- Aşadar săptămâna brânzei…
- O să încep cu o glumă. Aparţine lui Benjamin Franklin: “Un ou azi e mai bun decât o găină mare mâine”.
M-am întrebat de atâtea ori, dincolo de progresia renunţărilor cu care intrăm în Postul Mare, de ce atâta încrâncenare. La mâncare, la rugăciune, la a zâmbi? Şi mi-a venit în minte un cuântul al bunicii din copilărie care ne spunea: “voi niciodată să nu vă răzbunaţi pe mâncare”.
- Dar se cunosc virtuţile curative ale postului, rolul său în despătimire,în înălţarea sufletului pe plan duhovnicesc.
- Se cunoaşte şi modul în care Hristos însuşi a postit. Numai acest lucru să îl avem şi nu ar mai trebui discuţii despre necesitatea postului.
- Şi, atunci unde e problema?
- Ca de obicei în dispreţul nostru faţă de hrană şi cei ce nu postesc. Haideţi să vă spun unde facem marea greşeală. Postim, ne rugăm şi iubim prin comparaţie. Trăgând cu ochiul la “capra vecinului”, adică la postul, rugăciunea şi iubirea lui. Ea să văd ce face ăsta sau asta. Şi ochim întotdeauna o persoană care “ne stă pe creier”.
- Cine e această persoană?
- Aceia despre care suntem gata să jurăm că nu avem nimic cu ei. Că nici nu ne interesează de viaţa lor, de ceea ce gândesc despre noi, de fapul că ni se arată vrăjmaşi. Aşa zicem noi: “Nu mă interesează ce face, dar nu vezi că nici nu e credincios, că nu posteşte, că nu se roagă etc”. Cu alte cuvinte, în viclenia noastră o să spunem că “Eu nă mă bag, treaba lui, treaba ei, dacă aşa crede!” Dar ne macină în interior un demon şi ca atare îl judecăm mai de fiecare dată când avem ocazia.
- Hristos a fost vegetarian?
- Nu, a mâncat din toate, dar cu măsură şi la vreme potrivită. De fapt, termenul de vegetarieni începe de la Buddha. El spune prima dată: “A deveni vegetarian înseamnă să păşeşti în curentul ce duce spre nirvana”. De aici a fost preluat acest termen şi “împins” în lume. Câtă vreme au postit pustnicii de la Pateric, mai nimeni nu i-a băgat în seamă. Nu s-a făcut vâlvă în jurul postului lor. Cum a ajuns un current eretic să se afirme, cu ajutorul ocultismului, el a fost promovat pe întreaga planetă. Sunt magazine, siteuri, hoteluri, simpozioane pentru vegetarieni. Ce vă spune asta? Parcă nu e lucru curat, nu?
- Pustnicii?- Posteau cu măsură şi cu ascultare. Numai cu ascultare! Aici e diferenţa! Nu era nicodată o iniţiativă a lor personală. Posteau la porunca şi la măsură duhovnicului.
Un lucru pe care noi nu-l putem concepe. Cerem postiri după capul nostru şi duhovnicii ce să facă, lasă de la ei, ca altfel îi judecăm şi ne ducem la alţii “după pofta inimii noastre”.
Un lucru pe care noi nu-l putem concepe. Cerem postiri după capul nostru şi duhovnicii ce să facă, lasă de la ei, ca altfel îi judecăm şi ne ducem la alţii “după pofta inimii noastre”.
- Se vorbeşte urât despre mâncare?!
- Adeseori se întrece măsura. Zâmbesc acum când mă gândesc că Paul Valery, scriitor puţin mai şceptic de felul său, spunea că “Brânza este cadavrul laptelui”. Sau Marquez, prietenul citatelor mele, avea o sentinţă destul de categorică: “Dragostea este la fel de importantă precum mâncarea. Dar nu hrăneşte…”
- Da, sunt atâţia săraci, care s-ar bucura de un colţ de pâine...
- Nu spunea cineva că “pâinea deschide orice gură” şi mai ales atunci când nu o ai. Scriitorul francez Nicolas Comfort împărţea lumea în felul următor: “Lumea e compusă din două grupe mari: Cei care au mai multă mâncare decât pofta de mâncare şi cei care au mai multă poftă decât mâncare”. Scurt şi cuprinzător. Sau, ironici find, trebuie să admitem ceea ce sublinia Carl Segan: Ca să faci o plăcintă din nimic, trebuie mai întâi să creezi universul!” Adică să fim dumnezei. Ceea ce de fapt nu suntem.
- Cu alte cuvinte, săraci şi cu pretenţii...
- Da, abia am pus început postirii şi ne şi erijăm în dascăli şi observatori ai postirii.
- Şi ce e de făcut?
Poftă bună la lactate şi la ce mai doriţi!
Mai sunt totuşi câteva zile…
