Vreau să vă rog ceva!
Sunt Părintele Cătălin şi vă scriu cu o lacrimă în colţul ochiului drept...
Un cititor al blogului nostru, domnul Veştemean Alexandru, ne-a trimis recent un articol dintr-un ziar în care un mare titan al liricii româneşti Fănuş Neagu, vorbind despre dispariţia poetului Adrian Păunescu, atrage atenţia că neamul românes este pe cale de dispariţie, fie numai şi prin nonşalanţa cu care îşi ignoră cu ostentaţie valorile. Cenaclul Flacără a fost asasinat nu de securitate, ci de incultura noastră naţională. Sunt frământat că nu avem valori şi nici nu credem în operativitatea lor, atâta vreme cât aceste valori culturale şi spirituale sunt active.
În Sibiu există un pustiu al culturii dialogice, spiritualitatea nefiind decât locul de întâlnire a unor mine explozibile care se comportă în mod autarhic. Tocmai pentru faptul că în 12 ani de trăire sacerdotală în Sibiu, în 8 ani de Flori de Pateric, în 3 ani de publicaţii concretizate în 12 cărţi oraşul mi-a respins sentimentele şi exploziile mediatice, la rândul meu, călcând cu decenţă pe frunzăreala politică şi declarându-mă spirit incandescent, am construit ceva nou, Cenaclul Lumină Lină, o pledoariei în favoarea consensului ortodox şi o mângâiere pentru toţi cei îşi doresc linişte.
Nu întenţionez să mă declar un om valoros. Sunt cine sunt şi nimic mai mult. Dar, am dreptul să apăr valorile, aşa cum am demonstrat-o în peste un deceniu de existenţialism sibian.
Deci, vă rog, insinuez pentru cei ce sunt creştin, decât să vă zbenguiţi degetele pe omuleţii galbeni gen YAHOO MESSENGER, refuzaţi acest ridicol planetar şi începeţi să creaţi, să scrieţi ceva mai serios, intraţi în dialog cu acest cenaclu, cu acest blog şi părăsiţi platitudinea.
Vă mulţumesc celor ce mi-aţi scris! Sunteţi minunaţi!
Dar de ce unii nu scrieţi? Întreb acest lucru până la obsesie! Nu ştiţi că am foarte mulţi "prieteni" care se bucură mai ales atunci când mă ignoraţi? Nu ştiţi?
Ei bine, eu ştiu! Şi vreau să vă spun că, membrii cenaclului meu aşteaptă ca pe apă un semn de la cititori. Ei se uită şi văd cifre zilnice incredibile în sondajul matematic al accesărilor de pagină, dar la email-uri sunt doar foarte puţini cei ce scriu.
Şi dacă nu v-aş fi rugat de atâtea ori!
Şţiu că mă iubiţi, ştiu că îmi citiţi cărţile, ştiu că veniţi cu sutele zilnic la bisericile mele, dar să nu vă supăraţi dacă cer şi ceva mai mult. Vă rog frumos!
Dar, probabil că aşa e în România! E mai comod să pui "K" şi "y" pe messenger decât să trimiţi câteva rânduri Cenaclului Lumină Lină!
Ei bine, deşi la un moment dat mi-a venit gândul să nu mai scriu aşa de des pe blog, voi scrie totuşi numai ca să dovedesc că în viaţă e mai frumoasă lupta decât biruinţa şi nepăsarea.
Ca o continuare a declaraţiilor lui Fănuş Neagu am scris un poem pe blogul de poezie închinat marelui Mihai Eminescu.
DOCUMENT SENZAŢIONAL!
Fănuş Neagu, imobilizat la pat de trei ani mărturiseşte că neamul românesc a pierdut un geniu: "Astăzi, eu vorbesc despre Adrian Păunescu, mâine, va vorbi altul despre mine!"
"Blestemat să iubească mereu o ţară în care nebunii clocotesc de ură, Adrian Păunescu şi-a hrănit zorile numai cu amurguri. Şi azi pleacă. El n-a murit, el este un râu care a coborât în propriile izvoare înmiresmate. Ca să se schimbe acolo în coloană dorică alături de Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Gheorghe Tomozei, Mircea Micu şi alţii, spre a ne sprijini în eternitate acest pământ românesc gata să se scufunde. Păunescu s-a născut ca să moară şi să nu doarmă, ci să vegheze în eternitate la dăinuirea neamului său. Sunt convins că e mult mai viu decât mulţi dintre noi. Odihnească-se în pace", a conchis Fănuş Neagu.(sursă rev, Can-Can)
