Plouă în Padova. Soarele de ieri e o simplă amintire şi poate un dulce regret. A fost o zi plină începută după o noapte de odihnă adâncă. La primele ore am scris pentru noua carte pe care sper să o termin în câteva săptămâni. Cartea este un dialog de suflet cu Sfântul Anton. Interlocutorul este un "poet" care încearcă să regăsească bucuria vieţii... Voi reda ceva mai jos şi câteva fragmente. Am scris destul de mult, nu are rost să spun câte pagini, dar dialogul ma captivat încă de la începutul său...aşa că l-am lăsat să curgă liber, fără prejudecăţi, ca un zbor de înger frumos. Spre seară m-am rugat din nou în Basilica San Antonio. A fost ceva fantastic şi deosebit. Sincer, aş fi vrut să rămân aici mereu... Dar, rugându-mă mai ales pentru cei de acasă lacrimile mi-au readus în minte pe cei dragi. Aşă că, dorul de casă a învins... La Padova sunt totuşi altul, plin de ceva infinit şi dumnezeiesc. Mi se pare că aici este un colţ de paradis şi o posibilă poveste de speranţă inifinită. Probabil că aici în Padova, Dumnezeu îmi face oferta unei veşnice bucurii...
Dialoguri cu Sfântul Anton. Partea întâi.
(fragment)
Sfântul Anton: - Bine-ai venit din nou în Padova poetule! Te-am aşteptat cu dor şi cu o lacrimă de iubire!
Poetul: Îţi sărut dreapta sfântul meu de suflet. Ţi-am auzit chemarea şi iată-mă din nou lângă tine, ca un picur de mare care-şi caută odina în imensitatea făgăduinţelor de iubire şi de pace veşnică. Aduc cu mine gânduri, întrebări şi dorurile atâtor oameni care caută să desluşească câte ceva din taina absolută fiinţei umane.
Sf. Anton: Şi ce te face a crede că aici vei găsi odihnă pentru suflet şi răspunsurile mult aşteptate?
Poetul: Dacă nu ţi-aş cunoaşte bucuria sufletului nu aş fi lângă tine. Însuşi Pruncul cel Sfânt din braţele tale mă determină să fiu sigur că am găsit locul potrivit de împăcare cu Dumnezeu şi de redescoperire a valorilor eterne. Apoi, seninătatea cu care mă priveşti nu este una simplă, lumească. Ţi-e faţa solară şi aducătoare de bucurie. Adică, exact ceea ce lipseşte lumii din care provin.
Sf. Anton: - Te văd puţin apăsat de o tulburare ascunsă. Cum mai e lumea ta, cum o simţi ca poet, ca om care aşează versul drept mărturie de viaţă sau ca ofrandă nepieritoare?
Poetul: Lumea sunt eu. Şi eu sunt ca lumea. Stingher, când vesel, când trist, când coerent, când incoerent, când iubitor, când lipsit de iubire. Dar şi eu şi lumea avem o trăsătură comună ne căutăm cu disperare drumul către cer. Sfântul meu drag, ţie îţi pot mărturisi sincer ceea ce lumii îmi e greu să îi spun, mă simt ca pe un drum spinos de noapte. Înaintez cu greu şi abia din când în când un făclier trimis de pronia cerească mi se arată luminându-mi drumul. Abia atunci văd că în jurul meu sunt oameni buni, sunt munţi, ape, câmpii, flori şi alte lucruri valoroase atinse de splendoarea braţului proniator al Tatălui Ceresc. Poate că aceasta să fie explicaţia cea mai veridică care mă determină să vin acum lângă tine, să mă simt ocrotit, înţeles nu doar în principiu, pentru că tu însuţi eşti o făclie cerească care-mi luminează sensul existenţei. Mie şi a altora....................................................................................................
Capitolul 2.
(fragment)
Poetul: Cum de oare te-am găsit?
Sfântul Anton: Niciodată nu m-ai fi găsit dacă nu te-aş fi căutat!
Poetul: Dar lumea mea e alta, principiile noastre dogmatice şi felul nostru de a gândi ne-au izolat pe noi ortodocşii de lumea voastră apuseană, pe care o socotim în eroare religioasă încă începând cu fatidicul an 1054.
Sfântul Anton: Şi totuşi iată-te aici. Fără prejudecăţi, liniştit şi vesel. Găsind un strop de linişte şi de bucurie sufletească.
Poetul: Şi nu numai atât, mă uit spre tine şi îl văd pe cel mai bun frate. Şi atunci ce durere istorică ne desparte, ce vină imensă aduce dezbinarea între fraţi, când există un singur Dumnezeu şi o singură iubire?
Sfântul Anton: Când străbăteam drumurile din jurul Padovei întâlneam mereu leproşi detestaţi de lume şi de „doctrinele vieţii”. Aceste legi îţi cereau un anumit tip de comportament, o conduită mai degrabă etică decât sentimentală. Erai oprit să comunici cu aceşti nefericiţi şi să te apropii de ei. Şi totuşi, nu am rezistat „tentaţiei” de a-i sluji, de a vorbi mai mult cu ei, de a le dărui o parte din inima mea. Fără a sfida veridicitatea legilor, am îmbrăţişat autenticitatea iubirii. Pentru că modelul meu nu a fost Legea, ci Hristos. Prin lege am ajuns la Hristos , dar de la El încolo nu mai există nici un pic de teorie, ci faptă continuă şi desăvârşită. Şi pe tine te îndemn să faci în acest fel, apropie-te mai ales de cei pe care lumea îi repudiază... Ei sunt primii care au nevoie de tine şi tu de ei…
( VA URMA)Dacă ajută Bunul Dumnezeu şi mâine seară sper să vă trimit la cald fragmente din acest dialog. Le aveţi în premieră şi în exclusivitate. Este un fel de răsplată pentru fidelitatea dumneavoastră. Vă mulţumesc şi pentru mesaje. Sunt binevenite şi îmi aduc aer de acasă. Noapte bună!
