Gânduri bune de la Cluj!
Motto:
Arhiepiscopul Bartolomeu Anania către Părintele Cătălin: "Eşti tenace şi vei avea un drum greu în viaţă. Tocmai pentru că eşti tenace...!"
Sunt în Cluj Napoca de miercuri şi particip, ca trimis special al Radio Trinitas Bucureşti, la slujba de prohodire a Mitropolitului Bartolomeu Anania.
Pe Mitropolitul Bartolomeu l-am cunoscut personal în anul 1994, când a fost ales Arhiepiscop al Vadului Feleacului şi Clujului. L-am respectat ca strălucit om de cultură şi ca ierarh.Deasemenea, mărturisesc că a fost un orator excepţional. Am avut multe contradicţii cu dânsul, dar şi multe puncte comune. Eram tânăr şi plin de zel naşionalist şi ortodox. Iubeam Biserica şi mişcările patriotice de dreapta. Sfaturile sale le-am ţinut însă în suflet, de fapt pot spune că a fost chiar primul om care m-a îndrumat să mă feresc de entuziasmele populare şi sociale, care în ziua de astăzi nu mai au nici o rezonanţă. În convorbirile noastre ocazionale mi-a demonstrat că voi pătimi mult dacă îmi pun încrderea în oameni. Citez, din memorie: "Te sfătuiesc să îţi menţii curajul. Îmi place aşa cum eşti. Te lupţi şi mă văd în tine aşa cum eram eu în tinereţe. Dar ai grijă, să nu îţi pui un stigmat prin atitudinea ta politică verde. Lumea nu e aşa cum o vezi tu la tinereţe. Lumea te va părăsi, dintr-un singur oftat, pentru că idealurile nu mai sunt substanţa creştinismului. Creştinismul de astăzi are doar credincioşi pragmatici. Le dai îţi dau, nu le dai te uită şi te trec în uitare. Eşti tenace şi vei avea un drum greu în viaţă. Tocmai, pentru că eşti tenace...!" La dialog a asistat şi colegul meu din Cluj, preotul şi jurnalistul Dinu Criste.
Se bucura de emulaţia editorială şi patriotică pe care o aveam. Mi-a făcut multe confidenţe despre tinereţea sa, pe care cred că nu este momentul să le evoc acum. Se reîntorcea cu vorbele în anii studenţiei, unde punea bănuţ lângă bănuţ pentru a scoate, la rândul său, o foaie de literatură. M-a primit de fiecare dată în audienţă, mi-a sprijinit programele studenţeşti şi cred că pe undeva am fost una din simpatiile sale.
Mă bucur că înainte de moarte, datorită domnului doctor Hodorogea, a avut posibilitatea să-mi citească unele poezile şi să-mi facă o elogioasă, şi cred că nemeritată comparaţie, cu marele poet Vasile Voiculescu.
Singurul fapt care ne-a despărţit, a fost istoria secesiunii Mitropoliei Ardealului, dar despre acel act vom vorbi altădată!
Dumnezeu să îl odihnească!
Poetul lăcrimează, ierarhul se smereşte
Şi cerul se deschide primindu-l pe cel dus,
Cuvintele sunt triste şi amintirea creşte,
Poemul de iubire de îngeri este spus.
O floare, încă-o floare şi o grădină stinsă,
Un lac cu nuferi palizi şi lebede de dor,
Spre milă se deschide cu dragoste aprinsă,
Ce mistuiri de îngeri, ce mistuiri ce dor.
Te du spre rai poete, să se cunoască visul
În lumea care doarme când tu mai mult veghezi
Şi totuşi nu în tine este prezent abisul,
Ci-n lumea cea deşartă în care sângerezi.
Ca un copil de suflet, îţi voi păstra seninul
Şi voi uita tumultul ce l-ai avut din plin,
Hristos să te primească şi să îţi dea alinul
Spre veşnică iubire, spre tot ce e divin.
