DE LA PADOVA SPRE VOI

DORUL CEL NEBUN 

Dragii mei!

STRANA DIN BISERICA UNDE MĂ ROG LA PADOVA 

Poate că iarna aceasta e de vină şi ne troieneşte amintirile frumoase. Peste tot gheaţă, chiar şi aici în Italia unde a început să ningă şi să fie un timp greu de suportat.

Mă uit la programele româneşti de pe satelit şi nu îmi vine să cred că totul e atât de cenuşiu în ţară. Văd nămeţi imposibili de dărâmat. Scuturi în faţa vieţii şi a morţii. Sănii care trec nepăsătoare peste inimi.

Mi se dau veşti puţin fericite. Că sunt plecat, că ar fi fost mai bine să fie mai mulţi la hram, că nu se poate conduce turma de la distanţă. Ea se risipeşte, ea se trece pe la alte rezidenţe, mai ales atunci când păstorul e departe.

Oricum, a fost minunat fotoreportajul de pe blog. Mi/a dat inimă şi putere de rezistenţă. Ce gând frumos. Să-mi arătaţi familia, oamenii dragi mie. Adică pe voi, pe preoţii fideli ai celor două biserici( să nu se supere ceilalţi ), pe cei ce cred în mine, pe cei ce mă ajută, pe cei ce cântă la cenaclu, pe cei ce scriu pe site, etc. Vă mulţumesc!

Deşi e iarnă, distanţă şi dor…

ASTĂZI, ATINGÂND RACLA SF. ANTON

O să vin! O să vin înapoi! Nu mai e loc de mine afară din ţară! Mă strigă glasurile de acasă. Unii prin telefon, alţii prin email, alţii prin muţenie...

Pur şi simplu prin muţenie. Ca pe un om de zăpadă înzăpezit în propria sa identitate hibernală.

Mi-e stângace mâna pe laptop. Am mult noroc că poate nu toţi veţi citi. Cum spuneam, sunt liniştit gândindu-mă păcătos că poate nu mai aveţi acelaşi viscol al dorurilor de mine... O simt? Nu ştiu, dar e mai bine aşa. Altfel, m-aţi fi răvăşit prea tare. M-aţi fi adus mai repede acasă, acolo la voi, unde e totuşi frigul cel mai frumos…

Vin însă acasă. La voi. La bisericile mele. La cenaclul meu. Să resuscitez toate uitările şi abandonurile iernii. Să repun inimile pe făgaşul normal al credinţei. Cu mine cu tot. Cu Sfântul meu Anton care are nenorocul(în opinia unora de a nu se fi  vreun român născut pe la Muscel) De, scumpa noastră ortodoxie, cât poate fi de exclusivistă uneori. Nu ea! Noi! Cu frica noastră de a nu face pact cu duşmanii. Staţi însă liniştiţi uneori „duşmanii” se mântuiesc mai repede. Şi de aici  toate frustrările noastre…

Vin la voi cu aceeaşi inimă. Nu m-am schimbat. Nu mă voi schimba niciodată. Voi rămâne acelaşi până veţi înţelege definitiv. Că neschimbarea mea v-a schimbat pe voi. Vin să mă rog împreună cu voi!

Vin să vă povestesc de Sfântul Anton! Vin să cântăm. Luni seara, după paraclis, pe dealului, m-aş bucura să fim mulţi. Să câtăm, să vă povestesc, să nu vă grăbiţi… Trebuie să vă strângeţi şi să staţi... Facem o PRIVEGHERE DE CÂNTEC!

Mai spuneţi şi la alţii…

Vreau să vă văd! Să nu lipsească nimeni. Să ie seara reînceputurilor noastre. O seară ca o cernere între adevăraţii prieteni şi cei ce încă mai caută prietenii adevărate!
Ce mai face Ştefan? Ce mai fac cei de la studio... Nu mi-au dat nici un semn... Victor, Cristi... Hm...
Ce mai face copilaşul nostru scump, Vlad? Mai daţi-i semn că putea să îmi scrie şi mie un email... Maria mai rămâne cu noi? Îmi doresc mult de tot... Aţi mai sunat pe la cei ce lipspesc... Cristi, Nelu se ţin de biserica noastră?...
De ceilalţi mai ştiu câte ceva... Mihaela, Alina, Cristina, Monica,Cosmina, Adina, Magda. Apoi, vegetarienii. Mihai,  Ovidiu( un suflet adânc şi implicaT)... Mulţumesc Claudia şi sufletului tău de copil... Ce frumos crezi în cenaclu... Ce frumoşi sunteţi toţi... Auziţi..toţi... 
Mi-e dor de Dan, de Liviu, de Adrian şi de atâţia alţii...
De Părintele Gheorghiţă...

Vă las acum!

Rugaţi-vă să vin în pace. Citiţi Paraclisul seară de seară pentru mine. Drumeul e lung şi greu. Ne vedem luni!

Cu iubire, cu pace, cu Duhul Sfânt!

Părintele vostru

...........................................

Hai să vă scriu şi câteva versuri

De la voi

De la voi, începe lumea,

De la mine, un cuvânt,

Scrisul, inima, minunea,

Dorul cel de-a pururi sfânt.

De la voi, încerc uimirea,

De la mine, doar un gând,

Voi îmi tulburaţi privirea,

Cu al vostru legământ.

De la voi se schimbă viaţă,

De al mine ce să spun,

Parcă cer o dimineaţă,

Când doresc să vă adun.

De la voi îmi vine cerul,

Şi aşa va fi mereu,

Altceva nu e misterul,

Decât voi şi Dumnezeu!