SOBORUL MAICII DOMNULUI VĂ CHEAMĂ LA IUBIRE!

Nu am timp, domnilor şi doamnelor!

    E Sfântul Crăciun! Ne odihnim. Cântăm „la gura sobei” cu cei dragi. Suntem mai tot timpul în biserică şi ne trăim sărbătorile aşa cum o facem dintotdeauna. Cu amintiri de la cenaclu, cu chipul oamenilor pe care i-am făcut fericiţi! Mă bucur că lumea, viaţa, prieteniile, respectul pentru cei ce i-am cunoscut în viaţă nu mi-au disturbat comportamentul. Am aceeaşi credinţă ca şi acum 30 de ani. Nu sunt nici mai rău, nici mai bun. Nici mai angelic, nici mai profan. Sunt eu, aşa cum am fost şi cum trebuie să rămân mereu.

   Lumea nu mă cunoaşte. Nici eu nu o cunosc pe ea. În general, constat că am atenţia destul de şubredă, privesc mai mult în sus. Mă şi mir că unii se mai uită spre mine. Ce le-oi fi făcut de încă mă mai iubesc?  Sau poate invers. Nu ştiu. Simt doar că trebuie să rămân aşa. Puţin complexat de insociabilul din mine, de ciudăţeniile cu care îmi duc crucea, de bucuria de a crede încă într-o lume mai bună.

    Acum câteva clipe chiar mă amuzam de blânda mea naivitate. Au fost ani în care am vrut să-i fac pe oameni după „chipul” meu. Şi nu am reuşit. Dar nu deznădăjduiesc. Încă mai vreau să le dau unora chipul meu. Naivitatea mea, cântecul meu, poezia mea, credinţa mea, valorile mele, naivitatea mea, extazul şi încrederea în veşnicie.

   Am spus odată că sunt din ce în ce mai sigur că Dumnezeu mă vă duce în rai. Că nu cred în „teologia” scepticilor „de ocazie” care, după o lectură filocalică mai serioasă sau după frunzărirea scrierilor unui părinte grec mai îmbunătăţit, ajung să se sperie că nu se pot mântui. Nu o să-i contrazic pe aceia. Am văzut mai ales pe siteurile ortodoxe că mai toţi îşi dau cu părerea. Teologi, teoloage, tineri care până mai ieri musteau din cupa păcatului, doamne care sunt frustrate de fericire, politicieni, primari şi călugări posesori de laptop. E o modă să te ţii prezent pe forumuri ortodoxe cu citate de pe la „alţii”. Nu intru în polemică însă cu „specialiştii”. M-ar lichida imediat cu citatele lor, cu fraze din Părintele Arsenie sau din Issac Sirul. Însă mai e ceva. Nu am timp de a întreţine un dialog, doar în ideea de a vedea cine deţine mai bine adevărul. Şi, ştiţi de ce? Pentru că nu am orgolii. Sau pentru că, pur şi simplu, nu mai am timp. Îmi fug orele de iubire, de iertare, de bucurie în faţa calculatorului şi altele nu mai găsesc în locul lor. Mi-e teamă că trece viaţa şi nu am vărsat destulă fericire pe pământ. Pur şi simplu, nu am timp, domnilor şi doamnelor. Sunt însă plin de râvnă şi de dorinţă de a-mi oferi sufletul celor ce au nevoie de el. Cei pe care vreau să îi fac aşa cum sunt eu. Vă aştept!

BUNĂ SEARA LUI CRĂCIUN!

CENACLUL LUMINĂ LINĂ VĂ UREAZĂ SĂRBĂTORI FERICITE!

LA MULŢI ANI, ROMÂNI!

Tăcere! Pruncul doarme!

Tăcere!

Pruncul doarme!

Nu mai spuneţi nimic.

Vorbele voastre aduc numai vânt,

durere

şi suspin.

Lăsaţi noaptea această să fie noaptea de iubire,

Lăsaţi iubirea să ardă cu chipul său lin.

Noaptea cea mai blândă şi cea mai altfel decât toate.

Noaptea fără de vise,

Noaptea fără întrebări,

Noaptea în care mila şi suspinul devin

Un singur dor.

Nu stingeţi focul,

Nu mai aduceţi mări şi furtuni,

Nu mai osândiţi chipurile tăcerii.

Nu mai puneţi vreascuri pe carnea voastră,

Ca să nu mai ardeţi fără iubire,

Fără speranţă,

Fără de cer.

De atâtea ori v-aţi înşelat plângând

Şi eu v-am ascultat simfonia lacrimilor,

Crezând în darul creaţiei,

Şi al iubirii absolute,

Pe care pruncul v-a dăruit-o,

Mai înainte de a avea şi El,

Lacrimi.

Ce mult aţi minţit prin lacrimi,

Ce mult v-aţi nedreptăţit aproapele vostru,

Şi îngerii care vă privesc din cer,

Copiii voştri de lumină,

Pustnicii ce-au plecat tineri de pe pământ,

Şi au încărunţit între stele,

Din pricina lacrimilor voastre,

Lacrimi, lacrimi, lacrimi…

Acum e ora noului botez,

Când colindele zâmbesc cu spatele

La lacrimile voastre.

Dar nu vă mustră.

La ce folos?

Pentru că voi, oricum, aveţi colindele voastre,

Preoţii voştri,

Făcuţi după chipul şi asemănarea voastră,

Şi, mai ales, iluzia că iubiţi lumea

Şi pe cei apropiaţi,

După lege,

După dreptate,

Şi după alte fleacuri pământeşti.

Tăcere!

Pruncul a adormit.

Nu-i mai tulburaţi sufletul.

E şi El, acolo, un prunc,

Ca mulţi alţii.

Ca noi,

Cum am fost într-o zi,

Şi cum nu vom mai fi niciodată.

Tăcere!

E Crăciunul!

Concert Transelectrica Sibiu - audio

Redăm  mai jos ultimul concert al Cenaclului Lumină Lină de anul acesta susținut la Transelectrica Sibiu în data de 22 decembrie 2011. Vă dorim audiție plăcută!

Concert Cenaclul Lumina Lina - Concert Transelectrica 22 dec 2011

Ștefan Ion

Foto-reportaj: 22.12.2011 - Lumina Nașterii la Transelectrica

Cenaclul „Lumină Lină” a vestit astăzi Nasterea Domnului la Transelectrica, Sibiu. Într-un cadru festiv dominat de aproprierea Crăciunului, colindele au răsunat „blând spre seară”.

Concertul a avut două coordonate care au încadrat întreaga manifestare: a fost deschis si închis de Cenaclu. La început, copiii parohiei de pe strada Dealului au reiterat povestea Crăciunului cu care au fermecat duminică pe toată lumea. Condusi de doamna preoteasă Claudia Mănisor, copiii s-au întâlnit la prânz la biserică pentru a repeta si a pune la punct ultimele detalii. Au fost primiti cu bratele deschise si cu multe aplauze. Prin cântecele lor, ne-au purtat cu candoare prin „Cetatea împărătească” si ne-au demonstrat că bucuria Nasterii Domnului străbate „Cerul si Pământul”.

În a doua parte a concertului, părintele Cătălin ne-a propus „să refacem atmosfera blândă si duioasă din ieslea din Nazareth”. S-au purtat adevărate dialoguri muzicale, părintele coordonând o orchestră formată din membrii Cenaclului si din spectatori.

Acesta a fost al 96-lea concert al Cenaclului, care a marcat frumos o perioadă a anului în care lumina lină coboară în sufletul tuturor!

Foto-reportaj: 21.12.2011 - Festivalul de Colinde ediția a-2-a

Cenaclul Lumină Lină a participat în această seară la biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sf. Ierarh Nicolae (“de pe Mihai Viteazu”),la  cea de-a doua ediţie a Festivalului de Colinde. Este un dar pe care Cenaclul l-a făcut  tuturor celor care caută reînnoirea spirituală și lumina sfântă a Nașterii Mântuitorului!

Toți membrii Cenaclului, îmbrăcați în frumoase costume populare din zona Mărginimii Sibiului, au conturat o atmosferă de pace și liniște, prin colinde,poezii, prin dăruire, prin iubire, aşa cum frumos îi îndeamnă Părintele Cătălin.

Ediția a-2-a a Festivalului de Colinde s-a bucurat de prezența a 10 grupuri corale din diferite parohii din Sibiu și de un public numeros, oameni pentru care  tradiția creștină înseamnă ceva sacru. Am fost din nou o mare familie și am cântat împreună colindele vechi și dragi, așteptând vestea divină!

Să remarcăm faptul că Cenaclul Lumină Lină a susținut astăzi al-95-lea concert ,lucru menționat în cuvântul său și de Părintele Paroh Achim Băcilă, care a mulțumit membrilor Cenaclului și în mod deosebit Părintelui Cătălin pentru prezența în cadrul Festivalului de Colinde și, la cererea credincioșilor din această parohie a invitat Cenaclul Lumină Lină să susțină cât mai curând un concert de pricesne și muzică patriotică. Părintele Cătălin a primit cu bucurie invitația și a promis că vom reveni în preajma sărbătorilor pascale.

DECEMBRIE 1989! NU AM UITAT! DEŞI E TÂRZIU...

Revoluţia şi borcanul de nescafe

    Eroii morţilor noastre. Amăgiţii noştri. Pomeniţii noştri. Sângele mieilor din care se hrănesc acum românii. În magazine mari şi în restaurante cu specific italian. Nimic nu a mai rămas din acel Decmbrie 1989. Sau, totuşi, a rămas câte ceva. Piatra aceea aplicată pe caldarâm în Piaţa Mare din Sibiu în jurul căreia ţopăie astăzi nestingheriţi adolescenţii rapperi.

  Unul de 16 ani întreabă. „ Nu mai vin ăştia să facă azi paradă? Mamă, ce mișto era!”, „Cu fanfara militară, cu popii, dădeau cu slujbe la eroi… ho,ho, ho…” Altul se amuză copios: „Ce vrei, mă, să tragă iar cu mitraliera? Că aici a tras armata. Lasă-mă, măi, cu  Doamne miluieşte! Doamne miluieşte! Ho,ho, ho…”… Fruntea tânărului nu se vede. Nici ochii parcă. E casual, frizat cu breton ţuguiat şi alunecos. 

   Dialogul tinerilor nu m-a descumpănit. Ce pot ei să înveţe de la părinţii lor? Şi, ca să-mi argumentez scepticismul, hai să ne reîntorcem la o astfel de ceremonie, din 21 decembrie de acum trei ani. Lume puţină, oficialităţi, soldaţi şi un sobor de preoţi. Soldaţii stau drept. Ascultă slujba de pomenire a eroilor. „Mai ţin ăştia mult?”, „Am îngheţat la ordin, parcă e prea mult”. An de an aceeaşi chestie... Nu vezi că nu e niciun om, doar noi, ăştia de la partide şi biserica”… 
  Slujba e gata. Reporterii se vântură în faţa generalului, care nici nu îi priveşte. O bătrânică se opreşte pe loc: „Aici au fost, maică, mulţi morţi. S-au dus, săracii... Ce le-o venit să se ducă în stradă, nu ştiu. Da, s-au dus degeaba” O colegă de la o televiziune îi pune microfonul în gât. „Ce aţi primit de pe urma Revoluţiei?”    Un borcan de nescafe maică, da' acum am cu inima şi nu mai pot bea! Că de, aş mai lua şi câte o ceaşcă dacă aş putea. Acum mă duc pe la catedrală, că stau foarte,foarte aproape de centru şi aştept să mi se mărească pensia. Să ajung să trăiesc şi eu mai bine!” Intru imediat în vorbă: „Dar unde mai vreţi să ajungeţi?”. „Dumneavoastră nu vă spun, că sunteţi părinte, aveţi lumea sfântă şi nu sunteţi de acord cu noi. Eu am 76 de ani şi aş mai trăi o sută, însă nu am cu ce. Dar pe dumneavoastră vă ştiu de la televizor. Faine emisiuni. Păcat că s-au terminat!”…
Da.. Păcat… Ca tot ce este trecător… Viaţa, revoluţia şi borcanul de nescafe…
Părintele Cătălin
dumitreancatalin@yahoo.com
pe blogul de poezie sunt versuri şi o stare deveghe infinită