MARŢI CENACLUL LUMINĂ LINĂ LA SIBIU!

Cenaclul Lumină Lină pofteşte marţi pe cei mai raţionali să se integreze în oastea culturii tranzitive, iar pe cei care trăiesc din amintiri să se bucure de "libertate"...!

Părintele Cătălin: "Marţi, în mod simbolic şi real, voi oferi celor absenţi de la cenaclu şi fără de iubire evanghelia celor poftiţi la cină. Ştiţi care? Aceea cu:

-unul care s-a trezit că are casă şi că are nevastă,

-altul care şi-a cumpărat o pereche de boi,

-altul care are de lucru "mult" la servici,

- altul care pleacă în pelerinaj,

-altul care se ocupă de "chestii" mult mai serioase,

-altul care nu prea înţelege "chestia" asta cu cenaclul,

-altul care s-a înnămolit prin glod,

-altul care vrea doar să citească acatiste,

-iar altul va veni, dar fără chef...

Şi totuşi, ''Cina'' e gata!!!

 Dedic şi o poezie posibililor şi anticipaţilor absenţi:

Cultura fără sens

Coloana infinită e totuşi un urcuş

în biata noastră ţară, miloagă, mediocră

şi geniul ei de sânge, molaticul Brâncuş,

a devenit un flutur, pe-această hartă acră.

Iar bietul Eminescu, student răstălmăcit,

de criticii iubirii, ce văd doar odisee,

în viaţa lui de înger, în zborul lui sfârşit,

nu în dicţionare, ci în târzii tranşee.

De Blaga şi de Labiş habar n-au cei mai mulţi,

atâţia mediocrii a strâns această ţară,

că Moartea Căprioarei e pentru cei înculţi,

doar o telenovelă de lacrimi şi de vară.

Ce poţi să ceri, obraznic, în acest veac spumos?

În care marinarii conduc prin ministere

şi desfrânaţii cântă romanţele duios,

jurându-se pe datini că dragostea nu piere.

Pe Păunescu, însuşi, l-au omorât cei dragi

şi i-au sfidat cenaclul prin vorbe de cruzime,

ei ucenicii scenei, copiii lui din fragi,

de fapt nişte rebuturi de folk-uri şi enzime.

La fel şi în credinţă se poartă acest mod,

să-ţi otrăveşti maestrul cu ignoranţe mute

şi să devii deodată creştin şi incomod,

un pisălog de ceruri prin soartele bătute.

Dar, vai cultura ţării e vis din vis pribeag,

spiritualitatea e tagmă de viscere,

iar riscul meu de-a scrie, mai critic sau mai drag,

e consolarea morţii care cu of mă cere.

Căci azi în România trăiesc doar amintiri,

istoria e piatră, fosilă de durere,

pentru aceşti hipnotici şi zurbagii creştini

ce sunt de fapt ateii, căzuţi din înviere.

Şi orice-ar fi de mâine, nu mă-ndoiesc de voi,

scandalul vă e leacul de a trăi mai bine,

aşa că din suspinuri pornesc metanii noi

şi îmi smeresc speranţa cu sângele din vine.

ÎN DIRECT DIN SIGHIŞOARA!

CENACLUL LUMINĂ LINĂ ÎN CONCERT!

CRONICĂ DE LA FAŢA LOCULUI...

                                    

Suntem la Sighişoara, în duhul bucuriei, cu gândul şi sufletul la toţi cei ce iubiţi frumosul, adică pe Dumnezeu şi sunteţi alături de Cenaclul Lumină Lină.

Concertul a început cu un cuvânt de învăţătură al Părintelui Cătălin, care a salutat bucuria revederii cu minunaţii oameni din aceast loc binecuvântat.

În deschiderea concertului, după rostirea rugăciunii ''Tătăl nostru'' şi binecuvântarea dată de Părintele Dobre, Părintele Cătălin a dat tonul pricesnei ''Am venit Măicuţă să ne mai vedem'' şi a făcut o mică prezentare a membrilor grupului. Apoi, pornind de la un cuvântul frumos al Părintelui Dobre, care spunea: ''...să luăm aminte la fiinţele necuvântătoare cum se închină Dumnezeirii şi fac voia celui de sus''..., Părintele Cătălin, surprins total de cuvântul Pr. Dobre, i-a mărturisit că este chiar ideea următoarei cântări pe care a pregătit-o: ''O, tu cel ce trezeşti cocoşii'' 

Doamna Gabriela Costescu, poetă din această localitate a recitat o emoţionantă pozie a fratelui Traian Dorz. În continuare domnul Eugen Boţan a interpretat "Cântec în noapte'' scris de Lucian Blaga. Poetul Vasile Luca, ca de fiecare dată ne-a încântat cu versuri scrise de domnia sa. 

Atmosfera de pace s-a difuzat până în adâncul inimii la momentul dedicat poetului Mihai Eminescu, odată cu interpretarea cântecului ''Răsai asupra mea Lumină Lină'', cântec închinat Maicii Domnului. Tot domnul Vasile Luca a recitat o pozie minunată: ''Lui Eminescu'' şi după un nou cuvânt eminescian al Părintelui Dobre cu poezia "La Steaua" s-a cântat  din toate piepturile cu sublim "Dor de Eminescu". În continuare Părintele Cătălin i-a însufleţit pe toţi cei prezenţi la o declaraţie de dragoste închinată Mântuitorului, prin cântarea '' A mea iubire, Iisus Hristos''.

Întreaga asistenţă a intonat cânteccul "Pensia de-un leu", ca un protest la vitregiile sociale prin care trece astăzi poporul român, condus de nepăsarea celor nepăsători...

Cristian a adus jalea şi bucuria spaţiului mioritic în atmosfera cenaclului prin cântecul la fluier. Am simţit cum parcă toţi strămoşii noştrii au fost lângă noi şi ne-au binecuvântat cu amintiri dragostea şi lumina noastră lină. Ca la un semn dat, cei prezenţi au început să fredoneze şi versurile cântecelor pe care Cristian le-a inerpretat la fluier, moment foarte frumos terminat cu aplauze nesfârşite...

Fratele Eugen a interpretat minunat ''Ruga'' scrisă de Corneliu Coposu şi Vali Sterian, cântec de durere şi lacrimi, ca o aducere aminte a ceea ce a fost pe pământul românesc vreme de peste 50 de ani. Părintele Cătălin a vorbit foarte frumos despre ''VEŞNICIA'' dăruită nouă de DUMNEZEU,  cuvânt ce a prefaţat cântecul ''Ulciorul''. Moment de tandreţe şi pace înveşnicită ne-a oferit din nou,  doamna Gabriela Costescu, prin poezia ''Tu ai făcut spre sete toate''.

A urmat domnul Ovidiu Bucşa, director al Casei de Cultură din Sighişoara cu un nou moment dedicat marelui Eminescu, interpretând cu fior "Pe lângă plopii fără soţ". Apoi, ca o surpriză a fost evocat şi poetul Radu Gyr cu poezia "N-ai dezmierda", interpretată cu sensibilitate şi pasiune de domnul Ovidiu.

Vasile Luca a recitat în "În ochii tăi" ca o provocare la bucuria celor ce primesc marele dar al luminii, dar şi ca o dedicaţie pentru membrii cenaclului nostru care oferă la atâţia oameni lumină lină şi cerească.

O altă poezei "E noapte rece" recitată de dl. avocat Herlea Ioan, ne-a adus din nou în lumea comuniunii şi a dragostei divine fără de care nu există nimic autentic şi peren pe pământ. Ideea poeziei este aceea de a primi în casele noastre pe toţi cei străini şi pe cei ce ne cer ajutorul, pentru că de fapt prin ei soseşte la noi însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. 

Părintele Cătălin împreună cu întreaga asistenţă a lăudat minunile din această zi prin cântecul "O scumpă zi", iar apoi doamna Maria Toma ne-a îndemnat pe toţi la rugăciune către Crăiasa Cerului, prin cântarea ''Sfântă Marie pentru noi roagă-te'', iar Părintele Cătălin a întărit slava către Maica Domnului prin cântarea ''Preasfântă Maică şi Fecioară''.

A urmat domnul Ovidiu Bucşa cu "Romanţă fără ecou" pe versurile marelui poet Mihai Eminescu, melodie din lirica vechiului grup Mondial, piesă cântată din nou la unison de public.

Cu supin şi gânduri de speranţă Părintele Cătălin a recitat o recentă creaţie a sfinţiei sale "Iubire bună, iubire rea".

De asemenea, tot într-o atmosferă de mare simţire spirituală s-au interpretat şi cântecele mult regretatului poet Adrian Păunescu, "Ochii albaştrii ai lui Dumnezeu" şi inegalabila "Rugă pentru părinţi".

Domnul Vasile a dedicat Cenaclului Lumină Lină, propria creaţie, poezia ''Du-mă lin'' A revenit la microfon Ovidiu Bucşa cu cântecele "Cântă cucu, bată-l vina" şi " Când s-ompărţit norocul".

Copilaşul Tavi Dravischi ne-a îndoiaşat cu un cântec de iarnă şi cu puritatea celor care cântă din suflet pentru toţi cei dragi.

La final, după peste trei ore de concert membrii cenaclului şi toţi aceşti oameni minunaţi au cântat cântecul de final " Aprins-am lumina aceasta". De abia în acest moment lacrimile au început să curgă fără încetare, pentru că orice început are şi un sfârşit, dar şi promisiunea că Cenaclul Lumină Lină va reveni cât mai repede în acest loc, în acest oraş, în acest sanctuar al ospitalităţii şi bucuriei spirituale.

JOI, SIGHIŞOARA! SE APRINDE LUMINA!

Începe un nou turneu al Cenaclului Lumină Lină. Prima seară este şi cea mai importantă. Deci, să ne rugăm pentru noul debut cu succes în anul 2011, al treilea efectiv din viaţa acestui spirit misionar. Trimiteţi gânduri de încurajare membrilor cenaclului la adresele noastre.

COMUNICAT!

PÂNĂ ÎN ACEASTĂ SEARĂ AŞTEPTAM PROPUNERI CONCRETE DE AJUTOR FINANCIAR PENTRU SUSŢINEREA CENACLULUI LUMINĂ LINĂ!

LA SPITALUL T.B.C LA ORA 20.00 ÎN ACEASTĂ SEARĂ, ÎN CUVÂNTUL SĂU DE ÎNVĂŢĂTURĂ PĂRINTELE CĂTĂLIN A ATRAS ATENŢIA CREDINCIOŞILOR SĂI, CĂ CENACLUL LUMINĂ LINĂ NU ESTE DOAR O STARE DE SPIRIT, CI UN CANON DUHOVNICESC PENTRU ÎNDREPTAREA PRIN FAPTE A VECHILOR PĂCATE. UNII PREFERĂ SĂ FACĂ FAPTE BUNE FĂRĂ PERMISIA DUHOVNICULUI, PRIN ALTE LOCAŢII SPIRITUALE, CA SĂ-ŞI LINIŞTEASCĂ CONŞTIINŢA. NU ESTE CORECT! DECI,LA HOTĂRÂREA PĂRINTELUI, ÎN PRIMUL RÂND, ACEST CENACLU VA RĂMÂNE ÎN ANUL 2011 FORMULA IDEALĂ ÎN CARE SUB INCIDENŢA LEGĂMÂNTULUI DE DUHOVNIC, FIECARE CREDINCIOS AL PĂRINTELUI CĂTĂLIN ARE OBLIGAŢIE SĂ SE IMPLICE CONCRET PENTRU SĂVÂRŞIREA CARITĂŢII MISIONARE

ORICE ALTE COMENTARII, PROGNOZE ŞI ÎNCERCRI DE INTERPRETARE A ACESTUI MEASJ SUNT DE PRISOS ŞI INTRĂ SUB AUSPICIILE ÎNCĂLCĂRII DE LEGĂMÂNT!

PENTRU MAI MULTE AMĂNUNTE, VĂ RUGĂM CEREŢI SFATUL CONCRET AL PĂRINTELUI

DIN BINECUVÂNTAREA PĂRINTELUI CĂTĂLIN

PLENUL CENACLULUI LUMINĂ LINĂ

Iar Părintele Cătălin vă oferă drept recunoştinţă un poem:

PACE, CÂNTEC, BUCURIE

Lampagiu în noapte, aprinzând fiorul

peste moartea voastră, peste veacul greu,

v-am adus din mine cântecul şi zborul

şi puţin din blândul nostru Dumnezeu.

Ce deşertăciune, lumea nu mai crede

în scântei de vise, emulând frumos,

pe un colţ de noapte mărturia şede

ca o vietate fără de folos.

Iar chibritul tandru ce îl ţin în suflet,

mi-l confiscă unii ca pe un odor,

parcă nu au arme, parcă nu au cuget

să îşi facă veacul mistuiţi de dor.

Of, ce tristă lume, mă simt ca monahul

ce detestă somnul propriilor ochi

voi o să mă plângeţi când veţi cere leacul

să se şteargă sila propriului deochi.

Da, acum cenaclul meu de îndrăznire,

e absurdul vostru, prea mult pentru voi,

sunteţi în examen, şi-n recluziune,

refuzând strategic să fiţi plini şi noi .

Aşadar, să fie... Ce să fie? Pace,

cântec, bucurie, ascultare, dor!

Nu te teme turmă, ca să fii tenace,

asta ţi-e menirea, altceva e nor... 

Cenaclul Porneşte în Forţă! Superb!

ZECI DE CREDINCIOŞI AU VENIT, ÎNTRE ORELE 18 ŞI 20.30, SĂ SE REÎNTÂLNEASCĂ CU PĂRINTELE CĂTĂLIN!!!

Zi de reîntâlnire a Părintelui Cătălin cu publicul şi credincioşii sibieni

   La ora 12 părintele a constatat în faţa colegilor de la Radio Trinitas 63 de mesaje noi de prietenie şi bucurie, venite prin Internet, având în vedere reîntoarcerea Cenaclului Lumină Lină.

    La ora 12.30 a avut loc şedinţa de organizare a echipei radio-tv a Studioului Trinitas Sibiu. S-au stabilit principiile de colaborare cu Cenaclul Lumină Lină, modul în care vor fi reflectate în mass-media concertele noastre.

    La ora 18.00 credincioşii părintelui, au făcut o mare surpriză şi cu entuziasm au venit la biserică, informaţi probabil prin intermediul acestui blog, spre a se bucura de reîntoarcerea sa din Italia. Deşi, părintele nu a lipsit decât puţin timp, ca niciodată s-a constatat cât de mult este preţuit de oameni, gestul acesta fiind unul unic şi spontan. S-au spus cuvinte calde, însufleţite şi pline dăruire. Părintele Cătălin ne-a declarat: "Nu mă aşteptam! Până la ora 20, au tot sosit oameni ca să mă revadă, am primit mesaje pe telefon, enorm de multe, parcă m-aş fi reîntors de pe front, sau chiar dintr-un spital de boli cardiace. De fapt, mă simt bine, sunt mai sănătos, vorbesc româneşte coerent şi mă simt iubit. Admir nu atât entuziasmul acestor oameni minunaţi, cât smerenia lor. Oare ce i-a împins să vină?!? DRAGOSTEA! Pentru că, totuşi, Bunul Dumnezeu şi Măicuţa, prin mine nevrednicul, au lucrat binele în viaţa lor."

La ora 18.30 Şedinţa Cenaclului. Au fost toţi cei implicaţi direct în activitatea Cenaclului, de fapt aproape toţi... au lipsit doar cei motivaţi.

S-a hotărât:

1. Cenaclul pleacă JOI, ORA 12 la Sighişoara pentru concert. Deplasarea se va face cu cel puţin două mijloace de transport. La ora 16, va avea loc concertul împreună cu membrii Cenaclului N.D. Cocea.

2. Marţi 18 Ianuarie, ora 18, Biserica Sfântul Ioan Iacob. Seară duhovnicească, cu participarea plenului cenaclului. Program:

18.00 Prologul Evangheliei de la Ioan -prezintă Părintele Cătălin Dumitrean şi Pr. Dr. Mihai Petian

18.45. Recital Corul Psaltic Sf. Andrei şi Grupul "Lumină Lină"

19.15. Doamna Irina Matran ne învaţă cum să ne hrănim sănătos

- produsele lactate provenite din capră. (Vor fi servite specialităţi fiecărui credincios)

19.45.   30 de minute T.V. de vis...

Lansarea DVD-ului Dialoguri televizate Părintele Cătălin şi Mitropolitul Serafim Joantă al Germaniei.

3. Cenaclul va fi prezent la Buneşti în 22 Ianuarie. Evenimentul fiind amplu şi cu totul aparte vom reveni cu alte informaţii.

4. 30 Ianuarie Seară Românească a cenaclului la Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena Sibiu, strada Dima.

a consemnat Florin Popescu




Două poeme scrise de Părintele Cătălin în blog-ul de poezie:
Arde viaţa
şi
Sublim, iubire şi tăcere

   Dragii mei,

 

   Sunt bine şi curând voi ajunge acasă!

Am avut internet la dispoziţie, doar câteva minute, aşa că am scris pe blogul de poezie ceva nostalgic, o amintire despre frumosul copilăriei mele...

  Părintele Cătălin

P.S. Mulţumesc pentru mesaje. Nu vă supăraţi că nu am răspuns. Sunt de ordinul zecilor. Promit că vă voi spune câte ceva tuturor când ajung acasă. Mi-aţi arătat ce mult mă preţuiţi. Pe toţi vă preţuiesc şi vă binecuvintez.

La Cortina, pe Urmele Olimpiadei de Iarnă!

         Am fost la Cortina la cota 3200. Un peisaj monumental, italian, elveţian, nici eu nu ştiu cum să mai numesc tot ceea ce am văzut. Zăpezi incredibile, cabane decupare parcă din poveştile copilăriei, peste zece ore de drum, de încântare şi pace sufletească. M-am bucurat să văd ceva nou, oameni liniştiţi, nu doar opulenţa specifică din Valea Prahovei, acolo unde Bucureştiul este la el acasă... Aici am dat de civilizaţie, de oameni care ştiu să zâmbească blând, copii fericiţi şi tineri eleganţi în port şi mişcare.

Am revenit obosit, dar împăcat cu sufletul. Şi încă ceva, la cota 3000, m-am reîntâlnit cu soarele.

Din păcate am probleme cu internetul. S-ar putea să vă scriu mai greu mâine. Nu ştiu... Voi încercaţi să accesaţi blog-ul,ca să vedeţi dacă reuşesc să vă mai transmit câte ceva. În rest, ce să mai zic...Îmi e dor de casă şi de ţara mea!

Părintele

Cititi Poemele Luminii!

ÎNCĂ DOUĂ POEZII NOI PE BLOGUL CU POEME... ŞI UN MIC MESAJ DE LUAT ÎN SERIOS...

plus o poezie, aici ca deschidere pentru ceasul speranţei de bine...

Risipa florilor de mai

Mi-e dor de florile de mai,

acele lacrimi risipite,

prin ierni ascunse lângă rai,

când sunt speranţe înmiite.

Şi ce sunt ele, flori de vis?

Poate mai mult realitate

în lumea aceasta de abis,

care de fapt nimic nu poate.

Eu le-am sădit ca un erou

cu îngeri într-o toamnă plânsă

şi nu am vrut nimic mai nou

decât o patimă mai strânsă.

Un biet descânt de rai, ceva,

să-mi spună viaţa că am stele,

acele flori, ce vor ceva

smerenie şi nu vâlcele.

Şi când le-am pus pe tâmpla mea,

în noptea albă de simţire,

un înger simplu ca o nea,

mi-a profeţit desăvârşire.

El m-a legat de cer cu dor,

scriindu-mi veşnic viitorul,

cu florile ce-mi dau onor

iubirea, pacea şi fiorul.

Iar peste toate, ce frumos,

Măicuţa m-a luat de mână

şi în grădina de prinos

mi-a dat să beau dintr-o fântână.

Spunându-mi limpede în grai,

că florile sunt chiar aleea,

pe care voi păşi în rai,

când nu voi mai răbda tranşeea.

Şi ca un luptător de soi,

ce-a dezertat din urâciune

eu voi sădi şi-n ceruri noi

sublime flori de-nţelepciune.

Vor fi doar flori de mai şi dor,

din primăvara de lumină,

în care rănile nu dor,

şi bucuria e divină.

Plouă la Vicenza, plouă cu gânduri de iarnă...

  

Ce să vă mai spun, din câte observi în timpul unei zile, într-o ţară străină şi destul de interesantă ca Italia. Sincer, ar fi multe de spus din punct de vedere turistic. Văd zilnic parcuri frumoase cu statui, vestigii profunde ale istoriei antice, fântâni  de pace şi adolescenţi care încă mai cred în bucurie şi o viaţă frumoasă. Mă tem însă că sunt destui cititori interesaţi să afle altceva ceva de la mine, într-un secol în care se cam ştie totul, inclusiv din punct de vedere turistic.

   De dimineaţă am avut o nouă rundă de dialoguri cu Sfântul Anton. Ca de obicei, emoţii, discuţii cu călugării franciscani, întrebări despre modul lor şi al nostru de viaţă. Îi văd stăpâniţi, extraordinari de înţelegători cu lumea străină, fără acel fior apocaliptic al monahilor estici. Politeţea mi se pare un mod de viaţă absolut necesar iluminării credinţei noastre. Politeţea nu ţine de superioritate ci de smerenie. Intransigenţii şi intransigentele de la noi au în totdeauna atuul canoanelor, al legilor, al "bunului simţ", dorind ordinea cu orice preţ şi de dorinţa de a urechea pe cei care trebuie să-şi ţină "gura închisă" în faţa "autorităţii" de vârstă, de condiţie socială şi de deşteptăciune. La noi mai nimeni nu are ce comenta... Deci, să te ferească sfântul să intri în conflict cu astfel de persoane "evlavioase". Eşti condamnat pe viaţă...

    În Italia, la San Antonio se practică dialogul frumos, calm, elegant, se explică în linişte dacă greşeşti undeva, nu se iau măsuri pe la spate, astfel ca fiecare credincios să se simtă liber şi important. Poate că, tocmai de aceea mă simt aici în largul meu, inima-mi bate în acorduri line iar sufletul îmi pare din ce în ce mai tânăr.

   Vă mai spun ceva. În Italia am început să zâmbesc foarte mult. Sunt paşnic şi înţelegător cu toţi. Nu sunt minţit de colaboratorii direcţi cum flaşnetează pe acasă cei care vor să mă facă să cred că ei sunt altfel decât sunt, în schimbul unui oarecare favor.

   Vă arăt şi câteva fotografii făcute chiar acum trei ore la Vicenza. Sunt clipe de pace, de dor şi de bucurie.

   Vă trimit tot ce e mai frumos în gândul meu!

   Aştept în continuuare să îmi mai scrieţi pe email.

                                Părintele

În blog-ul de poezie

TESTAMENT PENTRU CEI CE ÎNCĂ MAI SUNT!

-Poezie scrisă din Italia la miez de noapte şi de doriri de bine pentru cei de acasă.

-Mii de mulţumiri zecilor de oameni care mi-au scris zilnic, în condiţiile în care doar un sfert din credincioşii noştrii au internet acasă.

Nu am să uit iubirea voastră!

De Boboteaza Italia s-a schimbat la faţă!

   A nins uşor. Incredibil pentru aceste zile şi pentru aceste locuri. Cenuşiul amintirilor naționale a vrut parcă să-şi arate prezenţa şi în acest capăt de lume şi de continent. Cu toate acestea, întreaga Italie se află în sărăbătoare. Începând de ieri seară, până luni, oamenii au liber, majoritatea magazinelor fiind închise, instituțiile de asemenea, iar pe stradă nici țipenie de om. Nordul Italiei este religios și practicant, astfel că în zorii zilei bisericile au fost luate cu asalt de enoriași.
   De dimineață am dus și eu bucuria botezului în câteva case de români. Duhul Sfânt ne-a însuflețit pe toți ca să simțim bucuria praznicului bobotezii, ca pe o coborâre a milostivirii lui Dumnezeu pe pământ. Toți cei de aici, au trăit cu emoție ritualul acestui praznic, cu amintirea clipelor de acasă și din copilărie când totul era atât de cald, frumos și minunat.
   În rest, destulă amărăciune și aici. Vremurile nu sunt simple. Italienii, puțin convenționali în bine, dar asprii cu ei înșiși și parcă lipsiți de comuniunea specifică românului. Sunt inabordabili, dincolo de politețile obligatorii, mândrii, ascunși, speriați de nou și de oamenii străini. Din ceea ce îmi dau seama, după atâta experiență de viețuire italiană, este că aceștia niciodată nu se apropie de sufletul omului, doar numai atunci când au vreun interes. În rest, Doamne ferește să ai nevoie de dânșii. Ajutorul e condiționat de bani, de vanități și de ceea ce ar putea ei câștiga...
   Și totuși, aici în Padova bucuria rămâne la ea acasă, pentru că Sfântul Anton impune o altfel de condiție umană. Peste donjuanismul domnilor, peste mândria femeilor, peste ignoranța bambinilor,peste iluziile acestei lumi secularizate, peste servilitatea românilor care îi slujesc, San Antonio este garantul că totuși există comuniune dincolo de rase și prejudecăți sociale. Cu el am stat astăzi de vorbă, cu fericirea de a-l ști drept tutore de conștiință și de viață iubitoare. Și mă simt ca un copil care nu a descoperit încă fatalitățile lumii. Deși, le observ și le cred totuși schimbătoare. Prin bucurie, rugăciune li sfinți lumea cu siguranță că se va schimba în bine. Cu noi este Dumnezeu!

Ziua apelor divine

SPECIAL

-------------

ZIUA APELOR DIVINE

6 IANUARIE 2011

MESAJUL DE BOBOTEAZĂ TRIMIS DIN ITALIA PENTRU TOŢI CEI BUNI

   Suntem contemporani cu forfota din jurul Iordanului. Mii de oameni vin la Ioan să se desprindă de ispite şi să-şi cureţe mizeriile sufleteşti. Şi Ioan îi primeşte pe toţi, odată cu asprime, odată cu blândeţe, odată cu amintirea profeţiilor mesianice, despre care, spune el, că în curând se vor împlini. De ce? Pentru că, "securea ajunsese la rădăcină". Răul "credincioşilor" iudei, devenise pentru Dumnezeu mai insuportabil decât neştiinţa păgânilor. Copiii răsfăţaţi ai "poporului ales" trăiau în ură, în făţărnicie, în minciună şi doar la suprafaţă şi de "ochii lumii", trăiau legea iubirii...

   Atunci Ioan începe să înnece păcatul cu apă, precum odinioară făcuse şi Dumnezeu cu poporul războinic egiptean la trecerea lor prin Marea Roşie. Şi acest botez prefigurează, marele botez al Domnului, "câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat!", botezul prin care cu toţii devenim membrii ai Bisericii.

   Întemeietorul acestui botez însă nu este Ioan, ci însuşi Domnul Hristos, care atingând cu picioarele apele Iordanului consacră în sfineţenie veşnică apele pământului. De aceea, plecând de la Iordan, suindu-se pe Cruce, murind şi înviind pentru întreaga omenire, Iisus Hristos instituie legea cea nouă, în care fiecare preot care este hirotonit cu darul şi pecetea Duhului Sfânt, primeşte această putere, ca în zi de Bobotează să sfinţească apele pământului şi să contribuie la desăvârşirea creaţiei.

   Prezenţa Sfintei Treimi la Iordan, este semnul că întregul cer participă în zi de Bobotează la sfinţirea apelor. Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh într-o împreună lucrare, prin mâna preotului întreit afundată în apă, atunci când se rosteşte formula baptismală de invocare a harului divin, conlucrează cu umanitatea la planul de resfinţire a lumii.

   Botezându-ne, cu aghiazmă mare, păcatele noastre sunt înnecate de lucrarea concretă a harului dumnezeiesc. Iată de ce, astăzi, este ziua eliberării de păcate, a ispăşirii păcatelor şi a începutului de mântuire!

   Timp de opt zile aghiasma mare se poate consuma, pe nemâncate, iar apoi în orice zi a anului, dar numai după un canon conferit de părintele duhovnic.

Bucurie, pace şi împăcare tuturor!

Amintiri de iubire

Tu, lacrimă de pace, odor de la Iordan,

atâta amintire aduci în sărbătoare

când îngerii iubirii îţi cântă din altar

că este ziua păcii şi nici un dor nu moare.

Ţi-aduci aminte milă, cum deveneai un leac

pe suflete stinghere cernite cu ruşine,

şi apele iertării te-au adăpat în veac,

ştiind că la izvoare chiar însuşi Domnul vine.

Ţi-aduci aminte pace, cum mulţi se războiau

încredinaţaţi  că legea e bună pentru sânge,

şi în cuvânt de ură cu toţi te răstigneau,

ei nu vedeau că Domnul, în dăruire plânge.

Ţi-aduci aminte şoaptă, cum te făceai destin,

din evanghelii scrise în noaptea de iubire,

prin catacombe vitregi, dar în fior senin

şi Domnul îţi da suflet, putere şi smerire.

Ţi-aduci aminte Doamne, cum a venit Ioan,

cu mâna tremurândă să-şi spună umilinţa

şi de atunci încoace nimic nu mai e-n van

în fiecare vorbă ce-şi tremură căinţa.

Mi-aduc aminte Doamne, cum rob am fost şi eu

visam lumina lină să-mi fie alinare,

iar astăzi de departe, doar eu şi Tu, mereu,

ne coborâm în lacrimi de doruri şi-mpăcare...

  

Din Cervarese Santa Croce Italia, contemporan cu duhul ţării mele şi cu toate lacrimile cerului...

Părintele Cătălin

Încă o zi de lumină!

Iubiţii mei!

Sunt mult mai bine. Italia m-a ajutat să trec frumos peste problemele de sănătate avute în ultimul timp şi să să mă gândesc că va fi din nou un an bun. Sunt optimist. Atmosfera primăvăratică de aici, ferirea de problemele organizatorice pe care le-am avut acasă, m-au adus în starea de a spera într-un nou început de viaţă. Mă simt încă tânăr şi dornic de a stimula entuziasmele colective. Vreau să reaprind flacăra credinţei în societate, dar nu după reţete bolnave, şocant tradiţionaliste, ci după ceea ce Maica Domnului m-a inspirat să fac pentru poporul meu.

Le mulţumesc tuturor celor care mi-au scris. Sunt oameni de calitate, de condiţie intelectuală şi de surpriză naţională, din Cluj, Arad, Galaţi, Bucureşti, Baia Mare etc. Pe alţii mai am răbdarea să-i aştept şi să le înţeleg neputinţele. Dar, pentru toţi bate aceeaşi inimă. Un lucru probabil că nu îl înţeleg cei de lângă mine( dumneavostră în email-uri aţi dat câteva nume concrete de foşti şi actuali colaboratori care pe undeva mă înşală şi pe care să nu credeţi că eu nu îi ştiu, chiar dacă mă prefac că nu le cunosc opţiunile lor morale). Unii mai sunt aproape, alţii tot mai departe... dar de fapt durerea este a lor şi nu a mea. Mulţi, nu vor să investească în harul meu... "Cineva" se opune şi îi speculează în slăbiciuni... Ştiu totul despre ceea ce cred, însă, doar timpul le va demonstra că am puterea de la Dumnezeu, de a mobiliza masele şi că voi reuşi să fac prin Cenaclul Lumină Lină ceva deosebit. Sau, hai să admitem că această formulă a cenaclului este poate efemeră, dar chiar dacă va fi aşa, până la urmă eu voi găsi un alt mijloc de trezi energiile potenţiale ale creştinilor noştrii. De oprit nu mă opresc. Nu pot...

   Ştiţi unde este însă este de fapt durerea. Că mulţi se vor trezi, destul de târziu şi îşi vor da seama că în loc să cureţe chiliile mânăstirilor ( din aşa-zisa dăruire...) mai bine ar fi fost, ca mireni, să se alăture trup şi suflet proiectelor noastre. Păcat că, viaţa le trece în "isihie" şi îşi ratează misiunea adevărată a acţiunii creştine. Nu mă gândesc însă cu pasiune la ei. Mă rog pentru revenirea lor şi pentru faptul de a nu-şi mai face mereu prozeliţi. A fi creştin, însă, nu înseamnă numai a posti şi a te ruga cu pasiune. Astăzi nu este timp de contemplaţie extremă, de rugăciuni lacrimogene, de isihie în propria carapace. Azi avem nevoie de luptă, de a ieşi la misiune, de a readuna oatea creştină. Avem nevoie de programe şi de fapt noi. Să facem ceva deosebit. Să-i punem pe creştinii ortodocşi la treabă, să se trezească din orgolii şi egoisme ieftine. Să sprijine adevăraţii duhovnici şi nu iluziile tranzitive. Să fie vii!

Cenaclul Lumină Lină are la rândul său nevoie de sponsori concreţi. Vrem să definitivăm programe şi să meregem cu ajutoare şi concerte în multe parohii sărace. Dar, numai dacă vom avea cu ce. Ce spuneţi?

Din Italia, dela Sfântul Anton, dintr-o inimă aprinsă, vă declar că nu am odihnă, că mă gândesc la ţară, că doresc să tulbur conştiinţa românească prin ridicarea fraţilor mei de mărturisire la un nou imbold de viaţă duhovnicescă.

Harul Bobotezii să vă dea multă lumină şi pace eliberatoare de rău.

Sfânta treime să vă descătuşeze energiile potenţiale şi să vă schimbe gândirea.

Să deveniţi creştin practicanţi, gata de a vă dărui prin minuni aproapelui!

Vă binecuvintez!

Vă sunt alături de departe fizic, dar rămân initm cu har în inima voastră!

Astăzi am simţit că Sfântul Anton vă este mai aproape decât puteţi voi înţelege. De aceea, m-a chemat la Padova, spre a mi se încredinţa fiorul sănătăţii biologice şi duhovniceşti. Puterile mele încep să crească. Mă simt nou, altul, mai decis, ami aprins de ideal creştin şi dornic de fapte spirituale adevărate. Vă chem şi pe voi alături. Aprindeţi Lumina Lina!

Cei vechi, cei noi, cei dintotdeauna!

Părintele 


Ultimă oră:

Am scris pe blogul de poezie un poem de praznic înmiresmat

În direct din Italia...

ZIUA A DOUA

REÎNTÂLNIRE CU SOARELE

ORA 9

 Am regăsit soarele şi pacea sufletească. Am fost la Verona, oraşul plin de istorie şi dragoste frumoasă, iar pe drum un soare pătrunzător mi-a inundat fiinţa cu lumină. Un sentiment nemaiîntâlnit de multişor... Soarele Italiei. Viu, aprins şi zâmbitor. Poate, pentru că, Mediterana este atât de aproape... Conduceam maşina cu atenţie, pentru că traficul pe autostradă era imens, dar zâmbetul mi s-a întipărit pe faţă instantaneu ca un chip de sfinţenie sau ca o cămaşă de forţă. Ce mult îmi lipsea acasă acest fel de a fi. De ce oare acasă oamenii sunt atât de mohorâţi, crispaţi, suspicoşi, speriaţi de iad, de plata păcatelor, de greşelile altora, de faptul că Dumnezeu e justiţiar, devenind şi ei îngrijoraţi, absurzi, revanşarzi?

   

În ultima vreme, în România, nu am văzut decât caricaturi de creştini, găşti de compromis, în numele supravieţuirii, extreme cu ten ortodoxist, duhovnici apocaliptici, şi situaţii ciudate ce-ţi scurtează bucuria şi firescul vieţii. Frică permanentă de păcat, de vechile erori, de viitoarele păcate... Viaţa pare în anticamera cimitirului...  Acasă, îţi este frică să priveşti chiar şi soarele, nu cumva ca "cineva" să te observe şi să-ţi spună că ţi-ai pierdut echilibrul, harul, sancţionându-te prin atitudini specifice românilor, absenţă, plecări spre necunoscut, lacrimi sentimentaliste şi fataliste. Of, ce bine, că cel puţin pentru câteva zile am scăpat de acest  dureros coşmar. Ce bine şi ce durere... Mă gândesc la cei care cu sufletul curat m-au ajutat să fiu aici. Ei s-au gândit că au un duhovnic şi pentru mâine... Mda, şi pentru mâine... Unii... Lor le mulţumesc... Pentru că, ţara mea e inima mea...

ORA 12 Verona m-a primti ca un cântec de milă. Am urcat pe culmile oraşului ca să contemplu imagilnile sublime de belvedere. Am fost uimit. Stingher m-am aşezat pe o piatră şi am privit spre infinit. Am mers printre străduţe mici, înghesuite, misterioase,,, Multe sentimente s-au reaprins în mine. Un dor de linişte sufletească teribil... I-am spus prietenului meu, că bine îmi pare a sta aici, sau la Padova, într-o locuinţă modestă, ani de zile, spre a mă desprinde de tot, spre a simţi, în recluziune, fericirea şi a-mi conserva sănătatea. Acasă, oamenii te înţeleg în limite. Ei te vor teafăr, puternic, impecabil. Ca o femeia frumoasă. Câtă vreme eşti în aceste calităţi credincioşii se ţin după tine... Când dai semne de oboseală, de umanitate te trimit în amintire...

    Oraşul e curat, nici urmă de vulgaritate. Dar aceasta este doar partea luminoasă a Italiei. Desigur, că dincolo de această faţadă e şi Italia amărăciunilor, a mafiei, a fărădelegii etc. Italienii, cum spunea amicul meu de la chioşcul de ziare de la Basilica San Antonio sunt oameni cu multe feţe. Bărbaţii instabili, dar aparent afectuoşi. La modă doar în aparenţe... Şi multe femei se aruncă în plasa lor. Pasionali în vorbe, în gesturi, în sport, au şi destule carenţe comportamentale. Şi pe undeva, sunt mai rasişti decât nemţii... Mi-a spus-o chiar un Italian. Un italian care iubeşte românii, pentru că sunt latini şi prieteni cu "amicul" San Antonio... De fapt, despre acest prieten, vânzătorul de la choşcul de ziare, am scris chiar astăzi o povestioară, pentru posibila viitoare carte de proză, pe care o voi intitula: Cum să regăsim bucuria...

ORA 15. Reîntâlnire cu Sfântul Anton. M-am rugat pentru toţi. I-am citit în Capela Sfântului Luca, acatistul compus de mine. Am trecut de câteva ori pe la racla cu sfinte moaşte. De fiecare dată, mi-am pus câte o dorinţă pentru alţii. I-am pomenit pe cei dragi, pe credincioşii mei, pe cei învrăjbiţi, pe cei trişti. Pentru toţi, am cerut un an mai bun, mai uman, mai plin de zâmbet. I-am spus Sfântului Anton, că treaba cu zâmbetul şi împăcarea e o chestiune de urgenţă la Sibiu. Că nu aş mai dori să mai vin o dată la Padova şi problemele să nu se rezolve. Şi, pentru aceasta, am cerut echilbru în sentimentele religoase ale celor care mi-au promis ascultare. Şi, mai ales, să se ferească de excese, de pietism, de atitudini bigote, de ploconiri duhovniceşti aiurea, de extreme în exprimarea credinţei. Să-i văd pe toţi buni, calzi unii cu alţii, aşa cum sunt ardelenii când au sufletul stăpânit şi blând, atunci când primăvara turmele pornesc în transhumanţă şi lacrimile curg de dor.

   Am simţit că Sfântul Anton mi-a răspuns: "Aşa va fi!Dar, nu cu toţi. Nu te amăgi acolo unde sufletele sunt rănite. Nici eu nu am putut ţine pe toţi în iubire. Nici măcar Hristos... Mereu e unul care se rupe de la turmă, pentru că păstorul e prea bun cu alţii. Iuda, a fost dezamăgit de Iisus şi de aceea a socotit un act de "dreptate" să se ducă la farisei. Credea săracul că aşa îşi linişteşte conţtiinţa... Pe unii vrăjmaşul i-a învins deja. Dar, nu uita promisiunea mea, o nouă armată se recompune, cu oameni dornici de luptă, de ascultare şi de iubire! Mergi înainte părinte! Harul tău este bucuria mea, iar dragostea mea este chezăşia că vom fi mereu împreună!

... La Padova a fost din nou soare. Soarele care îmblânzeşte frigul şi dorul de casă. La Padova crinii înfloresc în fiecare anotimp, pentru că inima Sfântului Anton se lasă milostivă în fiecare palmă de împăcare. Bucurie!

Părintele 


ULTIMA ORĂ!
PE BLOGUL DE POEZII
CITIŢI CUM E SOARELE PĂRINTELUI CĂTĂLIN

ABIA AJUNS LA SFANTUL ANTON PARINTELE CATALIN NE SCRIE, IN DIRECT DIN ITALIA...

ULTIMĂ ORĂ!!!

ABIA AJUNS LA SFÂNTUL ANTON,

PĂRINTELE CĂTĂLIN NE SCRIE,
 ÎN DIRECT, DIN ITALIA...

   - JURNALUL CELEI MAI LUNGI ZILE-

   ORA 1.45 Am pornit pe drumul cel lung al Italiei, cu credinţa curată că Bunul Dumnezeu mă trimite în locul cel mai blând din lume, la fratele meu de ideal şi dârzenie, San Antonio, milosul sfetnic al linei mele lumini DUHOVNICEŞTI. Am plecat pentru a regăsi liniştea sufletească, sănătatea dorită şi spre a le readuce credincioşilor mei dorul de adevărata viaţa spirituala. Exact ceea ce mulţi nu mai au, din pricina mândriei, a neascultării şi a colaborării excesive cu veacul păcătos. Ca la fiecare plecare din Sibiu, am pornit cu dorurile a sute de oamneni pe care doresc să îi văd fericiţi; pentru aceasta am ales Padova drept altar de sacrificiu şi de implorare a Sfântului Duh.

ORA 5.30. Am trecut graniţa României. Ungaria mi se pare de fiecare dată un loc mohorât, deşi paradoxal, la Budapesta un soare strălucitor m-a transferat cu inima pe treptele templelor de vară şi seninătate. Dar, istoria celor două popoare, român şi maghiar, îmi dă sentimentul că vecinătatea noastră este mai mult o fatalitate în faţa căreia politica europeană de azi poate fi doar un liant efemer. Drumul prin Ungaria mi se pare lung, tern şi obositor. Un oftat de imposibilă liniştire...

ORA 12 Am trecut de Viena. Apoi sfinţenia Alpilor şi ordinea teutonă a acestui popor, când aspru, când vios şi cordial. Peste tot autoturisme. Autostrada pare un loc al supliciului tehnologic, în care opulenţa maşinilor de lux, ascund în fapt faţa umana a şoferilor. Apare fireasca întrebare: Unde e de fapt omul? De ce se ascunde tot mai mult astăzi omul de om, iubirea de iubire, sub masca masivă a societăţii secularizate de astăzi.

La Graz m-am odihnit o ora. Oboseala intrase în sânge, în reacţii şi în felul de recunoaştere a zilei. Apoi, trezirea, ceaţă şi soare, munte şi zăpadă, ninsoare şi vânt uşor; maşini de intervenţie peste tot, gata să cureţe şi cel mai mic strat de zăpadă căzut pe autostradă. La Vilach soarele a început să cânte cu surâs de îngeri. Ceva sublim si liniştitor. Aveam senazaţia eternităţii care cântă la uşa inimii mele... Apoi, graniţa cu Italia şi firescul de a redescoperi locuri si mărturii ale propriului meu trecut.

ORA 16.30. Udine, oraş cald si simţitor. Am numărat peste o sută de rulote. Italienii se întorceau din Austria. Aveam în faţă un apus de soare incandescent, orbitor. Părea că razele solare mi se înfig în faţă, parasolarul devenise insignifiant. Am înaintat din instinct. Apoi, aproape o oră am fost oprit de un accident rutier, petrecut undeva la câţiva kilometrii în faţa mea; să fi fost tot din cauza soarelui?!...  Am aşteptat răbdător, am cântat, m-am rugat ca cenaclul nostru să fie anul acesta mai atractiv, să vină mai mulţi oameni, gândindu-mă câ în curând voi sta in faţa marelui prieten, Sfântul Anton de Padova.... Am pornit. Trecere rapidă pe lânga Veneţia şi apoi după 30 de kilometrii am intrat în Padova. Direct la Basilica San Antonio.

ORA 18.30 EVERESTUL!!!... Sublimul raiului coborât în inima mea... Lacrimi de bucurie şi mulţumire la mormântul Sfântului Anton... Oftat şi rugăciune de mulţumire... După 1500 de kilometrii stăteam în faţa celui mai frumos sfânt din apusul continental. Un sfânt care mă chemase din nou lângă el. Fratele meu cu care de astăzi voi povesti minunea existentei noastre în cer şi pe pământ. Sunt la Padova, sunt bucuros, sunt în rugăciune pentru toţi şi aprind încă o ''Lumină Lină'' pe drumul nemuririi!
Fericire şi nădejde!
Voi reveni!
Părintele Cătălin! 

COMUNICAT

La treabă!

-consemnat, azi la amiază, de Florin Popescu-

Din partea Părintelui Cătălin

Dialog şi bucurie!

În perioada 3-10 Ianuarie, conducătorul Cenaclului Lumină Lină va fi într-un tradiţional pelerinaj şi concediu de odihnă la Padova, în Italia. În acest timp, în măsura posibilităţilor de trafic pe internet, vor continuua postarea gândurilor bune din partea părintelui, pentru a putea aduce bucurie sutelor de oameni care accesează acest blog. Părintele Cătălin intenţionează să trimită cât mai des ştiri frumoase despre lumea de dincolo de graniţă, despre evlavia pământenilor şi lupta lor pentru frumos.

Vă rugăm însă:

-Participaţi toţi cei ce aveţi un gând bun la pagina acestui blog. Nu mai staţi în espectativă. ortodoxia e vie prin energia voastră.  Au scris părintelui lucruri minunate, foarte mulţi oameni pe care noi nici măcare nu îi cunoaştem,dar au scris în mod deosebit. Scrieţi şi voi tot ceeea simţiţi şi cum vă doriţi să fie aceast cenaclu, cum să îl facem minunat.

- Părintele vă roagă să trimiteţi acest blog prin link la cât mai multe persoane, cu care comunicaţi pe net, interesate de frumos. Faceţi acest lucru, toţi cei ce îi preţuiţi pe părintele şi ideea de a dezvolta efortul misonar unic al Cenaclului Lumină Lină.

-Nu este o obligaţie omenească, ci de conştiinţă şi bun simţ. Deci, să trecem la fapte...

Părintele va monitoriza din străinătate cât mai atent aceste email-uri şi pe cei care ne veţi trata cu dăruire, ca dovadă a iubirii pe care ne-o purtaţi.

-Aşteptăm, la fel ca şi până acum opinii, gânduri frumoase şi idei despre concertele Cenaclului Lumină Lină şi articolele ce vor apare pe acest blog, pe adresele noastre de email pe care le aveţi consemnate. Vă aşteptă şi pe cei care din binecuvântate sau alte pricini aţi fost mai reţinuţi de problemele revelionului până acum! Deveniţi şi voi misionari! Nu prin vorbe, ci prin fapte! Vă mulţumim!