duminică, decembrie 18

Foto-reportaj: 11.12.2011 - În fața Măicuței, la Biserica Mihai Vodă din București

„Am venit, Măicuță, să te mai vedem...” Prin grija și dragostea Maicii Domnului, Cenaclul Lumină Lină a ajuns, pentru a doua oară, la Biserica Mihai Vodă din București, duminică, 11 decembrie.

Membrii Cenaclului au cântat cu bucurie în biserica plină de credincioșii care au așteptat concertul în liniștea tainică a gazdelor tânjind după primul colindător care va vesti nașterea Domnului.
Concertul s-a bucurat de prezența părintelui Marian Mărcuș, care a interpretat: „Astăzi vin și-mi plec genunchii”, „Când te-ai coborât, Iisuse” și „Colo sus și cel mai sus”.
După Sfânta Liturghie, colindele au umplut spațiul sacru al locașului de cult, găsindu-și calea spre sufletele oamenilor care consideră deja Cenaclul Lumină Lină o apariție necesară în mijlocul lor. 
O altă veste bună pe care v-o dăm cu bucurie este că icoana Maicii Domnului de la Biserica Mihai Vodă va ajunge, din nou, la Sibiu, pe 13 ianuarie. O așteptăm pe Măicuța cu dor și nostalgia revederii...