MANIFESTAREA CU NUMĂRUL 130!
Sibiu, ora 12.30.
Sala festivă a Căminului pentru Persoane Vârstnice. Atmosferă:caldă şi plină de pietate.
Organizarea: Ca de obicei frumoasă, graţie implicării deosebite a doamnei director Cornelia Rotaru.
Remarcăm:
Vlad Părău în interpretarea românească a piesei "Let it be", cântec căruia i s-a dat o nuanţă creştină. Piesele din repertoriul internaţional interpretate cu multă pasiune de Dan Podoleanu. De asemenea se cuvine să apreciem felul în care pensionarii şi publicul prezent au cântat la unison şi în aplauze susţinute piesele "grele" ale cenaclului: Căciula, Tu Ardeal şi Doamne ocroteşte-i pe români! La sfârşitul concertului a urmat după ce s-a cântat şi piesa "Cuvine-se să fie", a urmat un moment emoţionant, toată sala a rostit din suflet rugăciunea "Tatăl nostru".
CRONICĂ DE BUCURIE!
A fost un concert frumos. Cu de toate. Piese de substanţă patriotică, cântece de suflet şi cuvinte alese. Am văzut oameni trişti, care la sfârşitul concertului surâdeau şi ne cereau să mai revenim. Exact ca la Dumbrăveni, Viscri sau Broşteni. Membrii cenaclului au fost liniştiţi, dornici de a-ş da toată silinţa pentru ca acest concert să fie unul reuşit. Mai ales că pe chipurile lor nu se citea deloc eforturile zilei precedente. Aşa era şi Ştefan, şi Mihai şi toţi ceilalţi. Oameni dăruiţi, cu energii dăruite.
Ne bucurăm că am putu fi din nou în acest loc. Eram datori să o facem şi ne-am împlinit dorinţa. Mai ales că una din devizele cenaclului nostru este ca: Niciodată, niciodată, să nu uităm de cei mai trişti ca noi!"
A fost concertul 130 al cenaclului. Mergem înainte! Ne aşteaptă cât de curând Cioceniul de Ploieşti şi Bucureştiul. Doamne ajută!
Părintele Cătălin