Parcă ar fi doi fraţi gemeni. Cu o singură minte. Cum însăşi Pavel spune:
„Noi toţi avem mintea lui Hristos” Pe deasupra sunt şi frumoşi. Icoana îi
prezintă cu chip luminat. Au o grimasă aproape zâmbitoare. Şi aceasta presupun
că se întâmplă imediat după ce Nero i-a trimis în moarte. Ce sublim! Să poţi
râde de moarte şi de ambiguitatea ei. Să-ţi baţi joc de ea. Să o banalizezi…
Petru şi Pavel. Aş fi vrut să îi cunosc personal. Să le câştig prietenia şi
să merg împreună cu ei prin satele României. Cu Cenaclul Lumină Lină. Aud că şi Sfântului Pavel îi
plăcea să călătorească. Pe atunci slujbele nu erau aşa de stricte ca astăzi. Pe
atunci nu-ţi „pierdeai mântuirea” aşa de uşor… Intra într-un oraş, vorbea cu
oamenii despre Hristos, făceau câteva rugăciuni, cântau, stăteau la masă şi se
pregăteau de mântuire. Ce frumos! Ce viaţă simplă şi necomplicată! Aşa era
atunci…
Petru era mai aprig. Foarte atent cu legea. Pavel mai mult cu iubirea. Cu
epistole, cu poezie, cu locuri comune… Puţin mai larg în vederi… S-au şi
contrazis între ei. Foarte puternic… Influenţaţi probabil de cei din jur. Petru
şi Pavel. Ba că unul e prea habotnic, ba că celălalt e prea visător.Că ar
trebui păstrată şi legea mozaică, că nu e cazul să o mai ţină. Sunt dovezi
clare ale distanţei lor. Corintenii chiar au început să se certe pentru ei. Că
unii sunt ai lui Petru, că ceilalţi sunt ai lui Pavel. Că Petru e mai
duhovnicesc, că Pavel e mai mult cu plimbările… Şi le-a închis gura tot Pavel.
A scris capitolul 13 de la Corinteni. S-a "scos" ca de obicei... Ceva de genul, spuneţi ce vreţi, dar tot
mai mare e dragostea şi iertarea. Da… Aşa e… Până la urmă au murit amândoi
împreună. În aceeaşi zi… Ca doi fraţi. Uitând trecutul şi intrând împreună în
cer… Că doar nu s-a împărţit Hristos!
