Pe adresa Cenaclului Lumină lină curg în ultimile zile invitaţiile de a fi prezenţi în diferite locaţii cu cântecele noastre. Nu ne entuziasmăm în mod deosebit, pentru că, suntem convinşi că orice emulaţie are istoria sa. Iar o istorie se prescrie în limite cronologice şi existenţiale. Dovadă, că viaţa mi-a rezervat foarte multe aprinderi spirituale, elogii tumultoase şi apoi dureri dezolante. Am fost la rândul meu iubit şi părăsit de cei cărora le-am dat respiraţie spirituală. Dar, a trecut... Din păcate, nu actorii sunt cei care se retrag din scenă, ci spectatorii. Eu însă, vă promit că voi râmâne în serviciul dumneavoastră, aprinzând mereu o lumină lină, dar numai acolo unde inimile au nevoie de ea. Depinde de voi cât vreţi să vegheaţi lângă această lumină...
Acum sunt liniştit şi totuşi fericit
Părintele Cătălin
Constantin Noica şi Adrian Păunescu într-un dialog tulburător...
MOTTO:
"Mi-a plăcut să mă bat pentru oameni, pentru cauze care se uită, imediat ce sunt rezolvate, din păcate..."
Dragii mei
Vă dăruiesc un scurt dialog, dintr-un document tulburător, consemnat de Andrei Păunescu, fiul marelui poet Adrian Păunescu, în ziua de 6 August 1986 La Păltiniş. Să reţinem că ambii oameni de cultură, se aflau în exil, în dizgraţia puterii comuniste, dar acest fapt nu a putut stânjenii originalitatea şi spontaneitatea dialogului.
Mă regăsesc în aceste idei, îmi simt destinul de slujire a publicului creştin, ca fiind pus sub semnul contemporaneităţii, pentru că am constatat că, oricât de mult vrei să aduci bucurie, minune şi mirare, efectul este totuşi limitat. Mergem însă înainte. Dar, să încercăm să înţelegem şi de ce... Ce fatalitate apasă pe umerii românului, că ne săturăm aşa repede de lucrurile frumoase... Nu ştiu! Haideţi să îi lăsăm pe alţii să răspundă. (Părintele Cătălin)
( Adrian Păunescu îi oferă ultima carte, "Manifest pentru mileniul trei")
Noica o primeşte, cu un zâmbet şi o înclinare din cap. Apoi adaugă:- Domnule Păunescu, dumneavoastră aţi suferit de nucleită, v-a plăcut să vă bateţi cu sectoristul, dar eu v-aş vedea mai degrabă luptându-vă cu eternitatea.
Ad. Păunescu: - Da, poate că aşa e. Mi-a plăcut să mă bat pentru oameni, pentru cauze care se uită, imediat ce sunt rezolvate, din păcate.
C. Noica. : - Încercaţi să faceţi artă pură. Istoricii noştrii au falsificat trecutul neamului românesc. Au spus că noi am fi stat mereu în calea răutăţilor. Nu-i adevărat. Suntem în unghi mort, suntem singura ţară din Europa care nu a fost bulevard. Noi am fost întotdeauna lăsaţi în pace, nu am fost făcuţi paşalâc. Geograficeşte, nu suntem în calea nimănui. Suntem neinteresanţi. Chiar pentru migratori. Vorba lui Cioran, toate scursurile barbare au rămas în Carpaţi. Economiseceşte, însă, au rămas 1000 de ani. Englezii au avut nevoie de noi şi, când nu i-a mai interesat, ne-au lăsat. Eram a patra ţară exportatoare de petrol. Istoriceşte, noi nu avem istoria Poloniei, nici a Ungariei. N-am reuşit să intrăm în cartea de aur a culturii mondiale. poate doar Brâncuşi, Eliade... trebuie să creem în cultură, de la pielărit la albinărit, de invenţiile ştinţifice la speculă şi speculaţie. Trebuie să facem ceva. Avem alt rost?
Ad. Păunescu: Nu putem face ceva bun, decât cultură de performanţă!
C. Noica: "Daciada" e bună, dar nu poţi invest totul în ea. Lumea aceasta nu-i a mea, cealaltă nici aşa. Că vorba românului, ORICE MIRARE ŢINE DOAR TREI ZILE...
P.S. Ca o concluzie voi scrie pe blogul de poezii un poem...
