SUNTEM MAI APROAPE DE VOI!!

CENACLUL ŞI BLOGUL REVIN PE INTERNET!

Începând de astăzi reluăm firul de iubire al celor două bloguri pe care le administrăm. După o vacanţă care a părut mult mai lungă decât cele câteva zile propriu zise suntem din nou lângă dumneavoastră. Ne-a fost dor, ne-a fost greu, ne-a fost aproape, ne-a fost departe, ne-a fost cum a fost. Vă binecuvântăm şi vă invităm să citiţi astăzi pe acest blog cronica ultimului concert al Cenaclului Lumină Lină desfăşurat la Caransebeş. Pe blogul de poezie vă aşteaptă alte surprize plăcute. Nu uitaţi să ne scrieţi câteva cuvinte ca să fim siguri că nu ne-aţi uitat!

CARANSEBEŞUL ŞI CERUL!

-cronica unei duminici de rai-

Duminică 15 August 2011, ora 8.00 Membrii cenaclului Lumină Lină au pornit din nou la drum împreună. La bine şi la frumos. De data aceasta ţinta noastră este Caransebeş unde vom participa la un concert organizat de colegul nostru de cenaclu, Părintele Marian Mărcuş.

Ora 14.35 Catedrala din Caransebeş. Atmosferă entuziastă. Nici nu a început încă concertul şi adunarea propriu-zisă, dar din sute de piepturi zvâcneşte priceasna: „Cântaţi lui Iisus” La unison se aude doar un suflet comun de credincioşi care se alătură bucuriei sfinte de a fi împreună la acest ceas de mărturie mariologică şi dumnezeiască. Este frumos şi totul pare ieşit din comun. Lumea continuă să sosească. Soseşte şi fratele Costel Busuioc, această voce coborâtă parcă direct din rândul întâi al îngerilor tenori şi totul este de acum încântător. 

La ora 15 fix se cântă un refren sublim: Nu uita, nu uita/Azi e mântuirea ta!” Totul poate începe, tainele lui Dumnezeu sunt pregătite pentru a fi rostite şi dăruite umanităţii. Dumnezeu ne face daruri prin oameni, prin glasurile şi prin inimile lor.

La ora 15.15 Părintele Marian Mărcuş înalţă un cuvânt bogat de mulţumire având o  deosebit de frumoasă alocuţiune la adresa celor care „uitând de lucrurile atrăgătoare ale vremilor, au preferat să vină în această catedrală şi să se alăture unei manifestări unice de pace şi bucurie”. Părintele mulţumeşte apoi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, fără de care aşa cum spune sfinţia sa „nimic nu ar fi fost posibil, nici această zi şi nici credinţa noastră”. Astfel se cântă minunatul imn „Binecuvântare Ţie” pe un ton vibrant şi absolut entuziast.

Oratorii care se perindă la microfon aduc mai toţi ideea autenticităţii credinţei noastre, a reaşezării ei în datul ei popular. Deodată orga aprinde inimile şi poporul începe a cânta „Suflă vântul contra noastră”, un apel la veghe în aceste ceasuri tulburi ale istoriei. Suntem înfioraţi. Se ude rugăciunea: „Peste valurile grele să ne treci mereu” ca un adaos la minunata evanghelie care s-a citit în această duminică, aceea a potolirii furtunii. Vorbeşte din suflet un credincios. Numele său e Simion Petrice şi vine tocmai din Sălaş spre a face un apel la respectarea poruncilor dumnezeieşti. Vocea sa e uşoară, caldă şi plină trăire duhovnicească. Ne bucurăm să ascultăm acest cuvânt şi ne gândim firesc la propria noastră luptă cu ispitele veacului.

Ce dramatism simţim apoi când Părintele Marian pătrunde în gândurile noastre aducând cântarea „La umbra mărului de vară!”, povestea unui suflet încercat de păcat, ajuns la închisoare şi care îi scrie mamei sale o tulburătoare scrisoare de conştiinţă în care-şi cere iertare pentru toate faptele sale. Şi căinţa sa nu e adresată numai unui om, ci de fapt însuşi Bunului Iisus Hristos!

Din Suceava a venit un frate plin de vorbe curate. Se numeşte Constantin şi e prezent aici la Caransebeş pentru a vorbi de „cel mai mare dar pe care l-a făcut pământul cerului, adică pe Fecioara Maria! Ea a avut cea mai frumoasă viaţă, rugându-se dintotdeauna pentru noi şi pentru toate generaţiile care vor exista de acum înainte!” Trăim parcă în rai.

Cântecul „Maică pururea Fecioară” soseşte din însăşi obligaţia noastră absolută de a descoperi lumii că nimic nu este mai firesc decât ceea ce facem noi aici, adică încercarea binecuvântată de  a fi recunoscători Maicii Domnului pentru tot ceea ce avem, pentru această zi deosebită, adică legătura de iubire ce o stabilim prin cuvânt şi cântec unii cu alţii. Cântecele dăruite Măicuţei sunt tot mai multe şi aprind parcă întreg cosmosul. Se cântă frumos de un grup venit tocmai din comunitatea românească din Ungaria pricesnele „Preasfântă Maică şi Fecioară”. „Maria, Maică fericită”.

Costel Busuioc îşi începe recitalul printr-o mărturisire sfioasă şi atinsă de har: „Mulţumesc lui Dumnezeu că a lucrat aşa. Mi-a plăcut dintotdeauna să-i cânt lui Dumnezeu. Mai întâi printr-o familie din Haţeg, apoi am învăţat glasurile şi alte cântări. Sunt foarte fericit că fac parte din Biserica Ortodoxă!” Apoi, parcă vrând să ne arată că nu există cale, cu retorică genială interpretează binecunoscuta priceasnă: „Unde să mă duc?”

Cenaclul Lumină lină aduce în spaţiul sonor al milostivirii cerului cântecele Vino în Rai şi Bolnav de Iubire! E ceasul în care concertul ajunge într-un punct sensibil extraordinar şi întregitor. Lumea cântă şi parcă am dori ca mereu să fie aşa şi ceasul ce urmează şi noaptea care vine şi ziua de mâine. Ne apropiem de final. Ne adunăm puterile spre a mai cânta ceva de preţ. Au trecut trei ore şi jumătate de concert. Parcă un val de simţire ne împinge însă să desăvârşim această zi printr-o promisiune, pe care o face chiar Costel Busuioc. La microfon vine şi ne spune liniştit: „Pentru că ne apropiem de Vecernie voi cânta „Vecernie” de fratele Traian Dorz” Acum parcă tot cerul s-a oprit să asculte cântarea. Fratele Costel ca o liră de îngeri lasă cel mai frumos fruct al mărinimiei lui Hristos, acest cântec absolut grandios. Finalul vine astfel de la sine şi viaţa ne pare mai blândă, mai esenţială, mai aproape de Dumnezeu. Ne despărţim cu greu de Caransebeş. Vom reveni! Rămâneţi cu bine fraţi minunaţi!

ultimă oră
INTRAŢI VĂ ROG FRUMOS O SECUNDĂ PE BLOGUL MEU DE POEZIE!...

COMUNICAT

ADIO PÂNĂ ÎN 17 AUGUST!

În primul rând vreau să vă mulţumesc din suflet celor care des şi frumos trimiteţi pe ardesa mea de email cuvinte blânde, calde şi de apreciere. Mereu citesc expresii gen: "cu drag", "cu bucurie", "cu multă consideraţie". Mă simt copleşit, mă simt onorat, mai ales că orice efort e firesc să fie sancţionat pozitiv de oameni, într-o lume în care se petrec atâtea anomalii existenţiale, în care prietenii se uită între ei şi în care interesul personal ne face să ne simţim bine unii lângă alţii doar atunci când avem interes.
Starea dumneavoastră şi a mea de spirit n-aş vrea să fie însă euforică. Încerc să-mi potolesc entuziasmele şi să evit confuziile sufleteşti, să nu declanşez sentimente mai mult umane decât duhovniceşti. Internetul nu este totuşi un loc al mărturisirilor adânci. Spovedania sub epitrafir e mai presus de orice. Felul meu "prea deschis" nu aş dori să fie smintitoare, mai ales că "demonul bănuielii" poate aduce persoane nevinovate în situaţia de a specula, de a cerceta, de a se grăbi cu judecăţi sumare vis a vis de adâncurile sufletului meu. La fel şi dumneavoastră "provocaţi" de cuvintele mele duioase puteţi fi sau "foarte apropiaţi" de mine sau "foarte depărtaţi". Acum sau în viitor. Ei bine, tocmai de aceea,în numele Maicii Domnului, pentru că este post, am să vă cer timp de o săptpâmână o asceză.
Eu nu o să postez pe blog nimic până în 17 August! V-aş ruga şi pe dumneavoastră acelaşi lucru!
E o decizie grea, dar necesară, ca un catarsis de conştiinţă, în care încerc să-mi astâmpăr entuziasmele.
În trecut am avut mult de suferit din pricina dialogului meu "prea uman" de la televiziune. Am ajuns în situaţia în care unii mă elogiau şi alţii făceau scenarii absurde vis a vis de "admiratorii" mei. Am suferit şi a trebuit să suprim definitiv orice ieşire publică televizată. Orice cântec, orice afirmaţie,  pentru că orice dialog era interpretat, cercetat, pus în tipare. Mi se reproşa de colegi că trebuie să fiu mai sobru, mai atent, că nu aşa "de cald" se vorbeşte cu lumea, că vezi Doamne sunt cohorte de "admiratori şi admiratoare" la uşa sufletului meu. Cohorte nu au fost, dar emisiunile au murit şi mărturisirea s-a dus "pe apa Sâmbetei". A decedat un bastion puternic al ortodoxiei, datorită unor "egoisme" şi "invidii de breaslă". Presimt că şi acum diavolul vrea să facă la fel. Pentru mine e o suferinţă, deoarece televiziunea era un spaţiu în care mă acomodasem deosebit de bine.  N-aş vrea cu internetul să fie tot la fel.  ACEEAŞI POVESTE, PERSONAJE SCHIMBATE, MAI ALESC CĂ LA TOŢI ŢIN LA FEL!
Îmi doresc smerenie, îmi doresc echilibru. Dacă un singur suflet se sminteşte din cauza generozităţii dialogului nostru nu e bine. Şi tocmai de aceea, îmi doresc să echilibrez pe fiecare din cei încercaţi.
Sunt părinte spiritual! Sunt o carte deschisă, dar numai într-o societate a oamenilor echilibraţi, oneşti şi limitaţi la propria măsură. Ori în ziua de azi primează dezechilibrele şi dezordinile sufleteşti, iar nu dialogul firesc.
În 17 August voi reveni şi voi vedea dacă nu m-aţi uitat!
Până atunci pace, putere de muncă şi flacără de conştiinţă!
Rămâneţi la rugăciune! E post şi sunt multe sminteli! După post va fi altceva!
Rugaţi-vă şi pentru mine cel păcătos!
CU BUCURIE ŞI DOR!
Părintele Cătălin

Natura, inima lui Dumnezeu!

Ortodoxia şi spaţiul fericirii

Pr. Cătălin Dumitrean

„Infernul este aproapele meu!” scria odată Sartre şi nu făcea nimic altceva decât să mărturisească o stare omniprezentă în societatea apuseană a lumii moderne. Emil Cioran închis într-o văgăună minusculă, adică în locuinţa sa pariziană, la rândul său, a putut debita pagini imposibile de negativism, fapt care l-a îndemnat pe Petre Ţuţea să-l numească atât de sugestiv: „scepticul de serviciu al unei lumi în declin”. Mircea Eliade şi-a anihilat puritatea adolescenţei în claustrarea unei mansarde, unde citea mult şi gândea enorm. „Romanul adolescentului miop”, inspirat din elocvenţa „omului sfârşit” al lui Papini, nu este decât extemporalul unui tânăr care gândeşte delirant între patru pereţi, inspirat de idei, dar şi de „duhuri”, mişcându-se între asceză culturală şi „pofta de bordel” cu o nonşalanţă uluitoare.

Spaţiile închise deprimă. Sunt neortodoxe. Pot naşte „monştrii de gândire”, pot fi şi aservite inspiraţiilor diavoleşti”. Indiferent că te cheamă Sartre, Cioran, Eliade sau eşti un simplu om al societăţii contemporane etc.

Opuse megalomaniei spaţiale a celor ce „nu-şi găsesc locul” în societate, ele pornesc ca un fel de protest la adresa lumii. Mulţi semeni de-abia aşteaptă să stea „în casa lor”, să nu mai vadă nici o privire, să rămână cu gândurile lor. O stare deopotrivă necesară dar şi periculoasă. Unii vor spune că nu e nimic rău în a fugi de „lume”. Au cum s-ar spune tendinţa călugărilor patericali, care fugeau de zgomotul păcătos în colibe mântuitoare. Dar, nici pe de parte nu au destinul lor. Problema este alta, iar pustiul e departe. Ambianţa poate influenţa sufletul, dar nu opreşte ispitele. Ca dovadă că cei mai mulţi „singuratici” sunt mohorâţi, crispaţi, tentaţi spre suicid, certaţi cu lumea, greoi la gândire, pasionaţi de ei înşişi, voluptoşi în amintire.

La pateric este o altă lume. „Retragerea” de acolo este luminoasă. Avem de-a face cu oameni amabili, deschişi către Dumnezeu şi aproapele, împăcaţi cu moartea, cu ceea ce a dat cerul. Patericul nu are lamentaţii, sentinţe aspre la adresa oamenilor, este un izvor nesfârşit de bucurie la adresa întregului cosmos, fapt care-l îndeamnă pe un sfânt să se adreseze tuturor cu formula: „Bucuria mea!”

Este adevărat, lumea de astăzi a pierdut intimitatea. Contemporanii noştrii dând de „singurătate” devin agresivi, nesiguri pe ei înşişi, pe cei din jurul lor, pe o posibilă opţiune e a fi fericţi în viitor. Şe închid „în sine”. Mustesc tot ceea ce „le vine de aiurea”, poartă dialoguri tragice cu „propriul eu”. Şi de aici porneşte acel „infern” a lui Sartre. Aproapele-aşa cum spune el - îţi este din acest moment ori „frate”, ori „duşman de moarte”.
Şi ar mai fi ceva. Din păcate, acest adevăr nu se opreşte între cei patru pereţi ai „singuraticilor”.  Ca dovadă, iată, că şi în biserici, creştinii nu se mai văd bine unii cu alţii, chiar şi atunci când se roagă „cot la cot” şi pomenesc numele Maicii Domnului. Se suspectează, se judecă, se suportă greu, nu se acomodează, sunt sensibili la mustrări, sunt impulsivi în a lua atitudini discreţionare, sunt la un pas de răzbunare, de pâră, de năduf, sunt goi de esenţial. există o lume creştină deopotrivă veselă şi tristă, un amestec hilar de lumini şi umbre, un fel de încăpăţânare "sacră" de a ne scutura de bigotism şi apăsare.

Ce aş propune?

Nu ne rămâne cred decât o singură cale. Să ne rugăm mai implicat, să nu vedem paiul din ochiul celui de lângă noi. să ieşim în spaţii largi, în natură şi "să dăm continuu de lucru mâînilor". O oră fără conţinut înseamnă un spaţiu ideal pentru strecurarea diavolilor în noi. 
Şi mai e ceva. Ce lecţie frumoasă de viaţă ar fi atingerea zilnică a unui fir de iarbă într-un parc, pe o alee cu pomi fructiferi, pe colina unui deal. Credeţi că bat câmpii? Treba dumneavoastră! Deci...  Ce ne lipseşte? Atitudinea? Până atunci „infernul” rămâne aproape…

RODUL A RODIT LACRIMI MÂNGÂIETOARE!

CONCERT EXCEPȚIONAL ÎN MĂRGINIME

de Victor Stoica

Cenaclul ”Lumină Lină” a urcat astăzi în Mărginime, cea mai impresionantă comunitate spirituală din România. Așa o vedea Adrian Păunescu, așa am regăsit-o și noi, Cenaclul ”Lumină Lină”. Am ajuns la Rod în jurul amiezii și nu ne-am luat nici măcar o clipă de răgaz: au urmat pregătiri și repetiții, totul pentru un concert de la care am așteptat dar am și primit mult. Am dăruit și ne-am dăruit, am încărcat și ne-am încărcat. Am dat voință și am luat putere. 

Am urcat pe poteci străbătute de strămoșii daci cu căciulile pe frunte și am descoperit un puternic iz de românism. Deși neschimbat, concertul a fost în mod paradoxal puțin altfel, pentru că și oamenii sunt puțin altfel aici: sunt mai sus, sunt mai aproape de cer, de Dumnezeu și de Maica Domnului. La munte trebuie doar să întinzi mâna pentru a prinde talpa unui sfânt sau veșmântul unui înger.

Am cântat cu dragostea care pe toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte și toate le rabdă. Am cântat împreună cu oamenii și cu sfinții din racla adusă tocmai de la Sibiu. Ne-am bucurat de cântec de comuniune, de cumintenia și de naturalețea ortodoxiei. 

 La Rod au curs astăzi râuri de lacrimi mângâietoare. Părintele Cătălin a vorbit din nou despre dezbinare, despre dezbinarea de care noi înșine ne facem vinovați. Oamenii au înțeles, au lăcrimat, au cântat despre Mihai Viteazu și despre căciula strămoșească și ne-au rugat să le mai călcăm pragul. Astfel că am răspuns cu drag: ne vom întoarce prin nămeți, înaintea Crăciunului.

NEAȘTEPTAT ȘI UNIC PE STRADA CONSTITUȚIEI!

SUBLIM ȘI LUMINĂ LINĂ ÎN INIMI ÎNSETATE DE ADEVĂR ȘI ORTODOXIE!

de Victor Stoica

Părintele Cătălin și Părintele Ioan Coșa au vorbit în exclusivitate pentru cititorii blogului despre concertul de sâmbătă seara. Un concert care a smuls ropote de aplauze, dar mai important, a izvorât râuri de lacrimi din ochii credincioșilor. 

”Și pentru membrii Cenaclului ”Lumină Lină” a fost o surpriză totală concertul nostru și pentru publicul de aici, după cum ne-a mărturisit și părintele protopop care a descoperit această formulă a Cenaclului atât de minunată și atitudinală, cum este ea astăzi. Am trăit, am vibrat preț de o oră într-un concert de mare ținută, în care cântecele patriotice care au completat tezaurul de cântece închinate Maicii Domnului, au renăscut fiorul național în inimile atâtor oameni. Un public deosebit, cald, aplauze multe, dar în special oamenii ne-au bucurat pentru că au participat cu vocile lor la concertul din această seară. 

Suntem surprinși, suntem minunat surprinși de ceea ce s-a petrecut în această seară pe strada Constituției și avem promisiunea părintelui protopop, fermă de data aceasta, că Cenaclul ”Lumină Lină” va urma o cale cu totul deosebită în parohiile aparținătoate, unde ne asteapă concerte minunate”, a povestit părintele Cătălin la finalul unui concert electrizant.

De cealaltă parte, Părintele Ioan Coșa a surprins atât de bine spiritul Cenaclului ”Lumină Lină”: un limbaj actual și actualizat al Bisericii. ”Seara aceasta a fost într-adevăr pentru noi o seară a Schimbării la Față, pentru că suntem chiar în ziua Sărbătorii Schimbării la Față, de fapt în seara de Vecernie. A fost un moment de bucurie și de revelație, ascultând pricesnele și cântecele patriotice ale Cenaclului ”Lumină Lină”. 

Am simțit că ceva s-a petrecut cu noi, este un alt limbaj al Bisericii, un limbaj actual, care vine la preocupările și problemele omului modern, care își caută identitatea. Ascultând pricesnele și cântecele patriotice mi-am dat seama că într-adevăr, Cenaclul ”Lumină Lină” a descoperit fiorul sufletului românesc”, a precizat părintele protopop la final de concert.

Nu uitați! Cenaclul ”Lumină Lină” pleacă duminică la Rod, în Mărginimea Sibiului. Vom reveni cu detalii și imagini în cursul zilei de mâine!

O PROPUNERE!
INTRAŢI PE BLOGUL DE POEZIE AL PĂRINTELUI. VĂ AŞTEAPTĂ O CLIPĂ DE ADÂNC ŞI MELANCOLIE! MERITĂ!

CÂNTEC ÎN ZI DE PRAZNIC!

GRĂDINA BISERICII S-A UMPLUT DE CÂNTEC ȘI BUNĂ MIREASMĂ

de Victor Stoica

Motto:

Câteva “Mironosiţe”

Ca la Patimi oarecând

Se grăbesc “pe drumul Crucii”

Pentru Adevărul Sfânt!

Sunt Bisericile Sfinte

Cari luptă în surghiun

Şi păzesc Aşezământul

Cu “hotarul cel străbun”.

La concertul Cenaclului ”Lumină Lină” s-a cântat dintr-o singură inimă, cea a tuturor credincioșilor care au umplut grădina bisericii. Versurile profetice ale Sfântului Ioan Iacob s-au împlinit tainic în această seară de început de august: Biserica Sfântă de pe strada Dealului a ”păzit așezământul și hotarul cel străbun”, prin cântec pentru Dumnezeu, Maica Domnului și pentru neam.

Părintele Marian Mărcuș, Părintele Cătălin și membrii Cenaclului  ”Lumină Lină” au înălțat rând pe rând cântece spre cer. ”Vino în rai”, ”O, Măicuță Sfântă”, ”Ce frumoasă ești Măicuță”, ”Doamne, ești a mea iubire” sau emoționantul cântec despre mama, ”Stau de atâtea ori”, sunt doar câteva dintre pricesnele care au frământat buzele credincioșilor veniți în număr mare la concert.

Nu au lipsit nici cântecele patriotice precum ”Capul lui Mihai Viteazu” sau ”Cu căciulile pe frunte”, ale căror versuri pline de simțământ românesc au ridicat oamenii în picioare. 

”Ne-am regăsit împreună cu publicul de la Biserica ”Sfântul Ioan Iacob Românul” și cu sibienii din întregul oraș, într-un concert deosebit, inimitabil și excepțional, în briza grădinii de vară din curtea bisericii, având, spun eu, un concert  care va rămâne multă vreme în conștiințele și în amintirea celor care au fost astăzi aici. M-a bucurat prezența multor credincioși și spectatori pe care nu i-am mai văzut până acum la concertele noastre și care au venit pentru că ne iubesc, pentru că ne-au descoperit chiar și prin intermediul internetului, fapt care înseamnă un mare pas înainte și ne dă nouă perspectiva că vom evolua în viitor, în sensul atragerii de valori în curtea bisericii noastre, în curtea Cenaclului ”Lumină Lină”, în curtea NEAMULUI nostru ROMÂNESC, curtea noastră cea Sfântă, în care este loc pentru toți”, a precizat plin de vervă Părintele Cătălin, la finalul unui concert minunat, marca Cenaclul ”Lumină Lină”.

PRAZNIC LUMINOS LA BISERICA DE PE STRADA DEALULUI!

IORDANUL S-A MUTAT ÎN SIBIU

Pe tine, Părinte, te cinstim, căci lăsând lumea şi patria ta, ai luat Crucea, urmând lui Hristos şi în valea Iordanului, în peşteră pustnicească, la Hozeva nevoindu-te, te-ai mutat la Cel dorit. Pentru aceasta împreună cu îngerii se bucură, Preacuvioase Părinte Ioane, duhul tău. 

                                                                                 de Victor Stoica

Biserica Sfântului Ioan Iacob a fost neîncăpătoare de ziua sihastrului de la Hozeva. Credincioșii au venit în număr mare la închinare și au umplut rând pe rând biserica, curtea și trotuarul din fața bisericii, astfel încât cuvintele psalmistului s-au împlinit: ”Iată acum binecuvîntați pe Domnul, toate slugile Domnului, care stați în casa Domnului, în curțile casei Dumnezeului nostru”.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți apropiați credincioșilor și comunității. Zeci, poate chiar sute de oameni s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului la final, în timpul mini-concertului de pricesne susținut de Părintele Cătălin și de Părintele Marian Mărcuș. O previzualizare a concertului din această seară, de la ora 19:00. 

La final, după cuvântul rostit de Părintele Cătălin, au fost împărțite darurile sărbătorii: colaci și câte un pahar cu vin, pentru cei care au venir cu credință, nădejde și dragoste la Biserica Sfântului Ioan Iacob Românul, chiar de ziua sihastrului care ne duce rugăciunile sus, la Dumnezeu.

VINERI ORA 19 CONCERT EXCEPŢIONAL AL CENACLULUI

A ÎNCEPUT  SĂ CURGĂ CU CER!

DE VICTOR STOICA -secretar Cenaclul Lumină Lină

Am fi putut aă nu fim în această seară la Biserica de pe Strada Dealului, unde au început serbările liturgice dedicate Sfântului Ioan Iacob Românul. Dar am fost, lângă părintele Cătălin şi credincioşii săi. Şi suntem fericiţi.A fost o seară de anticipare a zilei de mâine(care deşi nu avea programat un concert propriu-zis, s-a transformat într-un cenaclu îngeresc cu pricesne superbe cântate de un public numeros) O seară plecată parcă din cer şi ajunsă pe pământ cu rucsacul bucuriei. Aşa ne-a spus la final părintele. Şi eu am consemnat această declaraţie. S-a cîntat minunat. Şi îmi pare rău că nu aţi venit poate unii dincei ce ne citiţi cu interes. Părintele a dat dinamică. Se vedea că este "ispirat", că o forţă îl face să declanşeze iubirea semenilor săi. În grădina de vară a bisericii au fost atâţia oameni aprinşi de pace sufletească, care intonau cîntecele Maicii Domnului laolaltă, încît l-am întrebat pe părintele:
-De unde vin ei?
S-a uitat la mine şi mi-a spus:
- Nici eu nu ştiu! Dar au ajuns în rai şi acum se bucură!
Mâine este concertul CENACLULUI LUMINĂ LINA la ora 19. Vă aşteptăm! Vrem să fiţi mai mulţi, să cântaţi alături de Părintele Marian Mărcuş şi de echipa cenaclului.
Dăm din nou cuvîntul Părintelui Cătălin:
- Ce va fi mâine seară? Ce mesaj aveţi?
- Mă uit în ochii celor dilematici şi le spun: Nu sepoate să lipsiţi! Ar fi păcat! Voi ştiţi că cerul vă trimite bucurie! Trebuie să veniţi! Mă uit în ochii celor ce au venit şi le spun: Aţi ales partea cea bună! Aţi fost inspiraţi!...

De vineri concerte trei zile!

Cenaclul merge duminică LA ROD!

Mergem duminică la Rod! În duhul mărginenilor iubitori de frumos. După ce vineri şi sâmbătă Cenaclul va cânta la Sibiu, iată că se întâmplă ceea ce de fapt ne-am propus să se întâmple. Să mergem prin comunităţile credincioşilor noştri şi să vestim bucurie. Iar Rodul ne-a invitat la modul cel mai concret. Un telefon din partea părintelui paroh: „Alo, vă iubim şi vă aşteptăm la Rod! Oamenii de acolo vă cer, vă somează în duhul dragostei de Hristos ca să reveniţi!”…

Concertul începe propriu-zis la ora 16. El va fi precedat de slujba Sfântului Maslu de Obşte. Reîntâlnirea cu oamenii Rodului este însă încă o cale misionară de a face cunoscut lumii tezaurul credinţei noastre, pricesnele şi poeziile închinate Maicii Domnului şi multe alte valori, pe care grupul cel frumos al Cenaclului Lumină Lină îl revarsă din adâncul vocaţiei sale. Vă aşteptăm.

PROGRAM CENACLUL LUMINĂ LINĂ:

VINERI 5 AUGUST: ORA 19 SIBIU Biserica Sfântul Ioan Iacob Românul (posibil în aer liber)

SÂMBĂTĂ 6 AUGUST: ORA 19 SIBIU Biserica de pe Strada Constituţiei

DUMININICĂ 7 AUGUST: ORA 16 ROD

DUMINICĂ , 14 AUGUST ORA 15 CARANSEBEŞ

Urmează alte concert inedite la Piteşti şi Reşiţa. Vom reveni cu amănunte la timpul potrivit!

Sunt cum sunt pentru neamul meu!

Unde sunt ortodocşii (mei)?

M-am întors în ţară entuziast, dornic de programe noi, de iniţiative. Aşa fac de fiecare dată. Vreo câteva zile mă aprind, mă agit, dau foc „liniştiţilor”, după care mă opresc şi mă întreb: Dar eu cu cine vorbesc? Şocurile acestea le-am avut mereu. Românii mei, creştinii mei, mă priveau cu interes, oftau la auzul ideilor mele, îmi scriau două-trei vorbe de susţinere, apoi se retrăgeau din calea mea. Un fel de a zice: „Părinte ce e cu tine? Eşti neliniştit, ai vreo problemă? Nu vezi că nu merită nimic, că totul e mort, că ortodoxia nu înseamnă agitaţie, ci spirit cald, muzică psaltică, acatiste şi ceva acţiuni de binefacere!” Apoi, urma gestul firesc. Unii mai stăteau o vreme pe lângă mine, alţii mă mai susţineau „din respect pentru trecut” vreo trei-patru luni, iar cei maimulţi îşi vedeau „odihniţi” de problemele lor.

Şi totuşi nu mă las. Aşa am fost mereu. Eu însumi. Eu cu Dumnezeu în inima mea. Agitat, provocator, deschizând energii şi căutând măcar câte un suflet credincios cu care să îmi duc lupta până la capăt. Lupta mea? Nu, lupta cu puterile întunericului şi ale acestui veac apocaliptic.

După articolul de ieri, am mers pe „filonul de aur” al cercetărilor despre Roşia Montana. Gold Corporation, adică concernul de exploatare a aurului, de care se leagă toate durerile spirituale ale acestui neam observ că joacă bine. La sigur, după cum e felul românului de a se umili. Astfel:

Gold Corporation susţine renaşterea fotbalului, rugbyului în zonă. Gold Corporation oferă lecţii de baschet la Roşia Montana cu marele Ghiţă Mureşan. Gold Corporation duce pensionarii la mânăstiri în excursie. Gold Corporation finanţează cel mai vast priect de arhiologie din România. Gold Corporation organizează Ziua Mineritului, cu „concerte, concursuri şi surprize”. Gold Corporation reorganizează corul minerilor din Roşia Montană. Gold Corporation sponsorizează Atelierele de Vară pentru copii. Gold Corporation are şo ziar, numit „Ziarul de Apuseni”, care binenţeles se dă gratis în tiraj de excepţie. Tot Gold Corporation oraganizează la Cărpiniş pe 15 August „Festivalul Mărie dragă Mărie”

Ce să mai spunem? Bietul moţ e sufocat de atâta bunătate, de atâta suflet bun, de o generozitate care curios nu se petrece în nici o altă localitate din ţară. Oamenii nu-şi mai pun întrebarea de ce? Câteva clipe de fericire, câteva zile de speranţă, de aparentă viaţă, de idei că totul renaşte pentru o zonă „moartă” înseamnă pentru ei totul. Şi în fotografiile de pe net se văd oameni care chiar surâd. Gata vânduţi celor care ne fură patrimoniul naţional şi cea mai mare valoare a unui neam: aurul!

În acest timp Ministrul „român” al Culturii Kelemen Hunor a acordat Companiei Gold Corporation, certificatul de descărcare de sarcină arhiologică pentru masivul Cârnic, atitudine salutată de Asociaţia Pro Roşia Montana, care binenţeles este formată din români şi este sponsorizată tot de Gold Corporation.

Iată ce fac poftele omului, ale românului, ale viselor noastre ciudate. Cei străini ne-au mirosit năravul, ideea de a ne simţi bine, de a bea, de a ne distra, de a ne asocia la joc, de a cânta, de a vedea acţiuni sportive şi prin aceasta ne sufocă identitatea şi credinţa. Mă întreb unde sunt ortodocşii? De ce tac mirenii? De ce tac călugării? De ce ne ocupăm doar de terapii „personale” în timp ce neamul ne piere, iar aurul ţării este dus în lingouri ambulante peste ocean? De ce tac orotodocşii, fie sau nu ai mei?

Problema mea!

Problema mea o pun în veghe,

La căpătâiul ţării mele,

Că nu există nici o lege,

Ce ignoranţa să o spele.

Compatrioţii mei sunt tragici,

Doar în cuvânt şi în idee,

Dar pragmatismul ne vrea harnici,

Ca să respingem cele rele.

Prea dormităm printre şabloane,

Prea punem neamul într-o ramă,

Şi când e rost să fim icoane,

Sfinţenia o dăm ca vamă.

Şi bucuria noastră plină,

Înseamnă doar plimbări la modă,

Petreceri într-o zi senină,

Şi locuinţa cea comodă.

În acest timp prin cimitire,

Stau crucile la prohodire,

Şi toţi cei „duşi” se-ntorc în fire,

Să protesteze din iubire.

Şi scriu lozinci de sănătate,

Cerând lui Dumnezeu o şansă,

Pe conştiinţe resemnate,

Semnând cu cerul o revanşă.

Şi cer, şi strigă cu speranţă,

Că neamul vrea o înviere,

Şi vorba lor e cutezanţă,

Când toţi cei vii stau în tăcere.

 

Problema mea o pun în lacrimi,

E fuga noastră de pe cruce,

Ce trist ne facem zid din patimi,

Şi calea vieţii aceasta duce?

Părintele Cătălin s-a întors acasă, printre cei dragi!

PRILEJ DE BUCURIE PENTRU CREDINCIOȘII BISERICII DE PE STRADA DEALULUI!

de Victor Stoica

Veniți în număr mare ”la Icoană”, credincioșii l-au primit cu dragoste pe Părintele Cătălin, proaspăt întors din Italia. După citirea Acatistului și a Paraclisului, Părintele a rostit un cuvânt în care a subliniat ideea unității comunitare și a conștiinței comunitare, ambele indispensabile pentru toți credincioșii. A pus accentul pe IMPLICARE, subliniind faptul că tocmai acesta este elementul vital care ne lipsește nouă, românilor. 

În finalul cuvântării Părintele a prezentat programul concertelor pregătite cu ocazia Hramului Bisericii de pe strada Dealului. 

Astfel:

 JOI, 04.08.2011, ora 19:00, la Biserica de pe strada Dealului, va avea loc un concert al Cenaclului ”Lumină Lină”, închinat Maicii Domnului, cu participarea extraordinară a părintelui Marian Mărcuș.

SÂMBĂTĂ, 06.08.2011, ora 19:00, același concert va avea loc la Biserica de pe strada Constituției.

DUMINICĂ 07.08.2011, ora 15:00, Cenaclul ”Lumină Lină” va susține un concert închinat Maicii Domnului la Rod, în Mărginimea Sibiului.

Ideile Părintelui au fost repetate câteva zeci de minute mai târziu, la ședința care a avut loc în subsolul bisericii, acolo unde au participat consilieri și membri ai Cenaclului ”Lumină Lină”. În plus, tot aici s-a pus problema organizării Hramului, iar Părintele Cătălin a îndemnat din nou la implicare, la mobilizare, pentru ca atât Hramul cât și concertele Cenaclului să fie deosebite și să atragă un număr cât mai mare de credincioși.  

Pentru cititorii blogului Părintele Cătălin ne-a declarat în exclusivitate: "Ei, cei ce mă citesc şi îmi scriu emailuri m-au ajutat sufleteşte mult. Unii îmi scriu mereu, alţii o fac mai rar, dar în fiecare zi caut un semn de la toţi. Îmi lipsesc când nu scriu. Nu le pot răspunde personal la toţi, dar faptul că ofac în cele două bloguri e acelaşi lucru. Sper să mă înţeleagă în acest sens. Nu le cer  cuvinte grele, metafore sublime, doar să îmi spună câte un: Bună Seara! Şi astfel le simt bucuria. Îi aştept pe toţi la Cenaclu. Începem în forţă, trei zile non-stop. E o lună august plină. Dar am nevoie de public, de scrisul lor, de susţinerea şi căldura lor din faţa scenei. Cenaclul înseamnă iubire şi omenie. Tocmai de aceea fac apel la fair-play! Fiţi oameni, adică buni creştini!"

Pe blogul de poezie citiţi acum un material dramatic scris de Părintele Cătălin chiar în această seară despre Roşia Montana!
Mai citiţi şi alte două poezii depsre drama moţilor! Sunt lacrimile pământului românesc.
Daţiclick imediat pe blogul de poezie...

ce lung e drumul către casă...

Dor de casă

Am scris despre regina nopţii,

Am scris de ţară şi de cer

Acum plângând resping adopţii,

Primiţi-mă la voi, vă cer!

Şi nu vă rog să-mi daţi elogii,

Nu mai îmi scrieţi că e greu,

În ţara mea sunt zei milogii,

În ţara mea e Dumnezeu.

Acum e frig prin continente,

Pe pernă capul meu stă trist,

Dar voi, cu sfinte sentimente,

Lăsaţi-mă să zbor, insist.

Primiţi-mi cum o fi, cuvântul,

Daţi-mi un colţ, un fel de vis,

Ca să adorm simţind pământul,

Şi astfel cerul, propriu-zis.

Voi reveni, pribeag, cu jale,

Epuizat de drum, stingher

Şi voi vedea, milos, desigur,

Că ţara mea e un mister.

Mai scriu despre regina nopţii,

Mai scriu acum că mi-este greu,

De mâine voi simţii adopţii,

În neamul meu şi-n Dumnezeu.

SCRISOARE DESCHISĂ PENTRU CEI DE ACASĂ!

(CU RUGĂMINTEA DE A FI LISTATĂ, XEROXATĂ ŞI OFERITĂ SEMENILOR MEI ÎN CELE DOUĂ BISERICI)

Italia ca o dulce „fata morgana”, un fel de porţie de sănătate după lungi săptămâni de suspin românesc. Şi totuşi am să vă dau câteva argumente pentru care mă întorc acasă, mereu ca într-o fatalitate mioritică, în care trebuie să accept paradoxul vieţii mele, zborul de care aş fi putut avea parte şi ridicolul de a mă complace în umilinţa neamului meu.

Mă întorc acasă pentru că:

1. Există oameni minunaţi care îmi scriu de dorul lor faţă de mine. Unii sunt aceeaşi de acum câţiva ani, alţii sunt noi. Constat că nu am trăit degeaba, atâta vreme cât Dumnezeu îmi dă mereu „de muncă” în ţară.

La Assisi scrutez orizontul. Pe unde o fi ţara mea?

2. Există şi lucruri mai puţin frumoase, dezamăgiri, obsesii de supravieţuire, frustrări, boli, necazuri. Mă întorc pentru că îmi place să mă lupt acolo unde mai toţi renunţă să mai facă câte ceva.

Roma-Colosseum.Obosit după multe ore de mers pe jos. 

3. Există unii oameni care încă nu m-au descoperit definitiv deşi stau mereu lângă dânşii. Sunt risipitori de frumos, devotaţi într-o anumită măsură, dar greu de strâns într-o comunitate. Românii nu pot forma o comunitate. Când se apropie prea tare de păstor, de un conducător, de un lider, ori devin servili, ori răzbunători, ori posesivi, ori deliranţi în a-şi schimba comunitatea. Au un mod specific „românesc” de a se răzbuna, pleacă! E un fel de a spune „nimeni nu e vrednic de mine”. Un egoism născut din cea mai slăvită condiţie umană, condiţia de a te crede cel mai important punct continental. Dar, şi pentru ei mă întorc, măcar să încerc să le propun un nume pe care totuşi ei nu-l cunosc: Iisus Hristos!

4. Există o armonie între semeni specifică celor de acasă, există dăruire, soluţii de frumos. Mulţi prieteni mi-au scris de iniţiative frumoase în ceea ce privesc ideile mele, poeziile mele, slujirea mea. Am auzit că la biserică se fac lucruri pline de conţinut, că există consens, susţinere reciprocă şi candoare. Chiar mă gândeam să editez cât de curând o colecţie cu cele mai frumoase poezii ale mele, să termin lucrările de finisare la biserică, să întăresc actualul colectiv, să elimin definitv din mintea câtorva persoane ideea „că unii sunt ai T.B.C-ului” şi că alţii sunt „ai Dealului”, să impun prin prestanţă respectul faţă de oamenii care fac ceva. Valorile mele sunt „oamenii umiliţi”, nu aceia care nu-şi pot învinge propriile slăbiciuni, pe care le numesc „personalitate”.

La Assisi lângă Sfântul Francisc

5. Mă întorc cu speranţa că voi avea mai multă linişte, că vor dispărea definitiv oamenii conflictuali. Îmi doresc un organism care să funcţioneze în armonie oriunde, fără intrigi, fără telefoane de „informare a şefului” despre ceea ce fac alţii, fără orgolii. Pentru aceasta voi atrage în continuare doar oameni împliniţi profesional, moral şi familiar. Oamenii cu probleme sunt mereu subiectivi, o mică problemă de la biserică o văd „mare şi gravă” prin prisma frustrărilor personale „de acasă”. Şi de aceea de multe ori sunt nevoit să intervin la lucruri nesemnificative, să fiu mereu acolo unde „se cumpără” un „lucruşor” de o importanţă minoră, ca şi când aş asista la inaugurarea unei „biserici”.

6. Mă întorc pentru că vreau să aplic propriul meu „cod de valori” într-o comunitate. Deşi, am fost adeseori criticat, românul are „bârfa” ca un fel de „Tatăl Nostru”, sunt convins că un organism nu se conduce prin proceduri tipice. Ortodoxia mea nu a fost nici atipică, nici extremă, ci adaptată la momentul social contemporan, la specificul oamenilor, la interesele vieţii lor. Există soluţii, numai în mintea celui care crede în reuşită. O astfel de mentalitate am creat în jur, am impus oamenilor mei un mod de gândire, un fel de organizare, o tipologie specifică soldatului care în război îşi asumă riscurile până la victoria finală. Şi de aceea astăzi constat şi lucruri multe izbutite.

La Roma lângă statuia Împăratului Traian, bunicul meu...

7. Mă întorc acasă pentru că Maica Domnului e acolo.  Mă întorc acasă pentru că există atâţia sfinţi minunaţi, pentru că florile sunt altfel, pentru că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi, pentru că altfel şi voi aţi fi mult mai singuri şi fără lumină!   

LUNI SEARA LA ORA 18 AŞ VREA SĂ FIU LA „ICOANĂ” ALĂTURI DE CEI DRAGI. DUPĂ SLUJBĂ DORESC SĂ MĂ ÎNTÂLNESC CU COMUNITATEA PENTRU A PREGĂTI HRAMUL, POT PARTICIPA ŞI CREDINCIOŞII. VĂ ROG SĂ ÎMPLINIŢI ACEASTĂ DORINŢĂ.

DEGEABA

Degeaba mă cuprinde bucuria,

Aici între lumini de tinichea,

Mă-ntorc acasă să găsesc iubirea,

Fie ce-o fi, de este vreme grea.

Degeaba îmi surâde în magnolii

Acest răstimp ce altfel mult mă vrea,

Mă voi întoarce ca să dorm sub rodii,

În ţara mea, chiar fie vreme grea.

Degeaba am un sens şi isihie,

Lângă Anton, ce este stea din stea,

Nu pot să las hipnotica iubire,

De ţara mea, în orice vreme grea.

Degeaba nici un lanţ nu am pe glezne,

Şi cei de-aici şi aur vor să-mi dea,

Cel mai firesc îmi e să fiu, pesemne,

Doar un păstor pentru o turmă grea.

Şi-acum vă las puţin, ceva momente,

Tot ce am scris să nu fie o nea,

Se vor topi iluzii, continente,

Dar eu rămân, cu ţara mea cea grea.

fotoreportaj

ROMA ŞI O ZI DE SOARE!

SUNT LA VATICAN ŞI MI-E DOR DE RĂSĂRITUL MEU! SALUT INSA SOLEMNITATEA APUSULUI!

Mă ţin de cuvânt. 

Pentru a scurta depărtările e mai bine aşa, să vă ofer un fotoreportaj şi mici comentarii pe vedere. Impresiile vă aparţin! Deocamdată doar o parte din pelerinajul Cetăţii Eterne. A fost o zi extraordinar de obositoare şi plină de lucruri frumoase. Am mai scris despre Roma. Acum nu vreau decât să arăt că nimic nu se schimbă în viaţă. Mai ales lucrurile minunate şi încărcate de eternitate.Vă mulţumesc că îmi sunteţi alături!

Popas in Piaţa Nevona. Statuile vorbitoare, artisti plastici şi o lume plină de bucurie

Piata Panteonului! Sute de tineri aleg blandeţea fântânilor de vară! Roma e o poveste, iar cei mai mulţi visează la poveşti frumoase. E dreptul lor...

 Castelul de lângă podul San Angelo. Călătoria continuă!

Piata Venetiei. De aici vorbea mereu Ducele Musolini!Astăzi a rămas legenda şi admiraţia călătorului...

La Panteonul cel vechi, astăzi Biserica Sfânta Maria a Martirilor. Drumul e din ce în ce mai palpitant!

ROMA SI BISRICA SANTA MARIA A MARTIRILOR

Eu şi Columna lui Traian! Aici e neamul meu! De la această columnă a început totul!
Pe măsură ce voi mai descărca din fotografii vă ofer şi ce a mai fost... Drumurile vieţii mele continuă...