Mesaj de bine!
Hristos a Înviat!

Vă mulţumesc celor ce mi-aţi scris din suflet!
Mulţumesc prietenului de condiţie iubitoare, Domnului Director de programe de la Radio Trinitas Bucureşti Ciprian Olinici pentru cuvintele deosebite, stimulative şi de suflet pe care mi le-a transmis astăzi la telefon. Rar se întâmplă aşa ceva. Aprecieri pentru Cenaclul Lumină Lină şi dreptul lui la existenţă! M-a remonta tefectiv, mi-a dat curaj şi poftă de a continua activitatea cenaclului. Doamne ajută!
Aş vrea să vă răspund tuturor la emailuri! Nu am avut timp fizic să vă scriu în parte. poate că aşteptaţi., dar am citit nerăbdător tot ce mi-aţi scris, felul în care aţi încercat să alegeţi poezia lunii aprilie. Ce frumos scrieţi! Cât de mul contează pentru mine! Deoarece, vă rog să mă credeţi nu scriu decât pentru voi! Faptul că accesaţi blogul de poezie înseamnă că iubiţi cuvântul frumos. Ar fi trebuit de mult să mulţumesc şi celor care şi-ai adăugat profilul foto pe blogul meu, un semn de curaj adevărat. Se vede că nu trăiţi două vieţi, că nu trăiţi degeaba, că aveţi conştiinţa asumării răspunderii faptelor voastre! Vor mai urma şi alţii? Nu ar fi rău! La urma urmei de ce nu? 
Ca semn de preţuire, ca semn de iertare, pentru că nu v-am răspuns la fiecare în parte, am scris o poezie dedicată relaţiei mele speciale cu îngerul păzitor. I-am oferit o permisie, aşa ca o vacanţă de paşti, să fugă puţin până în rai, să-l vadă pe Dumnezeu şi acum îl aştept nerăbdător să se întoarcă...
Apoi, veţi mai descoperii ceva inedit. Un moment dedicat marelui poet creştin Daniel Turcea, despre care unii nu ştim mai nimic...
Citiţi pe blogul de poezie aceste versuri.
Aştept şi alte mesaje! Trebuie!
Părintele Cătălin!
Nu uitaţi să alegeţi poezia lunii aprilie! Până miercuri mai aştept!

CITIŢI POEZIE

CINE ALEGE POEZIA?
NOU!!!
CARE ESTE POEZIA LUNII APRILIE?
TRMITEŢI UN RĂSPUNS!
                           pe: dumitreancatalin@yahoo.com 
Mai are poezia ceva de spus?
Mai iubim cultura?
Mai simţim seva poeziei?


"Pe blogul de poezie sunt lucruri frumoase pe care merită să le citiţi!"
Aştept răspunsuri până miercuri!
Părintele Cătălin:
"Să fie clar, eu scriu poezie din inspiraţie divină. Scriu pentru toţi cei ce mă citesc, chiar dacă am şi inspiraţii umane, dar poezia mea e dincolo de un simplu moft uman. E universală şi aşa va rămâne.  Asta înseamnă că am ajuns să gândesc matur. Doamne ajută!"
...

surpriză pascală

SENZAŢIONAL!

EL ESTE VIU PE TOTDEAUNA!

DIALOG CU ADRIAN PĂUNESCU

  Am căutat, am scotocit prin arhiva media şi în cele din urmă am descoperit unul din ultimile interviuri cu marele poet ADRIAN PĂUNESCU. Tot ceea ce afirmă este memorabil, o lecţie publică de demnitate, echilbru şi românism. De Sfintele Paşti să ne readucem aminte cum vorbea acst om genial şi să ne bucurăm că el este acum viu în dragostea dumnezeiască. Citiţi, cugetaţi şi transmiteţi părerile dumneavoastră. Merită!

-Credeţi că este mai corect să spunem Basarabia decât Republica Moldova?
-Nu am problema asta. Am pronunţat de multe ori Basarabia pentru a o delimita de o formă trecătoare. Republica Moldova este un stat care trebuie respectat, dar gândul meu este la Basarabia şi la Bucovina.
Adrian Păunescu:
-Referitor la faptul că veţi susţine această dizertaţie despre limba română, ce părere aveţi despre cei care afirmă existenţa limbii moldoveneşti?

E dreptul lor să îşi caute o ieşire din situaţia de înstrăinare în care au fost obligaţi să trăiască. N-aş vrea să fim radicali. În general radicalismul în necunoştinţă de cauză duce la rezultate rele.
-Poate fi şi o afirmare a personalităţii celor care suţin existenţa limbii moldoveneşti?
A.P.-Atâta vreme cât a spune moldovean nu înseamnă a nega apartenenţa la ideea de român, nu e nicio problemă. În general de pe malul Dâmboviţei este foarte uşor să faci socoteli radicale pe malul Bâcului. Lucrurile trebuie luate încet şi deştept. Nu se poate intra în forţă, ca la duşmani. Ăştia sunt fraţii noştri, sunt cei care prntr-un hazard istoric, printr-o nenorocire a hărţii, au avut de suferit la fel de mult ca şi ardelenii. Ne purtăm cu ei ca şi când ar fi vinovaţi. Ce, ei au făcut tratatul Ribentropp – Molotov? Eu întotdeauna am fost foarte, foarte apropiat de această cauză. Din casa bunicilor mei, de la învăţătorul Marin C. Păunescu, bunicul meu, am aflat de existenţa Basarabiei. Aveam basarabeni în comună, erau oamenii cei mai harnici şi mai cinstiţi. Unii îi acuzau că sunt şmecheri. Când m-am mărit le-am spus, bine dom’le, dar ce vreţi, să fie proşti? Trebuie să se descurce în lumea asta în care apar atâtea sfidări. Eu m-am născut în Basarabia, mă rog, sunt din părinţi olteni, dar nu am niciun fel de impediment să mi-aduc aminte că inclusiv tatăl unui regizor mare de la noi era căruţaş şi venea din Basarabia şi trăia foarte bine împreună cu ceilalţi români. Sigur că sunt şi prostuţi, am nişte colegi scriitori care mă întrebau când venea Vieru pe la mine: „Au mai venit mă ruşii ăia?” Le răspundeam în consecinţă, deşi nici a fi rus nu este o chestie degradantă. Atâta vreme cât un poet ca Evtuşenko, despre care noi ştim prea puţine, scria în 1968, când ruşii intrau în Cehoslovacia:

Aş vrea, fără de bocete
Peste mormântu-mi să scrie neapărat
Aici zace poetul rus Evtuşenko
În Praga de tancuri ruseşti sfârtecat!

Deci a scris împotriva armatei lui! Aşa că nu trebuie să-i judecăm aşa, că ăia sunt ruşi, turci, evrei sau unguri! Nu! Sunt oameni buni în toate categoriile, dar noi trebuie să vrem să fim cei mai buni!

-Dvs. ce simţiţi când treceţi Prutul: simţiţi că mergeţi în altă ţară, sau simţiţi că acel teritoriu este o parte a acestui neam românesc?

A.P.:-Multă vreme am simţit că merg în altă ţară. Uneori când merg prin Chişinău parcă merg printr-o metropolă străină. Dar atunci când mă apropii de oameni îmi dau seama că mă aflu într-un oraş românesc, în care trăiesc şi alte naţii şi pot convieţui împreună. Este acum şi altă privire asupra mea la Chişinău. Eu n-am avut acces în Republica Socialistă Sovietică
Moldovenească la începutul libertăţii noastre bucureştene. Am fost arestat la graniţă, mi s-au confiscat cărţile şi casetele în mai multe rânduri. Am avut o întâlnire cu cenaclul la Teatrul Verde şi am întârziat nouă ore din cauza securităţii sovietice. Strigau la mine că vreau să desfiinţez statalitatea Basarabiei. M-au arestat şi dincolo de Nistru, m-a arestat Smirnov. M-au salvat nişte ziarişti români. Smirnov striga la mine: „Adrian Păunescu, când republica ta va recunoaşte republica Nistreană atunci îţi dăm drumul! Ca pe Ilaşcu te vom ţine!”
-Ce mai ştiţi despre Ilie Ilaşcu?

A.P.:Eu am o relaţie excepţională cu el. Nu l-am mai văzut şi nu l-a mai auzit de vreo câteva luni, dar am o relaţie foarte bună cu el. Cred că este decepţionat, este mâhnit de ce se întâmplă. În general România se poartă foarte neatent cu fiii ei cei mai buni. Că sunt luptători pe front, că sunt luptători în litere, muzicieni, diplomaţi! Uitaţi-vă cum trăieşte Ştefan Andrei! Cel mai mare minstru de externe pe care l-a avut România şi omul care a făcut pentru relaţia României cu lumea mai mult decât oricine, mult mai mult decât a făcut Gyula Horn pentru relaţia Ungariei cu lumea. Trăieşte greu, a fost închis, este bolnav, e sărac.

-Sunteţi o personalitate cunoscută şi recunoscută. Dacă ar fi să mergeţi în Republica Moldova incognito, cum aţi vedea lucrurile şi cum credeţi că aţi fi privit?

A.P.:N-aş putea. Nu pot face un astfel de exerciţiu de imaginaţie, este imposibil. Eu nu pot fi incognito nicăieri. Ăsta este un noroc şi un nenoroc, chiar un blestem. Eram mai tânăr şi mi-a propus un regizor să joc rolul principal într-un film dedicat lui Octavian Goga. După vreo doi ani a venit la mine şi mi-a zis că nu se mai poate. L-am întrebat de ce şi mi-a spus că toată lumea ştie că eu sunt Adrian Păunescu. Aşa că nu pot fi incognito, este imposibil.
-Dar măcar v-aţi dori asta?
-Nu pentru multă vreme. Poate doar ca să fac o experienţă, dacă mai este timp de experienţe.

-Domnule Păunescu, spuneţi-mi vă rog, care mai este starea dvs. de sănătate?
-Mai bună decât acum câteva luni, dar nu foarte bine. Lucrurile sunt staţionare într-un punct mai bun, dar nu cred că am evoluat în ultimele zile, în ultimele săptămâni. Chestiunea cu drumul la Chişinău mă istoveşte. Nu este o chestiune simplă. Mă istoveşte, mă consumă formidabil. Îmi număr paşii pe treptele de la Sala Azurie pe care mi-a descris-o admirabilul preşedinte al Academiei Moldovei, Gheorghe Duca, împreună cu care am făcut micul program concret. Eu de patru luni nu prea am ieşit, nu prea sunt obişnuit acum să merg mult, respir mai greu când fac eforturi. Sunt obosite, atinse şi inima şi ficatul şi rinichii. M-a ajutat enorm faptul că n-am putut mânca, şi asta mi-a lăsat sângele să se limpezească, să se subţieze. Forţa de muncă intelectuală este întreagă, dar nu pot scrie de mână mult. Dictez de cele mai multe ori. Aşa apar dictatorii.

-Ar fi bine să existe numai dictatori de genul acesta...
-Îmi pare groaznic de rău că nu este tata, care a iubit foarte mult Basarabia şi care şi-a pierdut tinereţea pe fronturile de răsărit, că nu e aici să se bucure. Tata a fost de două ori arestat şi condamnat la 15 ani de puşcărie politică. Îmi pare rău că nu este el, că nu este Grigore Vieru, care s-a zbătut mult să-i apropie pe ei de mine, pe intelectualii basarabeni. Îmi pare rău că nu este prietenul meu, marele ziarist evreu care a fost la Flacăra, stâlp de rezistenţă, Dan Bîrlădeanu, şi care ştia să se bucure de ce fac eu. Nu mai am nici rude prea multe şi la un moment dat nici nu ştiu cu cine să împărtăşesc această bucurie care este mare de tot. Până la urmă, chestiunea mai veche, că nicio picătură de energie morală nu se risipeşte în zadar, spusă de Stere, se confirmă. Ce puteam eu să bănuiesc când scriam orbeşte împotriva obscenităţii, împotriva cenzurii, când mi se ardea cartea, Istoria unei secunde, pentru că erau probleme cu Basarabia, Doina, Doina lui Eminescu, şi mai ales în semiîntunericul adolescenţei, când am început să desluşesc problema şi să mă obsedeze. Ce puteam eu bănui că se va întâmpla cu mine la sfârşitul verii 2010? Poate că, după atâta tristeţe ar trebui să spun un mesaj către oamenii care-şi urmează destinul: păstraţi-vă credinţa şi rămâneţi voi înşivă şi faceţi ceea ce vi se pare corect să faceţi, pentru că până la urmă va veni şi răsplata.

-Sunteţi totuşi un luptător. Aţi demonstrat-o de nenumărate ori. Forţa pe care o aveţi a polarizat în jurul dvs. mase importante de oameni, care au rezonat cu mesajul pe care l-aţi transmis. Mă refer aici la Cenaclul Flacăra.

-Chiar în justificarea primirii în Academie se vorbeşte şi despre Cenaclul Flacăra.

-Aţi devenit periculos la un moment dat pentru regimul de atunci prin popularitatea imensă de care vă bucuraţi. Această popularitate o depăşea pe cea a cuplului Ceauşescu. Credeţi că întâmplarea nefericită de la Ploieşti din 1985 a fost cumva regizată?
-Da. Am cerut, din cauza prognozei meteo, să se amâne cenaclul şi ulterior să-l mutăm în Sala Polivalentă din Ploieşti. Toate elementele mă îndreptăţesc să cred că a fost o regie odioasă. Trebuia să se întâmple ceva zgomotos şi acuzator care să mă scoată din dragostea oamenilor.

-Dar asta nu s-a întâmplat!
-S-a întâmplat un timp, pentru că eu am suferit foarte mult. Cei care m-au respectat şi m-au iubit au rămas prea departe de mine atunci. Nu puteam să facem nimic, ca dovadă că nu s-a putut face nimic până în 1990, când am refăcut câte ceva din visul vechi. Am avut recent o întâlnire cu un om care a plecat în America la 28 de ani şi s-a întors după 30 de ani, la 58 de ani. Unul dintre cei mai talentaţi folkişti pe care i-am sprijinit, Dan Chebac. Acum este responsabil pentru Europa al unei mari companii americane de telecomunicaţii în Italia. A venit să-mi spună că fără mine şi fără cenaclu el nu ar fi putut rezista în competiţia americană şi cât a însemnat pentru ei faptul că le-am insuflat încrederea în cultura naţională, încrederea în modernitate, în schimbare. Asta era atmosfera din cenaclu. Sigur că au fost şi compromisuri, care sunt minore şi au fost scoase mereu în relief tot ca să nu se facă dreptate imaginii mele. Dar, pe de altă parte, Academia din Chişinău zice: pentru contribuţia sa la apropierea celor două maluri ale Prutului şi pentru celebrele cenacluri Flacăra.
-Şi Academia Română a făcut un gest pentru dvs., deşi nu este echivalent cu cel făcut de Academia Republicii Moldova.
-Da, a făcut un gest foarte frumos. Nu este echivalent, dar nici nu pot să fiu pretenţios cu Academia Română. Când va crede ea că merit să fiu membru al Academiei de la Bucureşti, atunci se va întâmpla. Nu pot avea sentimentul că aş fi fost cumva nedreptăţit. Îmi dau seama perfect că oamenii care conduc treburile la Academie sunt ei înşişi condiţionaţi de anumite date obiective şi subiective. Probabil că au fost multă vreme şi destule calomnii împotriva mea, poate unele reproşuri corecte, în orice caz, mi-au spus şi preşedintele Haiduc, şi preşedintele Simion, că s-a discutat în urmă cu două luni la biroul Academiei şi că au reproşat membrii biroului faptul că nu sunt încă membru al Academiei. Există aşadar un curent favorabil în acest sens, dar eu nu pot să fiu nemulţumit. Dumnezeu să-i ajute şi să le dea puterea pe care o merită, pentru că fără încredere şi scoaterea în prim-plan a oamenilor de ştiinţă şi cultură, rătăcim prin aberaţiile analfabete ale liderilor politici.

Ce a însemnat pentru dvs. Eminescu, pentru formarea dvs. ca scriitor şi poet?
-Bine, nici nu mai discut despre formare! Fără îndoială că m-am format la umbra lui Eminescu, dar mai mult decât atât, Eminescu este una dintre grinzile de susţinere a neamului. El nu este o simplă cărămidă, nu e o simplă ţiglă sau o simplă fereastră, e grinda de bază, aia care păstrează neamul întreg. Eu dacă mă duc la Chişinău pot avea o mie de nuanţe faţă de, să zicem, Nicolae Dabija. Avem însă un punct comun: Eminescu. În Eminescu ne întâlnim toţi. Asta este o chestiune aproape fără egal. Nici nu ştiu dacă mai au alte popoare acest noroc şi această condamnare divină, să se poată regăsi într-un nume. Atacurile la adresa lui Eminescu, reapărute în condiţii de libertate, constituie dovezile existenţei lui Eminescu. Nu îi lasă în pace! Nu s-a mai văzut polemică aşa încinsă cu un mormânt! Eminescu nu este suficient explicat, nu este suficient desfăcut către noi. La cursul meu de la Spiru Haret, o universitate excepţională pe care de asemenea vor să o dărâme, predau două linii ale lui Eminescu: linia naţională, naţionalistă chiar, doina, şi linia universală. Ele sunt amândouă posibile şi între aceste două coperţi se găseşte Eminescu întreg. Este poetul exemplar, sau cum spunea extraordinar Blaga: „Dacă George Coşbuc este poetul naţional printr-un consimţământ plebiscitar, Eminescu este poetul naţional printr-un legitimism de ordin divin.” Acolo noi nu putem umbla. Cine umblă acolo, moare, în sens moral sau estetic. Eu mă rezum să spun doar atât: Eminescu este cifrul secret al naţiei.

-De ce avem acestă tendinţă bolnăvicioasă de a ne nega valorile?
-Până la un punct este acumularea de otrăvuri care trebuie cumva consumate. Generaţia noastră, de fapt a lui Nichita şi ulterior a mea şi a lui Ioan Alexandru, nu puteam nega deoarece noi nu aveam atunci acces la cărţile lor, ale lui Blaga, Ion Barbu. Citeam pe furiş, dar noi negam regimul citind acele cărţi. Mi se pare că era o treabă mult mai curajoasă. Când povestea Alexandru cum l-a însoţit pe Blaga la mormânt, în camionul în care mâinile lui degerau pe oblon, pentru noi a fost un eveniment de epocă. Citeam ca să ne întoarcem la marii noştri poeţi. Nu am avut timp să-i şi scuipăm. Abia am apucat să-i onorăm şi să-i salvăm de buldozerele formalismului bolşevic.

-Credeţi că lucrurile se vor reaşeza, că vom scăpa de această vulgaritate?
-Nu. Este probabil destinul lumii să păstreze cam aceleaşi proporţii ale unei întregi existenţe şi să păstreze chiar şi mirările noastre. Aşa stau lucrurile.

-Mulţi au o nuanţă de ironie în glas când pronunţă termenul „scriitor”. Este asta o formă de negare a importanţei intelectualului în societate?
-Păi de ce să căutăm tocmai acolo, când chiar autorităţile cele mai înalte îşi demonstrează ura faţă de demnitatea autorilor. De pildă, chestia cu drepturile de autor. Astea sunt pedepsele lui Băsescu pentru autori. Este o lume a absurdului creată de actualii lideri. Nu mai ştiu ce să facă să izgonească poporul din România, şi mai ales intelectualii.

-Care este mesajul dvs. pentru cititorii ziarului „ring”?
-Aş vrea să spun doar atât, că am o sensibilitate specială pentru cei cu care încerc să stau de vorbă zilnic, cărora le trimit mesajele mele zilnic. Vreau să le reamintesc un gând al meu, care este obsesiv, probabil până la sfârşitul vieţii: „Până la capăt cu poporul meu/ Aşa să mă ajute Dumnezeu!


PSALM DE PAŞTIde Adrian Paunescu

 

Ce bine mi-e a-ţi recunoaşte
Ştergarul alb de in la porţi,
Te-ai pregătit şi tu de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.
Pe mal de rîu mai cîntă broaşte
Şi rîul cîntă-n contraforţi,
Reînviem şi noi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.
A re-nvia, a te mai naşte
E darul crudei tale sorţi,
Să ne privim în ochi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.
Asinul ce pe pietre paşte
Te reînvaţă să suporţi,
Şi ani pustii, şi Zi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.
Şi vom muri, şi ne vom naşte,
Şi plini de sorţi, şi fără sorţi,
Dar vom avea o Zi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.
Mă poţi vedea, te pot cunoaşte,
Cum mă comport, cum te comporţi,
Cînd prin lumina grea de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.
Creştine, ca să poţi renaşte,
Deschide crucii orice porţi,
Rectitoreşte-te de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

HRISTOS A ÎNVIAT

PĂRINTELE CĂTĂLIN VĂ UREAZĂ:
PAŞTE FERICIT!

HRISTOS A ÎNVIAT!

"LA ADIO!" ŞI "LA REVEDERE!"

COMUNICAT IMPORTANT!

Concertele se opresc până în luna iulie!

Deoarece activitatea Cenaclului Lumină Lină va fi momentan întrruptă (în ceea ce privesc concertele de muzică), ea urmează să se desfăşoare de acum doar la nivel de atelier de creaţie. Prin aceasta ne vom atinge scopul iniţial propus la întemeierea cenaclului, ca măcar timp de trei luni de zile din an, până se vor relua specatcolele noastre să putem să ne concentrăm pe scriere de poezii, eseuri, pictură etc. 

Mulţumim tuturor celor care au fost, să până astăzi membrii ai cenaclului, mai ales pentru jertfa lor. Vom relua colaborarea cu dânşii în luna iulie. Până atunci le vom da posibilitatea să se ocupe exclusiv de activităţi prifesionale renumerate şi evident să stea mai aproapre de familiile pe care le-au format.

 Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au ajutat. Nu le mai scriu numele, dar îi cunoaşteţi deja bine. Le doresc succes în noile activităţi. Ne revedem cu ei în iulie şi până atunci vă rog să urmăriţi în continuare blogul nostru. El va fi zilnic actualizat cu momente de creaţie, dialoguri de arhivă şi alte întâmplări emoţionante.

Părintele Cătălin Dumitrean

Ca un apendice avem o declaraţie a Părintelui Cătălin: 

"A fost frumos! Dar nu putem continuua le nesfârşit într-o formulă în care sunt foarte multe cheltuieli. O vom face mai rar şi mai bine. Sunt oameni cu familie şi copii care au nevoie de familie. Ei s-au dedicat pntru mine, dar viaţa lor trebuie să arate mai serios. Să fie în activităţi cu care să poată întreţine o familie, să-şi continuie studiile. 

De acum o să-mi văd şi eu mai mult de problemele mele, de creaţie. Nu o să mai fug nici eu nici alţii după un microfon sau să organizez deplasările de concert. o să facem din zi o treabă mai serioasă. Despre concertul din 28 Mai deocamdată nu îl pot realiza. Artiştii adevăraţi, cei de muzic[ folk cer bani. Momentan nu am găsit decât un sponsor, asta însemnând 25% din pretenţiile lor. Nu văd vreo minune apărând peste noapte. Cu artişti locali nu ar ieşi ceva deosebit. Nu pot transforma Cenaclul lui Păunescu într-un concert de folclor sau altceva. Nu e corect. Mă retrag deocamdată. Aştept totuşi o minune. Iar, în ceea ce privesc concertele noastre rămâne să le oprim până în iulie şi să revenim în haine noi... Voi face ascultare la duhovnicul meu şi dacă acesta mi-a sugerat că e mai bine aşa, pentru sănătatea mea şi determinarea altora, eu îl voi asculta. Din iulie mă pun din nou la treabă. Până atunci viaţă bună tuturor! "

I

 AŞADAR, VOM ÎNCEPE CU CÂTEVA POEZII SCRISE DE PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN!

Dar mergeţi pe blogul de poezie, acolo sunt postate. Merită să le citiţi!

poeziipărintelecătălin.blogspot.com

JOIA MEA CEA MARE!

Vă cer iertare tuturor!

Vă cer iertare şi celor care veţi uita imediat că v-am cerut iertare!

Vă cer iertare şi celor care aveţi „principii” ca să nu iertaţi!

Vă cer iertare şi celor care nu aţi avut curajul să veniţi să vă cereţi iertare, deşi ştiţi că aţi produs o supărare unui om!

Am trăit încă o seară de mare emoţie spirituală. Aşa cum o simt eu, aşa cu m-am obişnuit să o cunosc, să o înţeleg. Poate altfel decât voi, dar nu pentru că sunt mai virtuos, ci pentru că fiecare om e unic în felul său. Viaţa mea e o suită de contrarii, dar nu din pricina haosului meu interior, ci din pricina felului în care lumea se străduieşte să mă niveleze la felul prorpriu de a gândi.

   Am spus-o întotdeauna. Eu altfel percep ortodoxia. O înţeleg aşa cum o înţelegeam de mic copil când stăteam în biserică şi nu ştiam că există reguli stricte, frustrări între credincioşi sau sacerdoţi, orgolii, tentaţii de a ne acuza lipsa de sfinţenie.

   Când am început să vorbesc lumii mi-am atras primul blestem. Adică, nesocotinţa unora de a mă înţelege că tot ceea ce fac este din suflet. Sau înţelegerea până la un punct. Apoi diavolul le-a dat în minte că eu aş vorbi din mândrie, din vanitate, din carierism. A fost începutul propriei Golgote. De atunci de câte ori vorbesc, cânt, mă rog mi-e teamă că totul se va întoarce împotriva mea. Că din nou pretenţiile unora, vicleniile lor sufleteşti, lipsurile lor mă vor face responsabil pe mine. Că nu sunt sfântul lor posibil.

   Da fraţilor! Pentru că este Joia Mare vă anunţ: Nu sunt sfântul vostru! Sunt omul de lângă voi! Omul pe care poate uneori grăbiţi de a fi ca lumea voi l-aţi uitat, l-aţi desconsiderat, l-aţi trimis în iad, la penitenţă, la lipsa voastră de măsură, la imaginaţia sentimentelor voastre, l-aţi umilit, l-aţi răstălmăcit! Sunt omul care îl iubeşte pe Iisus Hristos la fel cum îl iubea la 3, la 7 şi la 20 de ani. Sunt omul care nu se leapădă de credinţă şi care îl simte firesc pe Hristos! Sunt omul care vă roagă acum să nu îi mai faceţi coşciuge premonitorii şi haine zeloase de credinţă. Sunt un om pur şi simplu. Sunt un om fericit pentru că încă trăiesc! Sunt omul care vă iubeşte aşa cum sunteţi. Chiar dacă nu sunteţi sfinţi!..  

 Străin la cruce

Eram ca un străin la cruce,

Vedeam mulţimea, Răstignitu-L,

Şi ura care trist conduce,

Spre întuneric răsăritul.

Am vrut să întru în vorbire,

Cu cei care strigau de moarte,

Dar mi-a fost frică de rănire,

Şi iarăşi am simţit că-i noapte.

Nu-L cunoşteam pe cel cu vina,

Era probabil sol de sânge,

Pe faţă i se arse tina,

Şi-am început din nou a plânge.

Îmi văd şi astăzi laşitatea,

Că nu am fost liant de pace,

Mi-am lepădat seninătatea,

Şi de atunci curajul zace.

Te-am judecat Iisuse darnic,

Vedeam doar relele din alţii,

Azi mă căiesc şi plâng amarnic,

Fără cuvânt şi peroraţii.

Şi dacă simt căinţa blândă,

E semn că am primit iertarea,

Şi iată ce frumos se cântă,

De lângă cruce împăcarea.

AMINTIRI DE LA ULTIMUL TURNEU AL CENACLULUI!

SĂ VORBEASCĂ FAPTELE NOASTRE!
CENACLUL LUMINĂ LINĂ VĂ SPUNE:

HRISTOS A ÎNVIAT!


TOHANU... SIBIU BISERICA T.B.C ŞI DEALULUI...

    

HOMOROD...                                        GLIMBOACA
 

SIBIU STR. ÎNFRĂŢIRII...                  ROD...

  COPŞA MICĂ...

                                 SIBIU DIMA...

VEŞTEM  ....                                              POIANA SIBIULUI....

BUIA                                     AVRIG