INEDIT:
UN DIALOG CU ADRIAN PĂUNESCU
DESPRE BASARABIA ŞI REÎNTOARCEREA EI
Basarabean prin locul naşterii, oltean prin părinţi şi prin propria-i copilărie, ardelean prin străbunici, este unul dintre aceia care cred in intoarcerea acasă a fiului rătăcitor, in simetria şi reversibilitatea gesturilor istorice. Adrian Păunescu vorbeşte despre instrăinarea Basarabiei prin rapt şi complicitate a mai-marilor Europei, dar şi dintr-o vină crescută pe neputinţele ţării-mamă.
- Jurnalul Naţional: V-aţi născut in Basarabia… Cum a fost momentul in care familia a fost nevoită să se refugieze in ţară?
Adrian Păunescu: M-am născut la Copăceni, in judeţul Bălţi. Părinţii mei erau amăndoi invăţători. In anii in care a fost din nou ocupaţie sovietică in Basarabia, deromănizarea s-a produs masiv, iar Antonescu a luat decizia să trimită acolo tineri invăţători şi preoţi. Părinţii mei au simţit lucrul ăsta ca pe un mare act de nobleţe cu care erau datori, ca pe-o obligaţie a ţării-mamă către o parte a ei, de a o reechilibra şi de a o readuce la matca ei firească. Au trecut prin această perioadă cu greu, dar, aşa cum ştiţi, după ce se termină suferinţele, ele innobilează. Mai greu de suportat e insă suferinţa prezentă. Pentru puţin timp, tata a lucrat ca invăţător acolo. Nu peste multă vreme, a trebuit să plece pe front. Mama a stat pănă in ’44, adică doi ani şi ceva. Dar suficient ca să mă nasc in Basarabia. Ei veneau dintr-o altă tragedie, din cedarea Ardealului. Am plecat atunci cu mama şi cu o soră a ei, cu un tren de soldaţi romăni infrănţi. Venea frigul din urmă, veneau armatele sovietice… Am scris asta in poezia "Primul drum": "Şi, dintr-o dată, trenul a ajuns,/ Şi-n imbulzeala numai militară,/ Cu vaerul de roţi ca un răspuns,/ Sărmana mamă s-a trezit in gară./ Dar mă pierduse printre-acei soldaţi,/ In haosul infrăngerii şi morţii,/ Şi ce e un copil cu ochi miraţi/ La scara zdrobitoarelor proporţii?". In gara in care mama şi sora ei au coborăt, eu am rămas in tren. Mă pierduseră. M-au dat soldaţii din mănă-n mănă şi am fost "retrocedat". Mai tărziu am zis că am fost botezat in amprentele soldaţilor romăni infrănţi; mi s-a intipărit pe piele un anumit gust al infrăngerii şi al războiului. Dar, oricăte schimbări geografice ar fi intervenit şi oricăte ar interveni, eu o să rămăn nativ basarabean, deşi sunt oltean, prin părinţi şi prin propria copilărie.
M-am intors la Copăceni pentru prima oară in 1990.
- In familia dumneavoastră se regăsesc toate provinciile romăneşti…
Aşa e… Străbunicii mei au coborăt de undeva din nord, din Ardeal, in sudul mai puţin primejduit. Bunicii mei erau din Dolj, părinţii mei s-au intălnit in Sălaj, la Solona-Surduc, mama era originară din Vălcea. După despărţirea părinţilor, am fost crescut de bunici. Bunicul, Marin C. Păunescu, fusese invăţător şi revizor şcolar. Avea un adevărat cult pentru Ardeal. El şi bunica mea, Ioana, au avut nouă copii, şapte au trăit pănă la vărste mari, cinci dintre ei au fost trimişi de tata-mare să studieze in Cluj. El mi-a mobilat mintea cu poveşti despre Romănia, inclusiv chestiunile pe care mai tărziu aveam să le regăsesc scrise de Octavian Goga şi pe care eu le predau acum la cursul meu de Texte Fundamentale, la Universitatea Spiru Haret. Mi-aduc aminte nopţile in care bunicul imi spunea: "Şi Avram Iancu i-a răspuns atunci impăratului: «Un nebun şi un mincinos nu se pot inţelege…» sau «Drumul de la Vidra la Viena e la fel de lung ca şi drumul de la Viena la Vidra»", lucruri din acestea care aveau un dar, pe care eu aş incerca să-i rog pe contemporanii mei care se ocupă cu istoria să-l regăsească şi să-l restituie tinerei generaţii, pentru a o scoate din amorţeală. Fiindcă altfel va fi o generaţie fără relief, nu va avea mitologie. Inclusiv aceste lucruri extraordinare: pe Avram Iancu il privea soarta integrală a neamului, nu numai chestiunea de pe uliţa lui, nu numai chestiunea Munţilor Apuseni şi a Moţilor… Şi, sigur, Basarabia. Bunicul imi zicea: "Mă, băiete, să nu vorbeşti cu nimeni că asta nu e de spus, ne omoară ăştia". "Ăştia" nu mai trebuia să spună cine sunt, că ii aveam in cap. Apăreau la noi in formă de preceptori şi de miliţieni. Perceptorii ne luau ţoalele din casă, o tărau pe bunica prin curte, lucruri infernale. "Eu iţi spun ţie acum ca tu să ţii minte: Basarabia e o parte a ţării noastre, o parte care e mai incolo, mai la răsărit..." E foarte greu să explici aşa ceva unui copil, mai ales dacă el este şi incătuşat de o dogmă oficială. Să-i explici ce e cu Basarabia... Mie de mic mi-a rămas in minte. Găndiţi-vă că eu am scris in anii mei foarte tineri, cănd nu se mai vorbea nicăieri despre Basarabia: "Ţara noastră zbuciumată,/ Mamă mult indurerată,/ Ţi-au furat cei răi o fată,/ Incă-o dată şi-ncă-o dată. (…)/ Şi-au făcut să fie roabă/ Fata ta cea basarabă,/ I-au făcut coşciug din lemne/ Şi-au avut purtări nedemne, (…)". Găndiţi-vă că acestea nu sunt chestiuni ale conjuncturilor actuale, cănd gesturile legate de Basarabia pot părea populiste, acestea sunt chestiuni care mie mi-au obsedat copilăria şi adolescenţa şi pentru care am plătit.
- Se vorbeşte despre sprijinirea de la Bucureşti a revistelor de limbă romănă de acolo care promovează o atitudine antiromănească.
Aici eu mă despart oarecum de unii colegi de-ai mei, din Basarabia, care sunt vehemenţi in privinţa asta. Dar eu, de la Bucureşti, nu am de unde să ştiu ce trebuie să sprijin şi ce nu dintre revistele romăneşti de acolo, pentru că uneori pot să apară şi idiosincrasii personale. Ştie şi Grivei că limba romănă ar putea acoperi opinii neromăneşti, exprimate in limba romănă. Se pot imbrăca tigri in blană de iepure, nişte antiromăni se pot imbrăca romăneşte, iar noi să-i sprijinim. Se pare că lucrurile chiar aşa stau. Dar de unde să am eu, de aici, măsura?! Ştiţi de unde ar trebui să o am? Asta ar trebui să facă scriitorii, intelectualii de incredere de dincolo de Prut şi serviciile noastre de informaţii. Să primim corect informaţii care să slujească justei impărţiri a puţinului pe care il avem. Pentru că eu cred că e un mare lucru, la a cărui edificare am contribuit personal şi pentru care m-am bătut deseori, faptul că din Romănia, pe diverse căi, pleacă bani de sprijin pentru mişcarea romănească. Sigur că ei nu sunt mulţi şi sigur că e de discutat către ce merg, dar nu putem şti totul de aici. Eu iau in calcul şi posibilitatea unei judecăţi subiective, chiar a unora dintre cei bine intenţionaţi, iar serviciile de informaţii nu sunt suficient de edificate asupra a ceea ce trebuie cu adevărat sprijinit. Se poate ca unul care vorbeşte ruseşte, cum e Evtuşenko, de exemplu, să vină şi să fie convergent cu poziţia noastră de demnitate, de pildă cea din ’68, impotriva ocupării fostei Cehoslovacii de către armata sovietică şi la fel de bine se poate ca unul care vorbeşte foarte bine romăneşte să fie de fapt un militant antiromăn.
- In Basarabia se scrie in romăneşte cu litere chirilice…
Astea sunt consecinţe. Cauza este prezenţa vlăguită a Romăniei in Basarabia, in Bucovina de Nord şi in lume. Nu avem vănă! Noi suntem prea tranzacţionişti, mă refer la guvernele noastre, iar poporul e atăt de lovit de mizerie, incăt nu-şi mai regăseşte sentimentele fundamentale, recurge greu la gesturi de demnitate. Astea sunt chestiunile care ne costă cel mai mult.
- Sunteţi apropiat oamenilor de cultură, artiştilor basarabeni. Cum simţiţi Basarabia acum, prin prisma lor?
Instrăinată
Nu datorită ei, nu datorită lor, ci datorită nouă. Scriitorii basarabeni sunt prezenţi in Flacăra mea, in fiecare număr, şi nu cu sentimentul că e un eveniment, ci că e firesc. Pentru că şi apartenenţa la cultura romănă a acestor mari scriitori este un fapt firesc. Noi nu avem o prezenţă culturală, spirituală, reală in Basarabia. Moscova e prezentă prin marea literatură rusă, prin marile acţiuni de propagandă, diverse şi deştepte, ale mass-media din Federaţia Rusă. Eu nu ii acuz pentru asta, dar acuz indiferenţa şi mizeria morală care, din păcate, guvernează relaţiile noastre cu Basarabia. Nu-mi plac nici istericalele, nu suport nici chestiunile gen Băsescu, care se duce să rezolve o problemă economică şi, anume, preţul energiei, şi il irită pe preşedintele rus cu declaraţii populiste care să-i facă - decorativ - bine electoratului romăn, dar care măresc păn’ la urmă preţul gazelor. Sunt chestiuni aberante, nu aşa se rezolvă problema cu Federaţia Rusă. Şi noi suntem de vină de instrăinarea Basarabiei, pentru că nu creăm unitatea spirituală romănească aşa cum s-ar cuveni. Ar trebui să avem cărţi acolo, ziare, reviste, televiziune. Statul nostru se scumpeşte la tărăţe, ca de obicei. Şi trebuie să avem grijă nu numai de păine, ci şi de grăul viitor.
Dacă n-aş crede că Basarabia se va intoarce acasă, n-aş supravieţui.
