PE CÂND CENACLUL?

În atenţia
 membrilor şi iubitorilor 
Cenaclului Lumină Lină!

Postul cel Mare este un bun prilej de meditaţie asupra vieţilor noastre particulare şi un cald prilej de a regăsi entuziasmul şi bunătatea inimii. În această perioadă, Cenaclul Lumină Lină va fi prezent la unele manifestări doar în măsura în care îşi va putea menţine caracterul misionar creştin şi va putea realiza o schimbare sinceră atât în creşterea duhovnicească a membrilor cenaclului, cât şi a iubitorilor de astfel de manifestaţii.

Astfel:
- S-au anulat şi refuzat mai multe concerte în unele locaţii din lipsa de entuziasm a celor care ne-au invitat.
- Nu avem încă o componenţă 100% de comuniune, plină de dragoste. Se resimte o stare de oboseală, de glacialitate între unii membri şi poate chiar de lipsă de entuziasm din partea unor colegi din Cenaclu.

- Nici la această oră nu avem rezolvată problema financiară. Cheltuielile săvârşite de conducătorul Cenaclului nu ne mai permit să facem faţă numărului de solicitări şi bugetului presupus de eventualele deplasări; ideea de familie în Cenaclu, unde toate cheltuielile ar trebui să fie la un loc, nu prea se regăseşte la noi.
- Nu avem încă sponsori care să se preocupe de acţiunile noastre. Ne-am bucura dacă toţi membrii Cenaclului, unii cu relaţii sociale destul de serioase, ar depune mai mult efort de atragere a fondurilor, ar crede în ideea acestui Cenaclu şi s-ar implica mai mult. Dar, din nefericire, exemplele de dăruire sunt din ce în ce mai puţine.

- Până la rezolvarea de fond a acestor probleme, Părintele Cătălin îşi asumă dreptul de a se deplasa la viitoarele concerte doar Sfinţia Sa, eventual cu un instrumentist.

- Rugăm mult, pe toţi cei care se simt membri ai Cenaclului, să nu se demoralizeze, să nu cedeze ispitelor de moment şi să considere acest comunicat un prilej bun de a se remonta, de a-şi face un mic examen de conştiinţă pentru a-şi arăta onestitatea, dorinţa de implicare şi spiritul de comuniune. Din acest punct de vedere, nu dorim să pierdem pe nimeni, vă mulţumim pentru tot ceea ce aţi făcut pentru noi şi vă considerăm şi pe viitor membri ai Cenaclului nostru.
Părintele Cătălin


P.S. Pe blogul de poezie am început să scriu din nou...

ZIUA MAMEI DIN PERSPECTIVĂ TEOLOGICĂ

CU INIMA LA BUNA VESTIRE!

Cu ocazia zilei de de 8 Martie, Ziua Femeii recunoscută pe plan internațional, o parte din membrii Cenaclului Lumină Lină a participat la manifestările cultural-religioase desfășurate la Căminul pentru Persoane Vârstnice din str. George Coșbuc. După deschiderea manifestărilor, marcată printr-un moment religios, o parte copii grădiniței "Sf. Dimitrie" a Arhiepiscopiei, au cântat tradiționalul cântec dedicat mamei, "De ziua ta, mămico".

După ce au terminat cântecul, micuții au împărțit persoanelor vârstnice câte o felicitare confecționată de către ei.

Părintele Cătălin a cântat Vino în Rai, prin acest cântec subliniind faptul că ziua Mamei este o zi închinată Maicii Domnului și că aceasta o sărbătorim pe 25 martie, de Buna Vestire. Manifestările s-au încheiat cu un moment artistic pregătit de  către vârstnicii căminului. 

După încheierea manifestărilor, părintele Cătălin a vizitat spitale din oraș, unde le-a vorbit persoanelor de acolo despre ziua mamei ca zi a Maicii Domnului, sărbătorită la 25 martie.

Magda Muntean

MEDITAŢII LA POSTUL MARE (IV)

 De la creştinismul comod la magia maslurilor

de Părintele Cătălin Dumitrean

Părintele Alex. Schmemann

  Regăsesc o afirmaţie capitală a renumitului teolog rus, Părintele Alexander Şchmemann: „Creştinismul e capătul religiilor!”. Această sentinţă pare a fi nu doar capitală, ci realmente esenţială, în condiţiile în care, în ceea ce mă priveşte, mă gândeam adeseori că pentru a fi un sfânt nu ai nevoie de prea mult discernământ. Dar, regăsind în nişte note de jurnal această afirmaţie, m-am trezit din nou parcă la viaţă, mi-am pus mintea în mişcare şi am realizat că totuşi, dincolo de creştinism nu mai este nimic. Aşa precum spunea şi pictorul Sorin Dumitrescu, cerându-ne să fim bine încredinţaţi de faptul că al nostru creştinism nu e religios ci bisericesc.  Iar acest adevăr ne deschide perspectiva spre două realităţi cât se poate de sugestive:

a)      Religiile mondiale şi-au pierdut definitiv rostul şi eficacitatea morală.

b)      Creştinismul fără Biserică nu este decât o etică de suprafaţă şi atâta tot.

Demolarea Bisericii Enei din Bucureşti

  Să luăm însă doar această ultimă afirmaţie şi să o explicităm. Creştinismul fără eclesiologie (biserică) a făcut mai întâi carieră în occident. După ruptura bisericilor de la 1054, creştinismul apusean pierde mai întâi sensul duhovnicesc al icoanei. Şi apoi, ca o urmare firească şi a sfintelor taine. Sub auspiciile lui Carol cel Mare, o lume frământată de „realism” şi de „etica imediată” iniţiază o nouă artă, înlocuind Icoana Bisericii Universale (de dinainte de schismă) cu tablou religios. Urmările sunt dezastruoase în ceea ce priveşte cultul. Biserica îşi pierde din prestigiu, oamenii preferând un creştinism individualist atât în planul rugăciunii cât şi în cel al creaţiei. Se pregăteşte încet-încet solul pentru Renaştere şi scade pe zi ce trece prestigiul sacerdotului.

Paşoptiştii

Dar, consecinţele „umanismului renascentist” nu se opresc doar la occident. El pătrunde apoi şi în ţara noastră, undeva odată cu paşoptismul şi spiritul masonic de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Din acest punct de vedere 1848 şi 1859 pot fi consideraţi nişte ani de cumpănă. Reformele politice din acest veac, circulaţia liberă a tinerilor noştri spre occident, implicaţia vicleană a statului în viaţa bisericească atrage de la sine o descreştere a vieţii duhovniceşti. Cu paşi mici, dar îndrăzneţi, „libera cugetare” a creştinismului pătrunde în comunităţile noastre, mergând până la alungarea „motivată” a oamenilor din biserică.

   Ce se întâmplă? Lumea îşi formează un creştinism necomunitar. "Un Hristos de apartament" - cum spune acelaşi Sorin Dumitrescu. Adică, decât să mă duc eu la biserică şi să asculte de „ceea ce zice popa”, sau să îl văd cum mă "sminteşte" cu gesturile şi intransigenţele sale, mai bine stau în lumea mea şi îmi formez „propriul Hristos”. Un Hristos care nu mă ceartă, care nu mă sminteşte, care nu-mi cere bani pentru reparaţia bisericii, care nu mă pune la metanii, post şi rugăciune.

Creştinismul de apartament. Crăciun fericit...

Astfel, din nefericire Biserica ajunge să fie percepută greşit atât din interiorul ei cât şi din afara ei. Şi nu e cazul doar a celor care nu mai vin la slujbe. Pentru cei care merg la biserică, de cele mai multe ori, nu există o deschidere şi o înţelegere duhovnicească spre spiritul tainic eclesiologic. Ea este înţeleasă doar ca o instituţie care „deserveşte” 7 Taine. Ne ducem la maslu că ne doare capul, ne cununăm ca să nu se supere cumva Dumnezeu, ne spovedim ca să ne punem „în regulă” cu sacrul şi aşa mai departe.

Vitezda? Nu doar dorinţa de a fi în toate "cei dintâi!"

   Acum să nu se supere cei care, mai ales în ultima vreme iau apărarea la toate disfuncţiunile ortodoxiei( avem bloggeri oportunişti care indiferent ce ai scrie abia aşteaptă să te contrazică), sub pretextul că, vezi Doamne, nu e chiar aşa, că avem un creştinism destul de bunicel, că totuşi bisericile sunt pline, că s-au înmulţit mânăstirile, că facem filantropie organizată, că am citit multe cărţi duhovniceşti, că ne-am câtigat dreptul de a fi fiecare teologi,  că lumea se spovedeşte şi se împărtăşeşte mai mult ca altădată etc. Da, aşa este. Departe de mine dorinţa de a nu vedea ceea ce totuşi funcţionează, faptul că sunt nenumărate lucruri pozitive, dar cred că mai sunt şi alte probleme asupra cărora trebuie să medităm puţin mai mult. De exemplu, nu e doar o părere personală că la hramuri şi la sfintele moaşte lumea vine şi se "îmbulzeşte" în bună parte ca la ceva magic. Te atingi de moaşte ai şanse să îţi rezolvi problema cu creditul la bancă sau cu "legarea cununiei". Nu o spun doar eu. Cercetaţi ceea ce afirmă Părintele Arsenie Boca sau alţi mari părinţi duhovniceşti explicând motivaţiile pentru care mulţi oameni trec pe la biserică. Aşadar, în conformitate cu ceea ce am spus la începutul acestui articol, prezenţa noastră la astfel de evenimente este mai mult religioasă decât eclesiologică. 

Comuniunea sfinţilor

    Şi o să închei întrebându-mă, oare câţi dintre cei care ne împărtăşim în acest Post Mare ştim că se împărtăşesc ca să devină „una” cu toţi cei din biserică şi mădulare ale trupului mistic al Domnului? Că devenim „una” cu preoţii, cu copiii din faţă, cu doamna din stânga care mi-e „antipatică”, cu consilierul care adună banii la disc sau cu femeia care face curăţenie după slujbe şi se plânge de „necivilizarea” enoriaşilor. Pentru că, există un adevăr de care noi adeseori facem abstracţie. Poate din ignoranţă, poate din comoditate sau poate din neştiinţă. Între noi, prin împărtăşirea comună din acelaşi Potir circulă nestingherit Hristos. El este de fapt chiar în noi, în micul meu trup şi în neputinciosul meu suflet. Dar este prezent. 

Foto-reportaj: 05.03.2012 - Seară duhovniceasca: Ortodoxie si reincarnare

Reîncarnarea- o temă frecventă într-o societate care caută soluții facile și la îndemâna oricui pentru problemele grave cu care ne confruntăm. Discuția din seara aceasta de la Biserica de pe str. Dealului a pus față în față două concepții, două moduri de viață diametral opuse- ortodoxia, pe de o parte, și doctrinele care susțin reîncarnarea, pe de alta. Invitat a fost fratele Alexandru Mihail Niță, care, după ce a practicat yoga, prin mila lui Dumnezeu s-a retras la Măn. Sâmbăta.

Fratele  Alexandru a vorbit mai întâi despre crizele pe care le îngăduie Dumnezeu, pentru a ne aduce pe calea cea dreaptă. Ne-a împărtășit apoi câteva experiențe personale, pornind de la copilăria și tinerețea marcate de necunoașterea lui Dumnezeu. Vorbind despre reîncarnare, fratele Alexandru consideră că este „nulă și neavenită”, întrucât este contrazisă de însuși cuvântul lui Dumnezeu: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”. 

Printre întrebările care au venit de la participanți a fost și cea care se referea la atitudinea pe care trebuie s-o avem, ca și creștini, atunci când intrăm în contact cu practicanți yoga. Părintele Cătălin e de părere că dialogul nu va avea niciun efect până când Dumnezeu nu le va da o încercare grea. Fratele Alexandru ne sfătuiește ca, în asemenea cazuri, să îi îndrumăm către un preot. 

Remarcăm interesul viu al oamenilor pentru serile duhovnicești organizate de Părintele Cătălin Dumitrean. În seara aceasta, biserica era neîncăpătoare, erau oameni veniți de la mai multe parohii din oraș, conduși de dorința de a participa la aceste dialoguri vii și benefice pentru conștiința noastră ortodoxă.

CISNĂDIA SALUTĂ CENACLUL LUMINĂ LINĂ!

CENACLUL AŞTEPTAT DE 300 DE OAMENI!

  E din ce în ce mai clar. Cisnădia este a doua noastră casă din Judeţul Sibiu. Peste 300 de oameni s-au înghesuit azi într-o biserică inimoasă să participe la un concert superb organizat de Părintele Ucă, omul de condiţie şi de excelentă implicare creştină.

Am fost realmente surprinşi. Veniţi fără „cavaleria grea”, contând mai mult  pe prezenţele locale, plus cântăreaţa de muzică populară Alina Bica (o voce minunată), am rămas surprinşi de iubirea oamenilor din Cisnădie. Efectiv încă de la intrarea în biserică parcă am fost luaţi pe sus de mulţime. Apoi a venit debutul concertului. Corul Bisericii interpretează în premieră poezia Părintelui Cătălin Dumitrean „Nicicând nu ai fost mai frumoasă”. Aşadar, o surpriză de proporţii. Şi tot ceea ce a urmat, inclusiv un recital la nai şi pricesnele Alinei Bica.

   Seara a avut multe momente inedite şi specifice locului. Să reţinem Corul tinerilor de la Biserica Sfântul Nicolae şi invitaţia de a fi prezenţi la un concert în această biserică pe 26 Martie.

Primăria oraşului Cisnădie a cerut în mod expres şi fără drept de apel  ca Cenaclul Lumină Lină să desfăşoare un mare concert în prima sâmbătă după Sfintele Paşti. Cu toate cântecele sale. Locaţia va fi Casa de Cultură cu o capacitate  de 600 de locuri. Va fi prezentă toată echipa cenaclului şi s-a promis ca întreaga Cisnădie să fie capacitată pentru acest moment unic de artă, cultură şi mărturisire românească. Vom fi prezenţi şi vom face un mare spectacol. Se cuvine pentru aceşti oameni minunaţi.

 Să mai reţinem şi concretizarea unui concert la Sadu pe 31 Aprilie. Venim!

MEDITAŢII LA POSTUL MARE (III)

   Cadavrul divino-uman

  Revenim cu o discuţie despre Epitaf, în cazul în care nu am fost convinşi de veridicitatea căderii lui Dostoievski pe jos la vederea tabloului  lui Holbein. Unii vor zice, da ce ne interesează aceasta pentru mântuire. E timpul să ne vedem de păcatele noastre. Aşa e, nu poţi contrazice niciodată evlavia populară, asta în cazul în care încerci să o faci, dar pentru mine scurtcircuitul produs în trupul unui mare scriitor mistic mi se pare un mare semnal de alarmă. Trupul „fără şansă”din pictura lui Holbein provoacă un mare cutremur sufletesc.. Dostoievski a crezut pentru o clipă că-şi pierde credinţa fiindcă a văzut un cadavru rezistent la înviere. O ispită diavolească care l-a străbătut atunci şi despre care am vorbit altădată..

Punerea în mormânt -Icoană Ortodoxă

   Să privim din nou spre Icoana Răsăriteană a Punerii în mormânt. E un trup aflat în bandaj, dar care pare gata din moment în moment să se ridice. De fapt spune pictorul Sorin Dumitrescu, fundamentul iconologic al punerii în mormânt, al acestei icoane şi a punerii în mormânt este trupul germinativ. În trupul bandelat există deja tremurul învierii proxime. Moartea pare un interval, care precede înviorarea. Este un cadavru divino-uman. Această icoana are valoare confesională, spre deosebire de tablourile apusene care şi-au pierdut acest dar. După schisma de la 1054 ele au devenit smintitoare. Se vede clar aceasta. E o diferenţă ireconciliabilă între Icoana Răsăritului şi a Apusului.

Caravaggio "Luarea de pe cruce"

   Să mai luăm un exemplu din Apus. Dacă stăm bine să privim Punerea în Mormânt a lui Carvaggio ne întâmpină un duh lânced, o imagine în care trupul Domnului este lipsit de biruinţă. Ca să înţelegem mai bine, să încercăm să privim spre un tablou religios în care este înfăţişat diavolul şi să facem o comapraţie. Bismark, celebrul cancelar german, l-a văzut o dată pe diavol reprezentat într-o icoană sub chipul unui înger. El îi scrie logodnicei sale: „Acest înger era inteligent, trist şi lipsit de biruinţă.” Aceste însuşiri definesc aceste tablouri şi arta modernă. De unde se vede că artistul plastic este într-un impas sufletesc şi teologic, un ignorant al patristicii Bisericii Universale de dinainte de schismă. Aşadar, nicidecum nu e vorba de lipsă de inteligenţă, ci doar de superficial.

Coborârea de pe Cruce-icoană ortodoxă.
A se observa "abdomenul Domnului"

   Mai există un amănunt olfactiv la care aş vrea să ne oprim. Contemplaţi vă rog cu atenţie şi icoana ortodoxă a Coborârii de pe Cruce. Se întâmplă ceva extraordinar. Lumea pare statică, împăcată cu situaţia, nici urmă de dramatism sau de tensiune interioară. Ba mai mult, Maica Domnului pare a avea chiar o conversaţie cu „cadavrul”. Amănunt excepţional. Ca şi cum El e viu, tocmai trecând prin moarte, s-a redeşteptat şi ascultă cu ochii închişi ceea ce Fecioara îi spune „la ureche”. Pare un trup gata să zvâcnească, să se mişte şi să declare Învierea. Superb. De fapt această icoană nu face nimic altceva decât să anunţe existenţa ulterioară a epitafului, adică a icoanei „Punerii în Mormânt”. Icoană care stă la baza euharistiei şi care apare din punct de vedere istoric imediat după Cinzecime. Odată cu naşterea Bisericii.

   Şi vom sublinia încă un amănunt sublim al icoanei orotdoxe a „Coborârii de pe cruce”. Revenim la „abdomenul Domnului” şi-l vedem că din nou acesta se livrează ochiului, fiind puţin ieşit înainte. Ei bine, pe un fundament dogmatic autentic, iconarii văd în această formă extravagantă şi în acelaşi timp diformă tocmai darul euharistic. Acesta este „Trupul care se frânge pentru noi, spre iertarea păcatelor”. Ochiul iconarului răsăritean, hrănit cu „post şi rugăciune”, a simţit în acest abdomen locul ce se frânge, „ce se împarte şi nu se desparte” Pictorul Sorin Dumitrescu spunea despre acest abdomen: „În mod normal este imposibil ca un om să stea aşa, de unde se vede misterul… Taina… Şi-l arată acest abdomen încă din momentul în care stă pe Cruce. Această ieşire în faţă a abdomenului nu e ceva firesc, natural, e voinţă! Este o voinţă vizuală care trimite spre momentul liturgic, care provoacă epicleza şi coborârea Sfântului Duh în Potir” Astfel se realizează Biserica. Şi de aici temeinicia evlaviei noastre.

Părintele Cătălin Dumitrean.

Cenaclul Lumina Lina va invita luni seara la Biserica de pe str. Dealului, incepand cu ora 19, la seara duhovniceasca cu tema "Ortodoxie si reincarnare". Invitatul serii va fi fratele Alexandru Mihai Nita de la Manastirea Brancoveanu - Sambata de Sus, fost practicant al spiritualitati yoga reconvertit la credinta ortodoxa.

E IARĂŞI PRIMĂVARĂ...

                                VINERI, 2 MARTIE

PUBLICAREA

ACATISTULUI SFINTELOR FEMEI IUBITOARE DE DUMNEZEU 

Pentru că, doar femeile, desprinse de orgoliu şi de mândrie, pot iubi într-un mod unic, total, responsabil şi până la capăt. Să medităm prin acest acatist la scopul dintotdeauna al creaţiei şi să ne rugăm cu gândul că, bărbaţi sau femei fiind, avem fiecare un mare deziderat, acela de a reface societatea creştină autentică şi de a promova în primul rând valorile Împărăţiei Cerurilor.  

Într-un veac din ce în ce mai controversat în care mişcările feministe au supralicitat rolul femeii în istorie, ajungând până la promovarea tipologiei „doamnelor de fier”, într-o perioadă în care, privită din alt unghi de vedere, femeia nu este considerată decât un „bun necesar” al bărbaţilor, eventual o păpuşă de lux sau o carne de tun, Biserica Ortodoxă vine şi atrage atenţia asupra a două drepturi fundamentale în viaţa urmaşelor Evei, acela de a fi mame şi acela de a fi sfinte.

PRIMĂVARA SFINŢILOR

   Puteam să trăim şi fără acest cer de început de primăvară. Ca nişte pustnici care renunţă la toate de dragul Împărăţiei Cerurilor. Dar ar fi fost cumplit. Ar fi fost un chin. Ne-am fi adus aminte de toate amăgirile lumii, de toată tăcerea celor plecaţi dintre noi, de toată viclenia şi urgia acestui pămînt. Într-o peşteră rece, undeva în Munţii Carpaţi, ne-am fi îmbolnăvit cu pustie cu tot şi cu speranţele calde de cer.

   Dar nu a fost să fie aşa. Încă şi încă o dată, am rămas în lume spre a vedea acest cer sublim al începutului de martie. Albastru şi profund, simplu şi fără echivoc, cald şi aprins, veste de pace, veste de inimă bună, veste de Dumnezeu.

   Astfel că e din nou 1 Martie, ziua în care simt toate slăbiciunile pământului devenind îngeri miloşi; o văd pe Maica Domnului adunând flori de speranţă din grădina cu maci a iluziilor noastre, şi grijulie, aşa cum e dânsa mereu, punând florile la păstrare în iatacul său cel alb din Împărăţia Cerurilor. Aşa, pentru orice eventualitate, mai ales că odată şi odată noi înşine vom bate la uşa casei sale, având în mână busuiocul cel lin al cerului.

Bine ai venit Primăvară!

CER LIN

Dulce prag de nebunie, alb poem de dor şi cer,

Rana mea curată, vie, astăzi eşti un rai stingher;

Ca un of bătut în stâncă, vine veste de mister,

Nici nu ştiu ce mi se-ntâmplă şi ce aş putea să sper.

Totul pare sărbătoare, chipul soarelui e alb,

Mai nimic nu mă mai doare, gândul îl simt cald.

Moartea se ascunde tristă, câmpul se deşteaptă-n cânt

Şi un fluture insistă, pe la ochi să pară  blând.

Doi copiii ascund o harpă, mama caută poveşti,

Nu e nici un strop de zarvă, peste tot sunt numai veşti;

Veşti de bine, veşti de pace, veşti de milă şi de har,

Dumnezeu încet răsare dintr-o cupă de nectar.

Plânge codrul, plânge dorul, plânge ochiul meu duios,

Totul e de azi iubire, totul e aşa frumos.

Dau năvală la altare, pustnicii plecaţi prin rai,

Maica Domnului ne cântă o priceasnă la un nai.

Dezmorţirea e stăpână, amintirea e pământ,

Haide inimă suspină, cu firescul tău cel sfânt,

Fă-te dulce, fă-te apă, fă-te dor şi zbor divin,

Este primăvară iarăşi, este cerul nostru lin.

 PĂRINTELE CĂTĂLIN