecaţi pentru faptul că am îndrăznit nevrednic fiind să scriu ceva Maicii Domnului, ci pur şi simplu vă rog să vă bucuraţi de ceea ce am scris, pentru că sunt sigur că şi ea în ceruri se bucură foarte mult. Fiţi şi voi asemenea ei!   Părintele Cătălin 


Teologia mariologică în faţa modernităţii(I)
 
undefined   Un mare teolog rus, Părintele George Florovschi spunea într-o subtilă teză de teologie „Toate îndoielile şi erorile mariologice ale modernităţii ţin în ultimă instanţă de o cumplită confuzie hristologică. Ele sunt un lipsit de speranţă conflict în hristologie” (G. Florovschi- Biserica, Scriptura şi Tradiţia. P224) Impacientarea credincioşilor ortodocşi cu privire la desconsiderarea rolului Maicii Domnului în viaţa Mântuitorului Iisus Hristos este reală, dar în acelaşi timp, pentru a înţelege de unde pleacă erorile ereziilor moderne ne este foarte necesar un studiu asupra istoriei dogmelor hristologice, de la momentul în care au fost ele afirmate în Sfintele Sinoade şi până astăzi.
undefined   Cultul Maicii Domnului este dintotdeauna viu şi prezent în conştiinţa şi evlavia poporului dreptmăritor. Dar, momentul de glorie al afirmării sale doctrinare îl constituie Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon când s-a formulat învăţătura de credinţă referitoare la Fecioara Maria ca Maică a lui Dumnezeu sau Născătoare de Dumnezeu prin faimosul cuvânt grec „Theotokos”. Redăm formula integrală de la Calcedon în care se evidenţiază prestigiul deosebit al Mariei ca Maică a lui Dumnezeu:” Urmând deci Sfinţilor Părinţi, mărturisim pe Unul şi Acelaşi Fiu, pe Domnul nostru Iisus Hristos… Născut mai înainte de veci din Tatăl ca Dumnezeu, iar în zilele cel mai de pe urmă, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, Acelaşi, născut din Maria, Fecioară Maică a lui Dumnezeu, ca şi a Neamului Omenesc”.
undefined   Observăm că doctrina mariologică este în strânsă conlucrare cu cea hristologică. De fapt în acest sens Icoana ortodoxă vorbeşte cel mai bine despre această împreună existenţă şi lucrare, mai ales prin faptul că Maica Domnului este mereu împreună cu Fiul ei, spaţiul iconografic demonstrând cu certitudine că lucrarea de mântuire a omului are la baza o activă şi perihoretică lucrarea comună a Maicii Domnului şi a Mântuitorului Iisus Hristos.
  Apusul protestant a renunţat voit la cultul Maicii Domnului. Fără a prelua ereziile doctrinare ale primelor secole creştine, protestanţii conform aceluiaşi Părinte George Florovschi „nu au pur şi simplu nimic de spus despre ea” (Idem, pag 224). Şi de aici recunoaştem precaritatea cu care aceste confesiuni creştine tratează însăşi Persoana Fiului lui Dumnezeu, un Hristos care nu poate fi prezent în Euharistie spun ei, decât într-un mod simbolic şi anamnetic.

APOLOGIE ŞI CURAJ
undefined
   De la bun început se observă că a existat un dereglaj psihologic în ceea ce priveşte forma de apologie a unora dintre teologii creştini răsăriteni. Fapt pentru care, până la Calcedon au existat numeroase ezitări spre a formula o doctrină mariologică serioasă şi fără interpretări. Abia în momentul în care hristologia se lămureşte şi se fundamentează în dogme clare vin de la sine lămuririle esenţiale referitoare la rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii întregii umanităţi. Abia în secolul al optulea Sfântul Ioan Damaschinul afirmă clar şi răspicat: „Sfânta Fecioară nu a născut un simplu om, ci pe adevăratul Dumnezeu!” însă „nu (Dumnezeu) gol, ci întrupat”.(Idem 225).
   Sfânta Scriptură mărturiseşte clar realitatea istorică a naşterii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Faptul e relatat în sfintele evanghelii. Să dăm  exemplu Evangheliei după Matei „ Iar naşterea lui Iisus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, şi înainte ca să locuiască ei împreună ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. (Matei 1,18) Citatul scripturistic ar putea continua, dar numai analizând acest verset vom observa două adevăruri indubitabile: Maria este mama Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi faptul că Întruparea s-a produs pe cale suprafirească în trupul unei Fecioare.
   Să revenim puţin asupra formulei de la Calcedon din anul 451 care este extrem de pretenţioasă, dar şi de importantă. În jurul ei au fost şi vor exista mereu discuţii principiale privind valabilitatea ei. Deşi, este lesne de înţeles că cei ce atacă acest cuvânt nu fac decât să pună în criză însăşi dumnezeirea lui Iisus Hristos şi existenţa sa din veşnicie.Termenul Teotokos nu este scripturistic dar aşa cum subliniază acelaşi mare părinte Florovschi „ Cuvântul nu se află în Scriptură, după cum nu se află nici termenul „deofiinţă”(homousios). Însă, desigur nici la Niceea şi nici la Efes, Biserica nu inova, nu impunea un nou articol de credinţă. Un cuvânt „ne-scripturistic” era ales şi întrebuinţat tocmai pentru a exprima şi păstra credinţa tradiţională şi convingerea comună de veacuri. Este adevărat, desigur, că cel de-al trelea Sinod ecumenic din 431 a fost preocupat în primul rând de dogma hristologică şi nu a formulat nici o doctrină marilogocică specială.” (G. Florovschi idem pg. 224).
undefined   Şi totuşi, în ciuda faptului că au fost multiple ezitări, repet uneori motivate, de a întemeia şi afirma dogma mariologică, ea devine esenţială pentru a înţelege complet taina persoanei Fiului lui Dumnezeu sau ceea ce noi numim „dogma hristologică” Sfântul Ioan Damaschinul este la fel de profund şi categoric când în urma aprofundării acestei dogme susţine că „Acest nume” – e vorba evident de termenul Teotokos- „conţine întreaga taină a Întrupării” (De Fide Orth.,3.12) Astfel că doctrina despre persoana Mântuitorului Iisus Hristos nu va putea fi nicicând înţeleasă şi promovată dacă excludem doctrina marilogică, rolul imens şi la urma urmei esenţial pe care Maica Domnului l-a avut în Taina Întrupării. În Epistola 101 a Sfântului Grigore de Nazians către Cledonius, marele teolog bizantin al secolului patru susţine, am putea spune noi chiar anticipat Sinodului de la Cacedon „ „dacă cineva nu o recunoaşte pe Maria ca Născătoare de Dumnezeu (Teotokos), el este înstrăinat de Dumnezeu.
va urma 

luni, iunie 27

GALA CENACLULUI LUMINĂ LINĂ

 VĂ AŞTEPTĂM LA LANSAREA CĂRŢII:
"CER CRISTALIN"-
LA ANIVERSAREA ZILEI DE NAȘTERE A PĂRINTELUI CĂTĂLIN 
undefined
INVITAŢI:
CIPRIAN OLINICI
DIRECTOR GENERAL RADIO TRINITAS




undefined

PREOT PROT. STAVROFOR
            GHEORGHE COLŢEA













MARIA COLŢEA


undefined


CORUL PSALTIC SFÂNTUL ANDREI

   INVITAŢIE PENTRU VOICând vrei să faci bine unui prieten fă ceea ce el îţi cere nu ceea ce crezi tu că lui îi este bine. De aceea nu ştiu câţi prieteni adevăraţi am. Îi voi vedea miercuri seara la Biserica T.B. C. Eu îi invit pe această cale pe toţi cei ce mă preţuiesc să fie acolo. Este seara prieteniei, a cărţii şi a unităţii sufleteşti. Mi-ar pare rău să lipsiţi! Pr. Cătălin Dumitrean

duminică, iunie 26


Poezia aceasta aparţine repertoriului de viitor al cenaclului. Am scris acum şi am dorit să fie aici. Lectură curată, literată şi dătătoare de frumos. Mi-aş dori să scrieţi şi voi!

Phoenix

Îmi spun ciudat ca am destulă vină,
Că n-am ştiut să tac între cei răi,
Am ars livid ca o lumină lină,
Şi-am tremurat ca un frunziş prin văi.



Acum mi-e frică şi mi-e greu în noapte,
Aş vrea să fug în cer cu umbra mea,
Şi îngerii prin stele să mă poarte,
Iar Dumnezeu splendoare să îmi dea.

Mă veţi uita, aşa e omeneşte,
Să nu ne amintim de cei bătrâni,
Şi ploile vor astupa câineşte,
Dacă cumva prin urme mai rămân.

Nu vă-ntristaţi, nu este timp de doruri,
Mai bine mergeţi şi vă faceţi plug,
Desţeleniţi cu lacrimi în fiorduri,
Ce-a mai rămas din lemnul meu de rug.

Şi luaţi ca o relicvă pentru mâine,
O aşchie ca să aprindeţi blând,
Iubirea mea ce-a devenit o pâine,
În somnul vostru simplu şi flămând.

sâmbătă, iunie 25

mesajul de sâmbătă seara

Mereu vă îndemn şi o fac şi în acestă seară: Intraţi şi pe blogul meu de poezie!
ASTĂ SEARĂ AVEŢI UN RĂSPUNS DIN CER! De la părintele Nicolae de la Rohia...Am primit un text de la o cititoare care a primit cu entuziasm invitaţia mea de a colecta şi trimite către blogul nostru cuvinte demne de a fi publicate.  În această seară vă ofer un text aparţinând marelui Nicolae Stienhardt.  Un posibil răspuns la pe care îl aşteptaţi poate chiar în această zi, la o întrebare pe care nu aţi îndrăznit să o spuneţi cu voce tare şi la care iată Dumnezeu vă răspunde prin Blogul Cenaclului Lumină Lină. Lectură paşnică şi sfioasă!

“ Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.
undefinedBanii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

* Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

* Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

* Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

* Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţile noastre. Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet de Mozart ... este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreţ, orice rea dispozţtie este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu... "

NICOLAE STEINHARD

vineri, iunie 24

ATELIER DE CREAŢIE ÎN CENACLUL LUMINĂ LINĂ!

PĂRINTELE CĂTĂLIN VA TRIMIS O SCRISOARE PE BLOGUL DE POEZIE...
SUPERB! FRUMOS! MINUNAT!

  LA DOAR 16 ANI MARIA COLŢEA SCRIE POEZIE GENIALĂ!

   Miercuri seara în jurul orei 22 mă trezesc cu un telefon de la Părintele Protopop Gheorghe Colţea. Prietenia noastră, susţinută de fapte concrete, mi-a făcut nu doar fireşti sau necesare astfel de telefoane serale, ci realmente folositoare. Vorbim despre noi, despre zidirea sufletelor noastre, despre ce ar trebui să mai facem bun pentru oameni. De această dată însă Părintele Colţea avea un ton foarte grav. Politicos m-a întrebat ce mai fac, apoi mi-a spus: Părinte drag, Maria, fata mea ţi-a trimis câteva poezii pe email. Te rog să le citeşti, să fi obiectiv şi să-mi spui apoi dacă sunt valoroase!" 
   După ce am bâlbâit câteva cuvinte fireşti de complezenţă, curios am deschis repede internetul şi am dat de emailul Mariei. Am citit pe nerăsuflate. Am recitit. Erau zece poezii superbe, pe care le descopeream uimit. Nu ştiam ce să fac, ce să zic... Primul gând  fost acela de a-l suna pe Părintele Protopop, aşa cum dealtfel promisesem, şi de a-i spune că pentru mine este ceva incredibil aceste poezii. Mi se părea însă că vorbele mele ar fi prea clasice, prea rutinate, poate chiar supuse nesiguranţei. Îl ştiam pe părintele un bun psiholog, un om dinr-o bucată, un reprezentant al adevărului. Dar, tocmai de aceea, mi-am luat inima îndinţi şi am hotârât să fiu sincer. 
          L-am  sunat totuşi şi i-am spus următoarele cuvinte: 
"Părinte Gheorghe, ne leagă o prietenie veche şi neforţată de contextul social în care ne aflăm. Vă cunosc şi mă cunoaşteţi. Nu vreu nici să exagerez, dar nici să vă flatez, însă poeziile Mariei sunt un miracol. Un mic Nichita Stănescu în variantă fragedă, adolescentină şi blândă. Am să le public pe blogul meu, şi chiar în cartea mea de poezie sub semnătura ei, de fapt cartea care va apare miercuri seara la biserică la Sibiu va purta doi autori, voi fi eu şi Maria. Va fi ceva inedit, ca dovadă că nu caut să am vanităţi de editură, să fiu singur pe copertă, voi face un lucru nou, puţin uzitat şi absolut creştin, frăţesc, vom împărţi împreună autoritatea şi semnătura unei cărţi şi eternitatea scrisului. Sunt măgulit,sunt emoţionat, sunt vesel şi sunt în măsura să recunosc că am descoperit un adevărat poet!"
   Convorbirea s-a oprit aici. Părintele Protopop Gheorghe Colţea a fost la rîndul său efectiv emoţionat. Ce mai era de spus! Ştia că nu glumesc, că nu glumesc nicodată cu prietenia şi cu dragostea mea faţă de sfinţia sa. A încuvinţat că va scrie prefaţa cărţii mele(pe care oricum ar fi scris-o din prietenie pebtru mine), şi că va fi miercuri 29 Iunie ora 18 împreună cu Maria la lansarea ei livrească în Biserica Sfântul Ioan Rusul din Sibiu. Iată deci unmoment de bucurie a vieţii mele, în care aniversez o vârstă, o carte şi iată acum însăşi descoperirea unui fiinţe talentate şi plină de inspiraţie divină: Maria Colţea.
  Iar eu chiar acum, pe acest blog, am să vă ofer trei poezii minunate scrise de Maria Colţea!

Mulţumesc Maria! Mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru harul pe care-l revarsă asupra noastră! Sunt un poet dornic de a împărtăşi harul creaţiei!      Părintele Cătălin!
"Incerc sa fiu poet - la 16 ani !"
                ~Coltea Maria~
          
GANDUL

E un el in mine,
        Se tot plimba
De aici acolo,
        Si invers.
Parca, ar cauta o usa!
... Ar vrea sa iasa.
Sa iasa??...
Dar nu vreau!
Nu vreau
...Sa-l cunoasca altcineva
E al meu!
        E GANDUL MEU!



MAMA

Exista o persoana, care...
         Ne iubeste,
         Ne zambeste,
         Ne imbraca,
         Ne hraneste,
     Si ne priveste,
Dar inainte de toate,
         NE NASTE!


TRECUT

    Sunt sentimente traite,
Unele sunt uitate,
Altele inca traiesc.
... Te framanta gandul
Ca, intr-o zi, vei ajunge sa...
Nu-ti amintesti prezentul!


miercuri, iunie 22

CITIŢI PE BLOGUL DE POEZIE UN INTERVIU INEDIT CU PĂRINTELE IOANICHIE DE LA FRĂSINEI... DAŢI CLICK PE FEREASTRA DE SUS A BLOGULUI, APOI SCRIEŢI UN COMENTARIU PE EMAIL

CENACLUL LUMINĂ LINĂ MERGE LA TÂRGOVIŞTE!
Anunţasem o vacanţă mai lungă, dar nu a fost să fie aşa.
Un anunţ inedit pentru prietenii Cenaclului Lumină Lină. În ziua de 9 Iulie la ora 17, vom fi prezenţi la Târgovişte, la un concert de gală în Casa de Cultură din Târgovişte. Evenimentul va fi pus sub egida: „În amintirea poetului Adrian Păunescu”
Cu o formulă tânără, dinamică şi înnoită Cenaclul Lumină Lină va oferi un spectacol de muzică şi poezie naţional-creştină, iar prezenţa sa în Târgovişte e semn că suntem pe un drum bun, din ce în ce mai recunoscut de publicul din ţară.
La eveniment vor participa mai mulţi invitaţi deosebiţi printre care amintim pe: Domnul Director Ciprian Olinici Director General Radio Trintias. Doamne Lidia Popiţa Stoicescu actriţă emerită şi autoarea unor cărţi excepţionale de poezie.
Concertul va purta marca marilor creaţii naţionale începând de la Mihai Eminescu, George Bacovia, Nicolae Labiş şi evident Adrian Păunescu.
Concertul a fost propus de Părintele Arhimandrit Modest Zanfir şia fost preluat ca organizare de oficialităţi locale.
Vom reveni.

marți, iunie 21

ULTIMĂ ORĂ: mâine avem ştiri despre proaspete despre cenaclu...

Dragii mei cititori!În această zi nu am să scriu nimic personal,deşi am fost la Frăsinei şi am pregătit pentru cititori un dialog minunat cu Părintele Ioanichie ( va apare mâine), dar am să vă ofer un text minunat primit de în dar prin email, din partea unui suflet căutător de frumos şi de pace sufletească.  Este vorba de un cuvânt minunat al I.P.S. Calinic al Argeşului, ierarhul delicat şi plin de exuberanţă divină cu care am avut bucuria să mă întâlnesc la concertul Cenaclului Lumină Lină de la Câmpulung.  Astăzi I.P.S. Calinic ne vorbeşte despre Maica Domnului şi cuvântul său vine ca o completare fericită a ceea ce am scris aseară despre iubiriea ei faţă de noi. Vă rog să citiţi, să comentaţi şi să vă bucuraţi!Mulţumesc pentru email! Aştept şi alţi cititori ai blogului să îmi trimită lucruri deosebite pe care să le editez.  Părintele Cătălin Dumitrean


Femeia este viaţă şi cu ea ţine Dumnezeu!
? Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi MusceluluiAcum, la începutul bătrâneţii mele, îmi pot desluşi ceea ce m-a fascinat din primăvara copilăriei! Cele două fiinţe unice pe pământ şi în Cer: Maica Domnului şi mama care m-a născut! Cele mai apropiate fiinţe fără de care n-aş fi fost şi n-aş fi primit ocrotirea sub sfântul Omofor.
 Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

De câte ori stăteam la masă şi mai întârziam în glume şi în zbenguieli, mama mi-o reteza scurt: Mâncaţi mai repede că Maica Domnului stă în genunchi!
Îşi poate imagina oricine ce efect extraordinar au avut spusele mamei, pe un ton extrem de serios, care-mi face fiori şi acum, când scriu aceste rânduri. N-am mai auzit niciodată pe nimeni spunând. Cum adică, să stea Maica Domnului în genunchi atât timp cât noi mâncăm? De unde a auzit mama acest lucru? N-am întrebat-o şi nici n-am aflat până acum. S-ar putea să se mai spună aceste cuvinte în spaţiul nostru binecuvântat de Dumnezeu!
De atunci făceam parte din cele două case: a Maicii Domnului şi a vrednicei mele mame şi ori de câte ori vorbesc şi-mi aduc aminte de mama, gândul îmi zboară la toate femeile de la începutul lumii până azi!
Ce minune a mai creat Dumnezeu! Femeia straşnică! A pus Dumnezeu atâta plinătate şi atâta forţă în sinea ei, deşi pare şi chiar este atât de sensibilă şi chiar, se poate spune, extrem de fragilă. Auzeam uneori spunându-se de către unii bărbaţi că femeia nu trebuie atinsă nici cu un fulg, aşa trebuie să ne purtăm de delicat şi frumos. Când eram student la Sibiu, profesorul meu Grigore Marcu, o celebritate în Studiul Noului Testament, când a intrat într-un magazin l-am auzit cât de frumos a salutat pe doamnele de acolo şi cât de suav le-a sărutat mâinile, spre surpriza mea - o mărturisesc - totală! Nu m-am aşteptat să-mi văd pe cogemitea profesorul şi preotul să facă un gest pe care nu-l mai văzusem. Deşi era cam potrivit de statură, l-am văzut cum creştea spre înalturi, mai ales că, tânăr fiind, l-am privit atent să văd dacă nu cumva glumeşte. Era de maximă seriozitate! A crescut în ochii mei profesorul exigent, dar au crescut şi acele doamne care au primit cu drag, dar şi cu o obişnuită stare. Femeia este conştientă că este valoroasă chiar dacă nu are timp s-o arate prea des. Este prea ocupată cu lucrurile serioase şi nu glumeşte asupra rosturilor sale sădite de Dumnezeu: de mamă, de gospodină, de vatră caldă în virtuţi şi vreri creştine, de vrednicii de fiecare zi care nu se văd şi de care, uneori, te cuprind, fără să vrei, unele amărăciuni, dacă nu sunt recunoscute de cei din jur. Mama, soţia, gospodina, întreita lucrare, şi osteneala fără margini, de nimeni ştiută, mereu împrospătată şi de la capăt, din nou luată! De unde atâta forţă? Ai putea spune că este de domeniul supranaturalului! Mă uitam la mama şi o vedeam cu câtă forţă lucrează o zi întreagă şi noaptea până a doua zi. N-am mai văzut o aşa fiinţă, şi de dragul ei o ajutam din răsputeri. Pentru mine, mama, soţia, gospodina, este întreita minune printre noi, oamenii. Şi, Doamne, de câte ori n-am umbrit întru întristare această întreită minune! Ori de câte ori am supărat pe mama mea cea scumpă, am avut cumplite dureri în suflet şi acum simt ca şi atunci, ba, mai mult, cu cât trece timpul, durerea creşte şi mai mult. Nu că aş fi supărat-o peste măsură, dar mai ales că nu i-am mulţumit niciodată că m-a născut, că m-a crescut, m-a învăţat, m-a dus la biserică, m-a vegheat să nu mă frig pe sobă sau să cad în fântână. Când mama a venit la Curtea de Argeş şi a intrat pe uşa palatului, unde, în anul 1936, tata a stat de gardă când era în armată, mi-a povestit cum m-a pierdut într-o zi din ochi. Aveam 2 ani! Strigând după mine disperată, a întâlnit-o pe moşica lui Cojoc, vecina noastră de casă, şi întrebând-o dacă m-a văzut cumva, i-a spus: Tu, Ileană, Costică mergea pe cărare spre fântână, fugi să nu păţească ceva. M-a găsit cu burta pe buduroiul fântânii, uitându-mă în apă, cum fac şi acum! M-a luat de cămăşuţă de pe spate în sus ca să nu mă sperii! Vai, mi-a spus mama, parcă s-a întâmplat ieri. Am nişte emoţii grozave! Când mi-a povestit, m-a cuprins un straşnic plâns pe dinăuntru! Câtă grijă la o mamă şi că nu uită nimic! Nici un amănunt! Când spui mamă, spui un univers! Când spui femeie, spui viaţă! Când spui soţie, spui speranţă! Ea, femeia, mama, soţia, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul!
Doamne, ce fiinţă este femeia! Dacă ar şti ea însăşi cât este de valoroasă! Dar s-o lăsăm aşa, mai bine să nu ştie pentru că în final ea este o taină a lui Dumnezeu printre noi, oamenii.
Să nu fim barbari cu femeia pentru că este viaţă şi cu ea ţine Dumnezeu! Să nu uităm!

luni, iunie 20

luni

Maica Domnului, nota noastră de zece!

De ce inventaţi oameni buni stări confuze de veghe?  Aţi uitat, aşa repede aţi uitat? Singura noastră atitudine morală, singura noastră pătimire, singura noastră şansă şi veghe este însăşi Maica Domnului. Dincolo de ea nu există nimic continuu. Degeaba vorbiţi cu îngerii, degeaba zidiţi mânăstiri, degeaba vă osteniţi să ţineţi canoane, să vă faceţi daruri, să faceţi chetă pentru săraci, dacă nu aţi aflat plânsul şi surâsul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Doar ea şi numai ea ştie să oprească lacrimile voastre absurde şi să vă dăruiască plânsul adevărat. Doar ea ştie să vă înveţe zâmbetul, când voi ucideţi mântuirea prin asprime, vorbe grele şi frică. Acum ,tocmai acum, când este timpul să sfidăm supărarea şi să refacem potecile dintre chilii.
De ce vă e teamă de viaţă atâta cât există Maica Domnului? De ce vă e frică că mâine va fi rău atât vreme cât rugăciunile ei ne înlănţuie clipă de clipă. Unde îţi e curajul „turmă mică”? Unde îţi este speranţa? Ce ai făcut cu amintirea clipelor de iubire divină? Iată pentru noi toţi Maica Domnului e vie, chezaşa noastră în drumul către rai şi soluţia poticnirilor noastre! Maica Domnului. Nota noastră de bună purtare. Nota noastră de zece şi însăşi firea bucuriilor viitoare! Va fi bine! Maica Domnului e aici, lângă noi! Bucuraţi-vă!


 Astă-seară „La icoană!”
 
Şi astă seară „La Icoană”,
Erai Măicuţă ca o floare,
Aveai petalele în rană,
Şi sângerai în fiecare.

Ce duh de pace, ce iubire,
O clipă n-am simţit pământul,
Eram doar duh şi dăruire,
Abia de am rostit cuvântul.

M-ai şti Măicuţă altădată,
Cum alergau cei buni la tine,
Iar tu te bucurai mirată,
De cântul ce ţi se cuvine.

Eram acolo lângă ramă,
Copii smeriţi, ca din poveste,
Şi ochii tăi erau o mană,
Iar rugăciunea ca o veste.

Şi astă seară a fost pace,
Un dor prelung, un fel de veste,
Şi am simţit cum se desface,
Din amintire o poveste.

Şi Ţi-am promis Măicuţă Sfântă,
Că iarăşi vom veni la Tine,
Aşa cum îngerii îţi cântă,
În fiecare zi cu bine!




duminică, iunie 19

Epistolă duminicală! Uneori îmi e greu să nu vă scriu!

undefined                                    Pacient şi doctor divin
   Mă îmbolnăvesc uşor de cer în acest veac cu oameni teferi şi suferinzi până la nebunie. Mă îmbolnăvesc de Dumnezeu, de ţara mea, de dorul de cer. Şi încă cred că boala mea e incurabilă, atâta vreme cât şi Dumnezeu suferă de mine şi îi e dor de mine.
undefined
   Mă simt ca un pacient într-un salon de reanimare ce are dreptul, ultimul drept ca să viseze liber spre cer, deşi aparatele indică norme cardiologice, norme de suflare, norme de supravieţuire. Şi doctorii umani sunt întotdeauna circumspecţi, mirându-se că încă sunt entuziast în bătaia nefirească a inimii, că Dumnezeu nu m-a aruncat în pedepse capitale pentru păcate şi că, dimpotrivă, El mă iubeşte la fel ca în prima zi. De după lentila groasă a ochelarilor profesionali, cu nasul în registre contabile şi dogmatice, medicii de suflete se miră că respir, că sunt viu, că sunt acelaşi ca acum câţiva ani, că o „mână tare” m-a tras din groapă şi din moarte clinică am ajuns eu însumi medic prin zâmbetul meu.
   Mai mult decât atât, iată-mă şi student la „medicina cerească”, de pe patul meu de durere bandajând răni grele, suflând asupra celor fără vlagă, lucrând „cot la cot” cu îngerii, cu sfinţii, cu Măicuţa mea cea Sfântă şi pregătindu-mă intens pentru a deveni stagiar în spitalul ceresc.

Bolnav cu Dumnezeu undefined
  
Eu sunt bolnav de ceruri şi doctorii-şi fac cruce,
Cum pot să stau cu rana, să nu mă operez,
Îmi spun din competenţă:Ţi-e viaţa la răscruce!
Copile, este cazul ca să te internezi.

Şi cei mai mulţi cu rânjet, abia îmi dau o şansă,
Susţin că sunt smintitul ce crede în absurd,
Că Dumnezeu există, dar nu în orice branşă,
Şi este mut în toate, şi invalid şi surd.

La astfel de subiecte, mă simt flatat în suflet,
Coleg de suferinţă să-l am pe Dumnezeu,
Şi boala să ne fie şi dragoste şi cuget,
Ca un răsfăţ de soartă, să pătimim mereu.

Şi Domnul lin îmi zice: Eu sunt bolnav de tine!
Iar eu din pat chirurgic răspund milos: Şi Eu!
Şi dacă poate mâine o să mă simt mai bine,
E semn că rana noastră s-a contopit la greu.

Nu ne-nţelege lumea, se fac şedinţe, norme,
Că boala noastră veche e un scenariu rar,
Ne ceartă teologii, de dincolo de dogme,
Şi unii ne despică cu bisturiu de „har”.

Dar eu îmi port travaliul şi încăpăţânarea,
Iar Tu îţi faci din mine un conţinut de dor,
Şi iată indignarea, supliciul şi mirarea,
Căci ne confundă lumea, cu îngeri interlopi.

Vor spune unii mâine, hai să-i lăsăm în pace,
Ei sunt bolnavi fanatici şi veşnici şi ciudaţi,
Voi nu vedeţi că rana mai mult li se preface,
Într-o Împărăţie cu cât îi condamnaţi!

Mai bine să ne facem că plouă, că e soare,
Încremenind hipnotic sub ochelari de cal,
Că şi aşa e boală de fapt în fiecare,
Şi pătimim noi înşişi într-un lumesc spital.

Eu sunt bolnav de ceruri şi Dumnezeu mi-e frate,
Îl am într-o iubire şi într-un duh sublim,
Şi atâta cât se poate şi-atâta cât încape,
Devin eu însumi doctor într-un spital divin.