DECEMBRIE 1989! NU AM UITAT! DEŞI E TÂRZIU...

Revoluţia şi borcanul de nescafe

    Eroii morţilor noastre. Amăgiţii noştri. Pomeniţii noştri. Sângele mieilor din care se hrănesc acum românii. În magazine mari şi în restaurante cu specific italian. Nimic nu a mai rămas din acel Decmbrie 1989. Sau, totuşi, a rămas câte ceva. Piatra aceea aplicată pe caldarâm în Piaţa Mare din Sibiu în jurul căreia ţopăie astăzi nestingheriţi adolescenţii rapperi.

  Unul de 16 ani întreabă. „ Nu mai vin ăştia să facă azi paradă? Mamă, ce mișto era!”, „Cu fanfara militară, cu popii, dădeau cu slujbe la eroi… ho,ho, ho…” Altul se amuză copios: „Ce vrei, mă, să tragă iar cu mitraliera? Că aici a tras armata. Lasă-mă, măi, cu  Doamne miluieşte! Doamne miluieşte! Ho,ho, ho…”… Fruntea tânărului nu se vede. Nici ochii parcă. E casual, frizat cu breton ţuguiat şi alunecos. 

   Dialogul tinerilor nu m-a descumpănit. Ce pot ei să înveţe de la părinţii lor? Şi, ca să-mi argumentez scepticismul, hai să ne reîntorcem la o astfel de ceremonie, din 21 decembrie de acum trei ani. Lume puţină, oficialităţi, soldaţi şi un sobor de preoţi. Soldaţii stau drept. Ascultă slujba de pomenire a eroilor. „Mai ţin ăştia mult?”, „Am îngheţat la ordin, parcă e prea mult”. An de an aceeaşi chestie... Nu vezi că nu e niciun om, doar noi, ăştia de la partide şi biserica”… 
  Slujba e gata. Reporterii se vântură în faţa generalului, care nici nu îi priveşte. O bătrânică se opreşte pe loc: „Aici au fost, maică, mulţi morţi. S-au dus, săracii... Ce le-o venit să se ducă în stradă, nu ştiu. Da, s-au dus degeaba” O colegă de la o televiziune îi pune microfonul în gât. „Ce aţi primit de pe urma Revoluţiei?”    Un borcan de nescafe maică, da' acum am cu inima şi nu mai pot bea! Că de, aş mai lua şi câte o ceaşcă dacă aş putea. Acum mă duc pe la catedrală, că stau foarte,foarte aproape de centru şi aştept să mi se mărească pensia. Să ajung să trăiesc şi eu mai bine!” Intru imediat în vorbă: „Dar unde mai vreţi să ajungeţi?”. „Dumneavoastră nu vă spun, că sunteţi părinte, aveţi lumea sfântă şi nu sunteţi de acord cu noi. Eu am 76 de ani şi aş mai trăi o sută, însă nu am cu ce. Dar pe dumneavoastră vă ştiu de la televizor. Faine emisiuni. Păcat că s-au terminat!”…
Da.. Păcat… Ca tot ce este trecător… Viaţa, revoluţia şi borcanul de nescafe…
Părintele Cătălin
dumitreancatalin@yahoo.com
pe blogul de poezie sunt versuri şi o stare deveghe infinită