luni, iunie 24

CERUL IUBIRII

UN POEM MAI VECHI AL PĂRINTELUI CĂTĂLIN CARE MERITĂ SĂ REVINĂ ÎN ACTUALITE, ÎN ACESTE ZILE PLINE DE HARUL SFINTEI TREIMI

 
 
 
Cerul iubirii
 
La-nceput au fost Trei
Într-o singură  viaţă
Şi sublimul din ei
Luminat-a prin ceaţă.
 
Pe pământ s-au plecat,
În  veşminte de plângeri,
Într-un foc minunat
Arătatu-s-au îngeri.
 
La stejarul frumos
Au cerut ospeţie,
La acel om duios,
Patriarh de iubire.
 
Şi i-au spus într-un cor,
Cu tandreţe deplină,
Că o pâine ei  vor
Şi-un pocal de lumină.
 
Avraam s-a sfiit
Şi a plâns fără silă:
Doamne, har am primit
Şi-am aflat multă milă!
 
Iar pe masă a pus
Apă,  vin şi o pâine,
Contemplând parcă dus,
Sacrificiul ce  vine.
 
Tatăl simplu a spus:
Iată-mi Fiul de lacrimi,
Care  vine de Sus,
  vă scoată din patimi.
 
Ce frumos este El,
Ca un miel de jertfire,
Este cer peste cer
Şi lumină de Mire!
 
Fiul blând a privit
Şi-a răspuns cu speranţă:
Eu din Tine-am primit
Tot ce e cutezanţă!
 
Către Duhul smerit,
S-a întors cu dorire
Şi i-a zis liniştit:
Noi toţi suntem iubire!
 
De acum „Luaţi, mâncaţi”,
Iată trupul de sânge,
Iar de-acum ce gustaţi,
Tot mereu se  va frânge.
 
Atunci Duhul a zis:
Vai, plinitu-s-a ceasul,
Căci de-acum nu e  vis,
Ci sfinţitu-s-a  veacul.
 
Hai să mergem în cer,
Rămânând tot în toate,
Să gătim cu mister,
Locuri pentru dreptate.
 
Şi-n iubiri de părinţi,
Între lacrimi şi soare,
Pe cei blânzi şi cuminţi,
Să-i primim cu iertare.