ABIA AJUNS LA SFANTUL ANTON PARINTELE CATALIN NE SCRIE, IN DIRECT DIN ITALIA...

ULTIMĂ ORĂ!!!

ABIA AJUNS LA SFÂNTUL ANTON,

PĂRINTELE CĂTĂLIN NE SCRIE,
 ÎN DIRECT, DIN ITALIA...

   - JURNALUL CELEI MAI LUNGI ZILE-

   ORA 1.45 Am pornit pe drumul cel lung al Italiei, cu credinţa curată că Bunul Dumnezeu mă trimite în locul cel mai blând din lume, la fratele meu de ideal şi dârzenie, San Antonio, milosul sfetnic al linei mele lumini DUHOVNICEŞTI. Am plecat pentru a regăsi liniştea sufletească, sănătatea dorită şi spre a le readuce credincioşilor mei dorul de adevărata viaţa spirituala. Exact ceea ce mulţi nu mai au, din pricina mândriei, a neascultării şi a colaborării excesive cu veacul păcătos. Ca la fiecare plecare din Sibiu, am pornit cu dorurile a sute de oamneni pe care doresc să îi văd fericiţi; pentru aceasta am ales Padova drept altar de sacrificiu şi de implorare a Sfântului Duh.

ORA 5.30. Am trecut graniţa României. Ungaria mi se pare de fiecare dată un loc mohorât, deşi paradoxal, la Budapesta un soare strălucitor m-a transferat cu inima pe treptele templelor de vară şi seninătate. Dar, istoria celor două popoare, român şi maghiar, îmi dă sentimentul că vecinătatea noastră este mai mult o fatalitate în faţa căreia politica europeană de azi poate fi doar un liant efemer. Drumul prin Ungaria mi se pare lung, tern şi obositor. Un oftat de imposibilă liniştire...

ORA 12 Am trecut de Viena. Apoi sfinţenia Alpilor şi ordinea teutonă a acestui popor, când aspru, când vios şi cordial. Peste tot autoturisme. Autostrada pare un loc al supliciului tehnologic, în care opulenţa maşinilor de lux, ascund în fapt faţa umana a şoferilor. Apare fireasca întrebare: Unde e de fapt omul? De ce se ascunde tot mai mult astăzi omul de om, iubirea de iubire, sub masca masivă a societăţii secularizate de astăzi.

La Graz m-am odihnit o ora. Oboseala intrase în sânge, în reacţii şi în felul de recunoaştere a zilei. Apoi, trezirea, ceaţă şi soare, munte şi zăpadă, ninsoare şi vânt uşor; maşini de intervenţie peste tot, gata să cureţe şi cel mai mic strat de zăpadă căzut pe autostradă. La Vilach soarele a început să cânte cu surâs de îngeri. Ceva sublim si liniştitor. Aveam senazaţia eternităţii care cântă la uşa inimii mele... Apoi, graniţa cu Italia şi firescul de a redescoperi locuri si mărturii ale propriului meu trecut.

ORA 16.30. Udine, oraş cald si simţitor. Am numărat peste o sută de rulote. Italienii se întorceau din Austria. Aveam în faţă un apus de soare incandescent, orbitor. Părea că razele solare mi se înfig în faţă, parasolarul devenise insignifiant. Am înaintat din instinct. Apoi, aproape o oră am fost oprit de un accident rutier, petrecut undeva la câţiva kilometrii în faţa mea; să fi fost tot din cauza soarelui?!...  Am aşteptat răbdător, am cântat, m-am rugat ca cenaclul nostru să fie anul acesta mai atractiv, să vină mai mulţi oameni, gândindu-mă câ în curând voi sta in faţa marelui prieten, Sfântul Anton de Padova.... Am pornit. Trecere rapidă pe lânga Veneţia şi apoi după 30 de kilometrii am intrat în Padova. Direct la Basilica San Antonio.

ORA 18.30 EVERESTUL!!!... Sublimul raiului coborât în inima mea... Lacrimi de bucurie şi mulţumire la mormântul Sfântului Anton... Oftat şi rugăciune de mulţumire... După 1500 de kilometrii stăteam în faţa celui mai frumos sfânt din apusul continental. Un sfânt care mă chemase din nou lângă el. Fratele meu cu care de astăzi voi povesti minunea existentei noastre în cer şi pe pământ. Sunt la Padova, sunt bucuros, sunt în rugăciune pentru toţi şi aprind încă o ''Lumină Lină'' pe drumul nemuririi!
Fericire şi nădejde!
Voi reveni!
Părintele Cătălin!