 |
| În curtea bisericii San Antonio la ora 16 |
La ora 16 soarele fierbea. Padova părea ca o lebădă mută. Oamenii treceau
liniştiţi pe stradă şi păreau a se gândi la răcoarea nopţilor de iarnă. Părintele M. zâmbea tot timpul. La un moment dat mi-a spus: Ce zi
frumoasă totuşi. Da -am i-am răspuns_ mai ales că astăzi am stat din nou mai mult cu Sfântul Anton.
Apoi,
după ora 17 am avut o întâlnire emoţionantă cu Padre Ugo, un binecunoscut
cuvântător al actualităţii antoniene. Mi-am învins timiditatea proverbială ( nu
exagerez spunând lucrul acesta), am făcut abstracţie de canicula acestei zile
(temperaturi de peste 40 de grade) şi am pornit la un dialog despre omul
zilelor noastre.
-
Padre,
este Sfântul Anton un sfânt al lucrurilor regăsite?
-
Nu,
el este sfântul iubirii şi atâta tot.
-
Un
subiect delicat pentru ziua de azi. La noi orice discurs despre iubire înseamnă
un amestec de bine şi de rău.
-
De
ce?
-
Pentru
că oamenii înţeleg acest sentiment numai prin prisma păcatului.
-
Dar
nu este adevărat. Poate că, unii sunt prea uşor seduşi de propria neputinţă. Un
om care iubeşte cu adevărat nu se teme de păcat, nu vede păcatul la orice pas.
-
Doar
cel nesigur.
-
Cel
ce nu iubeşte. Augustin zice: „Iubeşte şi fă ce vrei!” Fi sigur pe tine, nu te
lamenta, nu crede în eşecul conduitei tale.
 |
| Mergând liniştit la Basilica San Antonio |
-
În ce
eşec?
-
În
păcat. Carnalul nu este ucigător, dar are o prea mare reclamă. Frică. Aproape
tot ce se întâmplă astăzi pe planetă e pus pe seama sa. A acestor slăbiciuni
fireşti. Dacă a căzut Podul Londrei e din cauza carnalităţii, dacă e război în
Irak e tot din această cauză.
-
Şi nu
e aşa?
-
Nu.
Dimpotrivă s-a ucis misterul dragostei prin prea multa exaltare a unei
slăbiciuni. Nu, nu din această cauză suntem astăzi unde suntem. Noi suntem răi
din fire şi egoişti. Nu ştim să iubim frumos. Nu vrem să iubim. Suntem ciudaţi.
Nu slăbiciunea firii e cauza relelor, ci lipsa educaţiei şi a bunului simţ.
Vrem putere asta vrem.
-
Glorie?
-
Da,
vrem glorie, cît mai multă glorie. De aceea apar păcatele trupeşti. Vrem
glorie, nu ne ajunge ce ne dă Iisus. Nu ştim unde ne e limita. Nu ştim pe cine
să iubim. Vrem lucruri inacceptabile şi nelimitate.
-
Dar
ce e păcatul trupesc?
-
Neştiinţă.
Nu şti unde să te opreşti. A vrea fructul altuia , chiar şi atunci când nu îţi este foame. Când nu e necesar.
-
Şi
frica de acest păcat?
-
E
lipsa ta de limită. De fapt acest păcat e o umbră a egoismului tău. El nu
înseamnă nimic în sine. O plăcere şi gata. Un tremur real, dar mai răscolit al fiinţei.
Dar de aici începe exagerarea sa. Altfel, el nu ar fi o mitologie. Ci pur şi simplu ceva. Oamenii au făcut din acest păcat un scop şi
de aceea e nemulţumit Dumnezeu. Cu cei ce fac o mitologie dintr-un tremur. Ca şi
în cazul gastronomiei. Se face din mâncare un cult. Un ritual. Un adevărat
paradis. Lucrurile sunt exagerate. Diavolul le exagerează şi apoi ne arată ce
mare păcat s-a făcut.
-
Începe
cu o altă mitologie.
-
Da,
ca să-ţi fure mintea. Să-ţi atingă sistemul nervos. Cum a scris recent papa
într-o lucrare. Te face să te simţi un ingrat.
-
Şi
cum eşti?
-
Nu
suntem decât pământ. Noi ne credem mari şi facem şi din slăbiciunile noastre
stele.
-
Dar
alţii nici nu concep că e păcat.
-
Da,
aşa e…
-
Şi
aşa începe…
-
Libertinajul.
Homosexualitatea. Şi alte păcate. Tot lipsa de modestie. Nu şti ce este bun
ţie, ce e al tău, care e neputinţa ta. Vrei tot mai mult. Nu spui gata. Acum
mai sunt şi alte lucruri importante.
-
Ce spune
Sfântul Anton?
-
E un
sfânt foarte înţelegător. El protejază numai pe cei ce se iubesc în primul rând din suflet. Restul e taină... Dumnezeu ştie ce şi pe cine să îngăduie. Nu pot să spun eu. Dar şi Dumnezeu e un munte de înţelegere şi înţelepciune.
-
Vine
multă lume aici.
-
Primim
zilnic sute de scrisori de iubire. Oamenii vor dragoste, mai mult decât putere.
E vorba de cei ce vin aici. Nimeni nu cere în acest loc bogăţie. Nu ar avea
rost. Sfântul nu îi aude pe cei lacomi de averi.
-
Padova
e un oraş frumos.
-
Aduce
lumii pace. Cei ce vin aici devin fiinţe moderate. Învaţă să iubească din
suflet. Pe cei dragi, pe cei din familie, pe toţi ceilalţi.
-
Un
sfat pentru cei de acasă. Cum să iubească?
-
Să se
roage la Sfântul Anton. E sfântul iubirii. Şi să nu uite că iubirea înseamnă
pace. Pace lăsată celor din jur.
Dialogul a mai continuat. Am încercat să redau doar pasajele cele mai
importante aşa cum le-am înţeles eu din limba italiană. Am simţit că cineva se
aşază pe inima mea. M-am rugat sfântului să fie pace, să învăţăm să fim mai
buni unii cu alţii. Să ştim să iertăm. Să ne ajutăm în slăbiciunile noastre
prin fapte bune. Ce frumos vorbea acest părinte. Avea un timbru cald şi parcă
izvora dragoste. Părea că însăşi Sfântul Anton îmi vorbeşte. La Padova, în casa
cea plină de lumină, iertare şi iubire.
