duminică, noiembrie 18

DUMINICA FAMILIEI CENACLULUI LUMINĂ LINĂ! ÎN PARCUL SUB ARINI DIN SIBIU, MEMBRII CENACLULUI AU SĂRBĂTORIT ÎN MOD INEDIT PE CRISTIAN!


După fiecare vreme grea răsare soarele. Aşa a fost şi pentru membrii adevăraţi ai cenaclului, care au ţinut morţiş să nu-şi facă niciun alt program, decât acela de a fi lângă colegul lor Cristian Ţopa. O dovadă de fair-play, de colegialitate şi de bun simţ, tocmai după o săptămână în care s-a încercat inducerea ideii că nu am fi uniţi şi frumoşi.
De dimineaţă, aceeaşi membrii ai cenaclului, în marea lor mjoritate, au venit pe Strada Dealului, pentru a se întâlni cu mine. Mi-am dat seamă că există oameni sinceri, care mă iubesc şi cărora le sunt recunoscător. În reste, toamnă şi multe frunze bolnave de trecerea timpului...

Astăzi, la ora 15, Cristian a simţit căldura prietenilor săi. Prieteni care au pus mai presus de toate, spiritul colegial şi demnitatea de a fi români. În parcul Sub Arini, la statuia lui Eminescu, loc inedit pentru această sărbătoare, s-au cântat cântece, a fost omagiat marele poet Mihai Eminescu şi s-a simţit o atmosferă pur românească, naturală şi limpede. Cristian a oferit covrigi(producţie personală), mere, ceai, cafea şi un mod sincer de a-şi arăta entuziasmul. 
Sincer, această sărbătoare ne-a refăcut moralul şi suntem din nou plini de Entuziasm...

Şi un anunţ, indiferent de ceea ce a fost şi va fi, de dualismul oamenilor din această ţară, de sfinţii care se cred sfinţi, de îngerii care uită să coboare între oameni, de dogme, de lanţuri, de prejudecăţi, Cenaclul Lumină Lină merge mai departe... Urmează să vă dăm ştiri importante!