PĂRINTELE CĂTĂLIN VORBEŞTE DESPRE TAINELE CENACLULUI
SUNTEM APROAPE UNII DE ALŢII...
(DIALOG cu Ştefan Rusu-Radio România)
-FRAGMENT-
Rep: Ce înseamnă în acest moment pentru dumneavoastră Cenaclul Lumină Lină?
Pr. Cătălin: O formă de creaţie în Dumnezeu. Sincer, cred că pânza freatică a oricărei vieţi duhovniceşti este modul în care comunicăm unii cu alţii. Îmbătaţi de aerul prea tare al înălţimilor ortodoxe, am căzut mai toţi într-o capcană paralizantă de spirit, am vrut să asimilăm la sânge Patericul, să devenim puri fără a ţine seama de nişte neputinţe şi etapa, şi astfel grijulii la propriul zbor ne-am speriat de mai toate demonstraţiile de viaţă frumoasă, considerându-le catolice, protestante şi neoprotestante, până în momentul în care, devenind mai "duhovniceşti", am devenit intransigenţi.
Deşi, în fapt, dacă luăm la bani mărunţi ce facem noi într-o zi de 24 de ore, cred că trăirea ortodoxă este de numai o oră sau mai puţin. În rest mâncăm în mod "protestant", clevetim în mod ateic, judecăm în mod "catolic", ne plac şi filmele teledulcegi "neoprotestante". Apoi, intrăm în Biserică şi ne apucăm de analize ultraortodoxe, cum cântă popa, cum predică popa, cum stă icoana şi metaniile pe călugări, cum facem cruce etc. Asta mă doare. De aceea am adus la viaţă formula cenaclului spre a putea să măi văd şi eu un ortodox normal, fericit, zâmbindu-mi, lăcrimând frumos etc...
Rep: Suntem nedrepţi cu aproapele?
Pr. Cătălin: Nu, nici decum,ci cu noi înşine. Noi când suntem supăraţi pe cineva, de fapt suntem supăraţi pe noi. Suntem mâhniţi. Spunem nefericţi că am greşit că ne-am făcut de lucru cu cineva, aşa spunem şi imediat ne sancţionăm pe noi, pe alţii. Deci, pierdem bucuria vieţii, simplitatea vieţii duhovniceşti. Nu se procedează aşa, nu e corect aşa, indiferent cât ne-au necăjit alţii. Noi trebuie să ni-i facem prieteni pe cei care ne-am mâhnit. De aici începe creştinismul... Altceva e pietism snob şi trufaş, camuflat sub generozitatea religiosului...
Rep: Nu cumva e vorba de bucuriile ieftine?
Pr. Cătălin: Precum gândiţi dvs., gândesc foarte mulţi din cei ce contestă oarecum forma spirituală a cenaclului. Dar, cenaclul nu este locţiitorul bisericii, ci o formă de expresie conştientă a creştinilor din biserică de a fi mai buni, mai degajaţi, mai creativi... Ştiu, e greu de înţeles. Peste 20 de ani voi fi înţeles. Tot la astfel de formule ne vom întoarce ca să mai salvăm câte ceva. Păcat, că acum nu mi se urmează exemplu... Ce fac eu acum, făceam acum câţiva ani la o televiziune. Şi era bine... Între timp, lumea s-a schimbat, a apărut radicalul, dictatura preapocaliptică, sperietura formelor fără fond, ne temem şi de umbra noastră să nu ne ducă în iad. Dacă e o umbră difiormă, dacă umbra va cere de mâncare etc...
Rep: Concertele de pricesne sunt gustate de public?
Pr. Cătălin: Veniţi şi vedeţi! E timpul nostru de după liturghie. Şi îl facem frumos. Acolo e şi Hristos. Îl simt cum cântă alături de noi în faţa Maicii Domnului. Eu am avut nevoie de acest cenaclu, ca să simt bogăţia spiritului ortodox, să simt blândeţea ortodoxiei. Altfel fiind sensibil, nu-mi place să mă simt înghesuit în colţurile ortodoxiei. Nu am vocaţie de monah, nu pot să spăl duşumelele chiliilor mânăstireşti şi să admit că aceasta e totul în orotdoxie, să văd ironia unor presupuşi fraţi de mânăstire, care de fiecare dată când mă sancţioează să spună că o fac în numele virtuţii umilinţei, pentru ca eu să mă smeresc... Bun, este şi o astfel de ortodoxie, dar cred că ortodoxia înseamnă şi poezie, cântec, diortosire de cuvinte frumoase, slujbe pline har etc.
Rep: Ce amintire frumoasă aveţi din cenaclul?
Pr. Cătălin: Nemşa, localitate lângă Mediaş. Am ajuns acolo în decembrie pe un drum foarte greu, plin de nămeţi. Îngheţaţi am pornit concertul. Sala arhiplină, entuziasm, splendit totul. Cântăm din inimă, suflăm cu putere în microfoanele care mai erau valide(din cauza frigului). La un moment dat, într-o scurtă pauză mă pregătesc să zice ceva şi aud din spatele sălii vreo doi-trei oameni care încep un colind local. Spontan, direct, fără a fi invitaţi. Apoi alţii, şi alţii se alătură colindului, până când întreaga sală, la unison ne-a colindat cu dragoste şi din tot sufletul. Pe noi cei de la Sibiu. Pe noi cei din Cenaclul Lumină Lină. Aceasta era recunoştinţa lor, semn că au priceput mesajul nostru. Acesta este de fapt cenaclul Lumină Lină. Altceva nu are rost să mai adăugăm...
(va urma)
transcriere realizată de Ştefan Ion
