ÎNCEPUT DE TURNEU LA PALOŞ-BRAŞOV CU BUCURIE ŞI DOR APRINS DE MĂRTURISIRE!
Cu ocrotirea
deplină a Maicii Domnului şi cu bucuria de a reveni la idealurile sale
misionare, Cenaclul Lumină Lină a pornit din nou la drum. La ora 12 am pornit
spre Paloş-Rupea, pentru a fi prezenţi la sărbătoarea fiilor satului.
Invitaţia
a fost făcută de un prieten autentic al cenaclului, Părintele Gheorghe Varga,
care a suplinit parohia Paloş o bună bucată de timp.Componenţa
Cenaclului Lumină Lină a fost aproape de cea ideală. Cu Părintele Petru şi
Părintele Gheorghiţă, cu Adina, Cosmina şi Cristina, cu Vlad şi Mihai la
chitară, cu tânărul Paul Crăciun şi Radu la orgă, cu Ana, cu Augustin şi nu în
ultimul rând cu Adrian la timona microbuzului de deplasare. Drumul a fost
frumos şi la ducere şi la întoarcere. Bună dispoziţie, evlavie şi multă pace
sufletească. S-au spus rugăciuni, s-a zâmbit şi s-au făcut planuri frumoase
pentru viitorul cenaclului.
Să remarcăm forma
bună a tuturor membrilor cenaclului, cuvântul blând al Părintelui Petru şi
sprijinul reciproc pe care şi l-au dat membrii cenaclului la marea majoritate a cântecelor interpretate. De asemenea, să semnalăm şi faptul că astăzi a fost
instalat şi noul preot, Popescu Sergiu, un tânăr care s-a bucurat să constate
că prima sa zi de pastoraţie a coincis cu acest moment deosebit al prezenţei
Cenaclului Lumină Lină. Frumos, obiectiv şi plin de adevăr cuvântul de final al Părintelui Protopop Dan Matei Sucaciu.
A fost şi greu şi frumos la Paloş. Lacrimi în
ochii celor bătrâni, uimire pe fruntea celor tineri şi fericirea de a constata
că cenaclul nostru există. Iată-ne, indiferent de circumstanţele oamenilor şi a
vremurilor, că mergem mai departe. Entuziaşti, voioşi şi plini de efervescenţă
duhovnicească. Ne pregătim pentru Iaşi, Bucureşti, Cioceni-Ploieşti, Jibert,
Dumbrăveni, Bistriţa etc. şi alte locuri unde am fost invitaţi. Şi aceasta
pentru că lumina lină arde curat în inima noastră.