RECUNOŞTINŢĂ

Părintele Cătălin a întâlnit un mare român Domnul Director Nelu Botezan

  

Astăzi m-am întâlnit şi am stat de vorbă cu excelentul om de condiţie onestă şi românească, domnul director Nelu Botezan. Mi-a povestit despre marele poet Adrian Păunescu, despre felul în care îl vizita la Sălişte mai ales după 1985 când a fost asasinat Cenaclul Flacăra. Cu argumente faptice mi-a povestit cum a fost urmărit poetul de către Secutitate: “Au venit la mine la fabrică la Sălişte şi mi-au cerut să rup orice legătură cu el. M-am opus categoric. Păunescu era urmărit încă din clasa a zecea. Era incomod, considerat un pericol pentru communism. Era puternic, nu se împiedica de securişti. Îi înfrunta categoric. Şi a plătit.”

Apoi domnul Botezan mi-a arătat două poezii scrise special pentru dânsul în biroul său: “Le-a scris pe loc. Aici. Mă pregăteam să mă duc la sărbătoarea fiilor satului. Fantastic în câteva minute a scris ceva grandios. A ajutat zeci de oameni să se facă bine, transplanturi etc. Iar pe el s-a tot amânat. Diabetul a evoluat şi el nu se trata.În ultima clipă l-au dus la spital…” În lacrimi domnul Botezan mi-a citit peste zece poezii scrise de Păunescu împotriva regimului communist şi apărute la Oradea chiar atunci. Apoi mi-a recitat un excellent poem despre Sălişte: “La scris la cererea mea. Eu i-am dat idea şi titlul poeziei. M-a sunat la telelfon, eu eram la doctorul Suciu. Îl rugasem să o scrie în câteva zile. Într-o oră m-a sunat şi mi-a recitat la telefon. A fost extrordinar. Cu acea ocazie a fost numit, tot la propunerea meau cetăţean de onoare al localităţii Sălişte.”

 
  Am mai povestit depsre familia poetului. L-am sunat pe Andrei. L-am sunat pe Hruşcă în Canada. Am hotărât să facem un mare spectacol cu CenaclulLumină Lină pe 28 Mai la Sălişte. Să vină Andrei, Hruşcă, Veta Biriş etc. Am plecat încărcat de daruri. Cărţi ale marelui poet, fascicole din ziare cu poeme, semn că la Sălişte există un mare om, un mare roman, un dar al lui Dumnezeu: Domnul Director Nelu Botezan!

                                           Un dar dumnezeiesc

(poezie dedicată domnului Nelu Botezan)

În vatra bucurie de lumină,

Într-un pridvor de ţară şi Carpaţi,

Trebăluieşte ca o stea divină,

Un harnic om pe nume Botezan.

Şi m-a primit în locul său de trudă,

Acolo unde viaţa are sens,

Când ne luptăm cu existenţa crudă,

Şi vrem să dăm virtuţii un consens.

Şi Nelu Botezan mi-a dat o carte,

Scrisă de cel mai sfânt dintre poeţi,

Şi parcă chiar din cer venit-a parte,

Prin versuri despre alte dimineţi.

De Păunescu am vorbit o oră,

Prin lacrimi am citit gânduri cereşti,

În care Dumnezeu părea c-adoră,

Odinioară neamul românesc.

Şi cum prezentul ne răneşte firea,

Prin vitregii sădite între fraţi,

Noi ne-am gândit să ne unim iubirea,

Aici în mărginimea de Carpaţi.

Să ostenim prin întâlniri de suflet,

Ca un cenaclu ce aprinde dor,

Şi să lăsam în oameni şi în cuget,

Supremul drept la viaţă şi fior.

Rămâi cu bine prieten de speranţă,

Din senectutea ta să curgă har,

Şi să reverşi aceieaşi cutezanţă,

Când Dumnezeu te va primi în dar.

VINERI O SĂ AVEM O NOUĂ CARTE A PĂRINTELUI CĂTĂLIN:


"VINO ÎN RAI!"

POEZII ÎNCHINATE MAICII DOMNULUI

PĂRINTELE NICOLAE CĂTANĂ DIN BUIA NE SCRIE CU IUBIRE...  

   Duminica 10 aprilie 2011 a fost pentru mine şi pentru credincioşii din Buia o zi specială, o zi în care ne-aţi făcut părinte să vibrăm de dragoste de Dumnezeu şi de neam, ne-ati facut să simţim cum harul lui Dumnezeu se coboară peste noi. Da, au fost emoţii şi lacrimi, dar lacrimi de bucurie sfantă, pentru că în această zi ne-aţi dăruit lumina lui Hristos.

            Ne-aţi făcut să simţim lumina cea dătătoare de viaţă şi ziditoare de suflet a lui Hristos. Ne-aţi pregătit duhovniceşte ca peste puţin timp să ne putem bucura de lumina Învierii lui Hristos.

            Într-o astfel de zi, ne-am dorit şi noi să spunem ca cei doi ucenici, Luca şi Cleopa, care s-au întâlnit cu Hristos cel Înviat: „Rămâi cu noi, Doamne, că este seară şi s-a plecat ziua”.

            Această rugăminte i-am adresat-o şi noi Domnului cu credinţă, cu nădejde, cu dragoste şi suntem convinşi că Hristos şi-a făcut sălaş în inimile noastre.

            Vă mulţumim părinte, mulţumim Cenaclului Lumină Lină pentru această înălţătoare zi, în care ne-aţi făcut să simţim că cerul s-a coborât pe pământ. Vă facem invitaţia de a mai veni în mijlocul credincioşilor noştri şi vă facem îndemnul de a continua cu şi mai multă râvnă lucrarea de răspândire a luminii lui Hristos în sufletele oamenilor.

Fie ca lumina Învierii lui Hristos pe care o aşteptăm cu toţii să strălucească de-a pururi în sufletele noastre, iar Hristos să vă ocrotească, să vă binecuvinteze cu pace, cu sănătate şi spor duhovnicesc.

Tuturor, Sărbători fericite!

poem pentru voi

INVITAŢIE!


De FLORII lansare de carte în trei locuri: Biserica de pe Strada Dealului, ora 11, Biserica T.B.C. ora 11.30, Biserica str. Înfrăţirii ora 18.


"Vino în Rai! - autor Părintele Cătălin Dumitrean




"E o colecţie de poezii, mai vechi şi mai noi, închinate Maicii Domnului. Am scris pentru Măicuţa întotdeauna cu toată inima mea. Ea este binefăcătoare vieţii mele. Datorită ei exist ca om, ca poet, ca slujitor de pace! Chiar acum am scris o nouă poezie"

 Pe palmele iubirii

Pe ramura măslinului din curte,

Un porumbel se-ntoarce din robie,

Şi astăzi bucuria pare munte,

E primăvară, vis şi dăruire.

Ca din senin o palidă lumină,

Apare ca un râu ce curge harnic,

Mă uit sfios şi văd o stea divină,

E chiar Măicuţa cu fiorul darnic.

Aşa păşeşte blândă şi miloasă,

Iar florile se mistuie în lacrimi,

Pe unde trece viaţa e frumoasă,

Şi nu există nici un semn de patimi.

Iar porumbelul sfânt o însoţeşte,

E ca un chemător ce ne răsfaţă,

Cu vestea că iubirea se porneşte,

Din noapte către altă dimineaţă.

Aş vrea să-i spun o vorbă sau un cântec,

Mai bine tac căci sufletul mi-e apă,

Ce curge de la creştet către pântec,

Broboane ce cu pace se adapă.

Iar Maica mă priveşte omeneşte,

Şi doar o vorbă îmi rosteşte caldă.

Iubeşte!- apoi tace şi zâmbeşte,

Şi spre vecii ca o regină pleacă.

Pe ramura măslinului stă cerul,

Un porumbel pe palme se aşează,

Acum pricep splendoarea şi misterul,

Când florile din lacrimi înviază!

Dragoste de biserică şi neam la Buia!

La Buia se cântă neamul şi cerul!
( la ora 21.30, înregistrarea audio a concertului pe radioul nostru)

  Nu ne-am aşteptat la o asemenea manifestare de frumuseţe creştină aşa cum a fost astăzi la Buia: Promisiunile Părintelui Protopop Ovidiu Găban de a realiza o zi deosebită s-au materializat prin eforturile deosebite ale comunităţii locale, ale vrednicului de laudă preot paroh şi ale copiilor satului care au oferit în cadrul cenaclului un program de minunate cântece patriotice, poezii şi pricesne ortodoxe.

Concertul a început cu membrii cenaclului care au cântat la unison piesa „Ostaşii luminii colină”. Apoi Părintele Cătălin a interpretat „Jos sub crucea răsturnată” Vocile blânde ale fetelor au entuziasmat atmosfera cu „Vino în rai”. „Ruga pentru părinţi” a adus sala la un numitor comun: lacrimi, lacrimi şi iar lacrimi.

Copiii au simţit că este ziua bucuriei lor şi ne-au acompaniat cu dragoste. A urmat programul lor. Frumos, sincer, inegalabil. La piesa „Treceţi batalioane române Carpaţii” întreaga sală a cântat în picioare, în aplauze ritmate şi iubire sublimă de neam.

Ne-am aprins şi noi cu cântecele noastre patriotice. Piesa zilei a fost: „Căciula” un cântec al demnităţii ţăranului român şi al dreptului nostru la neatârnare. Înainte de final „mama” a fost cântată printr-un cântec de suflet şi apoi evident ultima noastră piesă şi regretul tuturor că „lumina se stinge” Părintele Protopop a vorbit atât de frumos, de cald despre această zi, despre rolul „liturghiei de după liturghie”, de necesitatea existenţei misionare a cenaclului nostru încât am simţit că am avut o zi extraordinară, că am făcut şi noi ceva bun pentru Hristos şi dreptul de a aduce bucurie atâtor oameni frumoşi!

Mulţumim Buia! Mulţumim Părinte Paroh! Mulţumim tuturor celor ce sunt alături de noi!

  

Caleidoscop de sâmbătă seara

CENACLUL LUMINĂ LINĂ MERGE LA BUIA!

Mâine la ora 16, Cenaclul Lumină Lină susţine un concert la Şcoala Generală din Buia. Va fi un spectacol cu nuanţă naţional-ortodoxă, dat fiind faptul că de puţină vreme comunitatea din Buia a fost greu încercată de atacurile "evanghelice" ale sectei penticostale. La chemarea preotului paroh ne vom deplasa la Buia cu ajutoare materiale şi cu toate cântecele noastre care doresc să întărească rădăcina creştină a neamului românesc. Suntem prezenţi iată la un adevărat concert misionar. Acesta este spiritul nostru, aceasta este vocaţia celor ce vor să fie prezenţi în iubirea faţă de Sfânta Biserică..


PĂRINTELE CĂTĂLIN FACE APEL LA IUBIRE....

"Mă uit prin necunoscut la cei ce nu au decât un singur ideal, să scoată sabia împotriva aproapelui. E plin internetul de anonimi, de laşi, de ultraşi ai crdinţei, de sacerdoţi care le ştiu pe toate, de frământaţi nocturni care nu au nici o secundă timp de iubire. Pe cine să iubească? Pe ei înşişi? O, măcar de s-ar iubi şi pe ei, narcisimul le-ar lua timpul anitezelor şi a atacurilor devastatoare. 
  

 De când mă ştiu nu am avut în faţă un singur bărbat care să îşi asume pe faţă polemica. Doar purtători de pumnal care înjunghie prin spate, precum le este şi caracterul. De aceea m-am retras din fenomenul TV. Ce să mai fac într-o lume a deştepţilor fără nume proprii? Pentru că, atacurile pe la spate, prin telefoane anonime, înmulţite astăzi prin televiziuni, aparţine acelor ce nu cred în Hristos. Ştiţi de ce de multe ori ezit să mai scriu pe blog? Pentru că, mi-am dat seama că mulţi profită de deschiderea mea. Mulţi îşi vor lua notţie, vor informa superiorii că cine ştie ce fac. De fapt ce fac? Cânt, vorbesc, trăiesc. Deşi...
    
 Am obosit să mai fiu monitorizat de cei ce nu ştiu ce înseamnă să îmbrăţişezi palma aproapelui, de cei ce se uită ca hoţii să se informeze unde aş avea vreun nenorocit de punct omenesc.. Şi de aceea m-am retras în poeme, în cântece, în copilărie. De aici nu are cine să mă mai scoată. Poezia nu primeşte penitenţe, după o viaţă de slujire pe ogorul ei. Bisericile ridicate cântecului nu aduc teamă de a fi scos din slujirea ei. Comunicarea cu voicei ce mă iubiţi nu poate trezi reacţia "fraţilor" care de peste un deceniu mi-au făcut din Sibiu un loc al supliciului dulce. Şi pentru că nu sunt singur, pentru ca vă simt foarte aproape pe toţi cei ce mă iubiţi, vă rog un singur lucru, să nu polemizaţi cu nimeni. Doar incompetenţii fac polemică, se ceartă, sunt "sfânt" indignaţi sau vor safe-uri. Vremea inchiziţiei totusi a trecut. E vreme de o strângere de mână, de un sărut liniştit pe obraz, de o vorbă caldă. Aşa, ca să ştim că şi pentru noi va învia Hristos!
   
P.S. Rog frumos să se înţeleagă prin iubire, numai şi numai iubire creştină! Şi încă ceva, dacă am scris aşa ceva să nu credeţi că sunt în depresie, sau că cineva m-a supărat. Sunt mai liniştit ca nicodată. Lângă mine e Maica Domnului!"

Dacă nu vă chinui prea mult daţi un click pe blogul de poezie... Scriu totuşi pentru voi...
Vă mulţumesc că îmi sunteţi aproape!
Hai repede la poezie!

PR. PROT. STAVR. GHEORGHE COLŢEA NE SCRIE O TULBURĂTOARE EPISTOLĂ DE IUBIRE!

   Unii dintre cei care vor citi scrisoarea mea îmi sunt prieteni de multă vreme, alţii  mi-au devenit prieteni, necunoscându-mă în mod nemijlocit iar alţii, vor deveni prietenii mei, regăsindu-ne pe acelaşi drum al vieţii, în acelaşi urcuş existenţial, împărtăşind aceleaşi gânduri şi împărtăşindu-ne cu aceeasi hrană, căutând acelaşi loc în care să ne trăim finalitatea, adapându-ne din acelaşi izvor, căzând pe aceeaşi cale copleşiţi de aceleaşi suferinţe şi aceleaşi strădanii, purtând aceaşi povară şi ajutaţi fiind de acelaşi PRIETEN, atingând cu fruntea acelaşi Cer luminat, iar cu picioarele sprijinindu-ne pe acelaşi pământ- care adesea ne e leagăn, adesea mormânt, închinându-ne sperând şi oftând torsionaţi de dureri, zâmbind şi plângând, dansând şi prohodind, cântând şi tăcând …  

Suntem prieteni cei care am reuşit să cunoaştem şi să recunoaştem că izvorâm din acelaşi izvor şi că avem aceeaşi destinaţie iar pe calea dintre aceste două capete existenţiale folosim aceleaşi mijloace, dumnezeieşti, pentru a călătorii: înţelepciunea, dragostea, bunătatea, hărnicia, facerea de bine, dreptatea, speranţa, mângâierea, mila, adevărul, credinţa, zâmbetul, tânguirea, pacea, strădania- împotriva cărora nu este lege … .

Suntem prieteni indiferent ce stare socială avem; săraci sau bogaţi, licenţiaţi sau analfabeţi, patroni sau muncitori, stăpâni sau sclavi, clerici sau mireni, ierarh sau preoţi, sănătoşi sau bolnavi- important este cât de mult reuşim să iubim- important este cât de mult reuşim să ne bucurăm de bucuria altora şi cât de mult reuşim să ne doară durerea celorlalţi- important este cum  înţelegem leagănul şi sicriul important este cât de mult reuşim să ne dezrobim din ghiarele nesimţirii.

   Încerc să comunic cu Dumneavoastră, prietenii mei, prin poşta electronică şi prin rodul ştiinţei şi tehnologiei umane (de unde ştim că ştiinţa şi tehnologia nu sunt dumnezeieşti?- şi chiar sunt!).

Unii, dintre cei care veţi citi scrisoarea mea, veţi spune: “dar eu nu sunt prietenul tău- de ce mă numeşti prieten?” şi aşa este- ai dreptate- tu nu eşti prietenul meu- eu nu mă adresez ţie- tu nu iubeşti ci eşti doar curios- liniştete-te!- mai citeşte odată şi încă odata şi încă odată şi o să-mi devii prieten- pentru că şi tu vei înţelege că suntem călători în acelaşi autobuz existenţial şi că vom coborî în aceeaşi staţie. Nu te încrede în hainele de pe tine, nu nădăjdui în geanta compartimentată, de multe ori, degeaba, nu strânge în mâini marginea biroului, nu iţi băga în buzunarul de lângă inimă cardul, fii sigur că staţia e aceeaşi.

Nu doresc să-mi răspunzi la scrisoare- doresc doar, ca tu prietenul meu anonim, să iubeşti mai mult. Mă poţi întreba: ce interes ai tu ca eu să devin mai iubitor? iar eu iţi voi răspunde: pentru că iubirea mea, care îmi va deschide mie porţile Raiului, care va deschide braţele părinteşti ale lui Dumnezeu pentru a mă cuprinde pe mine- nu poate fi nepăsătoare faţa de tine, căci altfel, viaţa se preface în moarte, pântecele mamei în mormânt, iar iubirea în egoism, pentru că altfel va rămâne ca poveste şi deziderat, năzuinţa şi mărturisirea noastră “facă-se voia Ta precum în Cer aşa şi pe pământ”(Rugaăciunea “Tatăl Nostru”).

Este un nou început de colaborare, cu părintele Cătălin Dumitrean- în a ne adresa oamenilor vestindu-L pe Dumnezeu. Doresc să colaborez la acest proiect în măsura în care pot şi mai ales în măsura în care sunt folositor. Sunt conştient că  nu eu, ci  Dumnezeu face orice lucrare dar aş fi fericit să fiu un umil instrument în degetele calde ale lui Dumnezeu.

Mă bucur că iată- prin buna vrere a lui Dumnezeu, avem la îndemână mijloace moderne de propovăduire care, nu doar că nu trebuie neglijate ci, trebuie folosite agresiv (în înţeles nobil al cuvântului). Cred că şi sfinţii Apostoli ar fi folosit orice mijloc, civilizat şi moral, pentru a-L vesti lumii pe Hristos. Papirusul, de odinioară, era produsul ştiinţei şi tehnologiei vremurilor respective- astăzi avem mijloace electronice- în special internetul- şi cred că la Judecata de Apoi- Dreptul Judecător ne va întreba: cum şi cui M-aţi vestit- iar noi, nevolnici şi nevrednici şi restricţionaţi la inimă  şi la minte, vom spune: -ştii Doamne, eu am citit oamenilor în latină şi în greacă- ca să nu-i smintesc- iar Dumnezeu ne va spune: -Eu am binecuvântat şi am luminat mintea voastră care a urcat din descoperire în descoperire, v-am chemat să pătrundeţi Taina Creaţiei pentru a mă descoperi pe Mine,v-am dat mijloace, mai înainte aşezate de Mine în creatie, ca şi legile primordiale, pe care să le descoperiţi, atunci când Eu voi crede de cuviinţă, pentru a vă fi folositoare- iar voi aţi folosit aceste minunate daruri ale Mele pentru a vă înmulţi păcatul ca pe o avuţie:- pornografia, goliciunea trupului, poftele diabolice, închipuirile deşarte, mândria şi gloria aducătoare de moarte- egoismul, invidia, lăcomia şi blasfemia.

Va vindeţi rinichii şi copiii prin internet, în loc să munciţi pentru a vă câştiga pâinea cea de toate zilele- iar când vine vorba de a Mă vestiţi pe Mine, pe voi de a vă încuraja în urcuşul spre Cer, de a vă îndemna la pace, la iubire, la credinţă şi la nădejde- spuneţi că e păcat- ca şi când, Eu Creatorul şi Binefăcătorul vostru am dreptul să fiu propovăduit doar în ascuns, vouă fiindu-vă ruşine cu Mine.

  
   De aceea, dragi prieteni, pe lăngă propovăduirea din Sfânta Biserică, pe lângă propovăduirea în mijlocul enoriei mele, pe lângă propovăduirea grăită sau tăcută (aceasta propovăduire este cea care se face împlinind poruncile lui Dumnezeu şi nu clamându-le)- cu smerenie, cer binecuvantare, Înaltului meu Ierarh şi Părinte, pentru a face ceea ce nu mi-a fost încredinţat dar ceea ce aş dori să fac împreună cu voi- să-L laud, să-I multumesc şi să-I cer lui Dumnezeu- ştiind că Lui I se cuvine şi că El poate.

Voi dărui lumină doar daca El mă va lumina, voi imbogăţi doar dacă El îmi va da bogaţie, voi osteni doar dacă El îmi va da putere- iar rodul lucrării mele va fi hrană doar pentru cei pe care El îi va flămânzi pentru a tânji după adevăr.

Apropos: Odinioară prescura era frământată, în covată, cu mâinile- după ce grâul era măcinat pe piatra rotită de şuvoiul de apă- după ce era cules cu secera şi legat în snopi, după ce era treierat cu copitele boilor, după ce sămânţa era aruncată, cu mâna, din sacul legat de gâtul ţăranului care mai înainte a ţinut de coarnele plugului- şi era binecuvântată şi se prefăcea în Hristos Mântuitorul; oare dacă pământul e arat cu tractorul, dacă sămânţa e semănată cu semănătoarea, dacă grâul e secerat cu combina, dacă paiele nu mai sunt legate în snopi, dacă măcinişul se face în moara mişcată electric sau dacă frământătura nu-i facută în covată şi mâinile nu se mai îmbracă în aluat- sfânta prescură nu se mai preface în Sfântul Trup al lui Hristos Mântuitorul?

… că tot vorbeam despre propovăduirea prin internet … Slavă Tie Doamne- Slavă Tie!

  
Mă bucur Părinte Cătălin că te-am cunoscut, mă bucur că, chiar dacă ţi-ai sau ţi-au legat pietre de moară de picioare, reuşeşti să urci spre Cer cărând în cârcă şi pe alţii printre care, se pare că, mă aflu şi eu. Mi-am găsit un loc confortabil în rucsacul tău sau m-am aşezat pe jugul tău ca şi musca pe jugul boului ostenit- şi mă laud şi eu că, vai! mă întorc, ostenit, de la arat… Sunt totuşi atent la cărarea pe care îţi merg picioarele. Te rog să mă crezi, că de acolo de sus, din rucsac sau de pe jug, pot vedea ,mai lesne, cărarea pe care mergi. Tu eşti atent la mine, să nu-ţi cad din cârcă iar eu sunt atent,la tine, să nu cazi, cu mine cu tot, în prăpastie.

   De aceea te rog, bunul meu prieten şi frate, să fi foarte atent la păstrarea dreptei credinţe. Să cerni cu mare atenţie tot ceea ce vei da, ca informaţie pe noul site (chiar articolele mele!) pentru a nu ne afla, ca fiind, semănători de neghină. Să inviţi oameni care să publice, alături de tine, nu doar informaţie ci şi iubire. M-aş bucura dacă am contribui la zidirea unei lumi mai bune mai mult decât la zidirea unei lumi mai deştepte. Mi-ar face plăcere să fiu parte într-un club în care oamenii să înveţe mai mult să fie oameni decât să fie cercetători, iar dacă cineva va lovi te rog să răspunzi mângâietor sau dacă cineva, nepriceput fiind, va greşi, te rog să fi îngăduitor. Ca toate să meargă bine, te rog să mă crezi că, mai înţelept este a vorbi cu Dumnezeu (a te ruga) decât a vorbi despre Dumnezeu (a predica) şi că mai folositor e a face decât a zice!

Pe tine prietenul meu- părinte Cătălin- te cunosc din 1987. M-am îndulcit de iubirea familiei tale. Am cunoscut educaţia cazonă a bunului tău părinte- dar şi credinţa- evlavioasă a mamei tale- de aceea sunt fericit să te am alături în urcuşul spre staţia finală. Contez pe tine că eşti un prieten care nu-şi întoarce faţa de la cel care îşi întinde mâinile spre el. De aceea îi încurajez pe meseni să guste şi să se hrănească, cu încredere, din cina pe care, cu atâta migală, te străduieşti să o oferi. Mă bucur că pe lângă dumnezeiasca învăţătură a Sfintelor Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi- mereu ai găsit loc şi răgaz, pentru adevăratele valori laice ale culturii şi spiritualităţii neamului nostru. Mă bucur că nu ţi-e ruşine cu Dumnezeu şi cu străbunii noştri. Nu eşti singur. Mai sunt încă mulţi care au tălpile, nu pe pământ ci, coborâte în străfunduri de mormânt, iar fruntea, nu în nori sau în stele ci, în Cer- unde este Tronul lui Dumnezeu.

Te rog, să-L rogi pe Dumnezeu să nu te lase să greşeşti, te rog să păstrezi dreapta credinţă, te rog să fi bun- mai ales când întâlneşti răutate, te rog să-ţi păstrezi cumpătul în situaţii de prigonire şi strâmtorare şi te rog să nu faci nimic fără binecuvântarea ierarhului nostru.

Un nou început de drum- nădejdea este că Dumnezeu ne va ajuta- deci, bunii mei prieteni:

“De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.

Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.

Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.

Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.”

Efeseni 6,13-17

Bran                                                            Protoiereu Stavrofor
07.04.2011                                                   Pr. Gheorghe Colţea

BLÂNDEŢE ŞI DOR

 PĂRINTELE CĂTĂLIN VORBEŞTE TĂCERII VOASTRE...

-Mesaj pentru timpul frumos al postului-

 

   Avem fiecare dorurile noastre. Mie îmi este tare dor de templul bucuriei, în care mi-am semănat prieteniile curate. Aş vrea să mă-ntâlnesc cu oamenii sinceri, cu cei ce nu mai din creştinism de cât pe Hristos şi atâta tot. Să ne reîntoarcem la simplitatea primelor întâlniri de iubire când noi ne bucuram că existăm, neconstrânşi de vreo dogmă anume sau de fobia judecăţii de apoi.

   Ne este oare frică de moarte? Ne este frică de iubire? De ce oare ne temem atât de mult de viaţa aceasta. Şi dacă mâine vom muri, credeţi că vom fi judecaţi de Pateric, de Sfinţii Părinţi, de Părintele Arsenie, de Măicuţa noastră? Credeţi că numai acolo a ajuns iubirea acestor oameni, în sentinţele puternice ale unor cărţi de simţire.

   Ceva nu înţeleg totuşi, ceva mă trimite la întrebări esenţiale. Mă întreb, vă întreb:

-          Oare voi aţi cunoscut vreodată adevărata iubire, aţi fost iubiţi până în profunzimile a ceea ce reprezentaţi? Dacă da, atunci de ce vă temeţi de moarte, de judecată, de agricultura duhurilor necurate?

-          Dacă voi aţi fost iubiţi „până la sânge” atunci unde este „moartea” voastră pentru semenul vostru? De ce aduceţi selecţii elitiste iubirii, de ce nu vă jertfiţi sufletul, trupul, timpul, starea socială, măsura liniştii voastre pentru cei din jur?

-          Nu veţi răspunde ştiu, va fi aceeaşi tăcere…pentru că iubirea nu are răspuns. Ea este tăcere şi zâmbet. Mai mult decât orice lacrimă. Mai mult decât acest amărât cuvânt pe care îl scriu într-o seară blândă de aprilie cu gândul la toţi cei care nu au trăit niciodată o adevărată iubire. Pentru că s-au temut. De moarte, de judecată, de ei înşişi…

Ca un posibil răspuns, nu am nimic să vă ofer. Primiţi doar cuvintele mele, poeziile mele, strop din vinul tulbure şi limpede al sufletului meu. În el e dulce aromă de cer. E dor de cer. E cer…

Vis de cer

Şi primăvara să pornesc spre templu,

Iar îngerii să-mi vânture cununa,

Încremenit în lacrimi să contemplu,

Cât de frumoasă este seara luna.

Şi obiceiul meu să se repete,

În fiecare seară de simţire,

Şi templul să îmi fie un perete,

Pe care să agăţ o dăruire.

Cum voi plăti acest subiect retoric,

Spunându-i rugăciune sau minune,

Nu înţeleg, rămân doar euforic,

Şi trubadurul gândurilor bune.

Ceea ce scriu vă pare vis şi pace,

Dar pentru mine este pătimire,

Căci Dumnezeu de astăzi parcă tace,

În fiecare seară cu smerire.

Deci îmi rămâne mie cuvântarea,

Să leg cuvintele cu echilibru,

Îmbrăţişând doar îngerii şi marea,

Din ce în ce mai veşnic şi mai sigur.

RESTITUIRI

CENACLUL LUMINĂ LINĂ OFERĂ AZI UN FRAGMENT INEDIT DINTR-UN DIALOG CU MARELE POET IOAN ALEXANDRU. DE ASEMENEA VĂ INVITĂM SĂ AUDIAŢI ŞI CÂNTECUL LUMINĂ LINĂ; VERSURI: Ioan Alexandu; Voce: Tudor Gheorghe





IOAN ALEXANDRU
„Iubirea e pânza, vântul, nava care ne salvează de vremelnicie”

- Aparţineţi, prin naştere, unui spaţiu geografic şi spiritual inconfundabil, unei Transilvanii de jertfă, iar prin ea, aparţineţi unui întreg topos românesc. V-aş ruga să vă referiţi, din această perspectivă, la devenirea neamului românesc.
- Trebuie ştiut de fiecare dintre noi că poporul nostru, asemenea unui stejar, este plămădit în întregimea lui, stând drept în Cosmos, din trei trepte sau izvoare: rădăcina geto-dacică, tulpina romană şi coroana creştină. Aceasta este viziunea completă asupra neamului nostru care în această triadă şi-a pornit cursul normal în istorie, cu aproape două milenii în urmă, şi astfel a rămas statornic în matca sa. Prin rădăcină, am ţinut legătura cu vechile neamuri, prin romanitate cu Europa latină, prin creştinismul romano-bizantin cu răsăritul şi popoarele vecine. Această triadă istoricii o suprapun peste cei trei factori esenţiali care generează istoria unui popor: factorul geografic, etnografic şi factorul spiritual. Toţi istoricii noştri, toate cunoştinţele neamului nostru până astăzi, marii scriitori până la Istoria lui Călinescu, reeditată de curând, apasă pe toate cele trei clape ale orgii, pentru ca să răsune plenar simfonia neamului.
Toate aceste trei izvoare stau la temelie în geneza acestui neam. N-am fi fost ca popor, fără una din ele. Nu s-a adus pe parcurs una din ele, ci toate au conlucrat la apariţia şi desfolierea ca neam organic, aici, în Carpaţi. Pentru fiecare din aceste trei trepte ne-am dat viaţa de atâtea ori – istoria noastră e podită cu sânge şi oseminte pentru a ne apăra stejarul întreg, fiinţa neamului. Vitejiei strămoşeşti a dacilor ce se socoteau nemuritori, dionisianismului i s-a infiltrat apolinicul, măsura romană, iar în venele amândurora, vinul cel blând, iubirea şi omenia, încrederea în puterea ispăşitoare a suferinţei, dragostea cumpătată faţă de familie, patrie, faţă de Cosmosul întreg, în lumina Logosului întrupat în istorie. Păstorul din Mioriţa este imposibil de imaginat în zecile de mii de variante pe tot cuprinsul ţării, din vremuri imemoriale, fără Păstorul cel frumos şi bun, aşa cum îl avem încă din secolul al treilea în Transilvania.
- Să înţelegem din aceasta că Transilvania e şi un loc privilegiat?
- Ştiu eu? Amintesc Transilvania, deşi şi în restul ţării, în Dobrogea, pe Olt, în Moldova, mărturiile vechimii creştinării noastre sunt cel puţin tot atât de numeroase, dar aici, în Transilvania, am dus o luptă poate mai aprigă decât în alte părţi pentru apărarea fiinţei Logosului. În temeiul acestui Logos întrupat în istorie, n-am putut fi asimilaţi de popoarele  migratoare şi am devenit noi înşine dătători de spiritualitate şi în puterea Logosului am convieţuit laolaltă cu cei ce s-au aşezat mai târziu pe pământ românesc. În iubirea jertfitoare a Logosului am găsit un limbaj comun care este cel al iubirii şi care cred că va rămâne ca un liant între noi, continuu, pe care trebuie să-l cultivăm în inima noastră, să ne dăm silinţa jertfitoare de sine pentru a ne creşte dimensiunea reală a fiinţei noastre care e cea a iubirii şi nu a duşmănirii, a dezbinării. Are dreptate în istorie cel ce iubeşte mai mult. În aceeaşi epocă, un istoric persan scria despre poporul român că e complet creştinat la anul 1050. Această completă creştinare a fost forţa poporului român din Transilvania, care n-a putut fi asimilat de Austro-Ungaria, care n-a avut ce să dea nou spiritului, şi această forţă a iubirii creştine româneşti este admirată.
În anul 1916, în pragul unirii tuturor românilor, un istoric german, Albert Wirth, spunea că românii sunt cea mai tenace seminţie de pe pământ: „Die Rumänien sind die Zähste Rasse der Erde”, fiindcă au ştiut să vieţuiască în adâncurile istoriei ca şi râurile din Munţii Iura şi Carst.
Istoria unui popor trebuie văzută, cercetată, în cele trei mărci: geografic, etnografic şi spiritual, şi ignorarea uneia duce la insuficienta argumentare a celorlalte. Procesul de aprofundare, de redare în întregime poporului nostru a istoriei sale naţionale, una dintre marile realizări ale ultimelor două decenii, trebuie desăvârşit. S-au făcut săpături arheologice esenţiale cu mărturii excepţionale, a fost adusă Columna lui Traian, în copie, în ţară, s-au publicat cărţi de valoare naţională, dar în ce priveşte valorificarea dimensiunii spirituale a poporului nostru, a coroanei, a celei de a treia mătci din etnogeneza poporului român, s-a făcut mai puţin. Riscul este ca, noi fiind indiferenţi de această moştenire, să şi-o însuşească alţii, aşa cum este cazul cu muzica veche de la Putna, cu atâtea descoperiri arheologice capitale, care se ruinează nepăstrate, cu atâtea opere şi personalităţi istorice ale propriului nostru trecut, fie văzute fragmentar, scoase din limitele adevărului ce le-a animat, ridicându-le la dimensiuni eroice, cum este un Mircea sau un Ştefan, sau universale, de martiri ca Mihai Viteazul sau Constantin Brâncoveanu cu cei trei fii ai săi. Marea spiritualitate umanistă s-a ridicat pe temeiul iubirii, al jertfei de sine, al muncii, al cinstirii familiei şi Patriei, atât de profunde, de cea mai curată şi înaintată spiritual origine care a dat naştere unui Dante sau Michelangelo, unui Bach sau Rembrandt, unui Grigorescu sau Eminescu, la noi mărturisind în popoare acelaşi Logos întrupat în istorie. Trebuie redat şi cunoscut în spiritul său de înalt umanism, aşa cum a rodit el în istoria naţională a poporului român. Această înaltă spiritualitate din care a apărut Cozia şi Putna, Voroneţul şi Trei Ierarhi, apărată de toţi voievozii noştri, de întregul neam.

SEMNALĂM
PE BLOGUL DE POEZIE PĂRINTELE CĂTĂLIN A SCRIS DOUĂ POEZII!
Dacă sunteţi blânzi, vă rog să citiţi!
În numele Maicii Domnului!

Emisie specială!

Ce seară minunată!

12 Arpad Domokos - Cantec de tara

5 MOTIVE PENTRU O SEARĂ DE SUFLET!
1. Astăzi este prima zi de existenţă a site-ului nostru. Mulţumim pentru felicitări!
Prietenii ne-au scris deja...
2. Radio Cenaclu a început o nouă emisie specială cu două emisiuni de dialog:
a. Părintele Cătălin şi Părintele Prof. Constantin Necula.
b. Părintele Cătălin şi Părintele Prof. Sorin Dobre
c. La ora 22.30 muzică flok din Cenaclul Flacăra
3. Aveţi un track mizical chiar în acest loc cu un maghiar care cântă în limba română un cântec închinat României. Aceasta se întâmpla în 1983 la Cenaclul Flacăra.

4. Munca echipei radio, condusă de Florin Popescu a adus satisfacţii frumoase. Mâine pe site veţi găsi trei mesaje de la trei personalităţi dragi nouă!
5. Ştim că sunteţi alături de noi. Ştim că până mâine toţi cei ce ne citiţi ne veţi saluta demersul mediatic al site-ului printr-un email la adresele:
cenaclulluminalină@gmail.com
dumitreancatalin@yahoo.com

Şi acum o rugăminte:
Vă rugăm să trimiteţi încă o dată la toţi prietenii noştrii link-ul cu blog-ul şi site-ul nostru cel nou! Prin această vă veţi arăta prietenia! Vă rugăm să ne ţineţi la curent cu acest demers misionar! Prietenul la nevoie se cunoaşte!

NOU!

SUNTEM ÎN SĂRBĂTOARE!

LA MULŢI ANI PE NOUL BLOG! 

Vino în cer
POEM DE IUBIRE PENTRU CEI CE NE IUBESC

                Cântă din iubire, cântă fără teamă,

                Este ziua păcii fără de sfârşit,

                Hai Hristos te strigă, hai Hristos te cheamă,

                Să pornim spre ceruri, către infinit.

Într-o zi frumoasă, într-o zi cu soare,

Vino prieten sincer, vino nu mai sta,

Să îţi dau un suflet, să îţi dau o floare,

Inima mea dulce, dorul de-a cânta.

Într-o zi smerită, într-o zi de lacrimi,

Vino prieten veşnic, vino să fugim,

Dincolo de moarte, dincolo de patimi,

Şi cu bucurie numai noi să fim.

Într-o zi senină, într-o zi de pace,

Vino prieten dornic, vino prieten cald,

Lasă-ţi amăgirea într-un vis ce zace,

Şi deşteaptă-ţi gândul de a spune da

Într-o zi de bine, într-o zi de praznic,

Vino prieten simplu, vino cum eşti tu,

Şi prin cerul nostru, şi prin cerul darnic,

Să lăsăm petale, hai, nu spune nu.

 FAŢA CEA NOUA A BLOGULUI ERA NECESAR SĂ FIE SCHIMBATĂ PENTRU A PUTEA ÎNCORPORA MAI LESNE SITEUL

 CENACLULUI LUMINĂ LINĂ! ( Vă reamintim că începând de astăzi se munceşte la apariţia site-ului Cenaclul Lumină Lină, site care va fi accesat de pe pagina de GOOGLEsau direct din blogul nostru. Deocamdată se lucrează la design. Vă ţinem la curent când veţi putea accesa acestă nouă şi complexă pagină electronică) Felicitări Florin Popescu şi echpei sale!

Pe blogul de poezii sunt 4 poeme noi! Pe toate le consider reuşite! Sper să fiu în asentimentul vostru!

ASTEPTAM MESAJE DE LA VOI PE ADRESA DE EMAIL!

O surpriză caldă pe blogul de poezie al Părintelui Cătălin, o poezie pentru cei ce ce au lacrimi de iubire divină...(accesaţi blogul de pe 

TURNISOR 

BLANDETE SI FRUMOS!

CONCERT PENTRU INIMI MILOASE!

FOTOREPORTAJ!

DE LA SUBLIM SPRE CER... FOLK CU DAN PODOLEANU

ANA ARDELEAN SI VERSURILE SALE DE MARE SENSIBILITATE, DE AZI MEMBRA A CENACLULUI NOSTRU

PARINTELE ACORDA SEMNATURI PE NOUL SAU ALBUM

CALEIDOSCOP DE SÂMBĂTĂ SEARA!

CONCERT ÎN TURNIŞOR!

Mâine membrii Cenaclului Lumină Lină vor susţine un nou concert la Biserica din Turnişor începând cu ora 17. Suntem fericiţi dacă vă veţi alătura nouă şi vă promitem o seară de excepţie. Prin voia lui Dumnezeu Cenaclul Lumină Lină există şi demonstrează că cei ce iubesc acest cenaclu sunt prietenii bisericii şi ai Mântutorului Iisus Hristos. Mergem în Turnişor cu inima curată, ca să demonstrăm că în timp ce suflul misionar al bisericii noastre este ignorat, suntem datori ca să facem ceva pentru binele comunităţilor noastre.

"O ŞANSĂ ŞANSEI!"

Dialog de 7 minnute la Radio România cu PĂRINTELE CĂTĂLIN: 

( stenogramă, vineri 12 A.M.)

- Cum este să transmiţi bucurie creştinilor?

"De când am venit misionar în Sibiu mă simt bine cu toate că m-am luptat cu morile de vânt, cu ignoranţele unei lumi care a îngropat suflul activ al bisericii, cu fraţi care în lipsă de galerie au fluierat singuri a pagubă şi cinici s-au uitat la noi din peluză. Ca în fotbal, chibiţii fac legea, iar fotbaliştii îşi rup picioarele pe teren.  Nu ştiu cum va evolua acest cenaclu. Eu sper că în bine. Deşi se simte o oarecare presiune, o oarecare ignoranţă şi un deliciu de a nu face nimic, rămân la convingerea că oricine face ceva pentru Dumnezeu, face un lucru bun. În ceea ce mă priveşte, unii ar dori poate să nu fac nimic, altfel nu îmi explic unele atitudini, alţii m-ar dori să zbor mai sus printre stele. Am fire de poet, dar prefer pragmatismul religios. Prefer să îmi scrie pe blog doar cei dragi. Îmi pare rău că uneori mulţi din cei care mă citesc pe blog tac nejustificat. Mă gândesc tot mai mult să scriu mai puţin. Mă opresc să fa aceasta doar cei care îmi scriu zilnic cu atâta fior şi mă gândesc mai ales la sufletul lor. Sunt atâţia oameni care mă iubesc, care mă preţuiesc, care ţin la mine, că nu pot vedea doar obscurul din jurul meu. Şi oamenii aceştia mă iubesc atât de mult tocmai pentru că văd că încerc să fac ceva mai mult. Eu şi colaboratorii mei.  Până una alta prefer calea de mijloc. Mă simt bine cu acest cenaclu, mă simt folositor. Eu şi toţi cei ce cântăm din inimă. Restul nu contează. Mulţumesc celor care au cântat cu mine ieri, astăzi şi mâine. Sunt oameni deosebiţi, oameni care au dreptul să-L slujească pe Hristos şi să o facă cu entuziasm. Să vă gândiţi frumos şi la ei. Cine îi iubeşte pe ei, pe mine mă respectă. Vă aştept mâine. O să simţiţi ceva frumos!"

- Ce vă doriţi?

- Mai multă răbdare din partea celor dragi. Am sănătatea destul de subredă din cauza unor probleme de conduită a celor apropiaţi. Aş vrea să fie mai buni la suflet. Să mă lase să mor împăcat , când voi muri, pentru că am făcut tot ce am putut pentru oameni. Să nu mă mai forţeze prin subterfugii să fac altceva decât ştiu.  Trebuie să mizeze mai mult pe mine. Şansa biserici noastre este să dăm o şansă tuturor. O şansă şansei. Nu putem produce denivelări. Biserica nu este un spaţiu elitist, ci un azil al tuturor celor amărâţi, năpăstuiţi şi vai de mama lor. De aceea am preferat în viaţă să-mi ignor propria valoare, să mă amestec cu cei mai slabi formativ ca mine şi să fiu considerat imperfect. Tocmai pentru că primul care a făcut-o a fost Hristos. Eu l-am înţeles pe Hrsitos, i-am priceput miezul evangheliei, când stătea la masă cu "vameşii şi desfrânaţii" şi era aspru judecat. Socotit ca neinspirat, forţat (prin toate metodele, inclusiv prin cei dragi) să renunţe la cei fără valoare. Şi nu a făcut-o! A fost intransigent în a da o şansă fiecăruia. Cred că şi Maica Domnului gândeşte la fel...
Vreau să am mai multă smerenie, dar pentru faptul că nu o am să nu mă oprească nimeni să fac ceva pentru Hristos, spunând că nu sunt smerit. Nu cred în astfel de sfaturi...

-E dramatic!

- Nu, e iluzia noastră. Iluzia celor care fac donaţii la biserică şi se consideră mari creştini, a politicienilor care aruncă cu oase în biserică ca să ne închidă gura. Mie nu îmi este teamă. Ce am de pierdut? Pustia? Pe aceasta nimeni nu mi-o poate lua. Nu pot fi şantajabil. Mereu am o portiţă deschisă. Pentru că pe oriunde ies eu voi da de Hristos! Tocmai de aceea, Cenaclul Lumină Lină are mereu porţile deschise... Fiţi buni! Vă rog! Nu trăim două vieţi! Nu vreau să ne vedem în iad!

Jurnalul lui Adrian Păunescu – scris de Andrei Păunescu

Dialog :C. Noica -Adrian Păunescu în anul 1986

 (continuare)

Jilava – închisoarea cântecelor

A.P. – Sper că vă face plăcere să o auziţi cântând pe o ardeleancă mică. O cheamă Sorina Haşigan şi e din Sălişte. (Sorina cântă „Colindul Ardealului”: „Tu Ardeal, tu Ardeal,/ Îţi suntem oşteni,/ Templu sfânt, templu sfânt,/ Munţii Apuseni./.../ Asta-i ţara noastră,/ Noi nu stăm în gazdă.../.../ Fiecare munte/ Ştie-aici să cânte/ Imnul «Deşteptaţi-vă Români»!” Noica stă nemişcat şi zâmbeşte spre Sorina, mai ales când trece direct la cântecul „Deşteaptă-te, române!”)

C.N. – Ce vârstă are?

A.P. – 8 ani.

C.N. – Ce stăpânire are! La vârsta ei, copiii nu modulează. Are o voce, aşa, izibie, cum spun ortodocşii. (De abia târziu, filosoful îşi dă seama că Sorina e fetiţă. Se miră. Tunsoarea îi induce în eroare şi pe cei mai înţelepţi) Cum faceţi, întâi versurile şi apoi libretul sau invers?

A.P. – Când mă simt bine, scriu oricum. Aţi ascultat cântece autentice din Cenaclul „Flacără”?

C.N. – Nu, nu v-am apucat, nici la televiziune, pentru că, de unsprezece ani, m-am sălbăticit...

A.P. – ... chiar de când le-am scris eu.

C.N. – Dar ele se păstrează, sunt la arhivă, nu-i aşa?

 

A.P. – Da, şi chiar foarte bine. Sunt la Jilava. Acolo, e un fel de închisoare a cântecelor. Mi-au arestat tot felul de piese. Sunt în casete de plumb. Bogdan Dorneanu (soţia lui e de faţă, la discuţia de la Păltiniş), redactorul cu care am lucrat multă vreme la Radio, poate să vă spună, cel mai bine, el ştie... (Noica, prea bine cunoscător al noţiunii concrete de puşcărie, nu prea înţelege cum vine asta, o puşcărie a cântecelor. Crede că e o metaforă, o aluzie la puşcăria cu gratii de la Jilava şi întreabă dacă închisoarea propriu-zisă mai există. A.P. nu ezită să-i răspundă). Sigur că există. Dar, tot acolo, sunt duse şi benzile care li se par nonconformiste, şi sunt păzite, ca orice duşman periculos. (Ana Haşigan cântă „Foaie verde spic de pâine”. A.P. alege ce i se pare reprezentativ şi pune câteva casete ale Cenaclului „Flacăra”. Constantin Noica mănâncă două fripturi mici şi pare mulţumit. Ambianţa îl predispune la gesturi neobişnuite, pentru un om ajuns la senectute, împovărat de faima că este cel mai mare filosof român în viaţă. Tresaltă, se ridică, râde, făcând cu ochiul, pune întrebări încuietoare. Se opreşte, pentru câteva zeci de secunde, din orice altă activitate şi ascultă „Dor de Cluj”. Îi plac, în special, versurile: Şi Clujul e tot hohotire de clopote/ Şi paşii lui Blaga prin Cluj se aud”. Autorul, însuşi A.P., se grăbeşte să reia dialogul). Chiar n-aţi ascultat nici un spectacol, pe viu, din Daciada asta, cum îi spuneţi dumneavoastră?

C.N. – Nu, dar am prins ecourile. (Când Ion Haşigan îi pune vin, Noica spune că vrea numai jumătate de pahar, pentru că i se împleticeşte limba în gură. Brusc, mă întreabă dacă fac latină. Speriat, să nu mă pună cumva să traduc sau să declam ceva, îi spun că am făcut, dar prea puţin. Adevăr parţial. Am făcut în clasa a opta şi în toţi cei trei ani de liceu de până acum, dar nu mi-a plăcut disciplina şi nu am avut note grozave. Dar trebuia să-mi dau seama că omul care nu ştie cum să-şi organizeze mai bine zilele bătrâneţii, astfel încât să ducă la bun sfârşit lucrările pe care le are de fina­lizat, nu îşi permite să piardă vremea nici măcar cu pasionaţii, care îi calcă pragul tobă de carte, cu atât mai puţin cu un tânăr pe care latina îl oripilează. Filosoful continuă ideea, de la care a făcut divagaţia cu limba latină). Când beau un pahar de vin, nu mai pot spune bine cuvintele, mai ales pe cele latineşti, care au în ele combinaţii de sunete, ca astea: PR, GR, TR. Niciodată nu pot pronunţa corect cuvântul „program” după ce beau.

(Va urma)