Marquez şi fostele iubiri...
GarciaMarquez, în splendorile literaturii sale, face la un moment dat următoarea afirmaţie: "Nu plânge că s-a terminat, zâmbeşte că s-a petrecut!". Ce frumos şi ce greu de realizat acest lucru. De ce? Nu ştiu, dar mi-e tare teamă că oamenii din ziua de azi nu ştiu nici să se iubească şi nici să se despartă. Adică să rămână oameni în iubire şi oameni dincolo de iubire. Ei relaţionează şi atâta tot. De unde şi afirmaţia secantă şi atât de la modă azi: "Sunt într-o "relaţie" cu cineva"...
"Relaţia" lor este spumantă şi despărţirea acră. Foc, foc şi iar foc. Şi numesc acest lucru "iubire". Am obosit să tot aud aceste cuvinte. Şi, mi-e greu, mi-e tot mai greu să înţeleg scandalurile de la televizor, pe care, din fericire, nu am răbdarea şi interesul să le privesc. Dar sunt atât de multe încât ele te înconjoară la tot pasul. Este o nouă modă de a te da în spectacol după ce te-ai "iubit" cu cineva. De a-i reproşa public fostului partener "intimitatea" de altădată. De a te iubi în taină şi de a te despărţi în public. De e uza de circul vorbelor şi al reproşurilor pentru aţi afirma astfel vanitatea. şi orgoliul. De a nu şti să ridici fruntea sus şi să mergi mai departe fără a mai privi înapoi. Aşa cum doar oamenii cu demnitate ştiu să o facă frumos şi curat.
S-a făcut o modă din ură. Certuri la tot pasul. Certurile celor care s-au iubit. Cu Dumnezeu şi fără Dumnezeu. Pentru că, nu numai cei "în concubinaj" se ceartă. Ca să punem vina pe "păcat". Se ceartă şi cei ce au taina sfântă a cununiei. Se ceartă şi cei ce nu îl au pe Dumnezeu. Şi se ceartă mai ales cei cărora le lipseşte bunătatea.
Ne întrebăm retoric, oare când a fost iubire între doi oameni, care certând-se spun că totuşi ei s-au iubit. Sau, de când e la modă chestia asta, de a-ţi da în cap după un timp de iubire, de a te duce pe stradă şi a urla că cineva te-a părăsit? Sau, ce anume se petrece între "ei", atunci când sunt prinşi cu frenezie în focul "relaţiei" şi au impresia că se iubesc nespus. Mă întreb, să fie doar păcatul, înşelarea, moda de a face dragoste cu oricine şi în orice circumstanţe? Hm... Ar fi prea lesne să fie doar aşa... Cred că mai degrabă e ceva mai mult... Repet, ne lipseşte adevărata bunătate şi dorinaţa de a mai jertfi ceva din tine. Fie unindu-te cu persoana iubită, fie despărţindu-te. Pentru că, nu, oricum totul continuuă. Viaţa, iubirea, eternitatea, frumosul,
.puterea de a face bine şi de a zice celui ce te-a rănit: "Te iert!" Şi mai ales puterea dea zâmbi pentru că totuşi "s-a întâmplat"...
Nu spune „Nu!”
Nu plânge că s-a
terminat,
Când nu ştii azi ce
va fi mâine,
Zâmbeşte că s-a
întâmplat,
Şi cerul ţi-a
lăsat o pâine.
Nu plânge că e
prea puţin,
Că nu primeşti
mai mult din toate,
Zâmbeşte că va fi
divin,
Că orice vrei de
fapt se poate.
Nu plânge că nu
ai cuvânt,
Şi doar tăcerile
te cheamă,
Zâmbeşte, poţi să
fi un sfânt,
Răbdând şi
nefiindu-ţi teamă.
Nu plânge pentru
ce-ai pierdut,
Iubirea totdeauna
cântă,
Zâmbeşte, viaţa
n-a trecut,
Şi tot mereu ceva
se-ntâmplă.
Nu plânge pentru
ce eşti tu,
Chiar umilit
de-ai fi în fire,
Zâmbeşte şi nu
spune: „Nu!”
Căci „Da”-ul tău
va fi iubire.
