duminică, ianuarie 15

Măicuța este în mijlocul nostru

Aşteptarea a luat sfârşit. După ce zilele trecute se anunţa venirea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Biserica Mihai Vodă din Bucureşti, vineri a fost întâmpinată de către credincioşi la Biserica „Sfântu Ioan Iacob Românul”. Aceasta a fost adusă de părintele paroh Adrian Beldean, ajungând în jurul orei 13:00 la Sibiu. Încă de dimineaţă, cu mic, cu mare, unii îmbrăcaţi în straie populare, credincioşii au aşteptat cu răbdare şi bucurie în suflete să se închine icoanei Maicii Domnului. După aşezarea icoanei în biserică a început Paraclisul Maicii Domnului, timp în care credincioşii s-au închinat acesteia. La finalul slujbei, părintele Adrian a ţinut un cuvânt de învăţătură despre icoană, despre mărturia unei credincioase cu privire la una din minunile săvârşite de Maica Domnului prin această icoană şi despre dragostea cu care trebuie să dăruim.
După ce părintele Adrian şi-a încheiat cuvântul de învăţătură, părintele Cătălin le-a vorbit credincioşilor despre bucuria care ne-o oferă prezenţa Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului ce se află în mijlocul nostru şi despre faptul că a revenit pe meleaguri sibiene.

 Părintele Adrian s-a întors vineri în Bucureşti, însă duminică va reveni împreună cu câţiva credincioşi de acolo şi va realiza Paraclisul şi Acatistul Bunei-vestiri.



  
Gândindu-mă şi la cei de afară, în încercarea de a da ordine şi maiestate momentului Paraclisului până la Evanghelie am cerut solemnitatea să ne rugăm pentru că este timp să intrăm şi în biserică la închinat şi să ştiţi, mai ales cei de afară, oricâte ore s-ar sta, cine stă pentru Dumnezeu, nimeni nu se va îmbolnăvi vreodată, nu va primi decât vindecare şi dar. Bolile sunt în altă parte, sunt în alte locuri publice, unde paradoxal lumea stă mai mult afară fără a fi chemată de o chemare interioară, dar astăzi, slujind lui Dumnezeu, au venit şi vor veni fără a face vreo propagandă mass-media, anunţându-se oamenii unii pe alţii, şi vă rog, dumneavoastră să fiţi Apostolii care să chemaţi pe toţi cei dragi, prin telefon, prin sms, prin tot ce puteţi să-i conduceţi în această biserică, pentru că icoana rămâne până duminică aici, când părintele se va reîntoarce după dânsa. Rămâne şi în biserică va fi rugăciune permanentă. Se va citi la strană, se vor citi paraclise, acatiste, ziua şi noaptea… Merită să vă rugaţi Măicuţei, merită să îi vorbiţi, să îi spuneţi toate necazurile pe care le aveţi”, le-a spus părintele Cătălin, la final, credincioşilor.

                      Deşi vineri dimineaţa nu a fost prea multă lume, începând cu orele 17 biserica a devenit neîncăpătoare, tot mai mulţi credincioşi au venit să se închine icoanei Maicii Domnului. Astăzi a fost un flux continuu, până în jurul orei 21:30 şirul format din oamenii care stăteau să se închine nu se termina. Stând de o parte, am văzut oameni care se apropiau cu lacrimi în ochi de icoană. Tare aş fi vrut să ştiu ce se afla în sufletul lor, ce simţeau în momentul acela. Cu toţii avem durerile şi suferinţele noastre şi ne rugăm zi de zi Domnului, Maicii Sale şi Sfinţilor să ne întărească, să ne dea înţelepciune şi sănătate să mergem pe calea cea dreaptă. Important este să nu ne pierdem nădejdea, credinţa şi să avem răbdare. Cum spunea şi părintele Adrian, chiar dacă nu ni se răspunde atunci la rugăciune, vom primi răspunsul când Domnul ştie că este spre folosul nostru.

Să mergem mâine la Sfânta Liturghie, care va fi una festivă, de sărbătoarea icoanei Maicii Domnului. În jurul orei 15:00 va începe Acatistul săvârşit din nou de către părintele Adrian, urmând ca probabil în jurul orei 18:00 icoana să plece spre Bucureşti. Să ne bucurăm așadar de ultimele momente petrecute în prezenţa Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului şi să ne rugăm mereu Măicuţei să ne aibă mereu sub sfânt acoperământul său şi să ne fie mijlocitare Domnului spre mântuirea noastră.