Poezia aceasta aparţine repertoriului de viitor al cenaclului. Am scris acum şi am dorit să fie aici. Lectură curată, literată şi dătătoare de frumos. Mi-aş dori să scrieţi şi voi!
Îmi spun ciudat ca am destulă vină,
Că n-am ştiut să tac între cei răi,
Am ars livid ca o lumină lină,
Şi-am tremurat ca un frunziş prin văi.
Acum mi-e frică şi mi-e greu în noapte,
Aş vrea să fug în cer cu umbra mea,
Şi îngerii prin stele să mă poarte,
Iar Dumnezeu splendoare să îmi dea.
Mă veţi uita, aşa e omeneşte,
Să nu ne amintim de cei bătrâni,
Şi ploile vor astupa câineşte,
Dacă cumva prin urme mai rămân.
Nu vă-ntristaţi, nu este timp de doruri,
Mai bine mergeţi şi vă faceţi plug,
Desţeleniţi cu lacrimi în fiorduri,
Ce-a mai rămas din lemnul meu de rug.
Şi luaţi ca o relicvă pentru mâine,
O aşchie ca să aprindeţi blând,
Iubirea mea ce-a devenit o pâine,
În somnul vostru simplu şi flămând.
