Am fost la Cortina la cota 3200. Un peisaj monumental, italian, elveţian, nici eu nu ştiu cum să mai numesc tot ceea ce am văzut. Zăpezi incredibile, cabane decupare parcă din poveştile copilăriei, peste zece ore de drum, de încântare şi pace sufletească. M-am bucurat să văd ceva nou, oameni liniştiţi, nu doar opulenţa specifică din Valea Prahovei, acolo unde Bucureştiul este la el acasă... Aici am dat de civilizaţie, de oameni care ştiu să zâmbească blând, copii fericiţi şi tineri eleganţi în port şi mişcare.Am revenit obosit, dar împăcat cu sufletul. Şi încă ceva, la cota 3000, m-am reîntâlnit cu soarele.
Din păcate am probleme cu internetul. S-ar putea să vă scriu mai greu mâine. Nu ştiu... Voi încercaţi să accesaţi blog-ul,ca să vedeţi dacă reuşesc să vă mai transmit câte ceva. În rest, ce să mai zic...Îmi e dor de casă şi de ţara mea!
