Să fie modelul Dan Puric un eşec?
Personal nu cred că Dan Puric are un rol mesianic în societatea noastră românească. Îl consider însă un creştin mărturisitor. Un om care îşi dezvoltă un drum destul de greu prin hăţişul mahalalei verbale româneşti. Acolo unde, orice faci, bun sau rău, se discută, se comentează, se taxează şi se dă cu părerea... I-am ascultat cuvântul naţional-creştin de atâtea ori şi mi-am zis: De acum omul acesta va avea mari probleme! Or să sară pe el vestitul "grup de dialog social", spre a-l pune la punct, spre a-i stabili limitele, spre a-l convinge că doar actoria e de "nasul său". Ceea ce de fapt s-a şi petrecut.
Păstrând limitele, lui Dan Puric i se întâmplă ceea ce de fapt mi s-a întâmplat şi mie. Şi tuturor colegilor mei de breaslă. De câte ori ne-am "depăşit competenţele", adică de câte ori am vorbit despre politicianism, populism, corupţie, minciună, miticism, masonerie etc., am fost puşi la stâlpul infamiei. De politicieni, de presă, de analişti politici, de prieteni, de neprieteni. Vorba lui Creangă: "Dacă-i popă, să citească!" Adică să lase "lumea" în pace. Şi atâta tot. Adică, să ne vedem de cununii, de înmormântări, de pomene şi să lăsăm pe "cel rău" să-şi vadă liniştit de treaba sa prin lume. Să dezvolte ipocrizia, minciuna, frivolitatea, prostia, şmecheria etc. Pur şi simplu...
Recent am recitit un cuvânt dur despre Dan Puric. Aparţine lui Andrei Pleşu. Actorului i se atrage atenţia că a căzut în "sforăituri" gen Funar şi România Mare. Citez: "Domnul Puric a ieşit din sfera unde este cu adevărat competent, înalt competent. A făcut un sindrom de guru. Părerea mea sinceră este că el nu este deloc pregătit pentru acest rol... Domnul Puric încurajează un soi de legendarizare arbitrară a naţiunii, din care rezultă că ea frizează desăvârşirea. Noi, românii, suntem unici, persecutaţi pe tot mapamondul, singurii creştini adevăraţi, speranţa lumii, gloria speciei. Asta e gândire de tip Becali..."
Până la o adică se vede clar că Domnul Pleşu este tendenţios. Şi uită, că la rândul său, este un om de "cultură" care timp de peste un deceniu a marşat prin plasa diferitelor alianţe politice. A fost ministru şi la F.S.N. şi la Convenţia Democratică, a cochetat şi cu Băsescu şi cu cine ştie mai cine. Dar domnul Puric face o "gafă" care, în opinia lui Andrei Pleşu, înseamnă enorm de mult. Astfel, domnul Puric e comparat cu legionarii, cu "retorii vanităţii naţionale", care, în opinia sa, erau: "ne-români, pentru că românii au ceva mai mult umor şi în orice caz, nu au gustul extatic al morţii."
O, de ar şti domnul Pleşu în ce dimensiune existenţială îşi prinde degetele! Cât de uşor trimite un neam pe câteva paliere comportamentale şi cât de "la îndemână" este oricui ca să stigmatizeze o întreagă generaţie de oameni care au avut un ideal! Mda, poate că pe undeva Andrei Pleşu are şi dreptate. Uneori ne tânguim prea mult şi avem proasta inspiraţie de a fi lipsiţi total de umor. E din păcate o latură a habotniciei noastre religioase. Ne simţim prea gravi, prea bolnavi, prea păcătoşi, prea lipsiţi de vectorul raiului. Dar, nu-i mai puţin adevărat că alteori ne lipseşte seriozitatea, spiritul comunitar, colegialitatea, jertfa de sine, iubirea aproapelui. Şi, poate că la acest capitol, de vină este tocmai prea multa noastră "distracţie" şi prea multul nostru egoism. Căci, din păcate creştinii noştri se unesc din ce în ce mai puţin la lucruri bune şi din ce în ce mai mult la lucruri deşarte.
La final mă gândesc cât de echilibrat era Părintele Nicodim Bujor, care trecea atât de uşor de la o stare gravă: "Suntem nişte amorţiţi ca neam" la o excepţională candoare optimistă: "E sfântă România!" Stă doar în firea oamenilor mari să se bucure, să cânte, să fie serioşi, să zâmbească,şi toate să le facă fără a atrage atenţia celor din jurul său. De aceea ei devin întotdeauna sfinţi.
Părintele Cătălin Dumitrean
P.S. orice asemănare cu realitatea ( vezi: unitatea de grup în parohii, în asociaţii, în cenacluri ortodoxe) este doar o coincidenţă.
PE BLOGUL DE POEZIE GĂSIŢI UN NOU POEM:
"Pământul de mâine"
Pr. Protop. Gheorghe Colţea - Despre mormântul Părintelui Arsenie Boca
Personal nu cred că Dan Puric are un rol mesianic în societatea noastră românească. Îl consider însă un creştin mărturisitor. Un om care îşi dezvoltă un drum destul de greu prin hăţişul mahalalei verbale româneşti. Acolo unde, orice faci, bun sau rău, se discută, se comentează, se taxează şi se dă cu părerea... I-am ascultat cuvântul naţional-creştin de atâtea ori şi mi-am zis: De acum omul acesta va avea mari probleme! Or să sară pe el vestitul "grup de dialog social", spre a-l pune la punct, spre a-i stabili limitele, spre a-l convinge că doar actoria e de "nasul său". Ceea ce de fapt s-a şi petrecut.
Recent am recitit un cuvânt dur despre Dan Puric. Aparţine lui Andrei Pleşu. Actorului i se atrage atenţia că a căzut în "sforăituri" gen Funar şi România Mare. Citez: "Domnul Puric a ieşit din sfera unde este cu adevărat competent, înalt competent. A făcut un sindrom de guru. Părerea mea sinceră este că el nu este deloc pregătit pentru acest rol... Domnul Puric încurajează un soi de legendarizare arbitrară a naţiunii, din care rezultă că ea frizează desăvârşirea. Noi, românii, suntem unici, persecutaţi pe tot mapamondul, singurii creştini adevăraţi, speranţa lumii, gloria speciei. Asta e gândire de tip Becali..."
Până la o adică se vede clar că Domnul Pleşu este tendenţios. Şi uită, că la rândul său, este un om de "cultură" care timp de peste un deceniu a marşat prin plasa diferitelor alianţe politice. A fost ministru şi la F.S.N. şi la Convenţia Democratică, a cochetat şi cu Băsescu şi cu cine ştie mai cine. Dar domnul Puric face o "gafă" care, în opinia lui Andrei Pleşu, înseamnă enorm de mult. Astfel, domnul Puric e comparat cu legionarii, cu "retorii vanităţii naţionale", care, în opinia sa, erau: "ne-români, pentru că românii au ceva mai mult umor şi în orice caz, nu au gustul extatic al morţii."
La final mă gândesc cât de echilibrat era Părintele Nicodim Bujor, care trecea atât de uşor de la o stare gravă: "Suntem nişte amorţiţi ca neam" la o excepţională candoare optimistă: "E sfântă România!" Stă doar în firea oamenilor mari să se bucure, să cânte, să fie serioşi, să zâmbească,şi toate să le facă fără a atrage atenţia celor din jurul său. De aceea ei devin întotdeauna sfinţi.
Părintele Cătălin Dumitrean
P.S. orice asemănare cu realitatea ( vezi: unitatea de grup în parohii, în asociaţii, în cenacluri ortodoxe) este doar o coincidenţă.
PE BLOGUL DE POEZIE GĂSIŢI UN NOU POEM:
"Pământul de mâine"
Pr. Protop. Gheorghe Colţea - Despre mormântul Părintelui Arsenie Boca
Interviu cu Părintele Protopop Gheorghe Colţea realizat de către Părintele Cătălin Dumitrean în Studioul Teritorial Radio Trinitas Sibiu în cadrul emisiunii "Biserică şi societate".
