luni, august 22

Am fost si la Arad cu bucurie...sau un alt fel de Cenaclu Flacăra!

ARADUL O HALTĂ A ÎNTREBĂRILOR!



A fost frumos şi la Arad. E adevărat că parcă oboseala şi-a spus mai mult cuvântul, dar noi am ţinut să ne ţinem promisiunea în faţa a sute de credincioşi care au fost prezenţi în Catedrala cea veche a oraşului. Oaspete de seamă a fost însuşi ierarhul locului, I. P. S. Timotei Arhiepiscopul Aradului, care a şi vorbit deosebit de frumos la finalul manifestării.

Deoarece nu am realizat o cronică propriu-zisă a manifestării, vreau să reţineţi doar dăruirea membrilor cenaclului nostru, unii dintre ei plecând la ora 5 dimineaţa din Sibiu cu microbuzul, dar mai ales unitatea de grup şi dezinvoltura cu care au evoluat în faţa acestor oameni.

Propaganda misionară a cenaclului nostru are zile şi zile. Uneori suntem mai vii, alteori ne simţim mai emotivi, dar dincolo de toate ceea ce facem înseamnă istorie autentică, într-un timp în care comoditatea, păcatul şi lipsa de implicare guvernează viaţa societăţii.

Am fost primiţi cu căldură ca de fiecare dată. Membrilor cenaclului li se acordă o atenţie specială din partea gazdelor şi la sfârşit am primit alte oferte de a fi prezenţi cu cenaclul în Oradea Şi Beiuş. Am cântat cât am putut, cât ne-au ţinut vocile. Concertul a fost mai atipic, au fost şi cuvântări. S-a simţit prezenţa Maicii Domnului la fiecare pas şi mai ales la cântecele Binecuvântare Ţie şi Vino în Rai.

Suntem parcă din ce în ce mai familiarizaţi cu ideea de concert, de adunare, de misiune. Ne priveam între noi şi încercam să ne citim gândurile. Nu e uşor să mergi sute de kilometrii şi să întreţii patru ore de concert, sau chiar să asişti la el. De aceea nu mulţi rezistă în acest cenaclu. A face ceva pentru biserică e tare greu. Demonii din interior ne şoptesc uneori: „Nu e mai bine să nu mai faceţi, să staţi liniştiţi la bisericuţa voastră, la un maslu, să nu vă complicaţi?” Aşa ne vorbeşte vrăjmaşul. Noi nu şi nu. Mergem înainte cu sufletele aprinse de un dor misionar fără drept de apel. Poate că unii dinte noi vor mai cădea. Dar, ca la orice război, alţii vor veni din spate şi le vor lua locul. Armata cenaclului, oastea lui Hristos nu va duce niciodată lipsă de mărturisitori şi de oameni entuziaşti. Pentru aceasta ne vom lupta cu noi înşine, cu slăbiciunile noastre şi vom porni mereu spre alte şi alte destinaţii de mărturisire.

Am plecat acasă aproape sfârşiţi. Număram kilometrii care ne mai despart de Sibiu şi ni se părea că trăim un vis. Ne-am întrebat fiecare în gând dacă totul este real, dacă chiar noi suntem aceia care mergem din cetate în cetate spre a vesti frumosul, iubirea de cer şi adevărul. Am uitat de tot ceea ce părea până mai ieri greu, meschin şi insuportabil. Am uitat de cei ce nu ne caută şi nu ne înţeleg. Ne-am adus aminte că oricine face ceva pentru Hristos va avea ispite şi necazuri. Poate că din când în când mai suntem doborâţi şi noi, dar iată că Dumnezeu ne ridică, ne ia în braţe şi ne trimite în linia întâi a mărturisirii dreptei credinţe. Prin poezie, prin cântec, prin Cenaclul Lumină Lină!

VĂ ROG SĂ MĂ AJUTAŢI!
 La sfârşit vă adresez o rugăminte. Deoarece în ciuda apelurilor noastre la dialog, mulţi dintre cei ce ne citiţi nu v-aţi mai semnalat prezenţa efectivă pe această pagină, vă rugăm măcar să aduceţi aminte prietenilor dumneavostră că după pauza de câteva zile în care noi nu am mai scris pe blog activitatea noastră s-a reluat. Faceţi deci, la rândul dumneavostră, misiune creştină şi retrimiteţi linkul acesta oriunde ştiţi, chiar şi pe facebook. Puteţi intra să afiţaşi şi pe peretele de la pagina mea, s-au la dumneavoastră, puteţi trimite şi pe email la cei dragi. Chiar vă rog zilnic să afişaţi pe facebook, dată fiind uşoara mea reţinere pentru prezenţa pe acest forum. Puteţi scrie acolo ceva de genul: "Cenaclul a fost la Arad! Citiţi informaţii pe blog etc!.. Cineva însă, sau chiar mai mulţi să faceţi lucrul acesta, arătând zilnic o idee din ceea ce facem noi sau pur şi simplu scriind un anunţ. o să urmăresc şi eu zilnic să văd dacă mă iubiţi şi ţineţi cont de mica mea rugăminte. Aveţi din acest moment binecuvântarea mea! La treabă!
PĂRINTELE CĂTĂLIN

Pagini inedite din juranlul meu citiţi pe blogul de poezie. poeziicătălindumitrean.blogspot.com
Veţi fi martorii adâncurilor mele!

Şi noi, lumină lină



Şi dacă astăzi vrednici ne înmulţim talanţii,

E semn că bucuria ni s-a făcut cuvânt,

Escaladăm cu lacrimi, credinţa şi versanţii,

Şi drumul ne e paşnic, şi drumul ne e cânt.



Aprindem o lumină de rai în fiecare,

Cenaclul însemnează de fapt curajul blând,

Şi astfel, noi răspundem divini la întrebare,

 De ce ne este drumul şi minunat şi sfânt.



Pe portativ de pace, semnăm cu hotărâre,

Că vom cânta de ceruri, fie şi din pământ,

Iar ceea ce e astăzi şi mâine va rămâne,

Pe drumul de iubire, pe drumul neînfrânt.


PROGRAMUL CENACLULUI LUMINĂ LINĂ
28 AUGUST PITEŞTI
10 SEPTEMBRIE RĂDĂUŢI
11 SEPTEMBRIE PUTNA
11 SEPTEMBRIE MARGINEA RĂDĂUŢI
23 SEPTEMBRIE BEIUŞ
24 SEPTEMBRIE ORADEA