luni

Maica Domnului, nota noastră de zece!

De ce inventaţi oameni buni stări confuze de veghe?  Aţi uitat, aşa repede aţi uitat? Singura noastră atitudine morală, singura noastră pătimire, singura noastră şansă şi veghe este însăşi Maica Domnului. Dincolo de ea nu există nimic continuu. Degeaba vorbiţi cu îngerii, degeaba zidiţi mânăstiri, degeaba vă osteniţi să ţineţi canoane, să vă faceţi daruri, să faceţi chetă pentru săraci, dacă nu aţi aflat plânsul şi surâsul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Doar ea şi numai ea ştie să oprească lacrimile voastre absurde şi să vă dăruiască plânsul adevărat. Doar ea ştie să vă înveţe zâmbetul, când voi ucideţi mântuirea prin asprime, vorbe grele şi frică. Acum ,tocmai acum, când este timpul să sfidăm supărarea şi să refacem potecile dintre chilii.

De ce vă e teamă de viaţă atâta cât există Maica Domnului? De ce vă e frică că mâine va fi rău atât vreme cât rugăciunile ei ne înlănţuie clipă de clipă. Unde îţi e curajul „turmă mică”? Unde îţi este speranţa? Ce ai făcut cu amintirea clipelor de iubire divină? Iată pentru noi toţi Maica Domnului e vie, chezaşa noastră în drumul către rai şi soluţia poticnirilor noastre! Maica Domnului. Nota noastră de bună purtare. Nota noastră de zece şi însăşi firea bucuriilor viitoare! Va fi bine! Maica Domnului e aici, lângă noi! Bucuraţi-vă!

 Astă-seară „La icoană!”

 

Şi astă seară „La Icoană”,

Erai Măicuţă ca o floare,

Aveai petalele în rană,

Şi sângerai în fiecare.

Ce duh de pace, ce iubire,

O clipă n-am simţit pământul,

Eram doar duh şi dăruire,

Abia de am rostit cuvântul.

M-ai şti Măicuţă altădată,

Cum alergau cei buni la tine,

Iar tu te bucurai mirată,

De cântul ce ţi se cuvine.

Eram acolo lângă ramă,

Copii smeriţi, ca din poveste,

Şi ochii tăi erau o mană,

Iar rugăciunea ca o veste.

Şi astă seară a fost pace,

Un dor prelung, un fel de veste,

Şi am simţit cum se desface,

Din amintire o poveste.

Şi Ţi-am promis Măicuţă Sfântă,

Că iarăşi vom veni la Tine,

Aşa cum îngerii îţi cântă,

În fiecare zi cu bine!