MARŢI CENACLUL LUMINĂ LINĂ LA SIBIU!

Cenaclul Lumină Lină pofteşte marţi pe cei mai raţionali să se integreze în oastea culturii tranzitive, iar pe cei care trăiesc din amintiri să se bucure de "libertate"...!

Părintele Cătălin: "Marţi, în mod simbolic şi real, voi oferi celor absenţi de la cenaclu şi fără de iubire evanghelia celor poftiţi la cină. Ştiţi care? Aceea cu:

-unul care s-a trezit că are casă şi că are nevastă,

-altul care şi-a cumpărat o pereche de boi,

-altul care are de lucru "mult" la servici,

- altul care pleacă în pelerinaj,

-altul care se ocupă de "chestii" mult mai serioase,

-altul care nu prea înţelege "chestia" asta cu cenaclul,

-altul care s-a înnămolit prin glod,

-altul care vrea doar să citească acatiste,

-iar altul va veni, dar fără chef...

Şi totuşi, ''Cina'' e gata!!!

 Dedic şi o poezie posibililor şi anticipaţilor absenţi:

Cultura fără sens

Coloana infinită e totuşi un urcuş

în biata noastră ţară, miloagă, mediocră

şi geniul ei de sânge, molaticul Brâncuş,

a devenit un flutur, pe-această hartă acră.

Iar bietul Eminescu, student răstălmăcit,

de criticii iubirii, ce văd doar odisee,

în viaţa lui de înger, în zborul lui sfârşit,

nu în dicţionare, ci în târzii tranşee.

De Blaga şi de Labiş habar n-au cei mai mulţi,

atâţia mediocrii a strâns această ţară,

că Moartea Căprioarei e pentru cei înculţi,

doar o telenovelă de lacrimi şi de vară.

Ce poţi să ceri, obraznic, în acest veac spumos?

În care marinarii conduc prin ministere

şi desfrânaţii cântă romanţele duios,

jurându-se pe datini că dragostea nu piere.

Pe Păunescu, însuşi, l-au omorât cei dragi

şi i-au sfidat cenaclul prin vorbe de cruzime,

ei ucenicii scenei, copiii lui din fragi,

de fapt nişte rebuturi de folk-uri şi enzime.

La fel şi în credinţă se poartă acest mod,

să-ţi otrăveşti maestrul cu ignoranţe mute

şi să devii deodată creştin şi incomod,

un pisălog de ceruri prin soartele bătute.

Dar, vai cultura ţării e vis din vis pribeag,

spiritualitatea e tagmă de viscere,

iar riscul meu de-a scrie, mai critic sau mai drag,

e consolarea morţii care cu of mă cere.

Căci azi în România trăiesc doar amintiri,

istoria e piatră, fosilă de durere,

pentru aceşti hipnotici şi zurbagii creştini

ce sunt de fapt ateii, căzuţi din înviere.

Şi orice-ar fi de mâine, nu mă-ndoiesc de voi,

scandalul vă e leacul de a trăi mai bine,

aşa că din suspinuri pornesc metanii noi

şi îmi smeresc speranţa cu sângele din vine.