SUNTEM MAI APROAPE DE VOI!!

CENACLUL ŞI BLOGUL REVIN PE INTERNET!

Începând de astăzi reluăm firul de iubire al celor două bloguri pe care le administrăm. După o vacanţă care a părut mult mai lungă decât cele câteva zile propriu zise suntem din nou lângă dumneavoastră. Ne-a fost dor, ne-a fost greu, ne-a fost aproape, ne-a fost departe, ne-a fost cum a fost. Vă binecuvântăm şi vă invităm să citiţi astăzi pe acest blog cronica ultimului concert al Cenaclului Lumină Lină desfăşurat la Caransebeş. Pe blogul de poezie vă aşteaptă alte surprize plăcute. Nu uitaţi să ne scrieţi câteva cuvinte ca să fim siguri că nu ne-aţi uitat!

CARANSEBEŞUL ŞI CERUL!

-cronica unei duminici de rai-

Duminică 15 August 2011, ora 8.00 Membrii cenaclului Lumină Lină au pornit din nou la drum împreună. La bine şi la frumos. De data aceasta ţinta noastră este Caransebeş unde vom participa la un concert organizat de colegul nostru de cenaclu, Părintele Marian Mărcuş.

Ora 14.35 Catedrala din Caransebeş. Atmosferă entuziastă. Nici nu a început încă concertul şi adunarea propriu-zisă, dar din sute de piepturi zvâcneşte priceasna: „Cântaţi lui Iisus” La unison se aude doar un suflet comun de credincioşi care se alătură bucuriei sfinte de a fi împreună la acest ceas de mărturie mariologică şi dumnezeiască. Este frumos şi totul pare ieşit din comun. Lumea continuă să sosească. Soseşte şi fratele Costel Busuioc, această voce coborâtă parcă direct din rândul întâi al îngerilor tenori şi totul este de acum încântător. 

La ora 15 fix se cântă un refren sublim: Nu uita, nu uita/Azi e mântuirea ta!” Totul poate începe, tainele lui Dumnezeu sunt pregătite pentru a fi rostite şi dăruite umanităţii. Dumnezeu ne face daruri prin oameni, prin glasurile şi prin inimile lor.

La ora 15.15 Părintele Marian Mărcuş înalţă un cuvânt bogat de mulţumire având o  deosebit de frumoasă alocuţiune la adresa celor care „uitând de lucrurile atrăgătoare ale vremilor, au preferat să vină în această catedrală şi să se alăture unei manifestări unice de pace şi bucurie”. Părintele mulţumeşte apoi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, fără de care aşa cum spune sfinţia sa „nimic nu ar fi fost posibil, nici această zi şi nici credinţa noastră”. Astfel se cântă minunatul imn „Binecuvântare Ţie” pe un ton vibrant şi absolut entuziast.

Oratorii care se perindă la microfon aduc mai toţi ideea autenticităţii credinţei noastre, a reaşezării ei în datul ei popular. Deodată orga aprinde inimile şi poporul începe a cânta „Suflă vântul contra noastră”, un apel la veghe în aceste ceasuri tulburi ale istoriei. Suntem înfioraţi. Se ude rugăciunea: „Peste valurile grele să ne treci mereu” ca un adaos la minunata evanghelie care s-a citit în această duminică, aceea a potolirii furtunii. Vorbeşte din suflet un credincios. Numele său e Simion Petrice şi vine tocmai din Sălaş spre a face un apel la respectarea poruncilor dumnezeieşti. Vocea sa e uşoară, caldă şi plină trăire duhovnicească. Ne bucurăm să ascultăm acest cuvânt şi ne gândim firesc la propria noastră luptă cu ispitele veacului.

Ce dramatism simţim apoi când Părintele Marian pătrunde în gândurile noastre aducând cântarea „La umbra mărului de vară!”, povestea unui suflet încercat de păcat, ajuns la închisoare şi care îi scrie mamei sale o tulburătoare scrisoare de conştiinţă în care-şi cere iertare pentru toate faptele sale. Şi căinţa sa nu e adresată numai unui om, ci de fapt însuşi Bunului Iisus Hristos!

Din Suceava a venit un frate plin de vorbe curate. Se numeşte Constantin şi e prezent aici la Caransebeş pentru a vorbi de „cel mai mare dar pe care l-a făcut pământul cerului, adică pe Fecioara Maria! Ea a avut cea mai frumoasă viaţă, rugându-se dintotdeauna pentru noi şi pentru toate generaţiile care vor exista de acum înainte!” Trăim parcă în rai.

Cântecul „Maică pururea Fecioară” soseşte din însăşi obligaţia noastră absolută de a descoperi lumii că nimic nu este mai firesc decât ceea ce facem noi aici, adică încercarea binecuvântată de  a fi recunoscători Maicii Domnului pentru tot ceea ce avem, pentru această zi deosebită, adică legătura de iubire ce o stabilim prin cuvânt şi cântec unii cu alţii. Cântecele dăruite Măicuţei sunt tot mai multe şi aprind parcă întreg cosmosul. Se cântă frumos de un grup venit tocmai din comunitatea românească din Ungaria pricesnele „Preasfântă Maică şi Fecioară”. „Maria, Maică fericită”.

Costel Busuioc îşi începe recitalul printr-o mărturisire sfioasă şi atinsă de har: „Mulţumesc lui Dumnezeu că a lucrat aşa. Mi-a plăcut dintotdeauna să-i cânt lui Dumnezeu. Mai întâi printr-o familie din Haţeg, apoi am învăţat glasurile şi alte cântări. Sunt foarte fericit că fac parte din Biserica Ortodoxă!” Apoi, parcă vrând să ne arată că nu există cale, cu retorică genială interpretează binecunoscuta priceasnă: „Unde să mă duc?”

Cenaclul Lumină lină aduce în spaţiul sonor al milostivirii cerului cântecele Vino în Rai şi Bolnav de Iubire! E ceasul în care concertul ajunge într-un punct sensibil extraordinar şi întregitor. Lumea cântă şi parcă am dori ca mereu să fie aşa şi ceasul ce urmează şi noaptea care vine şi ziua de mâine. Ne apropiem de final. Ne adunăm puterile spre a mai cânta ceva de preţ. Au trecut trei ore şi jumătate de concert. Parcă un val de simţire ne împinge însă să desăvârşim această zi printr-o promisiune, pe care o face chiar Costel Busuioc. La microfon vine şi ne spune liniştit: „Pentru că ne apropiem de Vecernie voi cânta „Vecernie” de fratele Traian Dorz” Acum parcă tot cerul s-a oprit să asculte cântarea. Fratele Costel ca o liră de îngeri lasă cel mai frumos fruct al mărinimiei lui Hristos, acest cântec absolut grandios. Finalul vine astfel de la sine şi viaţa ne pare mai blândă, mai esenţială, mai aproape de Dumnezeu. Ne despărţim cu greu de Caransebeş. Vom reveni! Rămâneţi cu bine fraţi minunaţi!

ultimă oră
INTRAŢI VĂ ROG FRUMOS O SECUNDĂ PE BLOGUL MEU DE POEZIE!...