Minunea de la Ruşi
Ruşi: 20 mai 2012; Durata concertului: două ore; Spectatori: sala plină, preoţi,
autorităţi locale, tineri, adulţi, copii; Atmosfera:
Extraordinară; Echipa Cenaclului: Părintele Cătălin, Ştefan,
Mihai, Cristi, Ionică, Ovidiu, Alexandru (Glasul Treimii), Adina,
Angela, Cosmina, Mihaela, Ioana, Magda, Dana şi Emilian.
Ei bine, Cenaclul a venit să le dăruiască lumină, bucurie, pace şi dragoste în suflete unor oameni în satul cărora nu se prea întâmplă multe lucruri, cum se întâmplă la noi, în Sibiu, manifestări culturale, religioase, conferinţe şi altele. Iar noi, la rândul nostru, am primit de la ei, pe lângă ospitalitate, zâmbete, multe zâmbete, pline de dragoste, dar şi lacrimi, însă nu lacrimi de tristeţe, ci lacrimi de bucurie.
Deschiderea concertului a
fost făcută de către Părintele Paroh, care le-a urat bun venit
tuturor celor prezenţi şi le-a mulţumit atât Cenaclului cât şi
autorităţilor locale pentru implicare.
Dragoste pentru Maica
Domnului
Prima parte a concertului
a fost dedicată pricesnelor, acesta debutând cu priceasna
Preasfântă Maică, iar în
semn de respect şi dragoste faţă de Maica Domnului, oamenii s-au
ridicat de pe scaune, cântând şi ei. Niciodată nu este
prea mult să dăruieşti ceva,
le spunea Părintele Cătălin celor prezenţi. Poate că Cenaclul nu
le-a oferit ceva material celor prezenţi, însă le-a oferit ceva
care contează mai mult decât lucrul material, le-a oferit ceva
spiritual, astfel că s-a creat o comuniune, deşi nu ne cunoşteam
între noi, fiecare dintre noi ne-am deschis sufletul către Dumnezeu
şi către celălalt şi ne-am oferit dragoste, zâmbete, bucurie,
lucruri ce contează mai mult decât lucrul material.
Cenaclul le-a
oferit hrană spirituală prin pricesnele cântate de Părintele
Cătălin, Alexandru de la Glasul Treimii şi fetele noastre, Adina,
Angela şi Cosmina. Cristina a lipsit ieri, dar sunt sigură că a
fost cu gandul la noi, aşa cum şi noi astăzi suntem cu gândul la
ea şi îi urăm, pe această cale, un sincer şi călduros “La
mulţi ani!!” şi fie ca sfânta al cărei nume îl porţi, Sf.
Împărăteasă Elena, să te ocortească mereu şi să îţi poarte
de grijă.
Primul concert la Ruşi
Acesta
a fost primul concert pe care Cenaclul l-a susţinut la Ruşi, la
invitaţia Părintelui Paroh, care a mulţumit tuturor celor
prezenţi, dar şi celor care s-au implicat în organizarea şi
desfăşurarea acestui spectacol. Sala a fost plină, deşi oamenii
nu ştiau despre ce e vorba, totuşi au venit, poate din curiozitate
sau poate cine ştie.
Cert este că au venit şi nu le-a părut rău,
s-au simţit extraordinar alături de Cenaclu şi asta s-a văzut pe
chipurile lor, care au fost zâmbitoare pe tot parcursul concertului.
Lume, lume-nşelătoare
Cenaclul le-a transmis celor
prezenţi un mesaj frumos şi realist, redat prin versurile
cântecului Lume, lume-nşelătoare.
Într-adevăr, lumea în care trăim ne face să uităm de scopul
existenţei noastre pe acest pământ şi ne arată o faţă
frumoasă, dar care ascunde multe. De multe ori ne punem încrederea
în lume, dar lumea e înşelătoare şi ne vinde iluzii, în loc să
ne punem nădejdea în Dumnezeu şi în voia sa. Cum spun şi
cuvintele din Inţelepciunea
lui
Isus
Sirah
"Nu deschide inima ta oricui si nu astepta sa dobandesti
bunavointa lui" (8,19).
Poezie pentru Ruşi
Înaintea
cântecelor patriotice, Părintele Cătălin a citit o poezie pe care
a scris-o special pentru comunitatea din Ruşi.
Să ne ducem pe la Ruşi,
Şi să spunem româneşte,
Că am fost pe inimi puşi,
Să ne plângem omeneşte.
Şi să spunem: Dragi creştini,
Toate au un rost pe lume,
Iată v-am adus lumini,
Line, ca să vă îndrume.
Să fim calzi, să ne iubim,
Proclamând un cald renume:
Cei mai buni români sunt ruşi,
Ruşii, sat român din lume.
Şi aşa rotiţi în dor,
Lângă Slimnicul de pace,
Să aprindem un fior,
Dacă amintirea tace.
Să le spunem celor buni,
Ruşii au credinţă blândă,
Dacă şi cei morţi le spun:
Voi aveţi o ginte sfântă.
Că nu sunteţi neam sărac,
Într-un deal cosit de jale,
Ci aveţi un sânge dac
Presărat pe-a ţării cale
De aceea să cântaţi,
Pentru Dumnezeu şi minte,
Şi să spuneţi celor dragi:
Ruşii sunt un sat fierbinte.
Şi aşa va fi mereu,
Şi aşa va fi lumină,
Ruşii, sat din Dumnezeu,
Ruşii lacrimă divină.
Nu uita că eşti
român
Partea
cântărilor patriotice a fost deshisă de cântecul Nu uita că
eşti român, un cântec care i-a emoţionat pe cei prezenţi, am
văzut în ochii lor lacrimi, şi tare curioasă sunt oare ce era în
sufletul lor în acel moment. Probabil bucuria şi mândria de a fi
român i-a făcut pe unii oameni să plângă. Ca şi la Mateiaş,
cântarea Treceţi batalioane române Carpaţii a ridicat sala
în picioare. Un cântec plin de patriotism care a aprins în
sufletele celor prezenţi dragostea de ţară şi respectul faţă de
cei care s-au jertfit pentru libertatea pământului ardelenesc. Cum
spunea şi Părintele Cătălin, spiritul românesc a fost trezit de
acest cântec.
Fluierul
a răsunat şi în sufletul publicului
Cristian
şi Ionică au interpretat Hristos a înviat şi Noi suntem
români la fluier şi tamburină, făcându-i pe oameni să cânte
versurile alături de ei.
Unitatea şi dragostea
le lipseşte românilor
Un
cântec patriotic cu un mesaj profund este Capul
lui Mihai Viteazu, un
cântec care vorbeşte despre ce le lipseşte românilor, cum spunea
Părintele Cătălin. Dragostea şi unitatea le lipseşte românilor,
două lucruri care i-ar apropia mai mult şi cu ajutorul cărora am
putea fi mai puternici şi am putea răzbi mai mult în valurile
viaţă. Nu străinii l-au omorât pe Viteazul, ci noi, cum spun şi
versurile unde au fost românii, când a fost tăiat
Viteazul?
Părintele Petru a
cântat Tatăl nostru
Un
moment frumos şi emoţionant a fost când Părintele Petru a cântat
Tatăl nostru, cântec care a sunat aşa de frumos încât am
avut impresia că nu mai sunt în Căminul Cultural, ci în Biserică,
la Sfânta Liturghie, alături de ceilalţi oameni, că ne rugăm cu
toţi şi că Rugăciunea Domnească se înlţă spre Dumnezeu
într-un singur glas.
Rugă pentru părinţi
Momentul
de final al concertului a fost dedicat Maicii Domnului, Adina, Angela
şi Cosmina interpretând priceasna O, Maica jertfei, după
care Mihaela a citit poezia "Din veşnicie" scrisă de Părintele Cătălin, poezie
închinată Maicii Domnului. Concertul s-a încheiat cu priceasna O,
Măicuţă sfântă, o priceasnă pe care de câte ori o aud
parcă simt că Maica Domnului este în mijlocul nostru şi ne
ascultă rugăciunea cu faţa luminată şi ochii plini de bucurie.
Moaştele
de la Biserica Sfântul Ioan Iacob Românul în mijlocul localnicilor
din Ruşi
Moaştele
de la Biserica Sfântul Ioan Iacob Românul s-au aflat în mijlocul
localnicilor din Ruşi, după încheierea concertului oamenii
având bucuria de a se închina şi de a se ruga sfinţilor.
Magda Muntean