Am cunoscut un om care mi-a impus
respect prin simpla prezenţă şi care m-a făcut să mă simt nu îndeajuns de bun
pentru el, în sensul motivaţional al cuvântului. Şi nu mă satur să povestesc
despre el, şi simt pur şi simplu nevoia să mai spun odată că în sfârşit am
cunoscut un om care m-a făcut să vreau să fiu mai bun, am cunoscut pe Părintele
Cătalin, datorită căruia sunt mai bun şi de la care am învaţat să am respect
pentru cei care sunt mai mult decât mine, chiar dacă mi-e greu să recunosc
faptul în sine.
Mereu am crezut că sunt suficient de bun.
Oricum, mai bun decât mulţi alţii. În realitate, m-am închis într-un cerc
strâmt al autosuficienţei şi am suferit crunt la orice ieşire din acest cerc.
Orice critică am interpretat-o ca pe un afront adus comodităţii mele şi
cercului strâmt în care m-am autoproclamat .
Dar am greşit.
Sunt un om ca toţi ceilalţi şi atât. Deci,
cine sunt eu să merit fericirea? Cine sunt eu să urlu după dreptate? După un
tratament princiar din partea vieţii, oare chiar am dreptul să am tot ce îmi
doresc de la viaţă?
Sunt ceea ce sunt nu ceva ci CINEVA, un om care are ceva de spus , are ceva de oferit celor din jurul său. MULŢUMESC PĂRINTE CĂTĂLIN!
Rodean Radu
