duminică, august 7

RODUL A RODIT LACRIMI MÂNGÂIETOARE!

CONCERT EXCEPȚIONAL ÎN MĂRGINIME

de Victor Stoica

Cenaclul ”Lumină Lină” a urcat astăzi în Mărginime, cea mai impresionantă comunitate spirituală din România. Așa o vedea Adrian Păunescu, așa am regăsit-o și noi, Cenaclul ”Lumină Lină”. Am ajuns la Rod în jurul amiezii și nu ne-am luat nici măcar o clipă de răgaz: au urmat pregătiri și repetiții, totul pentru un concert de la care am așteptat dar am și primit mult. Am dăruit și ne-am dăruit, am încărcat și ne-am încărcat. Am dat voință și am luat putere. 


Am urcat pe poteci străbătute de strămoșii daci cu căciulile pe frunte și am descoperit un puternic iz de românism. Deși neschimbat, concertul a fost în mod paradoxal puțin altfel, pentru că și oamenii sunt puțin altfel aici: sunt mai sus, sunt mai aproape de cer, de Dumnezeu și de Maica Domnului. La munte trebuie doar să întinzi mâna pentru a prinde talpa unui sfânt sau veșmântul unui înger.
Am cântat cu dragostea care pe toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte și toate le rabdă. Am cântat împreună cu oamenii și cu sfinții din racla adusă tocmai de la Sibiu. Ne-am bucurat de cântec de comuniune, de cumintenia și de naturalețea ortodoxiei. 

 La Rod au curs astăzi râuri de lacrimi mângâietoare. Părintele Cătălin a vorbit din nou despre dezbinare, despre dezbinarea de care noi înșine ne facem vinovați. Oamenii au înțeles, au lăcrimat, au cântat despre Mihai Viteazu și despre căciula strămoșească și ne-au rugat să le mai călcăm pragul. Astfel că am răspuns cu drag: ne vom întoarce prin nămeți, înaintea Crăciunului.