AJUNS CU BINE ÎN PADOVA, VĂ BINECUVINTEZ SPRE RUGĂCIUNE!

   Padova. 39 de grade. Şi soarele parcă e mereu altul. Greu, foarte greu... Respir lent odată cu nemurirea şi parcă aştept mai mult ca niciodată nopţile răcoroase. Nu am avut timp să vă scriu. Încerc acum mai mult să citesc, să descopăr surâsul unor oameni diferiţi de mine, de cei de acasă, să mă micşorez în lumea care nu mă cunoaşte, să-mi pierd inerţiile, obiceiurile, tabieturile şi să fiu eu însumi. Liber, autentic şi plin de Dumnezeu. Însă, ce să vă spun? Mă simt mai bine. Mai liniştit. Şi cine îmi vrea binele cred că trebuie să se bucure de o astfel de veste...
  E timp de pace, de odihnă, de linişte sufletească. Şi mai ales de rugăciune, fiind dator lui Dumnezeu. La basilica San Antonio e însă mereu o răcoare de rai. Parcă nu aş mai pleca de acolo. E fără doar şi poate locul meu cel mai profund. Iar rugăciunea curge blândă, blândă de tot...  Însă acum vă scriu ceva, cu dorinţa de a nu crede că nu mă gândesc la cei buni. Mă simt bine.
Vă rog să mă iertaţi dacă nu o să vă ofer prea multe lucruri în zilele acestea despre ceasurile mele de odihnă. E mai bine aşa şi e hotărârea mea. Îmi protejez pacea sufletească şi în acelaşi timp sunt atent cu tot ceea ce se întâmplă pe acasă... Şi nu are nici un rost ca să forţăm nota prin corespndenţe de complezenţă sau să obligăm pe unii ca să îmi scrie câte ceva... De fapt, cu siguranţă că multe lucruri vreau să schimb la întoarcerea acasă. Mai ales cuvântul "trebuie"..:
   Dar, să fiţi siguri că mă voi ruga pentru voi. Cu Maica Domnului şi cu Sfântul Anton.

   E Padova... E vară... E parcă atât de bine...
   Rămâneţi cu Hristos. Să vă rugaţi zi de zi şi să nu uitaţi că fără de rugăciunea particulară suntem doar nişte stafii. Nu mai vorbesc de cea   liturgică care e esenţială... Să nu rămâneţi, Doamne fereşte, fără de rugăciune... Aţi fi atât de previzibili şi de trişti. Inutili, tragici şi ridiculi. Fără iubire, adică fără adevărata iubire... Dacă vă veţi ruga, aceasta inseamnă că rămâneţi cu mine şi eu cu voi. Dacă nu vă veţi ruga, eu voi simţi şi lucrul acesta şi voi suferi pentru depărtarea voastră de Hristos. Pentru că nu faptele voastre bune ce mi le-aţi făcut sunt fericirea mea, ci rugăciunea voastră de fiecare zi... Căci doar rugăciunea mai poate spune ceva în lumea aceasta.        Rămâneţi curaţi la trup, buni la suflet şi milostivi. Daţi semne de iertare celor  pe care i-aţi îndurerat. Ca şi Dumnezeu să vă ierte. Smeriţi-vă şi nu căutaţi slava lumii. Uitaţi tot ce a fost ieri, aşa cum iartă de două mii de ani fiecare creştin autentic. Voi nu mai sunteţi oamenii de ieri, cei care ţineau minte răul şi se răfuiau cu lumea. Sunteţi ai Maicii Domnului şi copiii cei mai frumoşi ai bunului simţ. Dacă veţi face aceasta eu voi fi lângă voi. Şi voi lângă mine. Altceva nu contează...

   Zile binecuvântate tuturor!

   Al vostru în Hristos!

   Părintele Cătălin