miercuri, martie 23



NE PREGĂTIM CU PASIUNE PENTRU CONCERTE!

Membrii Cenaclului Lumină Lină s-au stârns în această seară la ora 20.00 la Biserica Sfântul Ioan Iacob Românul pentru a pregăti evoluţia în cele trei concerte ce urmează să se desfăşoare la Copşa Mică, Rod şi Veştem. Am stat de vorbă unii cu alţii, am pus la punct detaliile de deplasare, componenţa cenaclului, repertoriul şi tot ceea ce este necesar pentru ca să realizăm concerte frumoase.


Pregătirea unui concert se face cu mare responsabilitate. Se fixează gamele de interpretare, se pun acordurile şi apoi se interpretează melodiile. Iată-i în fotografie pe Mihai şi Ştefan, sau felul cum încearcă să ajungă la un numitor comun pentru a realiza linia melodică a piesei Jurământ la Putna.


În acest timp, în birou, Părintele Cătălin, Leonard şi Dan Podoleanu stau de vorbă despre capacitatea boxelor şi a staţiei de a face faţă la condiţiile Sălii Liceului de Chimie din Copşa Mică. 


Dan Podoleanu şi Mihai au pregătit un minunat "potpuriu" din cele mai frumoase cântece ale Cenaclului Flacăra. Vineri va fi debutul. Succes!

Ştiri:
- Începând de astăzi T.V. Sibiu va reda în fiecare zi de marţi selecţii din concertele Ceanclului Lumină Lină la ora 21.30. Iniţiativa aparţine în exclusivitate acestei televiziuni. Mulţumim pentru gest şi aprecieri.
- Vineri la Copşa Mică ne vor însoţi cu maşinile personale şi mulţi prieteni din Sibiu. Este de asemenea un gest inedit şi minunat. 
- Pe blogul de poezie citiţi un poem despre jertfă şi iubire...