duminică, decembrie 18

Foto-reportaj: 06.12.2011 - Sfântul Niculae – dar din dar, la Copşa Mică

Ajunşi în Copşa Mică, suntem surprinşi de modul ireproşabil în care gazdele s-au organizat. 
 Practic, am păşit din maşină direct pe scenă, având în jurul nostru strânşi de la vlădică până la opincă, de la primar până la ultimul pensionar, netrecând cu vederea nici prezenţa pompierilor voluntari care ne-au asistat cu cinste, drepţi şi în uniforme, pe tot parcursul manifestării. 
 Comunitatea e un model de solidaritate şi implicare – sunt prezente mai multe grupuri etnice şi confesionale, fiecare căutând să îşi aducă propria contribuţie la desăvârşirea întregului.
După cum avea să remarce părintele Cătălin, aceasta e o formă de pregustare a Raiului, un dar pe care numai aşteptarea Naşterii Domnului ni-l poate face: să ne găsim cu toţii împreună, fără să mai poţi deosebi bărbat de femeie, stăpân de slujitor sau un neam de altul.