doare ... părintele arsenie ne doare...citiţi şi pe blogul de poezie...

Demnitate!

O să ne reîntorcem în corăbii de jale să numărăm clipele care ne despart de insula demnităţii. Părintele Arsenie a plecat cu ultimul frac de demnitate. Blând, neîntors spre lume, dar firesc şi sublim. Aş vrea ca noaptea aceasta să îmi fie lanţ cu care să mă leg de catargul tăcerii. Să tac, să tac, să tac... Să-mi opresc impulsurile, să uit că există lume, Internet, comunicare... Am crezut prea mult în dialog şi iată astăzi pleacă spre cer cel mai comunicativ dintre pământeni.


De ce să ne lamentăm că a murit Părintele Arsenie? Credeţi că va fi mai multă credinţă? Credeţi că lumea se vsa schimba în bine, că cei ce au greşit au lacrimi de căinţă? Credeţi că diavolul devine înger operat estetic şi făcând filantropie? Nicidecum! Vor face aceleaşi greşeli. Vor trişa, vor înşela, societate, patria şi biserica. Iar, în acest timp neamul românesc se stinge, moare şi stă în comă diabolică. 
Plâng! Mi-e dor de o lecţie de demnitate. Mi-e dor de o lecţie de adevărată ortodoxie! Sunt prea umilit de propriile impulsuri şi de aceea sufăr. Am acceptat prea mult tăria, ajutorul, sfatul şi mila celor fără de Hristos! Sperând naiv în renaşterea lor. Ca un fiu de lacrimă sărată ce aşteaptă apa cea dulce a mării eterne.
De astăzi îmi doresc cel mai mult demnitatea. Una din ultimile vorbe ale Părintelui către mine a fost; "Să fii demn! Mai ales în faţa duşmanilor! Să nu te amăgeşti!" De aceea nu îmi rămâne decât să iert, să plâng şi să tac. Să tac, să tac, să tac...
Noapte bună Părinte Arsenie! Tu, cel cei ai vorbit numai cu cei ce cred în Hristos!

 De la Arsenie spre mine

Iubite frate tânăr,îţi este greu, ştiu sigur,

Ţi-am spus că demnitatea nu e un ban de schimb,

Priveşte înainte şi nu uita desigur,

Că îngerii au lacrimi şi doar cei blânzi înving.

Iubite frate tânăr, să nu crezi că irozii,

Se fac smeriţi în noapte şi ctitori de frumos,

Şi când le dai iluzii, ei caută explozii,

De amintiri haine, de surogate roz.

Iubite frate tânăr, nu-ţi vinde bucuria,

Rămâi cu „Sărut mâna” lângă Măicuţa ta,

Doar ei să-i ceri minunea, simţirea, mărturia,

Iubite frate tânăr, mai bine ai cânta.

Iubite frate dulce, nu faci nici o tocmeală,

De te întorci spre târguri şi ceri un ajutor,

Spunând naiv şi simplu că ai doar o porneală,

Că fiecare poate să fie un decor.

Iubite frate tânăr, îmbătrânim cu jale,

Şi viaţa nu ne iartă, greşelile de ieri,

Priveşte înainte, nu ai decât o cale,

Întoarce-te în pace la sfintele-ţi tăceri.

Părintele Arsenie către mine