vineri, noiembrie 30

SEARĂ SFÂNTĂ ROMÂNEASCĂ........



PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN, DECLARAŢIE "LA CALD", la ora 22.45, DUPĂ O SEARĂ FIERBINTE:

"Ce să mai pot spune acum, la cald, după un asemnea concert excepţional. Mă tem că nu aş spune totul, atât a fost de măreţ acest concert naţional şi creştinesc. Un concert minunat. Un spectacol total. Public fierbinte şi plin de duh românesc. Colinzi, suflete calde, voci extraordinare, exuberanţă, iubire de frumos, debuturi excelente, cam aşa am putea să definim acum, în câteva cuvinte, concertul din această seara. Membrii vechi ai cenaclului au fost la înălţime, iar debutanţii sublimi.
Ce frumos a cântat Claudiu Huzu, un om de o mare calitate sufletească, un chitarist foarte bun şi un interpret de colinde maramureşene absolut sublim. Ce să mai vorbim de poeziile Andradei, fetiţa de aur, care revine la Cenaclul Lumină Lină după debutul său poetic din această vară. A fost divină şi copila Ana, care la numai 8 anişori cântă cu atîta har priceasna „Vino în rai”. Vlăduţ a impresionat asistenţa noastră cu recitalul său, la fel şi Dan Podoleanu care a cântat în premieră, curat şi plin de sensibilitate colindul „Cerul şi Pământul”.
Să reţinem agapa de post, pe care organizatorii au oferit-o în pauza concertului şi modul entuziast în care s-au cântat cântecele noastre tradiţionale şi naţionale.
Felicitări şi pentru ceilalţi: Ştefan, Mihai, Angela, Adina, Cristina, Cosmina, Ana din Basarabia, Cristian, Nelu şi tuturor celor care au realizat un concert unic. Nu exagerez, a fost mai frumos ca niciodată!
DOAMNE OCROTEŞTE-I PE ROMÂNI!"

Sfântă seară românească .......
Astăzi membrii Cenaclului Lumină Lină  au susținut un concert remarcabil în cinstea zilei sfinte de 1 DECEMBRIE în sala Bibliotecii ASTRA din Sibiu , prezentând un recital extraordinar de cântece patriotice din repertoriul cultural major al neamului nostru românesc.
Această  seară minunată a debutat cu urarea  tradițională a Părintelui Cătălin LA MULȚI ANI ROMÂNILOR! un cântec de luptă bătrân ca vremea, voi compatrioți să ascultați...
După doar trei cântece intonate sala s-a aprins de dragostea patriei și invitații au cântat împreună cu Cenaclul  cântecele patriotice ale neamului nostru românesc.
O prezență remarcabilă a avut-o Andrada Nicolescu care a debutat în Cenaclul lumină Lină lansându-și primul volum de poezii în urmă cu ceva timp , astăzi a fost alături de noi și a recitat doua poezii din primul său album.
După  o oră  de patriotism a avut loc o agapă creștină în stil tradițional cu produse de post tradiționale românești și un pahar de vin oferit invitațiilor de Ziua Națională a României.
După agapa frățească s-a reluat concertul cu intonarea Imnului Național urmat apoi de colindele noastre românesti. Un debut excepțional in Cenaclul lumină lină  a avut Claudiu Huzu care a încântat publicul cu colinde din repertoriul lui Ștefan Hrușcă, urmat apoi de Vladuț și Dan Podoleanu , a doua parte a concertului fiind dedicată colindelor.
Concertul s-a încheiat cu cântecul popular Doamne ocrotește-i pe români... și tradiționala urare de LA MULȚI ANI CU SĂNATATE !

duminică, noiembrie 25

PĂRINTELE CĂTĂLIN: "În această seară de duminică, vă invit să accesaţi blogul meu de poezie şi să citiţi câteva amintiri din veşnicia mea!. Apoi, vă invit la dialog. Pe emailul dumitreancatalin@yahoo.com, dacă doriţi ar fi frumos să vă scrieţi impresiile, şi, de ce nu, amintirile..."



 "Eram copil. Început de decembrie. Nu mai ştiu exact în ce an. Doar senzaţia că în curând se apropie Crăciunul şi noi copiii suntem cei mai fericiţi oameni din lume. Un ceai aburind într-o după-masă de duminică. Tocmai mă trezisem din somnul de amiază şi aburul ceaiului părea un fel de vârtej spre lumea misterelor. O clipă am crezut că toate din jurul meu sunt îngeri. M-au trezit vocile celor din casă..."
ÎNTREGUL TEXT PE BLOGUL DE POEZIE
poeziicatalindumitrean.blogspot.com

duminică, noiembrie 18

DUMINICA FAMILIEI CENACLULUI LUMINĂ LINĂ! ÎN PARCUL SUB ARINI DIN SIBIU, MEMBRII CENACLULUI AU SĂRBĂTORIT ÎN MOD INEDIT PE CRISTIAN!


După fiecare vreme grea răsare soarele. Aşa a fost şi pentru membrii adevăraţi ai cenaclului, care au ţinut morţiş să nu-şi facă niciun alt program, decât acela de a fi lângă colegul lor Cristian Ţopa. O dovadă de fair-play, de colegialitate şi de bun simţ, tocmai după o săptămână în care s-a încercat inducerea ideii că nu am fi uniţi şi frumoşi.
De dimineaţă, aceeaşi membrii ai cenaclului, în marea lor mjoritate, au venit pe Strada Dealului, pentru a se întâlni cu mine. Mi-am dat seamă că există oameni sinceri, care mă iubesc şi cărora le sunt recunoscător. În reste, toamnă şi multe frunze bolnave de trecerea timpului...

Astăzi, la ora 15, Cristian a simţit căldura prietenilor săi. Prieteni care au pus mai presus de toate, spiritul colegial şi demnitatea de a fi români. În parcul Sub Arini, la statuia lui Eminescu, loc inedit pentru această sărbătoare, s-au cântat cântece, a fost omagiat marele poet Mihai Eminescu şi s-a simţit o atmosferă pur românească, naturală şi limpede. Cristian a oferit covrigi(producţie personală), mere, ceai, cafea şi un mod sincer de a-şi arăta entuziasmul. 
Sincer, această sărbătoare ne-a refăcut moralul şi suntem din nou plini de Entuziasm...

Şi un anunţ, indiferent de ceea ce a fost şi va fi, de dualismul oamenilor din această ţară, de sfinţii care se cred sfinţi, de îngerii care uită să coboare între oameni, de dogme, de lanţuri, de prejudecăţi, Cenaclul Lumină Lină merge mai departe... Urmează să vă dăm ştiri importante!






joi, noiembrie 15

Sunt ceea ce sunt nu ceva ci CINEVA..........



Am cunoscut un om care mi-a impus respect prin simpla prezenţă şi care m-a făcut să mă simt nu îndeajuns de bun pentru el, în sensul motivaţional al cuvântului. Şi nu mă satur să povestesc despre el, şi simt pur şi simplu nevoia să mai spun odată că în sfârşit am cunoscut un om care m-a făcut să vreau să fiu mai bun, am cunoscut pe Părintele Cătalin, datorită căruia sunt mai bun şi de la care am învaţat să am respect pentru cei care sunt mai mult decât mine, chiar dacă mi-e greu să recunosc faptul în sine.
Mereu am crezut că sunt suficient de bun. Oricum, mai bun decât mulţi alţii. În realitate, m-am închis într-un cerc strâmt al autosuficienţei şi am suferit crunt la orice ieşire din acest cerc. Orice critică am interpretat-o ca pe un afront adus comodităţii mele şi cercului strâmt în care m-am autoproclamat .
Dar am greşit.
Sunt un om ca toţi ceilalţi şi atât. Deci, cine sunt eu să merit fericirea? Cine sunt eu să urlu după dreptate? După un tratament princiar din partea vieţii, oare chiar am dreptul să am tot ce îmi doresc de la viaţă?
      Sunt ceea ce sunt nu ceva ci CINEVA, un om care are ceva de spus , are ceva de oferit celor din jurul său.  MULŢUMESC PĂRINTE CĂTĂLIN!

Rodean Radu

miercuri, noiembrie 14

ZIARUL PATRIARHIEI "LUMINA" si AGENTIA "BASILICA" ELOGIAZA INTR-UN ARTICOL SUPERB CENACLUL LUMINA LINA!



 DOVADA VIE CA SUNTEM RESPECTATI!!!
  
SĂ NU NE LĂSĂM ÎNŞELAȚI DE MICI NEPUTINȚE ALE CELOR CARE MEREU AU DORIT MOARTEA ACESTUI CENACLU!  ÎN REST, SUNTEM O FORȚĂ!!!
ŞI NOI AM AVUT GREUTĂȚI, CĂLUȚI TROIANI PRIN INTERIOR, SUPERBI LA VEDERE, DAR CU VANITĂȚI LA SUFLET...
 


DE FAPT, E  BOALA  ACESTUI NEAM... A CELOR CARE MIMEAZĂ MISIUNEA ŞI PENTRU CARE  ÎN ISTORIE NICIODATĂ  NU AM FĂCUT UN LUCRU PÂNĂ LA CAPĂT, UMPLÂNDU-NE DE IUDE ŞI ISCARIOȚI...  DAR IATĂ, PRIN ACEST CONCERT, DE LA IAŞI, NOI CHIAR AM ÎNVINS.
 
ACUM, NU MAI AVEM, " ÎN SFÂRŞIT", VEDETISME, CHIAR  DACĂ , AVEM POATE MAI MULȚI OAMENI BOEMI, DAR EI SUNT CU INIMA ŞI CU DĂRUIREA DE 1000 DE ORI MAI SINCERI DECÂT ALȚII..."
"DA... SUNTEM O ECHIPA CU INIMA MARE..."
PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN
(delaratii la RADIO TRINITAS IAŞI, DUMINICĂ   5 NOIEMBRIE, ORA 18)

ARTICOL APARUT IN ZIARUL "LUMINA"  SI PE SITEUL AGENTIEI "BASILICA"  AL PATRIARHIEI ROMANE! 

Părintele Cătălin Dumitrean: „Am simţit la Iaşi un public extraordinar“ :

Cenaclul „Lumină lină“ a bucurat pentru prima dată inimile ieşenilor

Cenaclul "Lumină lină" din Sibiu, coordonat de pr. Cătălin Dumitrean, a susţinut sâmbătă, 3 noiembrie, la Iaşi un concert de muzică patriotică şi folk.
Evenimentul a fost organizat de Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (SONFR) - filiala Iaşi, în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. În deschidere, piesa "Balada", de Ciprian Porumbescu, a fost interpretată de două membre ale SONFR - filiala Iaşi. Membrii cenaclului, majoritatea tineri, au cântat, acompaniaţi de instrumente muzicale, pricesne şi cântece patriotice, multe din ele cunoscute de cei prezenţi. Motto-ul acestui eveniment, care a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost "Mamele române cheamă la dragoste de neam şi ţară". La concert au participat membre ale SONFR - filiala Iaşi, membri ai Asociaţiei "Oastea Domnului" din Iaşi şi numeroşi ieşeni.
Diplome de onoare pentru membrii cenaclului
La final, a susţinut o scurtă alocuţiune prof. dr. Ion Berghia, preşedintele Asociaţiei Culturale "Pro Basarabia şi Bucovina" - filiala "Constantin Stere" din Iaşi, iar apoi a urmat cuvântul doamnei Margareta Vlad, preşedinta SONFR - filiala Iaşi, care a remarcat că muzica interpretată de Cenaclul "Lumină lină" i-a înălţat sufleteşte pe toţi cei prezenţi. De asemenea, Margareta Vlad a amintit cum a ajuns Cenaclul "Lumină lină" să fie invitat la Iaşi pentru a concerta. Pr. Iulian Negru, consilier al Sectorului de Misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, a mulţumit părintelui Cătălin Dumitrean şi membrilor cenaclului pentru prezenţa la Iaşi şi a transmis binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. "Îi voi prezenta Înalt Preasfinţituşlui Teofan un CD al Cenaclului "Lumină lină". Vă ofer din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei şi a Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române, filiala Iaşi, o diplomă de onoare. Acest simbol vine din inimă către echipa minunată a cenaclului", a spus pr. Iulian Negru. În continuare, Margareta Vlad a acordat o diplomă de onoare părintelui Marian Mărcuş. A urmat alocuţiunea Angelei Olariu, coordonatoarea Departamentului pentru promovarea valorilor şi tradiţiilor naţionale al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Misiune prin interpretarea pricesnelor şi a cântecelor patriotice
Cenaclul "Lumină lină" a fost înfiinţat în urmă cu doi ani, având scop misionar. Concertele cenaclului sunt organizate de preoţii din parohii, însă membrii grupului au ajuns în oraşe din întreaga ţară. "Ne-am dorit să mergem mai ales în comunităţile rurale, pentru a mărturisi prin cântec credinţa şi dragostea faţă de ţară. Cele două coordonate ale cenaclului sunt: pricesnele şi cântecele patriotice. Încă de la început am găsit câţiva tineri entuziaşti, cu voci frumoase, care iubeau pricesnele. În Ardeal, priceasna a fost un mod de a rezista în faţa tăvălugului duşman al spiritualităţilor de ocazie, pe care le-am înfruntat de-a lungul timpului. Aceasta are multă consistenţă şi este oferită publicului din comunităţi. A doua coordonată a cenaclului este cea patriotică. Această coordonată a dispărut sau a fost politizată în ultimii ani. Noi revenim cu tradiţionalele cântece minunate, specifice redeşteptării naţionale în momente grele ale ţării. Avem câţiva oameni de cântec patriotic, care cu mult entuziasm se adresează publicului. Ei redeşteaptă în români în primul rând ideea de demnitate naţională, care e din ce în ce mai şubrezită în lume", a amintit pr. Cătălin Dumitrean.
"Ieşenii au cântat cu dragoste şi bucurie"
Cenaclul are în jur de 18 membri, care concertează aproape la fiecare sfârşit de săptămână. Concertul de la Iaşi a fost cea de-a 138-a manifestare în ultimii doi ani. "Eu cred că este destul de mult pentru nişte oameni care fac voluntariat. Ne deplasăm cu mijloace proprii şi ne asigurăm sonorizarea. Sunt sate în care nu se întâmplă nimic ani de zile. Preoţii sunt foarte bucuroşi, pentru că, după un astfel de concert, creşte valoarea vieţii spirituale, duhovniceşti şi naţionale în astfel de comunităţi", s-a exprimat coordonatorul Cenaclului "Lumină lină". Concertul "Mamele române cheamă la dragoste de neam şi ţară" a fost organizat la iniţiativa membrelor din SONFR - filiala Iaşi, care au vizionat cenaclul în vara acestui an, la Sibiu. "Am simţit la Iaşi un public extraordinar. A fost o atmosferă fulminantă, mai ales că ieşenii au cântat cu dragoste şi bucurie pricesnele şi cântecele patriotice interpretate de noi. Titlul concertului a dorit să redeştepte în mame ideea de a naşte fii, de a da bucurie vieţii, de a-şi educa proprii fii născuţi în spiritul patriotic creştin ortodox", a adăugat pr. Cătălin Dumitrean.