Cred că trebuie
să lămurim un lucru. Şi să încercăm să mai oprim din fanteziile şi poveştile
lumii legate de canonizarea Părintelui Arsenie. Ştim că, despre Părintele Arsenie, mai ales în ultima vreme s-a scris şi
s-au spus foarte mult adevăruri deosebite. Ba mai mult, Radio Trinitas, la rândul său, a început să
emită câteva ediţii speciale legate de viaţa şi minunile Părintelui Arsenie. Dar lucurile nu s-au oprit din păcate la astfel de mărturisiri frumoase, răspândindu-se prin popor ideea că ar exista o cenzură abilă şi programatică
împotriva Părintelui Arsenie. Ori, o astfel de teză păcătoasă pare a prinde tot mai mult contur, fiind o găselniţă obsesivă a „gurilor
libere” sau a „chibiţilor religioşi”, care mai noi au invadat fără discernământ duhovnicesc spaţiul dialogic (fie pe internet, prin ziare, sau la nivelul opiniei de stradă) al ortodoxiei româneşti.
De undeva vine un duh rău. Un duh care pune rău-voitor în spatele ierarhiei noastre sacerdotale ideea că Părintele Arsenie şi
Prislopul sunt "vezi Doamne" cenzuraţi. O minciună şi chiar o neobrăzare, săvârşită de oameni
care au pretenţia că se roagă, că postesc, că iubesc duhovnicii şi că se luptă îndârjit împotriva patimilor. O invenţie a acelor "pelerini" care nu au altceva „de lucru” decât să facă speculaţii ieftine despre întârzierea
canonizării părintelui. Din prea multă emotivitate, din prea mult entuziasm,
din prea multă vorbire, se dă dur cu barda şi se nasc ispite verbale de genul:
„Cei de la Bucureşti nu-l suportă pe Părintele Arsenie”; „Masonii din fruntea
bisericii nu recunosc darul părintelui” sau „Poporul, nici nu are nevoie de
sinod, pentru că în sufletul său, l-a canonizat de mult pe Părintele Arsenie”
Sunt afirmaţii şocante, populiste şi înadins lansate, de multe ori chiar din
intimităţile de comunitate ale Părintelui Arsenie.
Din păcate, uităm
un lucru esenţial. Biserica Ortodoxă Română are regulile şi organizarea sa.
Nimic nu se poate face fără ierarhie şi fără lumina Duhului Sfânt care lucrează
în mod plenar prin Sfântul Sinod. Toţi cei care însă se dau „înduhovniciţi”, „gravi”
şi au opinii diferite, ascunse după „idealurile măreţe ale canonizării” unuia
sau altuia dintre marii noştri duhovnici sunt într-o mare ispită. Aceşti
oameni, fie mireni, monahi, monahii sau preoţi, trebuie să înţeleagă că pot
sminti infinit mult mai mult lumea chiar, decât poate că sminteşte un beţiv, un
eretic sau un desfrânat. Pentru că ei, nu fac nimic altceva decât să coboare
umbre puternice şi să nască îndoieli faţă lucrarea tradiţională a bisericii şi
a ierarhiei sale.
Am convingerea personală că nimeni nu are
nimic cu Prislopul sau cu maicile de acolo. Ca dovadă că ieri (n.n. 8 Mai) au
fost atâţia ierarhi la liturghia de la Prislop. Astfel, sunt sigur şi am informaţii limpezi că
Părintele Arsenie va fi în curând canonizat, dar numai urmând etapele specifice
unui asemenea act deosebit. Adică, se vor aduna mărturiile minunilor sale, vor
fi trecute prin sesiuni de cercetare ale comisiei canonice abilitată cu acest
lucru şi apoi se va proclama sfinţenia sa. Patriarhul României, mitropoliţii,
episcopii îmbrăţişează ei înşişi ideea
canonizării Părintelui Arsenie şi la vremea potrivită lucrurile vor intra pe
făgaşul normal.
Până atunci însă vă rog să evitaţi discuţiile
cu toţi cei ce pun sub semnul îndoielii buna credinţă a ierarhilor şi preoţilor
noştri. Înţeleg că s-au strâns multe „frustrări” la oamenii care au fost în
preajma părintelui, dar noi avem nevoie de bun simţ, de echilibru duhovnicesc
şi de pace sufletească pentru a putea realiza acest deziderat deosebit, care
înseamnă trecerea în calendarul ortodox a Părintelui Arsenie Boca. În acest
sens Radio Trinitas, postul oficial al Patriarhiei Române, prin mărturisirea
subsemnatului a realizat câteva emisiuni în favoarea canonizării Părintelui
Arsenie. Le puteţi audia interal pe siteul cenaclulluminălină.ro sau pe
cenaclulluimnalina.blogspot.com şi să vă convingeţi de temeinicia cuvintelor de
mai sus.
Părintele Cătălin
Dumitrean
Redactor-Sef
Radio Trinitas
P.S. Vă rugăm să
difuzaţi acest articol pe cât mai multe căi media posibile
dumitreancatalin@yhoo.com