Blândeţea de sâmbătă seara

Să ştii să ierţi la timpul potrivit!

Câteva zile vom resimţi până în măduva oaselor efectul evangheliei duminicale a datornicului milostiv. Sunt copleşit de mesajul acestei întâmplări pentru că îmi aparţine parcă din adâncul fiinţei. Şi ca de obicei e vorba de mine şi numai de mine... Personal nu am făcut nici un calcul general ca să ştiu câţi bani am dat cu împrumut celor din jur, dar nici nu m-a interesat prea tare să îmi pun problema propriei mele milostiviri. Probabil că nu am făcut-o niciodată aşa cum trebuie temându-mă să nu mă mândresc sau poate tocmai pentru a nu afla că nemilostivirea este un păcat capital al propriei fiinţe. Însă evanghelia cu datornicul nemilostiv e aşa de simplă şi de evidentă, încât orice scuze aş inventa, ca să îmi explic atitudinea egoistă în faţa "celor ce cer", nu înseamnă decât un alibiu făţarnic, mincinos şi de prost gust. Şi de aceea nu fac calcule, nu mă scuz, ci mai degrabă îmi asum păcatul lipsei de iubire pentru cei neputincioşi. Cred că pe undeva avem foarte mulţi boala    
"facerii că plouă" sau a scuzei lăuntrice că cei săraci trebuie să muncească şi să-şi câştige cinstit pâinea şi să nu mai întindă mâna către buzunarul nostru. Şi nu e bine. Şi nu e creştineşte să ne astupăm neputinţele dând vina pe slăbiciunile aproapelui.
Aş dori însă ca evanghelia din această duminică să ne schimbe efectiv, să ne determine să fim mai dăruitori. Nu ştiu însă ce cutremur dumnezeiesc ar trebui să se petreacă în inima noastră. Pe undeva vă simt creştineşte că îmi daţi dreptate, pe altundeva parcă nici noi creştinii nu mai vorbim atât de convingător despre propria evanghelie. Poate că viaţa  şi propriile păcate ne-au asprit prea mult şi ne-au amplificat prejudecăţiile.. Poate că inima omului e greu de deschis cu un singur cuvânt. Poate că şi acest cuvânt scris de mine nu va avea nici un efect... Poate... Chiar în această seară de sâmbătă când scriu, gândindu-mă la faptul că unii sincer totuşi chiar vă bucuraţi de cuvântul meu, trăiesc o stare de incertitudine în faţa propriilor mele mărturisiri. Aş vrea să fiu la rândul meu mai bun. Să-l simt pe Iisus Hristos că îmi guvernează definitiv inima, să mă prefac în zbor de înger şi să privesc cu nădejde doar spre înălţimi.
E timpul să întindem mâna şi să oferim iertare tuturor celor ce ne-au greşit. Iertarea este banul nostru. Iertarea este plata datoriilor noastre. Prin iertare ne descoperim iubirea şi drumul spre rai. Avem această şansă să ne milostivim prin iertare. Iar timpul iertării este chiar acum. Nu mâine, nu poimâine, nu peste un secol. Acum sau niciodată!

CENACLUL  LA PITEŞTI

Într-o formulă mai restrânsă, având însă pe Părintele Cătălin Dumitrean şi Părintele Marian Mărcuş ca primi solişti, Cenaclul Lumină Lină continuă seria concertelor sale, de data aceasta urmând a fi prezenţi tocami la Piteşti în Biserica Mavrodulu. Concertul este organizat Pr. Conf. Dr. Constantin Onu în colaborare cu Asociaţia Oastea Domnului. Radio Trinitas va înregistra concertul urmând al prezenta sâmbăta viitoare de la ora 14. Sunt aşteptate mai mult grupuri locale şi credincioşi din toate colţurile ţării.( VICTOR STOICA)
Vom reveni cu detalii.

CONCERTE ÎN VIITOR

Ne cerem scuze cititorilor acestul blog, care seară de seară caută informaţii pentru a fi cât mai aproape de cenaclul nostru şi noi nu reuşim să scriem zi de zi câte ceva.. Vă aducem însă la cunoştinţă că am stabilit pentru viitor un grup de membrii ai Cenaclului Lumină  Lină care să se ocupe zilnic de postarea unor articole interesante şi a unor informaţii speciale pentru cititorii noştri. Acest grup îşi va începe activitatea peste 10 zile. Tot atunci vom avea un calendar clar şi complet al manifestărilor noastre. Cert este că vor reîncepe "serile de marţi" de pe Strada Dealului Sibiu, că vom merge la Rădăuţi, Putna, marginea, Oradea, Bucureşti, Ploieşti, Gura Râului, Moşna, Copşa Mică, Amnaş.
Ne aştepată clipe frumoase. Rămâneţi alături de noi şi vă rugăm ca seară de seară să ne vizitaţi, chiar şi atunci când nu avem informaţii proaspete. (VICTOR STOICA)

Părintele Cătălin s-a retras definitiv de pe FACEBOOK!

La final o declaraţie a Părintelui Cătălin: "Din motive ABSOLUT duhovniceşti am renunţat la pagina de Facebook. Nu pot întreţine un dialog incorect cu oameni care nu îmi dau semne că ne sunt aproape sau că vor să participe constructiv la exprimările noastre publice. Nu o să ţin discursuri despre "prietenie". Nu am calitatea de a face altfel de judecăţi. Dar cred că nu vreau să trăiesc în iluzii. Mi-este greu să iubesc ceva în care nu cred cu tărie. Deasemenea, nu cred că este de folos ca lângă cuvintele unui preot să se posteze tot felul de clipuri şi de cuvinte care nu respectă haina sacerdotală. Ori Facebook e plin de "prieteni" care m-au preluat la nivelul unei exprimări absolut "prea personale" ceea ce nu este compatibil cu harul pe care îl port.  
Nu ne putem permite orice fel de dialog, mai ales când acesta este public şi poate fi drept o sursă de sminteală pentru cei ce sunt în jurul nostru. Mă voi reduce la prietenii mei de pe blog. Sunt puţini, dar fideli, calzi şi constanţi. Le mulţumesc că îmi oferă sprijin şi la vremea potrivită o să apelez la toţi! Aici mă simt mai bine şi îmi doresc ca acest cenaclul să facă ceva bun pentru oameni. Să rămânem mai modeşti, mai în urmă "cu tehnica", dar mai uniţi şi plini de bucurie! E mai bine aşa. Deasemenea adresa dumitreancatalin@gmail.com a fost desfinţată. Nu îmi doresc polemici, nu îmi doresc atitudini incisive, am acest IDEAL cu cenaclul şi cred în el. Vă mulţumesc prieteni că sunteţi alături de noi! Vă iubim în numele Domnului Iisus Hristos şi a Maicii Domnului!
Şi ca să fie totul frumos şi definitiv, vă rog să mă iertaţi pentru tot ceea ce poate v-am greşit!


Şi în final vă dictez o poezie. Încerc să fie spontană, directă şi definitivă:


Haideţi la treabă, plini de trăire,
Nu prin cuvinte sau prin idei,
Ne-aşteaptă oameni ce vor iubire
Reţineţi bine acest temei


Nu am odihnă, nici interese,
Cearcăne blânde îmi strâng sub ochi,
Cântecul nostru o să prizeze,
Lacrimi de pace, lacrimi de dor.


Haideţi la treabă, lăsaţi pe alţii,
Să facă şi ei mai mult ca noi,
Aşa e lumea, suntem ingraţii,
Nişte albine cu foc în roi.


Şi peste veacuri, când o să fie,
O altă viaţă, din cerul sfânt,
Cenaclul nostru va fi o fire,
Şi un descântec pentru pământ!"
(a consemnnat Victor Stoica)