CENACLUL LUMINĂ LINĂ
A SĂRBĂTORIT AZI
PE DOAMNA ŞTEFAN VASILISA
LA CEI 99 DE ANI!
O zi deosebită, o sărbătoare mai puţin obişnuită la Căminul pentru Persoane Vârstnice de pe Strada George Coşbuc. Conducerea căminului, doamna Director Cornelia Rotaru, personalul administrativ și membrii Cenaclului Lumină Lină au sărbătorit cu mare entuziasm şi alese daruri pe doamna Ștefan Vasilisa care a împlinit excepționala vârstă de 99 de ani. Echipa media a cenaclului a venit cu dragoste la acest eveniment, spre a-și face datoria de a fi prezentă lângă oamenii suferinzi. Deviza noastră este binecunoscută: Niciodată, nicodată, să nu uităm de cei mai trişti ca noi! Dialogul s-a desfășurat în clubul căminului și a fost intermediat de amabilitatea deosebită a doamnei director, omul care se jertfește zi de zi cu mare pasiune pentru binele acestor oameni.
Am intrat în sala clubului, iar doamna Vasilisa ne-a întâmpinat cu aceste cuvinte:
VĂ DORESC SĂ TRĂIȚI ȘI DUMNEAVOASTRĂ 100 DE ANI!
IATĂ ŞI CONVORBIREA DINTRE PĂRINTELE CĂTĂLIN ŞI DOAMNA MARIA:Pr. Cătălin: - Cum va numiti?-Mă numesc Ștefan Vasilisa. M-am născut pe 2 martie 1912 în Basarabia.Pr. C.: - Basarabia este o rană a tuturor românilor!-Sincer, după Basarabia îmi pare rău. Dacă aș avea putere aș aduce-o acasă, în România Mare.Pr. C.: - Dar fiorul credinței de când îl aveti?-De copil mi-am păstrat credința, de copil am învățat rugăciunile, mergeam la biserică. Când au luat românii Basarabia, tata a scos o ladă pentru vite, o iesle, căci a venit armata română în curtea casei părintești și au făcut un snop cu armele. Și așa la școală am trecut de la limba rusă la limba română. Că se primeau amenzi dacă nu mergeai la școală.Pr. C.: Ați iubit învățătura?-Am fost premiantă la școală, m-a pus învățătorul să fiu monitoriul clasei. L-a început tata s-a supărat că am mers la școală cu o verișoară și m-a bătut.Pr. C.: - Cum erau oamenii de altădată?-Oamenii erau mai buni și mai credincioși ca acum. Tot timpul ne ajutam între noi, era o armonie generală. Eu îi iubesc mult pe preoți, de mic copil mi-a plăcut să merg la biserică și acum îmi pare tare rău că nu mai pot să merg, că sunt în cărucior. Dar mă rog seara și îmi cer iertare de la Dumnezeu și de la toți cei cărora le-am greșit. Am mers și la Oastea Domnului. Pentru mine Oastea Domnului a fost ca o mamă. Îmi pare tare rău că vârsta nu îmi mai permite să merg.Sunt din Satul Ișnovăț. Odată era o adunare a bisericilor și m-am înscris la această adunare, adică o asociație de filantropie. Și mergeam pe la biserici cu cheta în Chișinău, strângeam fonduri pentru cei nevoiași. Pentru că în fiecare zi se dădea mâncare la săraci.
Pr. C.: - Ce ați făcut după cedarea Basarabiei?- Când a fost luată Basarabia de ruși noi am fugit în România. Cu rușii nu am putut face niciodată nici o brânză. Și am trecut în Moldova românească, la Iasi. Am stat la un moșier și am lucrat la el un timp. Pe urmă am plecat la Tecuci unde am învățat meseria de moașă (asistentă).Pr. C.:- De când sunteți la Sibiu?Aici m-am atașat de un om bătrân de aproape 80 de ani unde sora lui era pictoriță și de la ei am învațat să scriu.La Sibiu m-am refugiat de la Cluj. Dar să vă spun cum am ajuns la Cluj.La Tecuci era o profesoară universitară care preda la Cluj și ea m-a chemat la Cluj.La 99 de ani mă simt atât de bine că d-na Directoare Cornelia Rotaru îmi e ca o mamă, căci eu nu am cunoscut-o pe mama. Am avut o fată care a murit la 45 de ani, a făcut stomatologia. Nepotul Cristi a fost crescut de mine, s-a căsătorit in Germania cu o nemțoaică si are deja un copil.L-am sunat într-o zi că am nişte bani şi să vină pe la mine, iar el şi-a luat concediu si a venit din Germania. Şi i-am dat nişte bani, zeci de milioane, acum doi-trei ani erau ceva, economisiți de mine, iar el i-a băut cu foştii colegi pe toţi în două nopţi si de atunci nu mai ştim nimic unul de altul. L-am mustrat părinteşte, dar el s-a supărat cu orgoliu, şi-a pus bagajul în maşină şi dus a fost. Nu înţeleg de ce. Eu credeam că o să-mi poarte de grijă şi doar mă îngrijorasem că nu va mai avea bani dacă îi cheltuieşte, bani pentru moartea mea... S-a dus cu orgoli, dar eu l-am crescut şi nu a fost uşor... L-am iertat...Pr. C.:- Spuneti-ne un cuvânt la finalul acestei discuţii frumoase!-Nu mi-a plăcut în viaţa să mint, să fur, să-mi dau cinstea de femeie. Femeia trebuie să asculte de bărbat, altfel începe dezstrul în lume. De aici pleacă toate nenorocirile. Femeile nu mai sunt femei supuse. Nu mai au credinţă, nu mai merg la biserică, nu se mai spovedesc, eu şi acum aş fugi la slujbe... Dumnezeu a fost viața mea, să fie si viața voastră!
Au consemnat şi comentariu: Ştefan Ion, Alex Forţ şi Cristi CurtaPe marginea acestui destin tragic Părintele Cătălin a compus şi o poezie. O găsiţi pe blog. Nu vă mai cerem să ne trimiteţi emailuri, pentru că cei ce ne trimit o fac fără rugăminţi. Ne pare însă rău că ultimul nostru îndemn de a trimite un cuvânt de încurajare pentru Maria Varga nu a fost împlinit decât de trei vizitatori ai blogului. Pe Maria a mâhnit-o puţin, dar nu a durut-o, ea este obişnuită cu tăcerea aproapelui...
