Poemele luminii vă aduc pace în inimi. De aceea scriu în mistica noapte de sâmbătă spre duminică, acum când lumea face comerţ cu virtuţile, cu familiile, cu fericirea. Ne vindem pe vorbe bune, ne plătim minunile pe amăgiri, ne credem demni de iad şi de impozite veşnice. Oameni, creştin, fraţilor, ce faceţi voi? De ce sporiţi întunericul şi îmbălsămaţi speranţa? Să fie totul doar o scara cudiavoli pe urmele noastre? De ce vă îndoiţi de mântuire? De ce vă e teamă de moarte? Nu ştiţi că totul e splendoare? Nu ştiţi că lumina luminează în întuneric, că veţi fi iertaţi în schimbul unei singure lacrimi de dor?Deci, daţi-mi o lacrimă! Una singură şi o să ne mântuim împreună! Păcatele au murit. Părintele Nicodim a spus că ele nu mai există. "Săracul bătrân!"... Cine să îl mai creadă? Dar, eu îl cred! Viaţa mea începe acum. Şi a voastră. Din această clip de tăcere, de cuvânt, de lacrimă şi de dor infinit după cer. Hai, e timpul să dormim. Mâine va fi o nouă liturghie!
În schimbul unei lacrimi
Suflet
M-ai pus în ramă albă şi m-ai lăsat să fiu,
Copilul din icoană ce crede că e bine,
Măicuţă şi Fecioară, dar e aşa târziu,
Şi iată am în suflet doar lacrimi şi suspine.
Nu am cerut corole şi aure de sfinţi,
Respect ce este veşnic şi ce mi-e imposibil,
Dar lacrimile mele sunt triste şi fierbinţi,
Cum să devin eu altul, cum să devin posibil.
Îmi spun habotnici aprigi, că nu am rost acum,
Că mâine şi poimâine voi fi un soare dulce,
Dar vai, iubită Maică pe glodul meu de drum,
Nu ştiu ce va fi astăzi şi calea unde duce.
Şi cine poate crede, că sunt şi eu ceva,
Mai toţi mă văd în vină, plecând urechi spre moarte,
Şi-aş vrea să plec din toate, prin ceruri, undeva,
Unde e doar iubire şi nici un strop de noapte.
Şi-acum Fecioară blândă, aşa cum înţelegi,
Coboară din icoană şi ia-mă lângă tine,
Să fim doar noi şi plânsul, habotnici şi întregi,
Să te aşezi alături, să stai pe lângă mine.
M-ai pus în ramă albă, şi apoi dintr-un pahar,
O floare mi-a dat viaţă, şi umbră şi speranţă,
E noapte, e tăcere, icoanele au har,
Iar eu aştept în lacrimi un strop de cutezanţă.
Luna mea
Dacă îmi veţi lua şi luna,
O să protestez în rai,
O să las ca întotdeauna,
Un exces de „nu” şi „vai”.
Să vă văd atunci datornici,
Cum veţi face plecăciuni,
Şi o să susţineţi rodnici,
Peste-o mie de minciuni.
Noaptea mea o am un sânge,
Luna îmi e flux şi nerv,
Lângă ea un înger plânge,
Din iubire, nu din serv.
Hai, plecaţi ce vreţi acuma,
Să vă dau ce am mai bun,
Viaţa, dragostea şi luna,
Hai vedeţi-vă de drum.
Şi vă spun secretul dulce,
Nu vă amăgiţi meschin,
Maica Domnului conduce,
Luna într-un cer divin.
