CRONICA UNUI CONCERT DE IERI, DE AZI ŞI DE NEUITAT!
PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN
Cisnădie.
Concertul tocmai a luat sfârşit. Privesc chipurile oamenilor. Lacrimi,
entuziasm, strângeri de mână, bucurie, o stare de spirit de nedescris. Mă uit
spre colegii mei. Preocupaţi, îngânduraţi, strâng cabluri, se agită ca după un
concert obositor şi măreţ. Unii abia reuşesc să mai mănânce, alţii mai scot
câte un cuvânt… Alţii se învoiesc de la masă: „Ştiţi, mai sunt şi alte probleme!”
Le dau voie să plece, gândindu-mă că sunt totuşi oameni, cu nevoi, cu probleme
şi cu atâtea alte doruri. Privesc spre preoţii comunităţii. Din trei, care au
fost la concert, doi s-au retras mai înainte de final. Aş fi vrut desigur, ca
să rămână cu toţii …
Mă uit din nou
spre oameni. Vreau să depăşesc momentul puţin dificil. Aş vrea să le spun
colegilor. Voi vedeţi? Oare putem să
simţim oboseala, sau să fim împiedicaţi de amănunte, de rutină? Iată o biserică
întreagă a „ars” în cântece patriotice şi pline de duh. Oamenii păreau „rupţi”
dintr-un film de acum 4 ani. Aveau ochii curaţi, entuziasm, liberi de
constrângeri, clari şi însufleţiţi. Cenaclul îi readusese la starea de spirit
potrivită românului.
Ies de la masă în curte. Îi caut pe ceilalţi colegi ai mei.
Ca un păstor care-şi strigă turma. Vreau să-i reţin totuşi la masă. Să le spun
că eu cred că a fost chiar un concert frumos. Unii însă au plecat deja. Îmi
tremură mâna pe telefon.
Lumea contiunuă
să vină la Icoana. Maica Domnului e şi Maica lor. Şi-a dorit mult ca să vină
cât mai mulţi copii ca să îi aducă astăzi închinare. Da. Maica Domnului
trăieşte un moment de recunoştinţă. E „în sfârşit” adorată de mulţi, foarte
mulţi oameni de bine. Ea, care este Maica tuturor…
Frigul îmi
pătrunde în oase. Îmi dau seama că a fost un mare concert şi că „vrăşmaşul” a
mai suferit o înfrângere. Dar oare de ce simt o apăsare? De ce nu reuşesc să mă
bucur deplin? Poate că, de „vină” e numai oboseala. Mai intru o dată „la masă”
lângă prietenii mei. Par indecis, nesigur şi am gesturi interpretabile. Îmi
place să îi privesc cu drag pe toţi cei ce au rămas, dar îmi este ruşine să le spun asta „în faţă”. Stau în
picioare şi îi privesc. Tac, gândesc, simt bucurie şi apoi plec… Maica Domnului
a rămas în biserică ca să-şi îmbrăţişeze copiii. Buni, calzi, reci, drepţi,
risipitori…
La Cisnădie încă
se mai aud ecourile cântecului „Doamne, ocroteşte-i pe români”.un tricolor
nevăzut flutură fericit peste câteva inimi curate. Un tânăr mă opreşte şi îmi
spune: „Am văzut maşini pe stradă, am intrat în biserică şi am rămas uimit. Mai
ales la cântecele patriotice. Acum nu îmi mai este ruşine că sunt român!” Un
înger plânge şi un altul rîde. Care o fi Doamne, cel bun?...
FOTOREPORTAJ!
CÂNTĂM PENTRU NEAM
ALĂTURI DE CORUL BISERICII
UNITATE ÎN DIVERSITATE
TRĂIASCĂ ROMÂNIA
MULŢUMIM DRAGI PRIETENI DIN CISNĂDIE! A FOST DIN NOU FRUMOS LA VOI!
