Lacrimile Italiei
O ţară de lacrimi şi de cântec. O ţară în care oamenii mor civil şi fără uniforme militare, fără acea descompunere carpatină în care uneori, doar uneori, iubirea de fraţi este imposibilă. Ce simplu totuşi vorbim! Italia! O posibilă viitoare ţară sau un fel de pustiu în care aş putea să fiu bun. Mai departe de tot ce am trăit şi simţit. Acum s-a mai scurs o zi… O zi pe nisipurile mişcătoare ale străinătăţii…
 |
| Întâlnire cu Don Marco la Centrul Social din Padova |
supărări, fără speranţe. Aşa cum numai ziua de rai poate fi. Am simţit o pace multă, despre care mi-e teamă să scriu, cunoscând vâltoarea invidiei celor care mă vor citi şi se vor oţeti la cuvintele mele. Pace, pace, e pace multă în inima mea. Şi niciodată nu am văzut atâta verde ca astăzi, când m-am plimbat ore întregi pe străzile Padovei, când v-am pomenit „nume cu nume” la Basilica San Antonio şi am vărsat suvoaie de lacrimi pentru integritatea firii noastre. Să fie noapte bună şi stelele să strige către îngeri din pustiul morţii lor. Să cânte sfinţii în rai o liturghie pentru toţi cei depărtaţi de casă şi pentru toţi cei care acasă fiind nu vor înţelege niciodată adevărata iubire. Şi ceea ce este mai mult, mai greu şi mai trist e faptul că, în numele cerului se îngropă mereu talantul fericirii. Asta e. Mulţumesc celor ce mi-au scris. Sunt singurii nevinovaţi din acest joc ciudat al istoriei mele. Hristos cu noi!
 |
| La Cinematograful Bisericii Catolice din Padova |
CITITORULE
De o să vină luna mai,
De o să fie cer şi stele
Şi pe pământ va fi un rai,
Sunt toate gândurile mele.
De o să fie Dumnezeu,
În toate cele ale mele,
Îţi spun aşa, îţi spun mereu,
Sunt toate gândurile mele.
Chiar de ar fi planete mov,
Prinse de om ca pe perdele,
Îţi scriu un biet absurd hrisov,
Sunt toate gândurile mele.
De vrei să fii un înger lin,
Să fugi de lacrimi şi de rele,
O să-nţelegi acest suspin,
Sunt toate gândurile mele.
De vrei să fii şi tu un om,
Mai bine fă-ţi din lut zăbrele,
Iubirea nu mai e un pom,
Sunt toate gândurile mele.
