luni, iunie 18

CENACLUL SURPRIZĂ!!! Foto-repotaj: 17.06.2012 - Bucurie spontană la Ruși!

CENACLUL A CONCERTAT AZI LA RUŞI!
SPRE SURPRIZA TOTALĂ A PĂRINTELUI ŞI A COMUNITĂŢII DIN RUŞI: A VENIT CENACLUL!
Cenaclul Lumină Lină a revenit la Ruși în această după-amiază de iunie, într-o manifestare spontană, izvorâtă din dragostea de a dărui prietenilor apropiați puțin din sufletul lor. Părintele Cătălin a fost cel care i-a mobilizat pe membrii Cenaclului, iar în câteva ore toți erau pregătiți de drum, cu microfoane, cu partituri, cu zâmbetul pe buze și cu o inimă mare, încât să încapă în ea toată lumina verii. A fost un concert puțin mai atipic, deoarece s-a vrut o surpriză pentru locuitorii din Ruși și pentru Pr. Ioan Mănișor; de aceea, nu a fost anunțat.




Spre seară, oamenii se îndreptau spre biserică pentru a participa la maslu. Alături de Pr. Cătălin și de Pr. Petru, care fuseseră invitați, au sosit și membrii Cenaclului, astfel că după săvârșirea Sf. Maslu a avut loc un concert de pricesne. Fie că au fost pricesne închinate Domnului nostru Iisus Hristos sau Maicii Sale, și-au găsit același ecou duios în inimile oamenilor. Un moment emoționant a fost atunci când Pr. Cătălin a interpretat cântecul „Mama”, după versurile lui Traian Dorz. Ultimele două pricesne, „Cuvine-se să fie” și „Vino în Rai” au fost asimilate repede de public, care  s-a transformat imediat într-un membru activ al Cenaclului.





Rămânem la convingerea că aceste concerte, în mijlocul oamenilor, în biserică, impresionează prin puritate și sinceritate. În comunitățile acestea găsim nealterată bucuria curată a sufletelor simple. După concert, acești oameni au plecat spre casă cu o bucurie în suflet, sporită și de versurile Pr. Cătălin, scrise special pentru ei: 


Pe la Ruși revenim
Și venim ca acasă
Să vă spunem ce știm,
Că iubim și ne pasă!

Vă găsim sănătoși
Lângă sfinții de ceară,
Parcă și mai frumoși
Decât ultima oară.

Și se-ntâmplă să fim
Rugători pentru țară
”Ruși”-români ce simțim
Că e viața amară.

Vă lăsăm un cuvânt
Și un cânt ca o veste
Că la Ruși pe pământ,
Noi trăim românește!

Să vă fie de dar
Și de lină lumină
Să primiți sfântul har
Și o viață senină!








Căldura locuitorilor din Ruși, dragostea Pr. Ioan Mănișor și a familei sale ne leagă de această localitate printr-o prietenie strânsă și ne îndeamnă să revenim cu drag.

...pe blogul de poezie catalindumitrean.blogspot.com vă aşteaptă o altă surpriză...