duminică, iulie 1

30 iunie 2012 - CENACLUL LA ANIVERSAREA PĂRINTELUI CĂTĂLIN

Cenaclul Lumină Lină de ziua Părintelui Cătălin - 30 iunie 2012, Partea I: Poeziile


La multi si binecuvantati ani, Parinte Catalin. Concertul din 30 iunie al Cenaclului Lumina Lina a fost un concert deosebit, un concert dedicat Parintelui Catalin. A fost ziua sfintiei sale, iar membrii Cenaclului i-au cantat cu atata dragoste, o dragoste care plutea in aer si care i-a cuprins si pe cei prezenti.

Curtea Bisericii de pe str. Dealului a fost plina, oamenii care il au la suflet pe Parintele Catalin au fost alaturi de sfintia sa in aceasta minunata zi aniversara, zi in care si vremea a tinut cu noi, fiind o vreme placuta, numai buna pentru o astfel de zi minunata. Cu mic, cu mare, multi din prietenii Parintelui au fost prezenti, aducandu-i cadouri si o multime de flori pentru un om special, un om special pentru fiecare dintre noi.



Copii, pe care Parintele Ioan Manisor, preotul paroh de la Rusi, i-a numit Cenaclul junior,  l-au surpins placut pe Parintele Catalin, cantandu-i La Multi Ani, dupa care fiecare a recitat cate o poezie scrisa de catre Parintele, apoi i-au oferit cate o floare.

Cantecele patriotice, cantece care aduc mereu in sufletul ascultatorilor sentimentul patriotismului, al valorilor traditionale, ii fac pe cei prezenti, la fiecare spectacol pe care Cenaclul Lumina Lina il sustine, sa traiasca momentul, sa se bucure de faptul ca sunt roamani, cantece care parca ne fac sa retraim momente istorice.
Parintele Marian Marcus a fost alaturi de Parintele Catalin in acest moment frumos al vietii sale, interpretand cantece atat cu Parintele Catalin cat si singur. unul dintre aceste cantece frumoase a fost cel interpretat cu Parinele Catalin, un cantec dedicat parintilor, care a smuls cate o lacrima din ochii a catorva din cei prezenti. Spre final, Parintele Marcus i-a adresat cateva cuvinte frumoase si pline de dragoste cu ocazia acestei aniversari.


Publicul a fost minunat. Oamenii au ascultat cu drag cantarile Cenaclului, cele patriotice, la care s-au alaturat si ei, pricesnele cantate de Angela, Adina, Cosmina, Cristina, Alex (Glasul Treimii) si alte cantari, bucurandu-se de acest moment magic si frumos.


Dl Vasile Mardare a fost alaturi de Cenaclul Lumina Lina si la acest concert minunat, incantandu-i pe cei prezenti cu sunetul chitarii si cu muzica folk pe care acesta o compune si o canta. Un cantec ale carui versuri au fost compuse de Adrian Paunescu, si care pe mine personal m-a incantat si mi-a ajuns la suflet, a fost cantecul "Lacrimi pentru tata", un omagiu adus tuturor parintilor, cum a spus Parintele Catalin.


Adina si Cosmina au umplut inimile celor prezenti de bucurie prin cantarile lor, cantari interpretate cu atata pasiune pentru muzica si pentru ceea ce fac alaturi de membrii Cenaclului pentru cei prezenti si pentru toti cei care participa prin prezenta lor la concertele Cenaclului.


Publicul a fost numeros, cei prezenti bucrandu-se de acest frumos concert si de aceasta zi minunata. Oamenii au fost alaturi  de Parintele Catalin asa cum si Parintele este alatrui de ei atat in momentele bune, dar si in cele grele, si pentru acest lucru trebuie sa ii multumim, sa ii multumim ca este alaturi de noi si nu ne lasa la greu, chiar si printr-o vorba buna si blanda care ne-o spune tocmai atunci cand avem mai mare nevoie de ea.

Alexandru (Glasul Treimii), in ciuda starii de sanatate (a cam ragusit putin din cauza lichidelor reci) a fost alaturi de Cenaclul si de Parintele Catalin in acesta zi minunata, cantand cateva pricesne cu care le-a umplut inimile celor prezenti cu dragoste pentru Dumnezeu si Maica Domnului.


Fetele, Adina, Cosmina si Cristina, au adus bucurie in sufletele celor prezenti prin pricesnele cantate, dar nu numai prin pricesne, glasurile lor umpland atmosfera de voie buna si veselie.


Dl. Ciprian Olinici, director al Radio Trinitas, i-a transmis Parintelui Catalin cateva ganduri frumoase cu ocazia aniversarii sfintiei sale, dar si cu privire la misiunea sa cu Cenaclul Limina Lina: “E foarte greu sa tii discursuri in proza dupa asemenea emotii transmise de cantecul si de gandul acesta patriotic si nu pot sa nu remarc faptul ca aici  in Ardeal cuvantul si cantecul patriotic are o alta rezonanta. Este zona din tara noastra unde de generatii s-a transmis multa lupta, multa suferinta  pentru apararea demnitatii nationale, pentru apararea credintei. Nu pot sa nu remarc faptul ca astazi, in timp ce noi, impreuna cu Cenaclul Lumina Lina, cantam aici, la Sibiu, Parintele Patriarh a sfintit una din manastirile recuperate de istorie, biserica manastirii Barsana din tinutul Maramuresului, iar in aceste momente a vizitat Memorialul  sufeintei din timpul regimului communist, un memorial  ctitorit de Ana Blandiana si Romulul Rusan. Asadar, momentul de astazi este un moment deodata national, dar si sfant, pentru ca trait in Ardeal el primeste rezonanta generatiilor anterioare. 250 de ani, in Ardeal au fost distruse 150 de manastiri ortodoxe de catre generarul Adolf Buccow. Toate cele din lemn au fost arse si mare parte, aproape toate, 2 – 3 ramase, manastiri din zid, au fost distruse de catre tunurile  generalul trimis de Maria Terezea. Iata, dupa 250 de ani suferintele generatiilor, luptele generatiilor anterioare, se transmit in glasurile dvs, glasul care exprima multa credibilitate si mult atasament de valorile traditiei autentice. Ii multumesc Parintelui Catalin ca ne-a inclus in sarbatoarea aniversara a sfintiei sale pentru ca implinirea unei varste  e o sarbatoare personala, dar dat fiind conditia parintelui de preot, de duhovnic, devine si o sarbatoare a comunitatii, iar in gandurile de multumire pe care la aceste momente Parintele Catalin le exprima, ganduri de multumire adresate in primul rand parintilor, se adauga si ganduri catre toti cei care, intr-un mod sau altul, au contribuit la ctitorirea sau la durarea sa ca persoana in lume si in Biserica. Intotdeauna, in astfel de momente, ne uitam in urma si spunem timpului, spunem istoriei ca suntem ceea ce suntem datorita oamenilor care si-au adus aportul la existenta si formarea noastra. O parte din acesti oameni se gasesc si in aceasta carte, care este o carte a dialogului, cartea cautarii. Spuneam in prefata ca niciodata n-am regretat si nu trebuie sa regretam intalnirile din viata noastra. Fiecare intalnire, chiar daca poate ascunde in timp dezamagire, trebuie sa fie o intalnire pentru care multumim, deoarece prin fiecare gest de dialog, de vorbire fata catre fata, gand catre gand, persoana noastra se implineste, persoana noastra creste. Ei bine, cartea de fata este o carte a tineretii si a cautarilor pentru ca, un parinte mare al Bisericii, Constantin Galeriu, spunea foarte frumos ca suntem tineri atata timp cat ne punem intrebari. Ei bine, intrebarile care Parintele Catalin si le pune sunt de multe ori intrebarile noastre, universul interior al omului, dincolo de schimbarile din jurul nostru, dincolo de evolutia istorica, sunt cam aceleasi. Sufletul uman, atat in secolul I cat si in secolul XXI are aceleasi preocupari in esenta lui si aceste preocupri esentiale se gasesc in cartea dialogului, intitulata de Parintele Catalin “Ganduri in pridvorul inimii”, ganduri in acea poarta de intrare a inimii, o inima care aseaza, care desavarseste, inima care este singura care nu uita. Intotdeauna memoria omului este cel mai bine adapostita nu in ratiune, ci in sentimentul sau in aceasta parte frumoasa si foarte tainica a noastra, inima.” Va las pe voi, dragi cititori, sa descopriti dialogul despre care a vorbit dl Olinici, citind cartea Parintelui Catalin.

A fost o zi minunata, o zi pe care mi-e greu sa o descriu in cuvinte, cu atatea sentimente puternice. Dragoste, bucurie, emotie, voie buna, zambete senine vedeai pe chipurile celor prezenti, dar si lacrimi, lacrimi de bucurie si emotie smulte de asemenea momente frumoase. 



A fost o zi frumoasa, o zi plina de magie, de farmec, de voie buna, plina de dragoste, de bucurii. Ii multumim lui Dumnezeu, Parinte Catalin, ca existati si ca v-a scos in calea noastra, sa ne fiti alaturi, sa ne indrumati pe calea acestei vieti. Va multumim pentru tot ceea ce faceti pentru oameni si din dragoste pentru oameni. Va uram un sincer si din tot sufletul "La multi ani", sa ne fiti alaturi mereu, la bine si la greu, iar noi, la randul nostru, sa fim alaturi de sfintia voastra. Va multumim pentru tot.

Magda Muntean