VINERI, 2 MARTIE
PRIMĂVARA SFINŢILOR
PUBLICAREA
ACATISTULUI SFINTELOR FEMEI IUBITOARE DE DUMNEZEU
Pentru că, doar femeile, desprinse de orgoliu şi de mândrie, pot iubi într-un mod unic, total, responsabil şi până la capăt. Să medităm prin acest acatist la scopul dintotdeauna al creaţiei şi să ne rugăm cu gândul că, bărbaţi sau femei fiind, avem fiecare un mare deziderat, acela de a reface societatea creştină autentică şi de a promova în primul rând valorile Împărăţiei Cerurilor.
Într-un veac din ce în ce mai controversat în care mişcările feministe au supralicitat rolul femeii în istorie, ajungând până la promovarea tipologiei „doamnelor de fier”, într-o perioadă în care, privită din alt unghi de vedere, femeia nu este considerată decât un „bun necesar” al bărbaţilor, eventual o păpuşă de lux sau o carne de tun, Biserica Ortodoxă vine şi atrage atenţia asupra a două drepturi fundamentale în viaţa urmaşelor Evei, acela de a fi mame şi acela de a fi sfinte.
PRIMĂVARA SFINŢILOR
Puteam să trăim şi fără acest cer de început de primăvară. Ca nişte pustnici care renunţă la toate de dragul Împărăţiei Cerurilor. Dar ar fi fost cumplit. Ar fi fost un chin. Ne-am fi adus aminte de toate amăgirile lumii, de toată tăcerea celor plecaţi dintre noi, de toată viclenia şi urgia acestui pămînt. Într-o peşteră rece, undeva în Munţii Carpaţi, ne-am fi îmbolnăvit cu pustie cu tot şi cu speranţele calde de cer.
Dar nu a fost să fie aşa. Încă şi încă o dată, am rămas în lume spre a vedea acest cer sublim al începutului de martie. Albastru şi profund, simplu şi fără echivoc, cald şi aprins, veste de pace, veste de inimă bună, veste de Dumnezeu.
Astfel că e din nou 1 Martie, ziua în care simt toate slăbiciunile pământului devenind îngeri miloşi; o văd pe Maica Domnului adunând flori de speranţă din grădina cu maci a iluziilor noastre, şi grijulie, aşa cum e dânsa mereu, punând florile la păstrare în iatacul său cel alb din Împărăţia Cerurilor. Aşa, pentru orice eventualitate, mai ales că odată şi odată noi înşine vom bate la uşa casei sale, având în mână busuiocul cel lin al cerului.
Bine ai venit Primăvară!
CER LIN
Dulce prag de nebunie, alb poem de dor şi cer,
Rana mea curată, vie, astăzi eşti un rai stingher;
Ca un of bătut în stâncă, vine veste de mister,
Nici nu ştiu ce mi se-ntâmplă şi ce aş putea să sper.
Totul pare sărbătoare, chipul soarelui e alb,
Mai nimic nu mă mai doare, gândul îl simt cald.
Moartea se ascunde tristă, câmpul se deşteaptă-n cânt
Şi un fluture insistă, pe la ochi să pară blând.
Doi copiii ascund o harpă, mama caută poveşti,
Nu e nici un strop de zarvă, peste tot sunt numai veşti;
Veşti de bine, veşti de pace, veşti de milă şi de har,
Dumnezeu încet răsare dintr-o cupă de nectar.
Plânge codrul, plânge dorul, plânge ochiul meu duios,
Totul e de azi iubire, totul e aşa frumos.
Dau năvală la altare, pustnicii plecaţi prin rai,
Maica Domnului ne cântă o priceasnă la un nai.
Dezmorţirea e stăpână, amintirea e pământ,
Haide inimă suspină, cu firescul tău cel sfânt,
Fă-te dulce, fă-te apă, fă-te dor şi zbor divin,
Este primăvară iarăşi, este cerul nostru lin.
